05.07.08
A lupta în viaţă
Mulţi consideră că viaţa este o luptă. O luptă cu ce? Nu trebuie generalizată ideea. Eu de exemplu, cu anumite evenimente din viaţă mă lupt, dar în faţa unora deja am “abdicat”.
Aş putea fi condamnat că nu lupt pentru a-mi spori bogăţia materială, o casă/apartament mai mare, termopane la ferestre, resie pe jos, etc. Aici am “închinat steagurile”. Am ajuns la concluzia că nu le iau cu mine, pe ultimul drum… ală de-l faci la orizontală şi cu picioarele înainte.
Am învăţat de la cei ce scriu sincer (Eugen Ionescu sau Octavian Paler) să am grijă de sufletul meu, să ajung la vârsta la care să-mi aştept lunar ziua de pensie, ziua când vine poştaşu (poate până atunci se pun şi pensiile pe card), fără stări de depresie, angoasă şi sentimentul că am trăit degeaba.
O luptă continuă va fi cu îmbunătăţirea condiţiilor de trai cotidian. Prioritar, în aceste zile de mai şi de sfârşit primăvăratec, este schimbarea locului de muncă sau chiar a condiţiei de angajat cu normă de lucru de 8 ore la sediul firmei. Nu mă lupt cu schimbarea covorului din sufragerie, cel actual nu-mi creează nici un disconfort, dar mă lupt cu frigul pe care co-locatarii blocului în care locuiesc l-au primit bucuroşi, închizând giga-calorimetrul şi făcând economie de bani, dar risipă de tuşituri şi strănuturi.
Nu mă mai lupt cu cercevelele de lemn de brad de la ferestre, dar mă zbat continuu să-mi găsesc acea alimentaţie (alimentele de zi cu zi) care să-mi ofere echilibrul maxim pe care fiinţa mea este în stare să-l atingă. Da! Am observat o dependenţă foarte mare între alimentele consumate şi starea psihică. Dau un singur exemplu: cârnaţii cu multă grăsime şi afumaţi, de porc, dau o stare de lenevire, de “lasă-mă să te las”.
Dar am şi lupte dure, aproape zilnice, mai mult verbale - de convingeri personale. Oamenii nu pot înţelege ideea de a-ţi trăi viaţa după “cum simţi”, după “cum îţi place ţie” - nu după “ce se spune” că este frumos şi plăcut.
Îmi ziceau: “În loc să-ţi găseşti şi tu o fată bogată cu care să te însori, ai luat-o pe prăpădita aia, care a venit la tine doar cu un geamantan de haine… şi alea vechi!”
Îmi zic: “De ce nu mănânci căpşuni, sunt atât de bune!!!”. Eu ripostez: “Nu-mi mai plac. Când eram mic mâncam cu găleta! Acum nu-mi mai plac!”. Ripostează: “Nu pot să înţeleg cum nu-ţi plac lucrurile astea aşa de bune!!!”
manole Said:
May 7, 2008 at 5:56 am
In proportie de 70% din ceea ai spus aici, sunt pe placul meu. In spatele acestor cuvinte se vad experientele si mai ales alta ierarhizare a prioritatilor.
Mai raman cele 30%. Poate cu timpul…se vor diminua, mai ales ca am inceput sa citesc din ceea ce ai mai scris- nu ma refer numai la blog.
Si zi asa, nu-ti plac capsunile?!!
rast Said:
May 7, 2008 at 11:40 pm
Unul din semnele imbatranirii