07.12.10
Posted in Java at 8:58 pm by rast
Ca programator este greu sa lucreyi singur la un program. Trebuie sa mai fie inca, cel putin, o persoana: analist-programatorul, persoana care trebuie sa-ti spuna “ce sa faci“… ceea ce trebuie să rezolve programul.
Nu sunt la prima tinereţe 
, la cei peste 10 ani de job ca programator, am lucrat cu mai mulţi analişti. Unii aveau o putere de sinteză foarte bună, îmi explicau foarte concis ceea ce trebuie făcut/rezolvat. Alţii se exprimau greu… uneori chiar bâlbâit… abia înţelegeam ce vor să spună.
În linii mari, prin job-urile avute, m-am cam plâns că nu am cine să-mi spună ce să fac. Stăteam ca fraieru’ şi aşteptam să se găsească vreun om care să fie interesat în bunul mers al treburilor din instituţie. Pauză! Mulţi apreciau puţinul făcut de mine, dar nu-mi spuneau ce să fac mai departe. Dacă şefu’ nu le dăduse atribuţii… îi dureau în cot!
Treaba asta, cu programarea jocurilor, este altfel din acest punct de vedere: al unei a doua persoane participante la program/aplicaţie! Jocurile le pot programa singur, nu am nevoie de altă persoană care să-mi spună ce să fac. Documentaţie free, pe Internet, există foarte multă.
Numai la jocul de Sudoku am găsit un maldăr de site-uri cu explicaţii amănunţite despre joc, din care mă pot inspira foarte uşor, astfel încât să-mi dau seama ceea ce trebuie făcut.
http://www.sudokusolver.co.uk/ro_solvemethods.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sudoku
http://en.wikipedia.org/wiki/Mathematics_of_Sudoku#Counting_the_top_band_permutations
http://www.colloquial.com/games/sudoku/java_sudoku.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Matematic%C4%83_recreativ%C4%83
Works for me!
Permalink
07.04.10
Posted in Viata at 1:46 am by rast
Citesc… şi comentez, un text cu anumite idei ce merită comentate, din cauza ne-potrivirii lor cu ceea ce îmi spune mie vocea interioară.
Textul spune că:
“Pe parcursul unei zile, întâmpinăm multe lucruri care ne secătuiesc de energie şi alungă vibraţiile pozitive”
- “ne secătuiesc de energie” – corect, uşor de observat/constatat
- “alungă vibraţiile pozitive” – aveţi vibraţii? Unde le ţineţi? Energie au toate celulele corpului.
Cunosc (am citit) multe teorii despre vibraţiile fiinţei umane. Simt că fiinţa umană nu este “călăuzită” de vibraţii, ci de diferiţi alţi factori: sistem imunitar, atenţie, procese de gândire, etc.
Când spun atenţie, mă gândesc la ceea ce Tolle numeşte “puterea prezentului“, în tot ceea ce faci, să fii prezent… mintea să nu-ţi zboare spre diferite faze din trecut sau scenarii de viitor. Să te poţi concentra asupra lucrului pe care îl faci:
- mănânci – concentrazăte asupra mâncării, savurează gustul… simte-l… nu citi, nu te uita la TV… MĂNÂNCĂ!
Orice activitate, considerată de “normalitatea” zilelor noastre BANALĂ, merită să fie făcută cu atenţie, cu concentrare… nu vă lăsaţi în grija pilotului automat!
Textul de care vorbeam, mai dă câteva metode de creştere a vibraţiilor:
1. Cântă
“A cânta este cea mai rapidă şi uşoara metodă de a-şi creşte vibraţia. E foarte greu să te simţi trist sau deprimat atunci când cânţi” – câţi cântăreţi nu iau droguri? Ar trebui ca marii cântăreţi să fie “doldora” de fericire…
“Canta cat te tin plamanii, de parca ai fi intr-un muzical pe Broadway” – tu, cântăreţule, simtete ca pe Broadway… noi, ăştia ce nu cântăm să n simţim ca într-un spital de nebuni.
O zicală din bătrâni spune că românul e frate cu codrul, cu pădurea… nu cu cucul din pădure, nici cu vrabia din stuf.
Am colegi de servici ce cântă prin budă… nu mai comentez că nu vreau să-mi mai aduc aminte…
2. Fă mişcare
“Când îţi mişti corpul, inviţi Spiritul Universal in interiorul tau si misti energiile inauntrul tau astfel incat distrugi posibilele blocaje energetice din zona chakrelor.”
Când te mişti, pui în activitate musculatura corpului şi sistemul limfatic care curăţă diferiţi noduli de limfocite moarte în lupta cu diferiţi agenţi răufăcători organismului: bacterii, viruşi…
Permalink
06.27.10
Posted in Viata at 7:28 am by rast
Problemele nou apărute, în această perioadă de criză… problemele cu serviciul/şomajul/lipsa de bani. Mi-am pus şi eu întrebarea: ce se întâmplă? unde vom ajunge?
Vocea interioară (vocea inimii… ea nu se aude ca la unii bolnavi psihici care aud voci… inteligenţa emoţională) mi-a spus că această criză se datorează (este cauzată) unei întoarceri spre valorile naturale, spre lumea… aşa cum a fost ea creată de forţele divine/naturii.
Mi-am adus aminte că şi Iisus, a spus într-o anumită împrejurare că numai omul munceşte, seamănă, prăşeşte, culege… mâncare. Că celelalte vieţuitoare: păsările cerului, etc. au haleală de la Dumnezeu/Natură.
Am găsit pe Internet şi o altă dezbatere asupra acestei probleme. O găsiţi aici:
http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/este-munca-o-nebunie~ni46ki
Înainte de a considera nebuni, pe unii ce se gândesc la o astfel de posibilitate – de a fi un simplu culegător de fructe şi alte ierburi – gândiţi-vă la ce a dus aceaştă muncă/servici/salar.
În trecut – mii de ani – omul nu muncea/cultiva/prăşea, mânca ce găsea prin copaci… păduri cât lumea, pline de fructe de pădure (zmeură, afine, fragi, etc.)… s-a desprins din această “viaţă de huzur”, a devenit “raţional” şi a început să-si cultive haleala. Unde a ajuns această MUNCĂ, în secolul XXI: umple spitalele de bolnavi/stresaţi, sunt boli profesionale… nu le mai enumăr că m-apucă stresul!
Sunt multe de spus, poate chiar întregi cărţi de scris, despre observaţiile asupra altor vieţuitoare ce nu muncesc şi totuşi trăiesc… fie vară fie iarnă.
Îmbrăcăminte… bani necesari pentru haine, groase pe timp de iarnă. De ce muma Natură a fost aşa cruntă cu noi oamenii? Pe câini i-a îmblănit, rezistă iarna.
Medicina actuală a găsit o parte din acest răspuns: pielea are 3 straturi, un strat “este responsabil” cu transferul de căldură, poate izola organismul de frigul de afară… cam care este rolul părului bogat, la unele animale.
Se pare că această funcţie a pielii a fost atrofiaţă în anii de “comoditate” în care omenirea a purtat haine.
Permalink
06.20.10
Posted in Uncategorized at 4:06 am by rast
Îmi permit să-mi dau cu părerea asupra unor idei din articolul de aici: articol ce i-am copiat şi titlul.
Mai întâi şi mai întâi, comentez cuvântul din titlu: dezastru. Ce dezastru? Căderea Uniunii Europene??? Acum vreo 20 ani, când a căzut regimul comunist… a fost pentru unii un dezastru, pentru alţii o revigorare, o binefacere.
Aşa şi acum… destrămarea Uniunii Europene este o mare schimbare, pentru unii un dezastru (cei ce-şi câştigă zilele banii ca angajaţi în structurile Uniunii), pentru unii “o frecţie cu spirt la un picior de lemn” (ăştia ca mine care-şi duc zilele ca angajat la firme mititele).
Se zice că:
“Uniunea Europeana e pe marginea prăpastiei.”
Eu zic că: era în cădere liberă încă de la înfiinţare. Pe la începuturile ei, când moneda euro era abia “născută” dar căpăta avânt pe piaţă, mi-am pus problema să-mi fac şi eu ceva depozite de euroi (bani albi pentru zile negre). Vocea interioară mi-a zis: muncă (strângere de bani, căutare de euroi la casele de schimb, descusut-cusut saltele ) inutilă… Uniunea Europeană este moartă de la naştere.
Mirarea era în mintea mea!!! Vocea interioară m-a lămurit: structurile bazate de economie planificată nu dau rezultate. O economie cât de cât sănătoasă este reglată de mecanisme de piaţă, nu de planificări.
Nu-s economist şi nu mi-am bătut capul… nici saltelele nu mi le-am descusut .
A trăit Europa (statele europene) ani-sute de zile fără Uniunea Europeană, de ce nu ar mai putea “respira” dacă acum (2011-2012) Uniunea s-ar prăbuşi? Cu ce ajută Uniunea statele euro?
În articol se zice:
“Pai Romania nu mai joaca in filmul asta!”
Henţ! Mă bubuie râsul de mă sparg! Se insinuează că România se va distruge rău de tot. Râd de distrug ! România are nişte bogăţii naturale imense: reţeaua hidrologică, munţi (cât sunt ei de defrişaţi… mai pot da zmeură – papa bun şi conuri de brad… nu au apucat gagii să fure tot), câmpii…
P’ăştia din Uniunea Europeană îi apucă invidia, nu ştiu ce se întâmplă pe teritoriul României…
Permalink
06.12.10
Posted in Povestiri cu tâlc at 4:23 am by rast
O povestire cu tâlc primită pe mail. Eu o copy-paste, aici, în blog, cu una învăţătură de minte: “toată lumea fură/minte“. Vorbeam mai înainte de moartea ego-ului… Tânăr fiind (15-20 de ani), neascultând încă de vocea interioară, doar de propriul ego, mai furam şi eu câte ceva… aşa învăţasem eu din viaţa socială… dacă nu furi, nu ai!
După ce am început să ascult de vocea interioară (să-mi omor ego+ul… prin înlocuirea lui cu esenţa mea – valorile corpului cauzal/valorile spiritului) am început “să părăsesc” acest obicei de “a agăţa de mână” diferite chestii.
Să spun copy-paste acum povestea:
“Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:
- Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!.
Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.
- Trebuie să fie tare bune merele alea, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:
- Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:
- Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:
- Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:
- Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere.
Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:
- Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului.
Primul străjer merse la stolnic:
- M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!.
Stolnicul – repede la paharnic:
- Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere.
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:
- Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere.
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:
- Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă:
- Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”
O să spune-ţi că sunt eu prea extremist! Priviţi/citiţi ce spun şi alţii:
http://www.empower.ro/bani/oamenii-cinstiti-si-bogatia/
Permalink
06.09.10
Posted in Viata at 8:53 pm by rast
Spun mulţi filozofi/adepţi ai ideilor orientale, că omul moare pe la 20-30 ani şi este îngropat pe la 70-80.
Pe lângă problemele ce le am trebuie să suport şi aceste “mortăciuni” de lângă mine. În acel iernatic 04 ianuarie 2010, am murit (31 grade – temperatura corpului), dar ceva neprevăzut, m-a adus înapoi să re-trăiesc viaţa din alte perspective. Privit din exterior am aceleaşi preocupări ca un om normal al mileniului III: trezire, spălare, mers la servici, venire, mâncare, culcare… scris în blog !
În viaţa cotidiană trebuie să intru în contact/comunicare cu diverse persoane. Vorbele schimbate, gesturile remarcate, acţiunile executate, etc… toate trădează un comportament “teleghidat“, un comportament “ca la comandă” – ne-gândit. Oamenii nu mai gândesc, reacţionează standard, cu anumite stereotipe (gesturi, mimică sau vorbe) de mult învăţate… şi care nu prea au legătură cu evenimentele curente/prezente.
Această moarte a omului modern, se produce prin intărirea/creşterea ego+ului… care pune o serioasă barieră în calea EU-lui interior (voce interioară, voce a inimii).
Soluţia există: moartea… distrugerea EGO-ului. Mulţi occidentali consideră acest proces ca fiind “o ştergere pe creier“. FALS! Nu este vorba de un proces de uitare… omul nu uită comportamentele/reacţiile şabloniste… le îndepărtează, gândind şi coordonând noile reacţii. Prin îndepărtarea ego-ului din reacţiile cotidiene se produce o oarecare încetinire a procesului de răspuns la stimuli externi. Poate fi considerată o încetinire a “vitezei de reacţie/reacţiune”. Acest lucru este util şoferilor sau altor persoane implicate în activităţi care necesită timpi mici de răspuns.
Chiar dacă viteza de răspuns este încetinită, nu se manifestă “atenţia deficitară“. Omul normal, cu o viteză de răspuns mare, are mari probleme de atenţie: scapă din mână, se loveşte de tocul uşii, calcă aiurea, etc.
Permalink
06.06.10
Posted in Succesul at 6:13 am by rast
Se pare că a venit timpul să mă schimb! Nu! Nu de pampers-i… nu m-am udat ! Am început să fac/programez un alt joc: binecunoscutul Minesweeper (din iarăşi binecunoscutul Windows). Ca şi în alte cazuri, mă inspir din alte programe Open Source. Aş vrea să fiu original, să nu mă mai inspir… vocea interioară “mă inspiră” să mă inspir din astfel de programe. Sunt multe lucruri pe care le câştig/învăţ.
Se poate download-a jocul de Minesweeper de aici:
http://www.programaredinpasiune.ro/jocuri/Minesweeper.jar
Ce am învăţat din acest joc, din sursele lui Open Source? Am învăţat cum să inserez în programele pe telefonul mobil diferite mini-aplicaţii multimedia: sunete şi/sau imagini.
Lumea pune mare importanţă pe astfel de “înfrumuseţări” ale programelor (pe telefon sau PC), eu nu prea pun puneam accent pe astfel de lucruri. Mi se părea foarte importanţă doar buna funcţionalitate a aplicaţiei. Un fost coleg, de la un fost luc de muncă (prin anul 2002) s-a exprimat cam aşa:
“rast e cofetar, face torturi bune la gust… dar nu pune o cireaşă pe tort. Cireaşa aia face farmecul ochilor…”
Făcusem o aplicaţie (Java + Oracle) interesantă şi utilă… dar nu frumoasă (culori faine, dungi kaki, etc.), era doar funcţională şi dădea rezultate bune (conform realităţii din baza de date), dar nu le afişa frumos…
Am programat jocul de Minesweeper, vocea interioară m-a tras de urechi şi mi-a spus “bagă la cap şi aplică în practică: sunete şi imagini în programele pe telefoane”.
Mi-am promis să mă schimb, să acord importanţă şi înfrumuseţărilor fără rol funcţional. Va trebui să caut o bază de date cu diferite sunete/zgomote. Nu-mi plac nici ticăitul ceasului, nici explozia bombelor din Minesweeper. Jocul este predispus la mari modificări/adăugiri.
Când mă gândesc (prost obicei ) la Dtris, cât de lipsit de multimedia este… mă apucă dejnădejdea şi planurile de viitor…
Am făcut/programat/adaptat:
- Tetris
- Minesweeper
- TicTacToe
am în vedere (codul sursă din programe Open Source)
Mai studiez piaţa, să văd ce jocuri mai joacă lumea.
Permalink
06.02.10
Posted in Viata at 8:53 pm by rast
Trăiesc cu moartea în spate. Nu mă cocoşează greutatea ei. Suntem prieteni vechi. Chiar dacă îmi aştept moartea, ca o mare eliberare de porcăria acestei vieţi… atâta timp cât dânsa (dama cu coasa – moartea) nu are mandat şi pentru mine, încerc să-mi fac clipele vieţii (minut cu minut) cât mai suportabile. E nasol tare. Să mai dau un exemplu, de porcărie cotidiana recentă, de la actualul loc de muncă. Am una bucată colog de birou (biroul e mare, are 3 despărţituri, totalizând 11 angajaţi: 3+3+5). Un coleg (eu l-aş numi duşman social), care se apropie virtiginos de 60 ani, a răcit bine de tot, se pare că nu doar răceală, are şi alte belele prin bojoci plămâni.
După ce, săptămâna trecută, mi-a umplut urechile cu tuse (daţ o tuse de aia sănătoasă… nu treceau 10 minute fără o repriză de tuşituri), după ce vineri a stat la spital să-şi facă analize mai ample, că nu-i trecea cu ceai, aspirină şi ce mai lua el… după ureche, nu după sfatul medicului… săptămâna asta (trei zile deja) mi-a umplut urechile cu muci. Tusea i-a mai trecut. Mai tuşeşte de 3-4 pe oră, mai rar… se apropie de o tuse normală, acceptabilă pentru anotimpul primăvăratec. Dar are probleme cu secreţiile nazale… îi lasă nasul apă… din 10 în 10 minute… în pauzele mici şi rare (mucii lui nu ştiu expresia: pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese), abia putem să schimbăm 2-3 vorbe, noi ceilalţi colegi de birou.
10% îl înţeleg. Este criză, are nevoie de bani, nu-şi ia concediu… să nu aibă lipsă pe statul de plată… dar, toruşi, nu-l deranjează 8 ore, statul pe scaun, la masa de lucru. Nu s-ar simţi mai bine în pat, la căldurică, cu ceai şi aspirină la cap, pe noptieră….
Să-mi fac ma suportabile minutele pline de muci şi suflături aprige prin bucăţile de hârtie higienică (batistele le-a părăsit/umplut de mult… după ce-şi şterge secreţiile se duce la coşul de gunoi şi aruncă ceva… bucata de hârtie… noroc de femeia de servici, că goleşte coşul în fiecare zi, altfel ar avea vârf şi ar da pe-afară), îmi chinui neuronii cu jocurile Java pentru telefoanele mobile.
Am început un alt joc, cunoscutul Minesweeper din Windows-ul nostru, cel de toate zilele, … să-l adaptez pe telefon.
Paradox uman. Eu, fără telefon mobil… nu am avut niciodată telefon mobil. Nici măcar nu ştiu ce semnifică butoanele alea pline de semne minuscule pe ele…
Vocea interiară îmi spune că sunt ultimul român, ne-surd, cu vârsta între 2 şi 99 ani, fără telefon.
Singura mea şansă de a ajunge poza cu moaca mea prin ziare sau la TV, la ştiri: s-a descoperit un caz rar în zilele sec XXI, plin de tehnologie, un român… made in Iaşi, nu are telefon mobil. Vă prezentîm poza lui, faţă şi profil… urechi are… utilizabile… dar nu are telefon mobil.
Dar eu, sărmanul, cu urechile pline de tusea şi mucii colegilor, unde să mai alătur şi un telefon mobil… nu mai am loc pe lângă clăpăuge urechi. Îmi trebuie oarece extensii externe.
Permalink
05.31.10
Posted in Sănătate at 9:23 am by rast
Nu! În titlul post-ului nu am vrut să scriu cacao ci, de-a dreptul cacat. Nu am mai scris de mult chestii negative în blog, şi asta din cauza unor articole în care se spune că nu-i frumos să-ţi verşi amarul în public, să ţi-l audî/citescă alţii. Dar astăzi paharul s-a umplut… a dat pe afară… un post în blog-ul personal… măcar aici.
Acest post îl dedic celei căreia 40 de ani i-am spus mamă. Mi-am făcut un review al întregii mele vieţi. Nu aş avea ce-i reproşa… au fost şi momente bune şi momente rele… nu mă pot plânge nici de momentele rele… ar avea o oarecare scuză. UN SINGUR LUCRU ÎI REPROŞEZ: că în acel 4 ianuarie 2010, a chemat ambulanţa şi m-a readus înapoi din cealaltă lume. TREBUIA să mă lase acolo. Aveam 31 grade Celsius, tensiunea 5 cu 3… semn că eram cu un picior jumate ACOLO, în cealaltă lume.
Dar maică-mea, NU! A chemat ambulanţa. DA! Ăsta este lucrul ce i-l voi reproşa toată porcăria asta de viaţă…
Vocea interioară îmi spune că ăsta este destinul meu… să mai fac câte ceva în lumea asta… Să vină ea să facă. Să facem schimb. Să trăiască ea cu răutăţile cotidiene şi EU fără plămâni, fără ochi, fără urechi, fără, fără, fără…
Treţ să se întâmple ceva… am nevoie de un colac de salvare… măcar un lucru bun, stabilizator… în lumea asta plină de rahaturi.
Mda! Nu m-am dat la fund, citesc multe pe Internet, ştiu de măsurile recente ale guvernului: 25% bugetarii, 15% pensionarii… Criza se adânceşte, numai rele vezi/auzi/citeşti prin jurul tău. Ai nevoie şi de ceva bun, care să te stabilizeze… creându-ţi iluzia/speranţa că lucrurile se vor îndrepta.
CUCU! Numai porcării… noroc că nu am făcut armata… nu ştiu să trag cu puşca. M-aş duce la tovarăşii ruşi, aş lua un Kalaşnikov, şi de restul banilor gloanţe (aş vinde apartamentul mai întăi… să am bani pentru muniţie)… restul se subînţelege.
Aş păstra un glonţ, în buzunarul de la cămaşă… am un buzunar în stânga, în dreptul inimii… ăla mi l-aş trage mie în cap, la final, să împrăştii neuronii ăştia plini de Java.
Permalink
05.30.10
Posted in Java at 5:25 am by rast
Se pare că această criză (neştiut de lungă… nu se ştie când se va sfârşi… unii spun/prezic un “sfârşit” cu transformări/schimbări foarte foarte mari, îndreptate spre naturalul fiinţei umane) ne va îndrepta paşii spre adoptarea unor soluţii extreme.
Din acest articol, chiar şi industria software va adopta o strategie ce predispune anumite oportunităţi pentru unele firme de programare sau poate chiar pentru unii programatori solitari (programatori, aşa ca mine , care nu au reuşit să se integreze angajeze într-o echipă de programatori… şi lucrează singuri).
Pentru o firmă, este destul de greu să fie mulţumită de un soft Open Source. Va cere (va avea nevoie) de mici modificări/adaptări. Aceste mici adaptări vor fi pe bani. Firma îi va da, iar cel ce va face adaptările, îi va incasa.
Deci, în zilele anii ce vor urma, se vor căuta persoane care să-şi bage nasul în programe/software Open Source. Nu este chiar aşa uşor… chiar dacă ai programul scris (scris de un alt programator), este destul de greu să-ţi adaptezi logica (propria gândire/structurare), logicii programului.
Am o oarecare experienţă cu adaptarea diverselor programe Open Source, cu adaptarea logicii personale la logica programului. Perspectiva “utilizării la greu” a aplicaţiilor Open Source, mă bucură.
Dacă are cineva nevoie de oarece modificări/adaptări ale unui program Open Source.. ştie unde mă poate găsi un commentariu la acest post şi treaba se rezolvă!
Permalink
Next entries » · « Previous entries
