07.03.08

Frustrări

Posted in SF at 3:38 am by rast

Unele persoane sunt de părere că nu există oameni fără frustrări. El face parte din “excepţia care întăreşte regula”. Nu are frustrări… sau, mai bine spus, nu mai are frustrări.

Din tânără copilărie s-a întâlnit cu ceea ce se numeşte frustrări. Copil fiind, având o viaţă de libertate ne-îngrădită, la bunici la ţară, un sătuc uitat de lume, dar cu mulţi copaci fructiferi, îşi aduce aminte de grădina plină de copaci pe care îi “escalada” aproape zilnic. Îşi aduce aminte şi de acel păr foarte înalt cu pere mari şi crengi ne-escaladabile. Da! Frustrare! Nu a reuşit niciodată să se suie în acel copac. Prima creangă era la vreo 3 metri. Avea o tulpină foarte “curată”, fără “ieşituri” sau crenguţe de care să te agăţi. Doar ajutat de scară putea să ia pere… sau folosind un băţ destul de lung… Acel copac îi creea frustrări.

În anii de liceu “nu a ratat” nici frustrările legate de fete! Îşi dorea să meargă la film sau cofetărie cu multe dintre colegele de liceu. Nu prea era băgat în seamă de colegele respective.

În anii de facultate a urmat o perioadă de schimbări intenţionate. S-a condus după ideea “sunt timid dar mă tratez!”. A început un îndelungat antrenament prin discoteci. Era “uşor la dans”, precum un hipopotam la vals. A insistat. A profitat de bunăvoinţa unui coleg de cămin şi a luat primele lecţii de dans într-o cameră de la etajul 3. Apoi punea în practică cele învăţate, în discotecile din fiecare week-end.

A lăsat în urmă graţia de hipopotam la vals şi şi-a eliminat frustrările despre ceea ce unii numesc “sex-ul opus”!

Acum, la maturitate, se consideră un “alintat” al vieţii. A avut ce şi-a dorit. A văzut, se pare, cele mai interesante locuri din ţară (ca aspecte geografice). Nu a avut niciodată mulţi bani la dispoziţie, nu şi-a dorit niciodată să aibă mulţi bani. A avut atâţia bani cât să-şi îndeplinească dorinţele. La un moment dat şi-a dorit un casetofon, a “descusut salteaua” şi şi-a cumpărat unul… relativ performant. Student în anul 4 fiind a vrut televizor în cameră! Prea mulţi bani pentru “puterea de cumpărare” a unui student! Dar mama şi-a adus aminte că doar “un copchil are”. Ia cumpărat televizor.

A plecat din “casa părintească”, spre alte meleaguri, să-şi “caute norocul”. În acei ani de puternic şomaj, când era fooooarte greu de găsit un loc de muncă, a reuşit la un concurs şi iată-l şi om al muncii cu un job full-time de 8 ore/zi, şi o condică de prezenţă ce trebuia semnată de 2 ori pe zi: la 7:00 şi 15:00. Stătea în gazdă şi nu-i plăcea! I-a adus aminte mamei de vechea idee “că doar un copchil are”! Mama a făcut eforturi mari să-i cumpere casa lui!

Şi uite aşa, din dorinţă în dorinţă, din împlinire în împlinire, a ajuns la o stare de “ioc frustrări”! A trăit ceva vreme cu această stare. I se pare foarte… OK! Este o stare care îţi oferă “un punct de sprijin” foarte stabil pentru “a te cunoaşte pe tine însuţi”. A apucat-o pe lungul drum către sine însuşi. A descoperit natural-ul, întoarcerea spre lucrurile naturale:

• să mergi desculţ prin iarbă
• să mănânci cireşe cocoţat pe-o creangă
• să bei apă din fântână
• să asculţi liniştea naturii, dimineaţa devreme
• etc.

Începe să-l “încolţească” din nou o frustrare: aceea de a trăi cât mai mult în mijlocul naturii. Zicea cineva, undeva, cândva: “codrul e frate cu românul”

Permalink