07.09.08
Fanatic - fanatism
Are timp de gândire. Se pare că viaţa “l-a pus la saramură”… i-a creat toate condiţiile să stea doldora la soare, fără nik obligaţii şi să-şi pună întrebări existenţiale.
A fost o vreme când căzuse pe panta misticismului. Îi intraseră în cap anumite idei din diferite cărţi mistice şi credea cu fanatism în ele. Nu era chiar un fenatism absolutizant, orb. Avea anumite argumente raţionale, susţinute de experienţele trecutului.
A continuat seria transformărilor personale după imboldurile interioare. A ajuns iar la stadiul de îndoială raţională. Dar nu mai este ca la început. Este susţinut interior de o altă teorie de viaţă. Omul obişnuit, occidental, are o filozofie a vieţii, precum că întreaga existenţă ar fi supusă întâmplării. A avut această paradigmă “de când se ştia”, de când era conştient de el însuşi. Aşa a fost învăţat/educat, aşa era/este mediul în care trăieşte.
La un moment dat a avut nişte experienţe de viaţă care l-au pus pe gânduri. Anumite evenimente, prea erau “întâmplătoare”… erau coincidenţe care treceau dincolo de orice raţiune. Şi-a pus întrebări, a început să citească o literatură cu puternice influienţe mistice orientale. A găsit, în cărţi, anumite teorii care confirmau experienţele trăite. A aderat la acele teorii aproape fanatic, cu o convingere certă că a găsit nişte adevăruri. Timpul a trecut, fanatismul a scăzut, ideile/teoriile au rămas. A re-devenit raţional, dar de o altfel de raţionalitate… care vrea argumente. A început să urmărească viaţa şi evenimentele ei, din această perspectivă a evenimentelor ne-întâmplătoare, ci cu un determinism bine precizat.
