08.10.09
Biblia şi cealaltă realitate
Să încep cu o idee exprimată de Gurdjieff: multe texte vechi şi-au pierdut semnificaţia, oamenii le interpretează cu totul altfel.
Interpretez, în acest mod, o idee din Biblie – idee practic fundamentală pentru fiinţa umană – ideea creaţiei.
În prima parte a Vechiului Testament, în partea numită “facerea” sau “geneza”, în capitolul I (un exemplu, aici), în paragraful 26,27 se zice/scrie:
26. Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”
27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
iar în capitolul II (http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=25&cap=2), se zice/scrie:
7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.
Teoretic, în Biblie, Dumnezeu “îl face” pe om de două ori. Nu ştiu de vre-un comentariu religios al acestui lucru, nu ştiu care este punctul de vedere al religiei creştine. Am avut o străfulgerare de intuiţie (nu o numesc revelaţie sau viziune) al acestei idei de creaţie al omului. Prima dată (paragrafele 26, 27) se referă la crearea acelui corp uman din cealaltă realitate, iar a doua oară (paragraful 7) al corpului pe care îl vedem zi de zi.
După cum remarcaţi din text, prima dată omul este creat după asemănarea cu Dumnezeu, iar a doua oară este făcut din lut… fără nici o asemănare. Deci, acest chip din lut, nu are asemănare cu chipul domnului.
Nu am pretenţia de a fi vreun iluminat cu vreo misiune specială pe pământ, sau altceva mistic. Sunt un om normal obişnuit cu preocupări ceva mai ne-obişnuite, înclinate spre filozofia vieţii – spre a-şi explica ce se întâmplă pe acest pământ, spre a-şi explica fenomenele şi evenimentele vieţii cotidiene.
Cineva, undeva, cândva a spus: nu există mistere… sunt fenomene pe care mintea noastră nu poate să şi le explice, încă.
Sunt unul dintre oamenii care încearcă să-şi explice inexplicabilul, de aceea orice comentariu este bine-venit!