06.02.10
Cu moartea în spate dar cu poante/râs în glandă
Trăiesc cu moartea în spate. Nu mă cocoşează greutatea ei. Suntem prieteni vechi. Chiar dacă îmi aştept moartea, ca o mare eliberare de porcăria acestei vieţi… atâta timp cât dânsa (dama cu coasa – moartea) nu are mandat şi pentru mine, încerc să-mi fac clipele vieţii (minut cu minut) cât mai suportabile. E nasol tare. Să mai dau un exemplu, de porcărie cotidiana recentă, de la actualul loc de muncă. Am una bucată colog de birou (biroul e mare, are 3 despărţituri, totalizând 11 angajaţi: 3+3+5). Un coleg (eu l-aş numi duşman social), care se apropie virtiginos de 60 ani, a răcit bine de tot, se pare că nu doar răceală, are şi alte belele prin bojoci plămâni.
După ce, săptămâna trecută, mi-a umplut urechile cu tuse (daţ o tuse de aia sănătoasă… nu treceau 10 minute fără o repriză de tuşituri), după ce vineri a stat la spital să-şi facă analize mai ample, că nu-i trecea cu ceai, aspirină şi ce mai lua el… după ureche, nu după sfatul medicului… săptămâna asta (trei zile deja) mi-a umplut urechile cu muci. Tusea i-a mai trecut. Mai tuşeşte de 3-4 pe oră, mai rar… se apropie de o tuse normală, acceptabilă pentru anotimpul primăvăratec. Dar are probleme cu secreţiile nazale… îi lasă nasul apă… din 10 în 10 minute… în pauzele mici şi rare (mucii lui nu ştiu expresia: pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese), abia putem să schimbăm 2-3 vorbe, noi ceilalţi colegi de birou.
10% îl înţeleg. Este criză, are nevoie de bani, nu-şi ia concediu… să nu aibă lipsă pe statul de plată… dar, toruşi, nu-l deranjează 8 ore, statul pe scaun, la masa de lucru. Nu s-ar simţi mai bine în pat, la căldurică, cu ceai şi aspirină la cap, pe noptieră….
Să-mi fac ma suportabile minutele pline de muci şi suflături aprige prin bucăţile de hârtie higienică (batistele le-a părăsit/umplut de mult… după ce-şi şterge secreţiile se duce la coşul de gunoi şi aruncă ceva… bucata de hârtie… noroc de femeia de servici, că goleşte coşul în fiecare zi, altfel ar avea vârf şi ar da pe-afară), îmi chinui neuronii cu jocurile Java pentru telefoanele mobile.
Am început un alt joc, cunoscutul Minesweeper din Windows-ul nostru, cel de toate zilele, … să-l adaptez pe telefon.
Paradox uman. Eu, fără telefon mobil… nu am avut niciodată telefon mobil. Nici măcar nu ştiu ce semnifică butoanele alea pline de semne minuscule pe ele…
Vocea interiară îmi spune că sunt ultimul român, ne-surd, cu vârsta între 2 şi 99 ani, fără telefon.
Singura mea şansă de a ajunge poza cu moaca mea prin ziare sau la TV, la ştiri: s-a descoperit un caz rar în zilele sec XXI, plin de tehnologie, un român… made in Iaşi, nu are telefon mobil. Vă prezentîm poza lui, faţă şi profil… urechi are… utilizabile… dar nu are telefon mobil.
Dar eu, sărmanul, cu urechile pline de tusea şi mucii colegilor, unde să mai alătur şi un telefon mobil… nu mai am loc pe lângă clăpăuge urechi. Îmi trebuie oarece extensii externe.
