07.16.08

Drum fără întoarcere

Posted in SF at 10:58 pm by rast

A avut o viaţă normală până la un moment dat. Vroia să fie plăcut celor din jur, să aibă note mari, să aducă bucurii părinţilor, să fie la înălţimea aşteptărilor lor, etc. A avut un accident, mai mult psihic, înţelegând greşit anumite idei filozofice. A fost un punc de cotitură, aproape ca o moarte clinică: nu-i mai păsa de ce spun cei din jur, nu mai învăţa pentru note mari, îl interesa mai mult persoana lui decât aşteptările părinţilor, etc.

A început să-şi trăiască viaţa cum avea chef, făcea tot ce-i poftea inima, fără a deranja pe alţii. A cunoscut lumea, a cunoscut diverşi oameni, cu diverse obiceiuri. A început să-i placă viaţa cu provocările ei. A început să studieze anumite ramuri ale ştiinţei, aşa cum explicau ele viaţa cotidiană.

A avut un alt punct de cotitură, marcat de două evenimente importante:

1. şi-a dat seama de robotismul cu care trăieşte lumea, de faptul că oamenii sunt ca nişte roboţi care ascultă de percepte băgate în cap de societate,
2. a găsit foarte multe contraziceri în ideile şi perceptele ştiinţifice, nimic nu este clar, toate sunt ipoteze, unele cu multe fapte experimentale care le contrazic.

A început să trăiască o viaţă în derivă, nu mai avea o motivaţie de viaţă. Viaţa a devenit o existenţă fadă. Prin cărţile ce le răsfoia să găsească o explicaţie la ceea ce s-a întâmplat cu el, să găsească, poate, soluţii de remediere, a găsit ideea unor filozofii considerate mai mult mistice, că omul, aşa cum îl văd ştiinţele şi societatea modernă, este o tărăboanţă rablagită, faţă de ceea ce este omul pe care l-a creat natura. Omul creat de natură ar avea potenţe multiple, intrate în degradare şi chiar uitate cu desăvârşire de omul modern, care vede doar latura lui fizică, încadrată de cele două extreme: sănătate-boală, viaţă-moarte.

Iar un punct de cotitură! A găsit o oarecare motivaţie de viaţă, curiozitatea “cum este omul” aşa cum l-a creat natura. Negăsind prin cărţi descrieri a acestor potenţialităţi latente/adormite, în fiinţa umană, şi-a fixat ca ţel în viaţă ajungerea la stadiul de !om aşa cum l-a creat natura!.

A făcut câţiva paşi, pe acest drum: al omului cât mai aproape de “puterea lui reală”, a dat de mari greutăţi! În primul rând nu ştie exact ce vrea! Nu vrea puteri para-normale, fachirisme, etc. Vrea “să se dezvolte” după tiparul creat de natură. Chiar şi dacă e mai rău decât ceea ce societatea modernă a creat din om. Greutăţile sunt mari! Singularitatea drumului. Pe nimeni nu interesează astfel de prostii. Oamenii se contonează principiilor manipulatorii ale societăţii moderne, învăţate în sistemul de educaţie primit, aproape de la naştere.

Întotdeauna poate să aleagă drumul ştiut, memorat, în anii când ducea o viaţă normală. Vede zi de zi, valorile actuale, se poate re-cantona lor. Poate intra din nou în gloată: să râdă de glume slabe pe teme sexuale, să discute despre fotbal, agricultură şi blogging, să ţintească salariu mare, din care să adune la ciorap şi să lase ceva în urma lui. Sunt două mari opţiuni în viaţa lui: merge înainte (greutăţi insurmontabile) sau revine la viaţa de robot.

Nuuuu, după o amplă meditaţie, câteva săptămâni, a decis: drum de întoarcere nu mai există! Ori găseşte ceva stabil pe drumul pe care-a apucat-o, ori… moartea. Viaţa de… ocnaş, înregimentat în valorile manipulatorii ale societăţii secolului XXI, nu merită trăită.

Permalink