02.19.07
Responsabilitate şi iluminare
Discipolul se apropie de maestrul său: “De ani de zile sunt în căutarea iluminării”, spuse. “Simt că sunt aproape să o ating. Am nevoie să ştiucare e pasul următor”. “Cum te întreţii?”, întrebă maestrul. “Nu am învăţat incă să fiu autonom; mă ajută părinţii. Dar ăsta e doar un detaliu”.”Pasul următor pe care trebuie să-l faci e să te uiţi direct la soare timp de jumătate de minut”, spuse maestrul. Discipolul îi urmă sfatul, ascultător. După ce trecură 30 de secunde maestrul îi ceru să-i descrie ce avea îmrejur. “Nu reuşesc să văd. Soarele m-a orbit!” spuse discipolul.
“Un om care caută doar lumina, evitând propriile responsabilităţi, nu va găsi niciodată iluminarea. Şi unul care se uită fix doar la soare va orbi.” fu comentariul mestrului.
“Nu am învăţat incă să fiu autonom; mă ajută părinţii. Dar ăsta e doar un detaliu”… această AUTONOMIE este un punct cheie într-o dezvoltare personală. Uitaţi-vă în jur. Tot ceea ce este viu, este la un moment dat autonom. Toate animalele îşi cresc puii până la o anumită vârstă, îi învaţă să se descurce singuri şi… pur şi simplu, la o anumită dată, îi părăsesc, dar puii deja ştiu să se descurce singuri în viaţă.
Nu vreau să critic, dar vreau să fac o comparaţie între filozofiile orientale (Yoga şi sufism). În Yoga se promovează o căutare fără aţi asuma responsabilitatea. Vechii brahmani, la vârste înaintate, după ce îşi creşteau copiii şi îi vedeau la casele lor, “plecau în lume”… dar cerşeau cele necesare vieţii, iar locuitorii acelor ţinuturi, le dădeau de mâncare şi îmbrăcăminte, ştiind că sunt nişte înţelepţi.
Sufiţii erau oameni care aveau o meserie, din care îşi câştigau singuri existenţa. Aşa erau şi toltecii. Practicau o anumită meserie, determinată probabil după adevărata vocaţie, dar care îi făceau independenţi de ceilalţi membri ai comunităţii din care făceau parte.
Adevărata individualitate a unei persoane depinde foarte mult de această putere de aţi asuma responsabilitatea.
În ziua de azi, mulţi vor să fie oameni de afaceri, să câştige bani, să se realizeze, dar câţi au ajuns la o adevărată asumare a responsabilităţii?
Pe linia celor spuse până acuma (iar o să mă laud 
), o să vă dau un exemplu din viaţa mea. Ştiţi cum sunt “trataţi” bărbaţii din ziua de azi… ei nu trebuie să ştie să facă mâncare sau să spele. La un moment dat, din viaţa mea, am decis să iau asupra mea aceste două atribuţii specific feminine. Am învăţat să fac mâncare (nu prea sofisticată, doar ceea ce îmi place mie) şi să spăl. În ziua de azi, este considerată o ruşine (de majoritatea oamenilor societăţii), pentru un bărbat, să-şi spele singur “bulendrele” . Dar, după părerea mea, este un pas către adevărata maturizare.
