06.09.10
Moartea ego-ului
Spun mulţi filozofi/adepţi ai ideilor orientale, că omul moare pe la 20-30 ani şi este îngropat pe la 70-80.
Pe lângă problemele ce le am trebuie să suport şi aceste “mortăciuni” de lângă mine. În acel iernatic 04 ianuarie 2010, am murit (31 grade – temperatura corpului), dar ceva neprevăzut, m-a adus înapoi să re-trăiesc viaţa din alte perspective. Privit din exterior am aceleaşi preocupări ca un om normal al mileniului III: trezire, spălare, mers la servici, venire, mâncare, culcare… scris în blog 
!
În viaţa cotidiană trebuie să intru în contact/comunicare cu diverse persoane. Vorbele schimbate, gesturile remarcate, acţiunile executate, etc… toate trădează un comportament “teleghidat“, un comportament “ca la comandă” – ne-gândit. Oamenii nu mai gândesc, reacţionează standard, cu anumite stereotipe (gesturi, mimică sau vorbe) de mult învăţate… şi care nu prea au legătură cu evenimentele curente/prezente.
Această moarte a omului modern, se produce prin intărirea/creşterea ego+ului… care pune o serioasă barieră în calea EU-lui interior (voce interioară, voce a inimii).
Soluţia există: moartea… distrugerea EGO-ului. Mulţi occidentali consideră acest proces ca fiind “o ştergere pe creier“. FALS! Nu este vorba de un proces de uitare… omul nu uită comportamentele/reacţiile şabloniste… le îndepărtează, gândind şi coordonând noile reacţii. Prin îndepărtarea ego-ului din reacţiile cotidiene se produce o oarecare încetinire a procesului de răspuns la stimuli externi. Poate fi considerată o încetinire a “vitezei de reacţie/reacţiune”. Acest lucru este util şoferilor sau altor persoane implicate în activităţi care necesită timpi mici de răspuns.
Chiar dacă viteza de răspuns este încetinită, nu se manifestă “atenţia deficitară“. Omul normal, cu o viteză de răspuns mare, are mari probleme de atenţie: scapă din mână, se loveşte de tocul uşii, calcă aiurea, etc.
