05.11.08
Osho - sclavie spirituală, singurătate
- Atitudinea mea referitor la creşterea voastră interioară are ca bază independenţa voastră faţă de mine. Orice fel de dependenţă este o sclavie, şi sclavia spirituală este cea mai rea sclavie din toate.
Am depus în mod constant eforturi să vă fac conătienţi de
individualitatea voastră, de libertatea voastră, de capacitatea voastră absolută să creşteţi fără nici un ajutor de la cineva anume. Cresterea voastra interioara are legatura cu fiinta interioara. Nu
vine din exterior ; nu este o impunere sau o legatura de orice fel.
“- Atitudinea mea referitor la creşterea voastră interioară are ca bază independenţa voastră faţă de mine”… cu alte cuvinte, Osho a vrut să spună că el urmăreşte să transmită discipolilor săi independenţa faţă de el, făţă de sfaturile sale. Discilolii să se descurce singuri. Aşa face un maestru autentic, bine intenţionat. El nu va încerca să inducă dicipolilor dependenţă faţă de el. După evenimentele din 89, când “porţile informaţiilor” s-au deschis, dar a căzut şi “cortina cenzurii”, au pătruns în România tot felul de scrieri/ cărţi mai mult sau mai puţin autentice, scrise sub “imboldul” unor interese, deseori meschine. S-a promovat ideea că un guru/maestru are drept de viaţă şi de moarte asupra discipolului… adică o “sclavie totală”. Cine cere aşa ceva nu este maestru, este un manipulator al oamenilor cu o slabă putere de discernământ.”Am depus în mod constant eforturi să vă fac conătienţi de
individualitatea voastră, de libertatea voastră, de capacitatea voastră absolută să creşteţi fără nici un ajutor de la cineva anume”… fiecare om are în el acel simţ interior care îi comunică ce este bine şi prioritar fiinţei lui. Îi comunică, funcţie de ultimele rezultate obţinute, care sunt paşii următori. Un maestru/guru, oricât de “inspirat” ar fi el, nu poate determina paşii imediat următori ai unui discipol. Rolul unui autentic maestru, este să dezvolte în discipol acel simţ interior care să-l ghideze pe propriai cale, spre propria lui desăvârşire şi personalitate.Dacă o persoană reuşeşte să devină independentă, el nu va mai simţi nici sentimentul singurătăţii. Singurătatea este dată de nevoia de dependenţă, de ne-încrederea în forţele proprii. Degeaba se bat unii “cu pumnul în piept” că ei sunt “mari şi tari”. Teoretizează. Ei “cred”, că pot face anumite lucruri, dar dacă îi pui în faţa “faptului împlinit”, adică să le facă… dai chix, nu pot să facă acel lucru. Este o diferenţă mare între “a crede că poţi” şi “a putea cu adevărat”. Din acest motiv, “şcoala vieţii” este atât de preţioasă.
