09.08.08
Viziune, punct de vedere
Simţul îi spune că omenirea a ajuns în ultimul hal de degradare. Unele persoane cataloghează comportamentul şi atitudinea omenirii drep semi-sălbatecă, alţii spun că omenirea a căzut în animalism, că se comportă ca animalele, că oamenii nu mai au raţionalitate, că se ghidează după valori sau credinţe manipulatorii. El încearcă să riposteze: se poate mai rău! Este contrazis, simîul interior aduce argumente. Poate cel mai important argument al decadenţei omului este sistemul de credinţe, sistemul de valori după care un om se conduce în viaţă.
Încă din primii ani de educaţie, oamenilor li se bagă în cap ideea de a-şi susţine punctul de vedere. Dacă el îşi face un punct de vedere asupra unui eveniment, trebuie să şi-l susţină până cade în brânci. Şi îşi susţine punctul de vedere care, de multe ori este unul greşit, ne-conform cu adevărul. Educaţia nu învaţă oamenii să caute adevărul despre un eveniment, îi învaţă că trebuie să-şi impună părerea despre acel eveniment. Dacă sunt aduse argumente temeinice împotriva părerilor eronate ale unei persoane, ea se apără cu un sumplu: “asta e părerea mea!”… şi trăieşte în continuare cu părerea personală despre acel eveniment. Trăieşte în fals, în minciună. Aşa îl învaţă societatea, să trăiască cu părerea lui. Apoi omul se miră că are stări psihice negative… păi dacă se iluzionează singur!!! Dacă-şi creează propriile iluzii asupra realităţii, realitatea sau alte entităţi, ce vină au?
Oamenii caută să-şi impună propria viziune despre un anumit lucru. Viziunea odată creeată, cercetarea/documentarea despre acel lucru încetează. Întervine aici un alt factor mental uman: orgoliul! Oamenii se cred aşa de deştepţi, că doar de la primele impresii despre un lucru, deja şi-au creat o părere conformă cu realitatea şi apoi şi-o susţin în faţa oricui.
Educaţia ar trebui reconstruită din temelii, încă de la grădiniţă copiii să fie învăţaţi să caute adevărul, nu să-şi impună punctul de vedere. Odată viziunea despre un lucru creeată, s-a terminat cu gândirea despre acel lucru, cu procesul de raţionalizare. Părerea personală devine o înregistrare în memorie, iar omul respectiv, când stă de vorbă cu cineva “pune banda” şi lasă, pe calea corzilor vocale, să se rasfrângă asupra mediului înconjurător, părerea lui despre lucrul X.
Unii oameni realizează că au avut un punct greşit de vedere, spre anii bătrâneţii, moment în care încep regretele personale şi sentimentele unei viaţi trăite de pomană. Pentru a-şi găsi scuze, unii oameni dau vina pe Dumnezeu, că Dumnezeu nu i-a ajutat să vadă adevărul. BA NU! Dumnezeu te-a ajutat: ţi-a dat acest mecanism al gândirii raţionale, a inspirat un om de geniu care a spus “somnul raţiunii naşte monştri!”. Oamenii nu au vrut să folosească acest minunat instrument: mintea raţională, ei au folosit doar un alt aparat din dotarea personală: urechea. S-au culcat pe o ureche şi au strigat sus şi tare: “asta e părerea mea!”. Şi se mai miră omenirea că psihologii nu mai fac faţă!!!
