10.23.06
Comunicarea cu tine însuţi - III
Majoritatea literaturii care tratează problema succesului şi a dezvoltării personale, te învaţă cum să poţi ajunge un VIP, gen Spielberg, Springsteen, John F. Kennedy, Martin Luther, Ted Turner.
Dar ce s-ar întâmpla dacă toată populaţia planetei ar ajunge un VIP? Dorinţa de a deveni VIP, de a obţine această supra-apreciere exterioară fiinţei personale, este de puţin timp vehiculată şi îmbrăţişată de marea majoritate a membrilor societăţii omeneşti, mai precis a acelor zone geografice în care mijloacele mass-media au avut o arie de pătrundere foarte mare şi au reuşit să se impună ca un ideal de viaţă civilizată.
Am vorbit cu mai multe persoane care au obţinut un oarecare succes în viaţă (nu aşa răsunător ca cei enumeraţi), care au devenit într-o mare măsură independenţi financiar, putându-şi permite satisfacerea multor dorinţe cu caracter material, mult peste necesarul unei vieţi decente. Din cele spuse de ei, această independenţă şi indestulare financiară are un ”preţ” al ei: stresul. Unii, mai sinceri cu ei înşişi dar şi cu cei din jur, au recunoscut că regretă, din anumite puncte de vedere, viaţa tihnită şi lipsită de tensiuni dinainte de “succes”, dar este prea târziu să mai dea înapoi.
Departe ideea de a promova o viaţă la limita de subzistenţă în care, în lunile de iarnă, analizezi frecvent facturile emise de asociaţie, calculând cu grijă pe care să o plăteşti luna aceasta şi pe care să o laşi restantă pentru luna care vine. Se vrea doar observată, analizată şi discutată o nouă “epidemie” care se pare însoţeşte acest început de mileniu III - stresul.
Atunci când activitatea curentă (job-ul) îţi intinde nervii la maxim, chiar dacă îţi aduce beneficii financiare mult peste medie, nu mai rămâne timp pentru activităţile aşa-zis “pentru suflet”, care să ofere vieţii plăceri şi mulţumiri care să satisfacă un necesar emoţional pozitiv. Încărcat emoţional cu stări neconfortabile, dezechilibrante, momentele de linişte, în care telefonul mobil încetează să mai sune, sunt fructificate pentru destinderea şi refacerea intelectului încordat. Aproape că nici nu poate fi vorba de activităţi care să te bucure ci numai de acţiuni care să te destindă, dar şi acestea deseori insuficiente. Timpul liber, alocat refacerii, trece pe ne-gândite, începând iaraşi o nouă etapă de travaliu.
Acumularea stresului nu creează doar trăiri neconfortabile, cu timpul poate duce la stări depresive şi dezechilibre destul de pronunţate ale psihicului uman. Medicina şi farmacologia actuală încearcă să realizeze o gamă din ce în ce mai variată de medicamente care să ajute persoanele afectate să suporte mai uşor stresul.
Din cele observate, stresul este un fel de “boală” aparte. El nu poate fi vindecat precum o gripă, o hepatită sau colită. Dar, din fericire, nu este nici incurabil ca un cancer sau un diabet. Se poate vindeca doar dacă se elimină cauza care îl produce.
Majoritatea medicamentelor creează stări psihice compensatorii de exaltare care nu pot fi controlate de nici un nivel al fiinţei umane (raţiune, emoţii, voinţă, etc…). Medicamentele nu acţionează asupra stresului sau asupra stărilor psihice disconfortante produse de el. Este ca şi cum am locui într-o casă murdară şi în loc de a face curăţenie ne punem nişte ochelari prin care nu se mai vede mizeria din jur.
