10.20.08
A-ţi da cu părerea!
Un om i-a spus unui maestru sufi ca sufiştii se înşeală. Maestrul i-a dat un inel şi i-a zis să se ducă la piaţă şi să-l vândă cu 500 de dinari. În piaţă nimeni nu i-a oferit mai mult de 5 dinari, cu toate că inelul era foarte valoros. Omul s-a întors cu inelul la maestru şi i-a zis că este un fals. Atunci maestrul l-a trimis a un bijutier ca sa-i spună cât face. Bijutierul i-a oferit 1000 de dinari. Omul nostru s-a dus şi i-a spus maestrului cât valorează inelul. Maestrul i-a spus:
- Mai întâi fii un sufi. Abia după aceea vei şti cu adevărat dacă sufiţii se înşeală sau nu.
Datul cu părerea este combătut în aproape toate sistemele filozofice (religiile) ale lumii, dar nu este respectat deloc. Indiferent de religie sau credinţe datu’ cu părerea este inutil şi aducător de probleme, aflarea adevărului fiind o premiză importantă de dezvoltare personală, aducând un echilibru psihic foarte stabil.
“Omul s-a întors cu inelul la maestru şi i-a zis că este un fals”… un exemplu clar de manipulare socială. Omul a adoptat părerea celor din piaţă, fără a-şi pune el însuşi problema autenticităţii şi valorii inelului. În acest caz, al unei bijuterii, trebuie să ai cunoştinţe suplimentare pentru a determina dacă un astfel de obiect este original sau un fals. În viaţa de toate zilele întâlnim cazuri în care nu trebuie să fii mare expert într-un domeniu, ci ar trebui doar să fii mai atent şi să cauţi mai multe informaţii.
“Mai întâi fii un sufi. Abia după aceea vei şti cu adevărat dacă sufiţii se înşeală sau nu”… a venit timpul să mă mai laud puţin 
! Acum 15-16 ani citisem fel de fel de cărţi: filozofie orientală, Osho, etc. Îi credeam sau nu! Era o opţiune raţională de a crede sau nu fiecare idee. Acuma, după atâţia ani de experienţă, când citesc câte ceva, compar cu experienţa dobândită dacă să cred sau nu.
Dacă ideea respectivă “atinge” câte ceva din experienţa personală îmi dau cu părerea, crezând sau nu în acea idee. Dacă ideea exprimată “nu atinge” experienţele acumulate, prefer să nu-mi fac nici o părere, lăsând în seama viitorului “să mă poarte” prin acele “întâmplări” ale vieţii care să-mi confere experienţa necesară pentru a-mi exprima părerea!
