02.06.10
Să ieşi de sub imperiul lui trebuie
Am citit multe despre această idee aplicată în viaţa de toate zilele. Mulţi filozofi sau oameni ce se cred filozofi, spun laudă această stare, de a trăi fără a fi mânat de impulsul lui trebuie. Eu trăiesc de ceva vreme (câteva luni – nu pot spune a dată precisă, această stare s-a instaurat treptat) fără a mai avea activităţi considerate drept musai necesare, activităţi sub imperiul lui trebuie.
Nu este o stare în totalitate pozitivă. Ca orice lucru din lumea asta, are şi avantaje şi dezavantaje:
Când trăieşti sub imperiul lui trebuie (ai anumite activităţi ce “trebuie ” să le faci, în anumite momente ale zilei), acest trebuie este o… stare psihică ce creează o motivaţie, motivaţie, ce la rândul ei creează o energie fizică, ce-ţi oferă un impuls de a face acel ceva considerat că trebuie.
Viaţa, societatea, părinţii, profesorii ne-au spus atâtea lucruri ce trebuie făcute în viaţă: o şcoală (să ai o diplomă de studii), o căsătorie, , cadouri şi urări cunoscuţilor, la anumite date. Sunt idei care “te pun pe jar”, zi de zi, până le înfăptuieşti.
- şcoala – considerată ca trebuintă, îţi conferă acea energie de a te scula dimineaţa şi de a merge la şcoală… ani de zile
- căsătoria – îţi conferă energia de a căuta pe cineva plăcut, cu care să petreci zilele.
Sunt multe activităţi considerate ca trebuie. Fiecare persoană are propriile trebuie.
Viaţa fără trebuie este complicată: nu ai motiv să te ridici dimineaţa din pat. Iar această lipsă de motivaţie este şi o stare fizică, lipsită de energie. NU POŢI să te ridici din pat, parcă nu ai energie în muşchi. Dar dacă intervine ceva (de exemplu: sună telefonul – a apărut un motiv să te ridici) observi că organismul funcţionează bine, muşchii au energia ce le trebuie.
Totul este o problemă psihică, de mentalitate personală.
De 2-3 săptîmâni simt să nu mă mai las copleşit de acestă stare de lipsă de motivaţie – generată de lipsa lui trebuie. Simt că (vocea interioară) este bine să-mi pun în funcţie dialogul interior. Da! Şmecheria funcţionează.
Mă trezesc dimineaţa: nu mie somn, sunt odihnit, dar nu am motiv să mă ridic. Pornesc dialogul interior şi-mi creez instantaneu nişte lucruri care trebuie. Aceste trebuinţe, alimentate de dialogul interior, îmi conferă energia de a mă trezi şi a relua o activitate fizică normală… Totul depinde de ceea ce gândesc, prin intermediul dialogului interior.
Bine spunea don Juan (Castaneda): “dialogul interior – acest prieten sau duşman“
