07.29.08
Perioada sclavagistă
Ascult pe geam cum oamenii devin din ce în ce mai mult sclavii animalelor de companie pe care le adoptă. Vară fiind, nu închid geamurile decât când plouă şi bate tare vântul, astfel încât să nu intre apă direct în casă. Astfel că, zi de zi şi noapte de noapte aud ştirile de la postul radio-şanţ radio-betoane din cartier. Da! “Pe vremea mea”, se spunea radio-şanţ, oamenii se adunau pe marginea unui şanţ sau altă ridicătură de pământ (care, când ploua, devenea un mic şanţ de scurgere a apelor excedentare), pentru a dezbate noile întâmplări ale cartierului. M-am ferit de termenul bârfă, le zic ştiri noi de radio-beton. Da! Acum nu prea mai sunt ridicături de pământ, oamenii au turnat betoane, chipurile să fie curat, nu glod sau pietre. Acum este praf sau ciment, din crăpăturile betoanelor turnate.
Se critică perioada sclavagistă, în care unii oameni, mai înstăriţi şi din familii sus-puse, aveau sclavi ce îi foloseau la diferite munci. Sclavagismul a fost eradicat de multe legi guvernamentale, date de diferite state de drept, înfiinţate de-a lungul timpului. A urmat o perioadă de capitalism/socialism/comunism. Observ o întoarcere la sclavagism! Dar de data asta, stăpânii nu sunt oameni, ci animăluţe domestice, ridicate în rang şi denumite animale de casă sau pe alocuri: comunitare. Anumite persoane bipede, cu pretenţie de homo sapiens, îşi adoptă astfel de stăpâni, pe care uneori îi botează cu nume relevant, destul de strident. La mine în cartier, două astfel de nume au făcut carieră: Rita şi Seba!
Are Seba chef să se pi– probleme fiziologice, noaptea pe la trei, iese stăpânul sclavul biped cu el la plimbare prin boscheţi. În unele cazuri plimbarea adusăde necesităţile fiziologice ale animăluţului este bună, combate sedentarismul. Mi-au spus mai multe persoane… vai ce bine e! De când mi-am luat câine/stăpân îl scot dimineaţa şi seara la plimbare, motiv pentru care mai ies şi eu din casă, mai uit de servici, tramvai, troleu!
Problema este alta! Unii oameni se sclavizează, adoptând un anumăluţ de casă datorită ne-comunicării cu familia! Două surori, trecute de 60 de ani, care împart acelaşi apartament de 2 camere, vecine cu o cunoştinţă, se ceartă între ele în aşa hal încât, câte una iese plângând pe uşă, coboară în faţa scării şi vorbeşte cu câinii bagabonzi, adunaţi în jurul ei de mirosul de ciozvârte îmbietoare.
Oamenii, în loc să depună eforturi pentru a comunica cu alţi semeni de-i lor, tot cu pretenţie de homo-sapiens, preferă sclavizarea, devenind vorbitori cu animăluţele! Dar ce? asta e comunicare? este doar o rostire de cuvinte într-un singur sens, de la om la animal! Patrupedul nu dă semne de chef de vorbă, haleşte ciozvârta, dacă nu-i prea veche sau prea prăjită, şi se duce în treaba lui! Sclavul rămâne mângâiat de propria conştiinţă c-a făcut o faptă bună! Cine a spus că a da mâncare preparată cu foc (fiartă sau prăjită) animalelor, este o faptă bună?
De multe ori, animăluţele refuză cărniţa de pasăre, fiartă – oferită de sclavul uman, preferă să rămână flămând, în speranţa că va păcăli o vietate, tot fiică a mamei nature, spre a-i fi hrană. Mai sunt şi animăluţe, care în lipsă de altceva, preferă hrana ne-naturală oferită
de sclavii bipezi!
Am auzit înjurături la adresa unor animăluţe. Sunt în cartier nişte juniori miorlăitori (adică: mâţe) aflate în primul an de stagiu’ în viaţa de stăpâni Terrani, un nene le dădea haleală. S-au apropiat îmblănitele, au mirosit cozvârtele şi le-au tratat cu stimabila coadă, întorcânduse cu stomăcelele lor goale la fugărit şi prins de găze!
- Proastelor! Eu vă dau cărniţă bună de pasăre, şi voi mâncaţi muşte!
Şefu’, vârsta lor fragedă e de vină! Nu au cei şapte ani de-acasă! Mămica lor nu a apucat să le educe cu perceptele medicale… proteine din cărniţă de pasare. Ele ascultă de un instinct primar şi papă muşte! Ne-educatele!
