01.27.07

Observarea gândurilor

Posted in Mărturisiri at 8:25 am by rast

În citatul care l-am copiat aici, Osho spune că persoanele cu o gândire pozitivă ar putea să determine care gânduri sunt ale lui şi care sunt induse de mentalul colectiv. Eu m-aş aventura  să lansez ipoteza că toate persoanele (chiar şi cele cu o gândire preponderent negativistă) pot face această distincţie. Principala condiţie a discernerii lor este cunoaşterea foarte, foarte în amănunt a propriului sistem de gândire.

Aş face o legătură cu istoricul “Cunoaşte-te pe tine însuţi!”, ceea ce ar însemna că o bună cunoaştere a fiinţei tale, implică o bună cunoaştere a gândurilor şi dorinţelor personale.

Îmi aduc aminte de cineva care îmi povestea că încearcă să ţină un regim naturist, evitând, pe cât posibil, alimentele din comerţ preparate pe baze artificiale, inclusiv toate sucurile. Însă, uneori, avea o mare poftă (o dorinţă interioară puternică) de a bea coca-cola. La o analiză mai amănunţită şi-a dat seama că avea această poftă doar în prezenţa unei anumite persoane. Deci, nu numai gândurile se pot induce, ci şi anumite pofte, stări, trăiri. Dar o să dau mai multe exemple din cele păţite de mine, personal; şi cum am ajuns eu să cred că cele spuse de Osho, în citatul menţionat, sunt adevărate.

Oricum, primul pas - pentru cei ce vor să se cunoască şi să discearnă gândurile personale de cele induse - este o bună cunoaştere a gândurilor proprii. Altfel, de unde să ştii dacă un gând este al tu sau nu? Şi această cunoaştere începe cu observarea lor.

La începutul anului 1991, când am abandonat orice fel de cursuri cu diverşi învăţători, guru, etc., şi am optat pentru a-mi “asculta” şi urma ceea ce simţeam, una din tehnicile care le-am făcut era următoarea:

- stând confortabil, cu ochii închişi, încercam să-mi urmăresc gândurile. Să încerc să le controlez. Îmi repetam rar: “doi ori doi fac patru”, şi încercam să înţeleg cum se formează fiecare gând, fiecare cuvânt.

Trebuie să recunosc  , nu am reuşit să înţeleg mecanismele gândirii, cum se formează gândurile, cuvintele; dar reuşeam să devin spectator al gândurilor mele. Era o stare foarte ciudată, abia mai târziu (peste 10-11 ani) am înţeles că era vorba de o altă stare de conştiinţă. Era ca şi cum stăteam pe malul unui râu, iar prin faţă îmi treceau (prin albia râului) gândurile mele. Deci, nu era vorba doar de a conştientiza gândurile, de a deveni conştient de ele - ci de o anumită stare, trăire interioară; care era destul de plăcută.

La început mă cam speriasem de nouă trăire, stare; dar, mai apoi (1-2 săptămâni), m-am obişnuit cu ea şi chiar căutam clipe libere să intru din nou în acea stare.

Istoric vorbind, ca succesiune temporară a lucrurilor, a urmat acea experienţă cu moartea, descrisă aici, apoi viaţa şi-a urmat un curs normal, fără evenimente semnificative în acest sens, al observării găndurilor.

În ianuarie 2004, după ce am citit “Focul lăuntric” de Carlos Castaneda, am simţit un puternic impuls interioar de a “rafina” această observare şi de a începe să-mi opresc fluxul gândurilor. Nu mi-a venit prea greu, fiind familiarizat (vreo 12-13 ani de antrenament  ) cu observarea gândurilor, ele, simţindu-se “sub lupă”  au cedat şi s-au lăsat întrerupte.

Permalink