06.12.08
Krishnamurti
Semnalez apariţia unui site despre Krishnamurti, un tip care a avut o educaţie foarte… “specială”, dar care a revenit la forma naturală de a fi.
Chiar în pagina de biografie descoperim, după părerea mea, esenţa învăţăturilor lui Krishnamurti, baza transformării spirituale a unei persoane ce doreşte aşa ceva:
“Krishnamurti revine mereu la aceeaşi idee, că trebuie să “murim” pentru a transcende condiţionările noastre, să “murim” în ceea ce priveşte trecutul cunoscut, să ne detaşăm de emoţiile noastre, pentru a deveni total conştienţi de prezentul care este un permanent mister”.
Ideea de mai sus, mă duce cu gândul la ceea ce tocmai am citit în cartea lui Castaneda “Latura activă a infinităţii”, despre ceea ce toltecii numesc: “punctul de ruptură”. Practic, este vorba de o “moarte psihică”.
Poate cuvântul “moarte” nu este tocmai potrivit pentru un astfel de proces, de uitare ignorare a condiţionărilor noastre, create de societatea în care trăim.
Dacă ar fi să-mi scormonesc memoria, îmi aduc aminte de ceea ce am păţit eu în ianuarie 2008. Exceptând problemele de ordin medical, inclusiv anumite efecte fizice, mi-am pierdut anumite condiţionări create în câţiva ani.
Acest lucru se poate observa citind post-urile de pe blog, şi observând atent evoluţia lor. Nu! Nu e nevoie să studiaţi chestiunea 
, e mult de citit. Fac eu o recenzie… care tot pe mine mă ajută.
Chiar după ieşirea din spital, am început o serie de post-uri, mânat de un fel de entuziasm fără suport. Aveam… aşa… o tendinţă de a face ceva pentru comunicarea dintre oameni. Uitasem parcă, de lenea şi nepăsarea majorităţii. Ele nu au fost uitate, ci ignorate în virtutea unui entuziasm ce răbufnea din subconştient.
Mi-au trebuit câteva săptămâni să-mi revin cu “picioarele pe pământ“.
