05.25.08
Nicolae Labiş - maturizare
Ca să iubesc lumina aspră-a zilei
Şi tot ce-i omenesc, născut eu îs
Şi îs născut s-aprind cu rouă-n ierburi
Vii lacrimi şi cascade vii de râs.
De când mă ştiu copil, iubeam pădurea
Şi mierlele, şi vulturii din nori,
Şi mieii blânzi, şi râşii iuţi şi ageri,
Şi şerpii cei cu solzii lucitori.
Trecură anii… Râşii iuţi răpiră
Mielul meu alb cu capul bucălat,
Şi-adeseori pe când voiam să-i mângâi,
Şerpii frumoşi de mână m-au muşcat.
Nu înţeleg să plâng acele clipe
Când ura încă nu o cunoşteam.
Când nu plângeam chiar de-mi zdreleam genunchiul,
Ci soarelui-părinte-i surâdeam.
Acum în piept port o avere nouă
Lângă iubire - ura ca un scut.
Strugurii-s copţi şi stors-am mustul dulce,
Şi mustul dulce-n vin s-a prefăcut.
Ce părinte ar vrea să-şi înveţe copiii/copilul lucruri negativiste. Majoritatea oamenilor doresc copiilor lor vieţi mai bune decât au dus ei: fără griji sau probleme greu de rezolvat, cu bucurii şi împliniri multiple, cu relaţii inter-umane abundente, stabile şi de bună calitate. Părinţii, în urma unei vieţi cu destule greutăţi, încearcă să ferească copii de aceleaşi bătăi de cap, nu numi în plan fizic, imediat, asigurându-le - poate prin mari sacrificii - condiţii de viaţă cu tot ce îşi doresc şi multiple alte facilităţi.De multe ori, având o grijă excesivă şi pentru stares morală a copilului, nici măcar nu le povestesc greutăţile prein care ei au trecut. Dintr-o “speranţă în mai bine”, nu le povestesc nici de relaţiile inter-umane prezente, deficitare la capitole cum ar fi:
- respect de sine şi de aproapele tău,
- comunicare,
- bune intenţii
- etc.
Cam aşa am fost crescut şi eu, fără a mi se spune că la un moment dat va trebui să “ies în câmp deschis”, să-mi asigur cu forţe proprii “pâinea cea de toate zilele”, intrând astfel în relaţionare cu fel de fel de interese umane.
În anii de şcoală ni se spuneau doar lucruri frumoase despre noul job, noul loc de muncă, noii colegi, noul şef, etc. Aş putea să mă laud, spunând că am avut norocul să întâlnesc interese meschine, încă din timpul facultăţii. La început aceste conflicte le consideram cazuri izolate şi încercam să trec uşor peste ele, apoi am observat multiplicarea lor ăn diverse condiţii.
Apărea în mintea mea o contradicţie între ceea ceînvăţasem despre oameni şi ceea ce se întâmpla în realitate. Poezia citată, de mai sus, “mi-a adus” multe zile de meditaţie asupra realităţii imediate în care trăim şi m-a făcut să re-consider viaţa şi din alte puncte de vedere, decât cele cu care eram obişnuit.
În plus, mi-a adus o consideraţie specială pentru Nicolae Labiş, înţelegând de ce a fost considerat, de unii critici, un geniu!
