08.24.07
Martin Eden
Când era mai tânăr a citit sau a auzit anumite lucruri care i-au plăcut INSTANT, fără a le raţionaliza sau a le compara cu experienţa trecută. I-au plăcut instantaneu, fără a-şi pune problema de ce îi plac.
Unul din aceste lucruri a fost cartea Martin Eden, scrisă de Jack London. În carte este descrisă viaţa lui Martin Eden, un tânăr marinar ne-educat, ne-citit, ne-cultivat. Întâmplarea a făcut să cunoască o fată din înalta societate şi să se îndrăgostescă de ea.
Sub pretextul că vrea să se cultiveze, a început să-i facă vizite dese acestei fete/femei. Motivaţia vizitelor era iubirea ce i-o purta. Ea nu-i arunca nici o privire, în ochii ei era un “marinar necioplit”, dar iubirea îl făcea să treacă peste relativul dispreţ de care se lovea în vizitele lui, şi motivând gestul lui ca o dorinţă ferventă de auto-educare, îşi continua vizitele, obţinând astfel o îmbunătăţire a educaţiei şi culturii, practic ne-voită.
Înţelepciunea populară, cu a ei zicală: “femeia te ridică, femeia te coboară”, dă dovadă că a fost un fin observator al psihismului uman.
Cultivându-se din ce în ce mai mult, şi începând să cunoască adevărata faţă a oamenilor din înalta societate, oameni care au o purtare cu cei din jur, foarte… “simandicoasă”, dar în sufletul lor sunt putrezi; a început să dispreţuiască această societate şi mediul în care trăia.
A ajuns la un dezgust aşa de mare încât şi-a pus problema părăsirii acestei lumi, cu obiceiurile ei simandicoase, cu tot. E interesantă prezentarea zbuciumului lui sufletesc, înaintea luării hotărârii definitive: s-a aruncat în mare, de pe un vapor. Marinar fiind, se putea salva dar, pentru a nu da curs acestei “tentaţii”, şi-a legat mâinile şi picioarele.
Şi aşa a ajuns Martin Eden în veşnicele plaiuri ale vânătorii.
