05.23.08

Suferinţa din iubire

Posted in SF at 12:10 pm by rast

Avea 20 de ani. Era un tânăr ce avea speranţe în viitor şi în corectitudinea oamenilor, în sinceritatea lor. Prin vară l-a lovit o iubire subită, ne-calculată, fără pretenţii de sentimente majestoase. Iubea şi atât. Iubea fiinţa de lângă el, acea persoană cu care a petrecut zile minunate undeva într-o tabără studenţească prin munţi. După perioada taberei, distanţa trebuia să-i despartă cel puţin două luni, până la începerea noului an şcolar.

Au hotărât să scurteze această perioadă, printr-o ieşire la malul mării, el având un bilet de sejur, printr-o agenţie. Perioada dintre idila de la munte şi cea potenţială de la mare a recut destul de repede: telefonul a făcut ca “ochii care nu se văd să nu se uite”. El a ajuns la mare, dădea telefon să afle cum va ajunge ea, în ce zi şi la ce oră, cu ce tren. Aşteptarea revederii era “lungă ca o zi de post”.

Într-o fatidică zi, la ora telefonului, ea era plecată de acasă şi a răspuns mama, cu un ne-comentabil “las-o în pace. Vezi-ţi de ale tale!”. I-ar fi fost mai uşor de suportat plafonul clădirii dărâmat în capul lui. Îi era atacat cel mai profund sentiment de care era în stare fiinţa lui. De la clădirea telefoanelor până la camera în care era cazat, a mers teleghidat de “pilotul automat”, învăţat deja cu drumul.

Ajuns în “culcuşul” stabil, luând loc confortabil într-un scaun, a început să judece problema la rece. L-a ajutat o sticlă de vodk din care a sorbit vreo 300 grame, gură cu gură, mestecând cele întâmplate. Era o lovitură destul de “sub centură”, pentru el care avea încredere în sinceritatea umană şi comunicarea dintre părinţi şi copii. Credea că toţi părinţii sunt ca ai lui, să-i respecte alegerile din viaţă.

Oricum, şi-a propus ca unul din ţelurile din viaţă să fie stăpânirea de sine, astfel încât să nu mai sufere din iubiri juvenile. A reuşit!

Permalink