02.22.10
Posted in Sănătate at 3:32 am by rast
Cochetez cu moartea. Nu sunt deprimat sau să fi suferit vreun şoc, care să-mi dea o stare vindecabilă de a fi sătul de această viaţă. Am avut 2 accidente pe care le-aş putea cataloga ca fiind morţi clinice: organismul meu era aici, întins pe un pat, iar eu (spiritul meu) dincolo. După ce am venit înapoi am rămas fără frică de moarte. Această stare, fără frică de moarte, nu s-a instaurat aşa… de-a moaca. A fost/este o atitudine de viaţă foarte conştientizată. Dincolo este mai bine decât aici. Din toate punctele de vedere!
Prin 2002+2004, când viaţa era oarecum mai suportabilă, m-am gândit “cât mai am de trăit”. Am simţit că “îmi este scris” să trec de 100 ani. Aşa a scris gagiu care m-a dat berzei să mă transporte aici, pe Terra.
Cam ăsta ar fi destinul meu: să trăiesc mai mult de 100 ani! Îmi vine să mă tai cu lama 
. Am doar 40 de ani, vin vremuri nasoale, unde drak mai suport 60 de ani! Sfinte Sisoe, aştia 40 de ani i-am trăit intens, consider că “mi-am trăit traiu’, mi-am mâncat mălaiu’”
Băăă!!! Care băgaţi mălai în traista mea!
Ştiinţele medicale îmi mai dau câteva săptămâni de viaţă. Ele spun că aş fi foarte bolnav. Da! Sunt bolnav de dor! Mi-e dor de tărâmul celălalt! Vreau să mă duc dincolo!
- Gura! – îmi spune îngerul meu veghetor. Şefu’, ăla care ţi-a scris destinul, ţi-a dat un termen de valabilitate de peste 100 ani!
- Vreau căldură! Poate îmi scade termenul de valabilitate!
- Canci! Spune îngerul veghetor. Ai acelaşi termen de valabilitate indiferent de condiţiile climaterice.
Pe lângă toate aceste frământări ale mele am găsit un articol pe un site trimis (prietenii ştiu despre ce este vorba), despre durata vieţii. Articolul este aici.
Pe mine m-a întristat! Îngerul veghetor ar avea dreptate.
Când aveam 37 de ani, medicul de întreprindere, la firma la care m-am angajat, când m-a vazut pentru prima dată (pentru a-mi face formele de angajare) m-a întrebat dacă am terminat facultatea.
M-a pufnit râsul şi am răspuns:
- De 15 ani!
După ce s-a uitat şi în buletin, nu a mai comentat nik la răspunsul meu obraznic!
Are îngerul veghetor dreptate? Trec de 100? Of! Of! Of!
Permalink
02.21.10
Posted in Sănătate at 6:57 am by rast
Nu scriu acest post pentru a mă plânge de ce voi spune. Am spus/scris deja, de multe ori, că viaţa pentru mine, este un chin şi abia aştept”să trec dincolo”, în plaiurile veşnicei vânători.
M-am declarat aspirant la titlul de webmaster, “meşteresc” la site-uri web, le ridic performanţele…
Am o nouă preocupare, pe care o voi face în paralel cu cea de webmaster, şi anume aceea de “propriul medic”.
Pe scurt: am glicemii mari (procenf de zahăr în sânge). Valoarea normală este de 80-120, eu am 300-340, deci cam de trei ori mai mult decât valoarea normala. Acest lucru ar atesta un diabet grav, destul de dez-echilibrat. Au fost cazuri de bolnavi, grav tare, care aveau 700-800 glicemie… io-s pe la jumate , doar cu un picior în groapă.
Tratamentul recunoscut ca fiind “sfânt”, în diabet – scăderea glicemiei, este cel cu insulină. Injecţii, cât mai dese cu cantităţi bine calculate de insulină. Eu, fiind pe DOS ca ceilalţi oameni, mă simt fparte rău dacă fac insulină (starea se numeşte hipoglicemie şi se lasă cu ameţeli, tremurături, stări alterate de conştiinţă).
Diabetul este o boală a pancreasului, nu a sângelui. Problemele trebuie luate în ordine. Ce se întâmplă… unui om îi mor nişte celule de pe pancreas, celule ce secretă insulina necesară. Ne-având insulină, organismul nu poate metaboliza glucidele mâncate, apărând astfel glicemiile mari. Din acest motiv, organismul bolnav de diabet (pancreas bolnav – celule Langerhans moarte), are nevoie de insulină “din afară”.
Până la descoperirea insulinei diabetul era o boală mortală. Cine făcea diabet, sănătatea se înrăutăţea iar peste o perioadă… cânta popa.
Chiar de pe atunci s-au observat că unele persoane u glicemie mare, dar nu mor. Astora li s-a spus că au diabet tip MODY. Acu’ vreo 10 ani, mi s-a dat şi mie acest diagnostic, de către medicii de la spitalul Cantacuzino (de câţiva ani, rebotezat cu numele de Paulescu).
În acest început de an 2010, medicii spun că la mine “s-a terminat” MODY-ul şi trebuie insulină. Asta ei (medicii) o spun din cărţi, nu mi-au făcut teste să vadă ce şi cum. Ne-găsind un medic specialist care să-mi facă teste, dacă mai este MODY sau nu, m-am testat singur. Vineri şi sâmbătă am luat medicamente… glicemia a scăzut.
De azi înainte, trec la măsuri mai severe dure, nu mai fac DELOC insulină şi trec pe medicamente orale.
Nu am intenţie de a deveni medic cu diplomă de informatician , dar sunt nevoit să mă tratez singur, după anumite principii de viaţă învăţate şi alte păreri medicale, găsite pe Internet (Google să trăiască).
Fac experienţe pe mine… dacă trece o perioadă fără a mai scrie pe blog… am dat colţul… “m-a pupat dama cu coasa”.
Permalink
02.17.10
Posted in Satiră şi umor at 5:58 am by rast
Iar mă laud!
ATENŢIE! Post din categoria satiră şi umor!
Fiind un tip mai singuratec, beneficiind de un job la o firmă non-IT (deci, ne-având colegi cu diplome de IT-ist/programator/webmaster etc.), deci… ne-având cui să mă laud prin viu grai, folosindu-mi corzile vocale cu care barza m-a dotat şi cu care m-a dat în îngrijirea fiinţei ce-i spun “mama”, după ce i-am împuiat capul cu ţipetele şi plânsetele celor câteva luni de viaţă. Toate astea tot prin corzile vocale din dotare. La mai am şi în aceste zile de criză/2010, dar nu are cine să înţeleagă ce emit ele.
Aşa că mă văd nevoit să mă laud pe blog/Internet, poate se găseşte lume care să înţeleagă ce spun.
Spuse-i într-un post anterior că mă iau la trântă cu editorul de pagini web MCE (mai exact tinyMCE). ‘mnealui – tinyMCE – este scris în JavaScript. E fain editorul şi performant… la fel şi JavaScriptul… dar rulează în browser. Pentru a face modificări în pagini web, trebuie ceva mai mult – PHP sau AJAX.
Am folosit PHP. Mi-am zdruncinat neuronii ăştia obosiţi de glicemii şi insulină pentru a realiza un prototip cât de cât funcţional al unui editor web, adică o persoană fără cunoştinţe de HTML să poată face modificări într-o pagină web. Problema era la salvarea pe server, a modificărilor făcute în browser, în MCE.
Azi am motiv să sărbătoresc, am nişte prime rezultate, din păcate doar funcţionale nu şi cu un grad de uzabilitate ridicat, astfel încât să poată fi funcţional, uşor de utilizat pentru persoane ne-IT-iste.
Oricum, cel mai greu a trecut, de mâine încolo încep un proces de optimizare/sistematizare pentru a face aplicaţia robustă şi uşor de integrat şi în alte pagini web.
Aplicaţia de care vorbesc aş putea-o defini ca un fel de CMS. Dacă găsesc sponsori, aş putea chiar face un alt CMS… că nu ar fi destule pe piaţă şi gratuite pe deasupra.
ATENŢIE! Iar mă laud.
CMS-urile existente, multe la număr, printre care şi prezentul WordPress, în care scriu/întreţin acest post şi întregul blog, au deficienţe la capitolul SEO.
Acesta este şi principalul motiv pentru care prefer să dezvolt site-uri “la mână”, depunând multă muncă. Aş putea utiliza un CMS, dar SEO!
Permalink
02.16.10
Posted in Viata at 1:25 am by rast
Nu mai ştiu unde am găsit aceste cuvinte, din care am extras un mic citat. Era vorba despre un chenneling, dar nu mai şstiu cu cine. Important este că sunt exprimate anumite “valori” aşa cum sunt ele trăite în lumea de dincolo (cealaltă realitate).
Citez:
“Considerăm binevenită întrebarea legată de relaţia dintre creier şi suflet şi, ca răspuns, voi împrumuta explicaţia pe care Imaca i-a dat-o mamei imediat după ce a început comunicarea noastră telepatică, acum 16 ani.
Imaca: Un gănd poate fi văzut pentru că are o forma substanţiala ăi pulsează, ceea ce ne atrage atenţia. Există şi o recunoaştere cognitivă instantanee a intenţiei gândului vostru, dar forma-gând în sine este literalmente vizibilă.
Susan: Este implicat numai creierul meu sau este vorba despre ceva propriu sufletului însuşi?
Imaca: Activitatea mentală reprezintă o zonă a sufletului care foloseşte creierul ca pe un instrument, aşa cum voi folosiţi un computer pentru a vă înregistra cuvintele dorite. Creierul este numai o unealtă. Computerul vostru nu acţionează de unul singur. El funcţionează pentru voi numai atunci când interacţionaţi cu el. Sufletul şi creierul au acelaşi gen de relaţie de lucru. Sufletul “porneste” creierul, ceea ce stimulează mai departe cunoaşterea profundă a sufletului şi o pune în practică ăn interiorul minţii. Cunoaşterea nu se află în creier, altfel decât este ea introdusă de către suflet, fiind folosită apoi de către minte pentru raţionament. Cunoaşterea se acumulează, dar nu poate fi accesată chiar atât de uşor în timpul vieţilor actuale pe Pământ, în comparaţie cu alte perioade din trecutul istoriei planetei. Barierele impuse cu foarte mult timp în urma de către entităţi rău intenţionate au reuşit să ascundă majoritatea informaţiei de cunoaşterea voastra conştientă.”
“Activitatea mentală reprezintă o zonă a sufletului care foloseşte creierul ca pe un instrument…”… Da! Creierul este doar un instrument. Altceva, din fiinţa umană ar trebui să controleze acest instrument. Din păcate omul secolului XXI este aşa de decăzut încât nu-şi dă seama de acest lucru. Psihologia modernă este de acord cu ideea că anumite stări emoţionale influenţeză starea psihică a omului, inclusiv sănătatea. Pentru a diminua efectele nocive ale unor stări psihice sunt utilizate medicamente, substanţe chimice etc. Este un oarecare beneficiu, dar el este un drog (creează dependenţă), învaţă mintea omului să fie leneşă, să nu lupte cu gândurile induse de starea psihică disconfortă.
Din păcate, nu fac teorie. Deoarece coana Moarte nu a vrut să mă primească în teritoriul ei, la începutul anului… şi m-a lăsat “să-mi bubui mintea” în această Viaţă cruntă, încerc să fac faţă asalturilor nocive care mă înconjoară. Nu am rezultate remarcabile, sunt doar la început. Dimineaţa, când “ies din scutece” pentru a mă duce spre locul de muncă, mă lupt intens cu diferite gânduri de leneveală care îmi vin. Gândurile alea nu sunt ale mele… ştiu ce gândesc, ştiu ce vreau de la locul de muncă… uneori le opresc repede, alteori sunt mai puternice.
“Creierul este numai o unealtă”… Apropo de educaţie, inclusiv cei 7 ani de-acasă. Nu suntem învăţaţi să folosim această uneltă. Nu-s zălud , sper să nu fiu nici “plecat cu pluta”, oricum nebun m-ar cataloga orice persoană cu educaţie medicală (în cărţile învăţate, cele despre omul normal al zilelor noastre), reulesc să-mi opresc la voinţă fluxul gândurilor, reuşesc să nu gândesc! Nu este un beneficiu. Gândurile, de multe ori pot fi un mare avantaj. Încep să înţeleg ideea expusa de don Juan (Castaneda), că dialogul interior poate fi prieten sau duşman.
Permalink
02.15.10
Posted in CMS at 4:14 am by rast
În cartea de muncă, pe la diversele locuri de muncă, pe unde am fost, am insistat să scrie “programator“. De peste 10 ani sunt programator, titlul blog-ului eate ceva cu “programator web”, tot programator. Ţineam mult la aceste titlu: de programator.
Actualele vremuri de criză, contractul de muncă semnat la actualul loc de muncă – sarcinile de servici – şi în primul rând “ceea ce simt” este să-mi extind această preocupare de programator spre cea de webmaster.
Din punctul meu de vedere funcţia de webmaster, o include pe cea de programator web. Pe lângă aceasta trebuie ştiute şi alte tehnologii Internet.
Se spune că “nimic nu este întâmplător”. Personal, am ajuns la concluzia că evenimentele din viaţa noastră (cele pe care filozofii moderni societatea modernă le consideră totuşiîntâmplări), sunt sponsorizate , ghidate din cealaltă realitate.
În drumul meu spre titlul de webmaster (titlu pe care altcineva mi-l va da, nu mi-l pot atribui singur), probabil ne-întâmplător, am pus bazele unei colaborări cu un cititor al actualului blog (blog-ul fiind modalitatea prin care ne-am cunoscut… ne despart multe sute de kilometri), pentru a dezvolta un site cu o tematică spirituală. Încă nu am scris site-ul la secţiunea “cu ce mă ocup”, fiind într-un stadiu incipient.
Dar, chiar din îmceputuri, “m-am luat la trântă” cu greii Internetului. Mă refer la editorul web: tinyMCE, editor WYSIWYG, inclus în multe CMS-uri.
Tot pentru un fel de CMS (Content Management System) îl voi folosi şi eu, dar îl voi adapta unor optimizări SEO, aşa cum cred eu că ar fi bine. Vom vedea rezultatele, degeaba mă laud pe nevăzute… şi netestate!
Permalink
02.13.10
Posted in Viata at 2:10 am by rast
Am primit un citat din cartea “Supă de pui pentru suflet – partea 3″ de
Jack Canfield şi Mark V. Hansen. Nu am citit cartea, dar citatul primit mi-a dat de înţeles că este o mare diferenţă între ceea ce este considerată “vocea inimii” în această carte şi ceea ce denumesc eu prin această metaforă.
Să scriu mai întâi citatul:
“Cocorul de aur
Ca profesor de origami (arta japoneză a figurilor din hârtie) la La Farge Lifelong Lerning Institute în Milwaukee, Wisconsin, Art Beaudry a fost rugat să reprezinte instituţia unde lucra la o expoziţie ce avea loc în aer liber în Milwaukee.
El luase hotărârea să expună câteva sute de cocori din hârtie pentru cei care se vor opri la standul lui.
Cu o zi înainte de expoziţie, se întâmplă ceva extrem de ciudat – o voce îi spuse să ia şi o foiţă de staniol de culoarea aurului şi să confecţioneze un cocor de aur. Vocea era atât de insistentă încât Art se trezi căutând prin colecţia de hârtii pe care o avea acasă până când găsi o foiţă de staniol de culoarea aurului.
- Oare de ce fac asta ?
Art nu făcuse niciodată figurine din staniol pentru că nu era la fel de uşor de mânuit şi de modelat cum era hârtia creponată. Dar vocea nu voia să cedeze. Art încercă să o ignore.
- Dar de ce trebuie să fie neapărat staniol ? Este mult mai uşor de lucrat cu hârtia, bombăni el.
- Fă ce-ţi spun !, continuă vocea. Iar mâine trebuie să dăruieşti figurina unei anumite persoane.
De acum, Art era deja destul de iritat.
- Ce persoană ?
- Vei şti tu singur la momentul potrivit, îi spuse vocea.
În seara aceea, Art modelă cu multă grijă staniolul auriu şi „încăpăţânat” până când acesta se transformă într-un cocor graţios şi delicat, ce părea gata să-şi ia zborul. El puse pasărea în cutie alături de cei peste 200 de cocori din hârtie, extraordinari de frumos coloraţi, pe care îi modelase în ultimile săptămâni.
A doua zi, la expoziţie, zeci de oameni se opriră la standul lui Art ca să pună întrebări deapre origami. El îi delectă şi cu câteva demonstraţii în timpul cărora împături hârtia, o desfăcu şi apoi o împături din nou de nenumărate ori. Insistă asupra detaliilor semnificative şi asupra cutelor ce necesitau multă artă şi pricepere.
La un moment dat, în faţa lui Art veni o femeie – persoana despre care îi vorbise vocea. Art nu o mai văzuse niciodată, iar ea nu-i adresă nici un cuvânt, limitându-se doar la a-l privi cu atenţie în timp ce modela o bucată de hârtie roz, transformând-o într-un cocor falnic cu aripi graţioase.
Art îşi ridică privirea spre ea şi – înainte de a-şi da seama ce face – începu să caute ceva prin cutia care conţinea figurinele de hârtie. Iat-o ! Pasărea atât de delicată din staniol auriu, pe care o modelase cu o seară înainte. O scoase cu grijă din cutie şi o aşeză în mâinile femeii.
- Nu ştiu de ce, dar o voce îmi spune că trebuie să vă dăruiesc acest cocor de aur. Cocorul este un vechi simbol al păcii, îi spuse Art cât se poate de simplu.
Femeia nu spuse nimic, ci luă cu grijă pasărea în mâini ca şi când ar fi fost vie. Când Art o privi, văzu că ochii îi erau plini de lacrimi.
În cele din urmă, femeia respiră adânc şi spuse :
- Soţul meu a murit acum 3 săptămâni. Este prima oară când ies afară din casă. Astăzi … şopti ea, ştergându-şi lacrimile cu o mână în timp ce cu cealaltă ţinea cocorul de aur.
Ea continuă cu voce şoptită :
- Astăzi este aniversarea nunţii noastre de aur.
Apoi, străina îi spuse cu o voce blândă :
- Vă mulţumesc pentru acest cadou extraordinar. Acum ştiu că soţul meu se odihneşte în
pace. Înţelegeţi ce vreau să spun ? Vocea pe care aţi auzit-o este vocea lui Dumnezeu, iar acest cocor minunat este un dar din partea Lui. Este cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsnicie. Vă mulţumesc că v-aţi ascultat glasul inimii.
Şi Art a învăţat să asculte cu atenţie când o voce tainică îi spune să facă ceva ce el poate nu înţelege la momentul respectiv.”
“.. o voce îi spuse să ia şi o foiţă de staniol..”… vocea inimii, de care vorbesc eu, este o… metaforă, nu este o voce care-mi vorbeşte în româneşte, nici în altă limbă. Pământul acesta, dacă fost creat de o forţă supranaturală (Dumnezeu), nu se creeau şi atâtea limbi vorbite. Omul este un animal (mamifer). Cunoaşteţi alte animale care să discute pe limbaje diferite?
Câinele face ham-ham şi în România şi în SUA şi în Tibet.
Pisica face miau-miau şi în România şi în Canada şi în Congo.
Aţi văzut vreo cioară vorbind altfel, decât cra-cra?
Aşa şi “vocea inimii”, foloseşte un “limbaj” al gândului, înţeles de toate popoarele lumii. Vocea inimii nu vorbeşte nici engleza, nici franceza, nici spaniola, nici sanscrita, etc.
Voi face o afirmaţi pentru care mulţi mă vor declara nebun:
“căsătoria nu vine de la Dumnezeu“… dacă Terra şi viaţa pe Terra a fost creată de o putere divină, nu ea a făcut căsătoria şi serbarea acesteia la 25 sau 50 de ani.
Căsătoria, până la bătrâneţe, a fost “descoperita” abia acum 3-4-5 mii de ani. Oamenii au trăit în ginte matriarhale, patriarhale… Şi atunci era Dumnezeu. Căsătoria nu este un semn de progres, este o modă.
Vocea inimii se face simţită în cazuri critice, atunci când suntem în anumite pericole sau trebuie să intervenim pentru a salva pe alţii. Vocea inimii nu intervine să dea cadouri de bună purtare.
Permalink
02.12.10
Posted in Viata at 12:47 am by rast
Articolul de aici, m-a pus (uşor) pe gânduri. M-a pus să-mi sistematizez obiceiurile/principiile mele de viaţă, dobândite/învăţate prin ascultarea simţului interior (inteligenţă emoţională). De mulţi ani am abandonat principiile învăţate prin educaţie: cei 7 ani de-acasă + 17 ani de şcoală/liceu/facultate + mulţi alţi ani în care societatea a încercat să-şi impună asupra mea sistemul ei de valori.
Sunt considerat un om anormal, inadaptat societăţii civilizate. Nu am maşină, nu mi-am pus termopane, nu am uşă de metal, etc. Sunt “pe vechi”: uşă şi geamuri de lemn, încerc să fac cât mai multă mişcare pe jos.
Nu am datorii, nu mă plâng că nu am (că anii de educaţienu mi-au oferit) educaţie financiară. Educaţia financiară a venit de la sine, ascultând adevăratele necesităţi ale fiinţei mele. Ce-mi sunt mie necesare geamurile de termopan, faptul că vecinii “crapă” de invidie că eu aş avea şi ei nu!
Maşină? Al putea face un efort să cumpăr un astfel de utilej, un fel de cârjă modernă cu 4 roţi. Problema mea este alta: am servici într-o zonă greu accesibilă pe jos: gropi prin asfaltul trotuarelor, porţiuni cu trotuar lipsă, bălţi (de la diverse inundaţii, nu numai de la ploi), altfel aş merge pe jos, nu cu autobuzul.
Educaţie? Degeaba se fac diverse “cârpeli” de educaţie, învăţând lumea cu diverse teorii, principii, legităţi. Educaţia principală ar fi dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Cartea/ideile lui Daniel Goleman şi a celorlalţi psihologi entuziaşti/entuziasmaţi de inteligenţa emoţională, a avut făcut oarece vâlvă câţiva ni după apariţie. Ideile expuse acolo încep să-şi piardă din interes. Oamenii sunt acaparaţi de noi teorii/principii care să îi ajute să scape de problemele apărute – multe din cauza crizei. Tot inteligenţa emoţională este cea mai bună soluţie şi pentru rezolvarea acestor probleme.
Permalink
02.11.10
Posted in Inteligenţă emoţională at 4:14 am by rast
Citat:
“A: Şi ce trebuie să învăţăm?
D: Că suntem egali şi una cu Creatorul. Asta este marea lecţie!
A: Sună simplu, dar este extrem de greu.
D: A fost. Acum este momentul în care vom înţelege cine şi ce suntem cu adevărat.”
Acest citat mă duce cu gândul la ideea exprimată de Rudyard Kipling în celebra lui poezie: IF (Dacă):
“De poţi rămâne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;”
Citatul mă face să-mi amintesc şi de ideea exprimată de domnul Dumitru Constantin Dulcan: “În căutarea sensului pierdut”. Egalitatea oamenilor, indiferent de culoarea pielii sau rang social, este un principiu de bază al Universului. Acest principiu, al egalităţii, este una dintre legile principale sub care se desfăşoară viaţa pe alte planete.
Şi aici am ceva personal de spus. Am ajuns la această “atitudine mentală”, de a considera egali, toţi oamenii. Pentru mine, preşedintele ţării, poliţaiul din colţ sau femeia de servici (cu mătura în mână) sunt oameni. Nu pot spune că am ajuns greu la acest principiu. Pentru mine, el a venit de la sine… altceva urmăream eu.
Viaţa, considerându-i pe ceilalţi egali, este “un calvar” pentru mine. Această atitudine, în societatea în care trăiesc, îmi aduce numai multe dezavantaje. Cei din jurul meu vreau respecte, ploconeli, funcţie de faptul că au o diplomă pe care scrie: inginer, medic, profesor, etc.
La ce le foloseşte diploma? Când se trezesc, dimineaţa, când se uită în aglinda de la baie, văd aceeaşi faţă buimacă de somn poate, uneori, mai suferindă decât al unui muncitor cu sapa sau târnăcopul. Cu ce îi ajută că au un calculator performant pe masă şi muncesc cu degetele pe tastatură? Îi costă acuitatea vizuală, care scade în timp. Am văzut ţărani cu vedere bună şi la 50 de ani, am văzut “intelectuali” cu vedere slabă şi la 26 de ani. Cu toate că au o diplomă de injiner , au o viaţă poate uneori mai grea decât cei cu sapa în mână, care abia ştiu să se semneze, ţinând pixul în mâna precum ţin şi sapa. Dar sunt sănătoşi.
Permalink
02.09.10
Posted in Succesul at 2:32 am by rast
În zilele astea în care, pentru ochii celor ce mă ştiu, am zăcut (bolnav fiind) şi pe care eu le-aş defini altfel… am ajuns la nişte concluzii foarte interesante asupra vieţii mele.
Cum aş defini eu aceste zile? Am stat la taclale cu două dame:
Atâta vreme cât Moartea mi-a refuzat compania, lăsându-mă în continuare să mă chinui lângă soru-sa Viaţă, m-am întrebat ce mai am de făcut în această existenţă.
Am ajuns la anumite concluzii definitive despre această existenţă în compania doamnei Viaţă. Nu voi mai fi nemulţumit de condiţiile de trai, nu voi mai încerca să lup pentru unele visuri. E bine să ai visuri, dar nu este bine să cheltui foarte multă energie pentru a fi îndeplinite. Cum văd eu problema:
Am un vis (şi mchiar am unul, în acest 9 februarie 2010 – vreau lucruri serioase în decursul vieţii – m-am săturat de lucruri de faţadă, vreau să dau un sens zilelor ce mai stau cu ochii deschişi)… mă gândesc frecvent la el şi “îl comunic” fiinţelor din cealaltă realitate.
Ele vor determina ce şi cum. Indiferent de lupta şi acţiunile pe care eu (după montea mea) le întreprind. Voi rămâne “pe recepţie” să văd simt ce s-a hotărât din cealaltă realitate. De acolo mi se va comunica (voi simţi) ce să fac… şi când să fac.
Deocamdată simt să mă ocup foarte intens de site-urile web pe care “le prăşesc”. Mai greu merge cu design-ul (din cauza problemelor ce le am la ochi), dar mă ocup intens de aspecte mai profunde, nu numai de faţadă.
Un aspect deranjant pentru un vizitator al unei pagini web sunt ceea ce se numeşte “dead links” – link-uri moarte în traducere directă. Sunt acele link-uri care nu aduc nici o pagină web, ci un mesaj de eroare care spune că pagina nu a fost găsită.
Am găsit o aplicaţie care am considerat-o faină. Este scrisă în PHP, în interfaţă text. Nu este rulabilă în browser. Am aruncat “o privire”, două, trei , pe codul PHP şi aplicaţia mi se pare foarte robustă, reyolvă foarte bine problema dead links-urilor. Am şi testat-o pe vreo 3 site-uri.
Cârcotaş cum sunt, tot nu sunt mulţumit! Am găsit pe Internet foarte multe tools-uri care rezolvă, uneori chiar bine, câte o problemă a webmaster-ului unui site. În acest mod, webmaster-ul, pentru a realiza un site performant, ar trebui să-şi facă o colecţie de tools-uri. De ce nu există un ultra-tool , care să conţină, opţional, mai multe aspecte al unui site performant?
Realizarea unui astfel de tool îmi propun, ca plan pentru anul de criză 2010. Simt, ca mesaj din cealaltă realitate, că este OK să mă ocup de un astfel de tool. Nu se ştie finalitatea!
Permalink
02.08.10
Posted in Viata at 5:02 am by rast
Citat din cartea “De La Zamolxe spre noua era”:
“D: Vreau doar să îţi amintesc de agresivitate. Este cea mai pregnantă trăsătură şi cel mai greu de anihilat.
A: De ce?
D: Prin agresivitate ne ascundem anumite lipsuri, incapacităţi, neînţelegeri.”
Am întâlnit mulţi oameni, cu temperamente foarte diferite: unii calmi, alţii oarecum nervoşi/iritaţi, alţii foarte violenţi în tot ceea ce spuneau sau făceau. Nu ştiam de ce au comportamente aşa de violente. O întrebare aparent nevinovată, fără implicaţii personale, ceva tehnic, ce aparţinea de meseria lor… îi “punea pe jar”, dădeau un răspuns iritat, pe un tot categoric, care nu admitea alte comentarii. Pur şi simplu, îţi închideaugura, nu mai aveai “chef” să continuii discuţia.
Mi-am pus deseori problema, de ce au astfel de reacţie, de ce o simplă întrebare sau iscuţii îi făcea să aibă un ton iritant. Cu timpul ajunsesem la concluzia că aceşti oameni nu stăpînec domeniul abordat, dar din dorinţa de a părea că-l stăpânesc şi că ar cunoaşte câte ceva desăre răspunsul la întrebare, vorbeau pe un ton categoric, încecând să te lase fără replică.
Am observat acest comportament agresiv la multe persoane, ceea ce m-a determinat să trag concluzia asupra tuturor persoanelor cu astfel de manifestări. Dacă o întrebare sau o remarcă îi face să-şi schimbe tonul vocii, devenind agresiv sau iritat, asta semnalizează atingerea unui subiect deranjant, asupra căruia persoana respectivă nu stăpâneşte controlul sau nu ştie prea multe, dar vrea să-şi dea cu părerea.
Permalink
Next entries » · « Previous entries
