10.25.06
Credinţa
Cuvântul credinţă, trecând peste definiţia DEX-ului, are înţeles particular pentru fiecare persoană în parte. Pentru unii specifică doar faptul că, la întrebarea “Crezi?”, ei dau răspunsul: Da. Pentru alţii “credinţa” se poate detalia în presupunerea/convingerea că cineva acolo sus îi iubeşte şi îi ajută în momentele în care ei cer sprijin.
Coelho, în cartea Alchimistul surprinde un alt tip de credinţă: că undeva (pe suprafaţa acestei planete) este locul tău şi cândva (în decursul acestei vieţi) îl poţi atinge, astfel încât să poţi trăi împăcat cu tine însuţi, să te simţi cu adevărat împlinit, fără a simţi un gol interior care nu poate fi umplut cu nici o satisfacţie de nivel raţional.
Oamenii de ştiinţă au dezvoltat, într-un mod generalizat, teoria sistemelor deschise, pe care apoi au particularizat-o în diferite domenii. Biologii au adoptat această teorie şi au aplicat-o de la nivel micro (celule, ţesuturi, organisme) până la nivel macro (atmosferă, regn, ecosferă).
Această idee: a structurări pe nivele diferite, aflate în inter-relaţii strânse, a tot ceea ce există în mediul înconjurător, a fost dezvoltată, de-a lungul anilor, chiar şi de unii adepţi/partzani ai unor curente filosofice (ex: teoria holonilor), care au observat, descris şi exemplificat, aceleaşi principii de bază ale vieţii, descrise şi de oamenii de ştiinţă în teoria sitemelor deschise.
Teoria, chiar foarte laborioasă şi complexă, ar merita să fie prezentată în detaliu, dar aici voi face referire doar la o singură caracteristică a sistemelor deschise: integralitatea: “fiecare sistem este compus/alcătuit din anumite părţi, bine definite şi delimitate, care la rândul lor constituie un sistem cu funcţionaliăţi aflate în inter-relaţii cu celelalte pârţi componente ale sistemului superior”.
Sau, dacă am formula un fel de reciprocă a acestei caracteristici: “fiecare sistem îşi are, pe un nivel superior de organizare, un propriu sistem, de sine stătător, din care face parte şi cu al căror mebri se află în relaţii bine definite”.
Conform acestei caracteristici, să luăm de exemplu un om. El face parte (sau mai bine zis: ar trebui să facă) integrantă, dintr-un alt sistem, aflat pe un nivel superior de organizare (familie, cerc de prieteni, colegi de birou, vecini de bloc, etc…).
Deci, fiecare îşi are locul lui. Dar, cine şi ce determină acest loc? Putem noi, mintea noastră raţională, să determine acest loc? Sau el este determinat de “forţe subtile”, care scapă de controlul nostru raţional şi care îşi fac simţită prezenţa şi intenţiile prin intermediul unor stări adresate minţii noastre emoţionale?
Statisticile arată că (vezi cartea “Inteligenţa emoţională”) persoanele care se ghidează după mesajele (stările emoţionale) resimţite de subconştient, au succese superioare celor se ghidează strict după criterii pur raţionale. Dar nu numai succese ci şi stări psihice stabile de bine şi mulţumire/împlinire personală.
Este bine să avem credinţa că această teorie funcţionează şi în cazul nostru, al fiecăruia în parte şi ne vom găsi locul în comunitatea care să confere fiiţei noasre un echilibru stabil.
“Cine seamănă se-adună”.
