09.25.08
Posted in Viata at 4:56 am by rast
Alte lucruri care contribuie la schimbarea mentalităţii mele despre normalitatea acestor vremuri, sunt astfel de post-uri pe blog. Motiv pentru care-i mulţumesc lui Henrich şi încerc să popularizez astfel de realităţi ale lumii de azi. Înainte de a aloca o mare parte de timp, citirii blogosferei româneşti (şi nu numai) credeam că astfel de evenimente/atitudini sunt izolate fiind, în extremis, preponderent afectate anumite regiuni geografice cu o cultură/educaţie precară. Dar observ că este un proces generalizat, nu numai la noi în ţară ci şi în alte spaţii geografice cu ani mai îndelungaţi de folosire dar, rămase totuşi, fără experienţa practicii.
Ca o completare a ceea ce s-a spus în acel post (cu care sunt “pe aceeaşi lungime de undă”) vreau să subliniez o altă latură a interviului de angajare, cu care m-am lovit eu şi de care încă nu am mai auzit/văzut/citit pe nicăieri. Pe la interviurile pe la care am fost (mai mult ca programator) mi s-au dat teste scrise în care mi se testau cunoştinţele dobândite şcolăreşte prin instituţiile de învăţământ. Având o experienţă practică destul de bine pusă la punc, dar şi o capacitate de memorare a conceptelor teoretice din şcolile prin care am trecut, am putut face o comparaţie între ele.
Dacă în testele de angajare se solicită buni învăţăcei ai materiei de şcoală, ci nu buni practicieni, ne mai mirăm de calitatea produselor finite - în cazul programării, a programelor considerate released. Îmi aduc aminte de o firmă, prin 1999, patron italian, două posturi scoase la concurs, vreo 12 candidaţi, test cu două secţiuni:
- una de teorie
- una de practică - majoritar SQL
Punctajul final era interesant: se înmulţea nota obţinută la partea practică cu 2, se aduna cu nota de la teorie şi se împărţea la 3. Deci, ponderea practicii, era mai mare decăt teoria. Corect!
La partea practică am obţinut 10 
şi am fost singurul cu 10, mai era cineva cu 9… şi restul
La partea teoretică am obţinut 3 
, pe total să fie o notă de 23/3= 7,66. M-am clasat pe locul 3 sau patru. Nu m-au angajat. Patronul a vorbit frumos cu mine şi mi-a explicat procedura pe îndelete… şi faptul că sunt aşa de prost pregătit la capitolul teorie. Mi-a mărturisit că ar fi vrut să lucreze cu unul ca mine dar procedura este procedură. N-am rămas moritor de foame .
Un alt exemplu, de la extrema cealaltă, tot prin 1999, o firmă evreiască, patronul evreu (ştia româneşte), interviul se dăsea cu el, între patru ochi. Tipu’ era foarte amabil, m-a servit cu cafea, etc. Mi-a dat vreo 3 teste, TOATE problemă de inteligenţă/logică, NIMIC de programare. Am făcut ochii ca tigaia de la clătite şi mi-a explicat: “nu mă interesează ce ştii, mă interesează câtă minte ai. Un om inteligent poate învăţa orice, un prost, oricâte ştie, nu-l duce mintea să le aplice!”. După testare mi-a spus-o clar: “nu eşti printre cei mai buni, dar te califici în următoarea etapă a interviului”. Era vorba despre o periadă de 5 zile de cursuri (2 sau 3 ore pe zi) şi la sfârşit, un test din ceea ce ai învăţat. Tot test de inteligenţă… oricât de tocilar ai fi fost nu reuşeai să asimilezi în ritmul ăsta…
Nu m-am dus la etapa 2, motivul a fost interesant/ciudat . Firma trebuia să dezvolte un soft care să simuleze funcţionarea unui procesor de PC. Ar fi fost ceva fain, dar foarte specializat. Îmi îngustam “aria de acoperire” a programării, devenind un bun specialist mai mult pe partea de matematică/micro-electronică.
Am optat, la acea vreme pentru programarea în baze de date… aş fi avut ocazia specializării (tot o ramură mai îngustă) în produe CAD (proiectare asistată de calculator), gen AutoCAD:
Permalink
Posted in Viata at 1:01 am by rast
Două articole mi-au scormonit prin minte acele locaţii de memorie unde este stocată vârsta mea şi faptul că am nevoie de bani pentru a trăi, implicit am nevoie de un job care să “genereze” acei bani (a unui trai decent).
http://www.itex.ro/blog/529/pesimism-extrem.html
şi
http://consultanta-hr.ro/?p=19
Dar nu numai aceste nevoi personale au fost reactivate în memoria mea, ci şi atitudinea de viaţa, considerată normalitate, pe vremea mea… adică în anii imediat următori terminării studiilor şi angajării într-un job pe o funcţie dată, cu responsabilităţile ce le implică.
Acele vremuri 1994-1996, erau marcate de idei precum:
- dacă nu ai un bătrân la casa omului, să-l cumperi
- şcoala/studiile îţi pun bazele… adevăratele cunoştinţe vin din experienţă/muncă.
Să o luăm pe rând: atitudinea faţă de bătrâni… faţă de cei cu experienţă. La primul meu loc de muncă, dar nu numai acolo, eram “geană” (”a fi geană” - expresie folosită pe vremea mea - implica a fi ochi şi urechi la vorbele şi faptele ce le fac cei din jur… un fel de “nasu’ şi timpanu’” - la octogonarii domnului Pavel Coruţ ) la tot ce făceau şi spuneau cei mai vârstnici ca mine. Acum, după mai bine de 10 ani, îmi dau seama că acele timpuri au fost cruciale pentru mine, nu numai în ceea ce priveşte deprinderile profesionale dar şi ca formare a mea ca om.
Această atitudine, de a învăţa din experienţa celor mari, cu state de vechime în câmpul muncii, s-a pierdut în zilele cotidiene. Tinerii absolvenţi ai unei facultăţi (sau alte instituţii de îi învaţă o meserie) au tendinţa de a crede că le ştiu pe toate şi, pe deasupra, vor să dea ei lecţii bătrânilor.
Tot “în vremea tinereţilor mele” mai era o vorbă “meseria nu se învaţă… se fură”. Am cunoscut câţiva oameni “meseriaşi”, nu din rea intenţie nu vor să te înveţe ci din lipsă de timp. Adevăraţii meseriaşi sunt foarte intens preocupaţi mental, întorc evenimentele/lucrurile pe toate feţele, pentru noi îmbunătăţiri şi mai bune funcţionalităţi. O sintagmă uzitată în aceste vremuri (tulburi?) este: “las’! că merge şi aşa!”. Nu reuşesc să mă familiarizez cu o astfel de atitudine perdantă.
Da! Este perdantă! Neimplicarea întru-n proces continuu de îmbunătăţire a funcţionalităţilor şi randamentelor, te face să câştigi ceva timp pe termen scurt, dar să pierzi mult mai mult timp +bani + nervi, în procesul de întreţinere/mentenanţă.
Oricât s-ar perfecţiona îmbunătăţi sistemul de învăţământ, adevăratele învăţături vor fi luate tot din teren - practicânt un job într-o funcţie dată - ci nu de pe bancile unei instituţii, cu cărţi şi caiete în faţă.
Permalink
09.24.08
Posted in Viata at 4:36 am by rast
După părerea lui personală, este şi normal să ai încredere în tine (în sine). Şi asta în orice fel de societate am trăi, oricare ar fi sistemul de valori al societăţii, care dă normalitatea acelui societăţi. Această ţine nu numai de o dezvoltare naturală ci şi de un bun echilibru personal.
Prima dată când şi-a pus problema “încrederii în sine” vizavi de comunicarea cu ceilalţi oameni, de relaţionarea cu persoanele cu care intră în contact, a fost o părere a unei foste colege de birou, de la un fost loc de muncă. Plecase de la acel job de vreo doi ani, dar a păstrat legătura cu o fostă colegă. La o discuţie colega îi spune:
- Nu ai fost prea agreat la noi în birou (erau vreo 9-10 persoane).
- Da! Mi-am dat seama. Oare de ce?
După o lungă tăcere primeşte un răspuns care l-a mirat.
- Ai prea mare încredere în tine! Lucrul ăsta îi deranjează pe ceilalţi oameni.
Da! Ăsta este un adevăr pe care puţini îl recunosc. Persoanele cu adevărată încredere în sine, deranjează. Oamenii care cred că sunt grozavi şi doar afişează o încredere în ei, trec neobservaţi, sau sunt catalogaţi drept încrezuţi sau ne-realişti. El are o altă atitudine în viaţa cotidiană. Trece ca fiind un taciturn. oamenii cred despre el că este tăcut, nesociabil. Nu este chiar aşa. Are un principiu de viaţă: nu-şi dă cu părerea!
Dacă ştie despre ce se discută, dacă stăpâneşte subiectul, intră şi el în vorbă, spunând ce ştie. Dacă nu este documentat asupra subiectului de discuţie, preferă să tacă şi să asculte, astfel documentându-se şi înţelegând problema. Pe majoritatea oamenilor nu îi interesează o documentare mai aprofundată a subiectelor. Ei cred că ştiu totul despre acel subiect.
El este un tip foarte retras. Nu se bate cu pumnul în piept că le ştie pe toate. Lumea îl interpretează ca fiind un om fără personalitate. El crede despre el că are personalitate, dar personalitatea este una bazată pe o cunoaştere obiectivă, nu pe slogane şi cuvinte măreţe despre propria-i persoană.
Nu vorbeşte despre un subiect decât dacă ltie că stăpâneşte ideea şi are dreptate. Şi-a exprimat de câteva ori părerea, a fost contrazis! Viaţa, evenimentele cotidiene (într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat) i-au dat dreptate. Cei cu care s-a contrazis nu au văzut cu ochi buni acest lucru. Au început să-l ocolească. În ani de zile şi-a dat seama că fosta colegă a avut dreptate atunci când a spus că persoanele cu încredere în sine deranjează. A deranjat mulţi oameni.
LATER EDIT: numai ce am terminat de scris, şi am găsit acest post în care, în al cinci-lea paragraf este scris:
“cand un om îti spune ca se pricepe la toate, înseamna ca nu se pricepe la nimic“!
Pe mine, viaţa m-a învăţat acest adevăr!
Permalink
Posted in Mărturisiri at 3:46 am by rast
Gata! M-au prins! Nu mă mai pot da mare cu citatele lui Osho. Sau, cel puţin, aşa reiese din comment-ul de la acest post.
În primul rând vreau să mărturisesc că în commentariu se scrie adevărul! Citatel lui Osho le am de pe acea listă de discuţii, la adresa:
http://groups.yahoo.com/group/sannyas_romania/
şi, ca să mă dau şi mai mare, mai trebuie să recunosc nişte mici chestii, pe care comment-atorul (probabil) nu le ştie.
Citatele nu le-am chiar copy-paste, lista de discuţii nu este cu diacritice. Citatele nu le am de la acea adresă, sunt înscris pe lista de discuţii, de peste doi ani.
Nu am precizat sursa acestor citate din cauză că nu mi s-a părut relevant. Ce importanţă are că citatele au fost copiate de X sau Y, tot încalcă legile CopyRight-ului .
Nu am preluat (dacă tot “am muncit” şi am retranscris citatele cu diacritice, să folosesc termenul de preluat nu de copiat).
Doi la mână: citatul (cuvintele spuse de Osho) se află deasupra liniuţei, ceea ce este scris dedesubtul liniuţei îmi aparţine. ATENŢIE deci! Mă dau mare tare! Am răstălmăcit spusele lui Osho. Sper să mă ierte! Dacă nu mă iartă îl pârăsc lui Gurdjieff! Îi tunde barba . Iar comment-atorul se va oftica de numa’ - numa’!
Lăsând gluma la o parte… acum vreo 2 ani am făcut propunerea owner-ului acelui grup (sarango - pe numele lui de sannyasin), cel care a tehnoredactat acele citate, să facem un site dedicat lui Osho. El să răspundă de conţinut şi sistematizarea lui eu, ca programator, să răspund de partea tehnică şi de buna lui funcţionare a site-ului. Am fost refuzat… fără drept de apel. Acum m-am răzbunat (nu mă pot abţine şi tot mai bag câte o glumă).
Mie, personal, olecuţă retardat mintal fiind (scrie şi în buletin… am CNP-ul cu & în faţă - ăştia-s oameni fără mamă, fără ţară, fără minte, doar cuvinte… ca să iasă rima ), mi se pare important ca acele cuvinte a lui Osho (şi nu numai) să fie publice, să poată avea acces la ele persoanele interesate. Poate vreun puşti de 17 ani, intră pe site (ATENŢI! intenţionat nu am spus “blog”) şi capătă subit un interes pentru învăţătura lui Osho.
Apropo de site-uri de învăţătură… filozofică (nu am vrut să spun spirituală)!!
Chiar şi în acest moment de început de toamnă 2008 sunt interesat de a realiza site-uri de… înţelepciune filozofică, dar nu singur. Dacă cineva doreşte să realizeze un astfel de site, eu îi asigur tot suportul tehnic gratis. Conţinutul şi managementul informaţiei va fi publicat de cel ce doreşte realizarea unor astfel de site-uri.
Sper să nu se supere realizatorul site-ului
http://jkrishna.freepage.ro/index.html
că îl citez din nou… acesta poate fi ca un prim exemplu… de plecare, de design sau sistematizare a informaţiei.
Permalink
09.23.08
Posted in Viata at 3:11 am by rast
Modernele tehnoligii electronice/informaţionale au dat posibilitatea marii majorităţi ai oamenilor să poată să-şi exprime ideile şi părerile în mod public, în diferite ocazii. Este “o mişcare istorică” importantă. Istoria, ca modalitate de “contabilizare” şi memorare a evenimentelor trecute, nu ar trebuie să facă o listă lungă cu inovaţiile din domeniul Internet-ului (în anul X a apărut blog-ul, în anul Y au apărut host-ingurile gratis, în anul Z au apărut platformele de comentarii la unele articole, etc), ar trebui să consemneze că sec. XXI a debutat printr-o explozie de tehnologii care au per,is omului fărăr cunoştinţe tehnice foarte avansate şi-şi facă public impresiile, ideile, trăirile, părerile, etc.
Multe persoane spun ceva de genul: “am citit ce a scris X-ulescu. Îmi plăcea, dar a spus într-o carte, că… De atunci nu mai citesc X-ulescu. E un…”. Oamenii sunt de părere că toţi cei ce au păreri asemănătoare cu ei sunt genii, dar în momentul când găsesc o divergenţă de idei, îi detronează din rangul de geniu şi îl cataloghează drept… (imbecil, idiot, needucat, neştiutor, etc.)
În primul rând X-ulescu nu a putut scrie în cărţile lui (oricât de multe ar fi fost) tot ceea ce gândeşte. Nici nu putea să scrie adevăratele lui gânduri, limbajul scris/articulat este destul de sărac în acest sens.
Oamenii cred că doar ceea ce gândesc ei este bine şi corect, că toţi ceilalţi (cu păreri diferite) greşesc. Caută un om care să fie întru’ totul de aceeaşi părere cu ei, şi au senzaţia că “pe acolo” este şi perfecţiunea.
Permalink
09.20.08
Posted in CMS at 1:32 am by rast
Dacă n-a fost să mă nasc într-o familie “de nobili”: , lorzi, brahmani sau conţi (n-or fi d’ăştia pe pământ românesc, post decembrist/comunist), încerc să mă înnobilez singur, până una alta făcând oarece munci de week-end, la site-ul:
http://cms.programaredinpasiune.ro
care face parte din domeniul
http://www.programaredinpasiune.ro
din punga mea plătit (cumpărat şi hostuit).
Opriţi critica! Site-ul nu numai că este în construcţie masivă, dar încă nu ştiu unde vreau să ajung. Este o problemă de organizare! Cu procesul de organizare stau bine dar, în acest caz, nu am ce organiza. Cătinel-cătinel “pun câte o cărămidă” la content-ul site-ului(conţinutul site-ului - pe limba lui Eminescu), iar când content-ul va fi suficient de consistent voi trece la organizarea lui. Până atunci: scuzele mele şi ne-criticile dvs.
Ca o observaţie apropo de ideea de management al conţinutului, şi ca extensie a acelei interfeţe pe care o folosesc acuma pentru a scrie acest post, remarc existenţa, în interfaţa WordPress-ului, a acelui buton “Save”, care în Joomla 1.5.x lipseşte. El, butonul, ne face viaţa liniştită ştiind că am salvat ceea ce am muncit/scris şi nu vom relua scriitura de la capăt. Este un lucru util.
Permalink
09.19.08
Posted in Viata at 4:01 am by rast
În anii de liceu şi şcoală generală nu i-a plăcut istoria. Învăţa să treacă clasa! După ce a terminat anii de studiu, după ce nu a mai fost “băiatul mamei” ci a devenit “stăpân pe propriul destin”, a început să se preocupe de ceea ce îl interesa şi putea să-i folosească. Astfel, într-o carte scrisă de Mircea Eliade, a găsit o idee foarte interesantă despre istorie, idee ce suna cam aşa: “nu este important să memorăm date calendaristice, succesiuni de domnitori şi evenimente considerate importante, este bine de sintetizat mişcări importante de atitudini şi schimbări de comportament”.
După o astfel de idee a început să sistematizeze altfel informaţiile de istorie învăţate în anii de şcoală. Chiar şi acum, nu-l interesează evenimentele şi perioada în care s-au petrecut, îl interesează influienţa acestora asupra vieţii cotidiene, în ce măsură acel eveniment a schimbat mentalitatea societăţii.
În vremurile noastre asistăm la mari schimbări sociale pe toate nivelele. Una dintre ele este sănătatea oamenilor, cel puţin oamenii din mediul urban. La început dădea vina pe lipsa de bun simţ a oamenilor, scuipă pe jos… pe unde mergi vezi fel de fel de pete lăsate de secreţiile bucale ale cetăţenilor trecători pe trotuare. Răul trebuie tăiat analizat de la rădăcină. Oamenii simt nevoia de a scuipa. Au secreţii bucale care îi deranjează. De ce au astfel de secreţii? A observat un lucru! Odată cu schimbarea vremii scuipăcioşii se înmulţesc. În vara ce a trecut, fiind cald, nu au fost prea frecvente manifestările de eliberare a secreţiilor. Odată ce frigul s-a pogorât, au început şi manifestările de tuse, smiocăit şi scuipăcit.
Toate aceste manifestări au drept cauză scăderea sistemului imunitar al oamenilor. Nu educaţie civică le trebuie oamenilor, ei vor trece peste orice fel de moralitate şi bun simţ pentru a se simţi bine şi degrevaţi de propriile secreţii nazale şi bucale. Rădăcina acestor manifestări greu suportabile de urechile, nasul şi ochii noştri, este ar putea fi îmbunătăţirea sistemului imunitar personal al fiecărei persoane. Dar oamenii preferă papa bun, din pungi de plastic, de la super-market-ul din colţ. Nu avem ce face împotriva acestei tendinţe sociale. Voi aştia, care aveţi grijă de sănătate în primul rând, trebuie să vă adaptaţi majorităţii. Trebuie să vă creaţi un mental puternic, să reconsideraţi normalitatea vieţii cotidiene. Normalitatea este tuse, muci şi scuipat… oameni cu dezechilibre mari al sistemului imunitar. Nu sunt boli, dar pot da viroze şi alte probleme.
Unor astfel de oameni nu le poţi atrage atenţia şi să le explici cum stă problema. Ei suferă de o altă stare devenită normalitate a primului deceniu al secolului XXI: isteria, aşa cum, pe îndelete, se descrie şi în acest post. Astfel de oameni pot riposta foarte dur, dând vina pe viruşi, care-şi fac de cap şi circula alandala. Viruşi au fost dintotdeauna şi vor fi mereu, chiar şi aparatul medical este de acord cu ideea că mulţi oameni poartă viruşi, dar ei nu sunt activi, sistemul imunitar, al fiecărei persoane în parte, “îi ţine la respect”
Permalink
09.18.08
Posted in SF at 4:07 am by rast
Din ce în ce mai multe persoane cu probleme de singurătate. Îi vede peste tot, chiar şi în autobuzul cu care face naveta cotidiană spre locul de muncă. Un cunoscvut al şoferului îl salută şi intră în vorbă cu el: vorbeşte tare, râde des, la aproape orice frază pe care o spune. Pare a fi deosebit de bucuros. Şoferul vorbeşte încet, nu se aude până la el, pe al patru-lea rând de scaune, doar ce spune călătorul vorbăreţ se aude:
- Da! Tot singur. M-am obişnuit să-mi fac singur de mâncare. Nu-i greu… tai varza, spăl carnea şi o tai, le pun în oală… pun apă şi le las la foc până se înmoaie carnea. Şi gata! Ha ha ha! M-am obişnuit şi cu spălat-ul. Pun mult detergent Ha ha ha. Ies destul de curate!
Îşi pune întrebarea: poate sentimentul singurătăţii genera stări psihice aşa de dis-confortante, încât să dea naştere la comportamente deviante? Călătorul ce vorbea cu şoferul prea vorbea tare, râdea prea des şi din orice. Discuţia cu o persoană cunoscută (şoferul) îl făcea să-şi refuleze oarece stări psihice.
Încerca să caute prin memorie clipe de singurătate, momente în care a simţit şi el sentimentul singurătăţii. A găsit câteva crâmpeie de singurătate prin anii tinereţii, înainte de a avea încredere în simţul interior şi a se ghida după cele simţite. Îşi aducea aminte de stresul generat de astfel de clipe de singurătate şi de plictiseala “toridă” generată. Pentru el, acele clipe de singurătate erau doar “mici fragmente de viaţă” şi erau stări de ocolit pentru tot restul vieţii. Prilej cu care ăşi dă seama că simţul interior l-a îndemnat spre bine atunci când l-a făcut să se retragă din tumultul societăţii şi să acorde o mare atenţie regăsirii de sine.
A scăpat de sentimentul de singurătate. Cei care îl cunosc îi reamintesc, cu insistenţă, că este singur şi nu-i bine. Cineva i-a recomandat să-şi ia un câine de casă. Da! Probabil înmulţirea persoanelor cu câini, pisici şi alte animăluţe, este generată de sentimentul singurătăţii.
El le spune oamenilor că nu se simte singur. Oamenii nu îl cred. Este extraordinar! Această stare a devenit normalitate! Oamenii nu mai pot concepe existenţa unui om fără sentimentul de singurătate. Li se pare minciună. El îşi ia minciuna, o înghite şi tace… îi lasă pe oameni să-şi manifeste ideile despre normalitate. Important este că nu se mai simte singur, nu să-i lămurească şi pe alţii că pot trăi fără a se simţi singuri. Nu mai încearcă să schimbe pe nimeni, face fiecare ce vrea! Liberul arbitru îşi spune cuvântul.
Uneori face teste. “Îşi bagă în minte” gândul că este singur. Întoace singurătatea pe toate feţele despre care ştie că există. Hopaaaa!!! Apare şi starea de singurătate, sentimentul de singurătate. Medicamentul? Opreşte gândurile despre singurătate şi începe să se gândească la lucruri constructive. Sentimentul dispare! Concluzia! Omul ăşi face rău cu mâna proprie gândul propriu. Dacă şi-ar putea controla gândurile (puterea prezentului) nu ar mai simţi singurătatea. Mulţi oameni vor riposta: aceasta nu este o soluţie, îţi trebuie pe cineva alături… Da! Dacă te gândeşti că eşti singur, vine cineva lăngă tine? Gândindu-te la singurătate, nu numai că îţi provici singur stări negative, dar nu te ajută la nimic. Atunci de ce să te gândeşti, că tot nimic nu poşi rezolva.
Permalink
09.17.08
Posted in Viata at 2:08 am by rast
Noi, oamenii civilizaţiei sec. XXI, care considerăm că această societate bolnavă în care trăim, este rodul unei evoluţii de sute sau mii de ani, am ajuns să tremurăm de frică din cauza roadelor evoluţiei. Preconizatul sfârşit al lumilor, cu ocazia lansării acceleratorului de particole din 10 septembrie, nu numai că a fost un prilej pentru jurnaliştii iresponsabili de a creea conţinut pentru publicaţia la care lucrează, dar a arătat cât ne neştiutori şi manipulative sunt masele mari de oameni.
Mari comunităţi de oameni s-au speriat/alarmat de aceste zvonuri apocaliptice. Am învăţat, prin anii de liceu, că oamenii preistorici se temeau de tunete, de fulgere, şi de ale manifestări ale naturii. Ni se spunea că omenirea a început un proces evolutiv, prin a cunoaşte şi a-şi explica aceste manifestări ale naturii. Da! Am ajuns să dăm unor manifestări ale naturii, explicaţii care nu ne mai fac să divinizăm acele manifestări şi să le punem pe seama unor zei mânioşi. Dar am ajuns să ne temem de acele lucruri ale progresului, pe care noi înşine le-am creat.
Ne facem rău singuri! Aş putea povesti aici şi despre energia nucleară folosită în alte scopuri decât cele energetico-sociale, şi despre avioanele ce continuă să cadă şi să facă victime, cât şi despre alte şi alte “cuceriri ale tehnicii şi tehnologiei”, dar nu se poate realiza nimic progresiv fără oarece sacrificii.
Una este să realizezi ceva, făcând sacrificii… şi alta este să realizezi ceva de care să-ţi fie frică. Am putea pune această frcă şi pe o lipsă de educaţie a maselor mari de oameni, sau pe o lipsă a încrederii în cercetătorii de ştiinţă. Am putea găsi multe justificări şi motivaţii, ne putem lansa în variate discuţii filozofice, dar nu ne ajută cu nimic. Beneficiem de un avans tehnologic care este ca o “frecţie cu ceai de muşeţel la un picior de lemn”. Ne minunează avansul luat de industria farmaceutică, cu sumedenia de medicamente oferite, dar spitalele sunt din ce în ce mai pline de persoane cu vârste din ce în ce mai mici, cu afecţiuni foarte grave, întâlnite la oamenii ne-civilizaţi, de acum 70-90-100 ani, la vârste înaintate şi doar sporadic.
Morţile premature, la vârste sub 50 de ani, încep să devină normalitate, pentru societatea noastră, într-o fugă nebună după bunuri materiale, fragile şi perisabile.
Permalink
Next entries » · « Previous entries
