03.01.07

Anastasia

Posted in Mărturisiri at 8:53 pm by rast

După ce am copiat ultimul citat de Osho, de aici, m-am gândit să dau un exemplu concret de ceea ce înseamnă intelect coordonat şi nu coordonator. Este bine ca intelectul, raţiunea, să se conducă după ceea ce simţim (Osho şi alţii spun: după inimă).

A fâcut mare vâlvă apariţia unor cărţi scrise de Vladimir Megre, despre o oarecare Anastasia, care trăieşte natural, ghidându-se şi ea după ceea ce simte, mici amănunte putiţi găsi aici. Megre a scris vreo 8 cărţi, în România s-au tradus şi editat 2 dintre ele. Sâmbătă are loc, la casa cărţii din Iaşi, lansarea celei de-a treia cărţi, la ora 10.00.

Pentru sâmbătă am două variante de a-mi face/petrece timpul.

  1. mă duc la prezentarea cărţii
  2. mă duc la servici. Nu este obligatoriu, programul de lucru este foarte flexibil şi nu include week-end-ul. Dar mulţi colegi merg şi sâmbăta la servici pentru a rezolva anumite probleme. Până acuma am fost şi eu deoarece am avut multe noutăţi de asimilat, dar aş putea face o pauză  :).

Raţional, am toate argumentele şi motivaţiile să mă duc la lansarea cărţii.

  • este un subiect care mă interesează, din link-ul dat mai sus mi-am dat seama că tratează lucruri foarte importante
  • nu am citit nici o carte din cele apărute
  • este o editură din Târgu Neamţ, oraş în care am copilărit
  • fac economie de 2,4 RON cât m-ar costa biletul dus-întors până la servici  :)

Dar simt să nu mă duc la această lansare. Mă întreb, raţional, care sunt motivele pentru care simt acest lucru. Am o vastă experienţă  :)  în astfel de întrebări raţionale despre ceea ce simt asupra unui anumit lucru. Asta este important, ca fiinţe raţionale, să găsim “cauzele” care au generat simţămintele respective, ci nu să mergem ca “orbeţii” după simţăminte neînţelese.

Singura explicaţie plauzibilă, mi se pare, este că nu voi găsi nimic interesant acolo. Poate fi o banală lansare de carte.

Oricum până sâmbătă mai este şi am posibilitatea să mă conduc după intelect şi raţiune, şi să văd cu ochii mei, de ce simt acuma să nu mă duc la lansare.

2 Comments »

  1. george Said:

    March 28, 2007 at 6:49 am

    As vrea sa stiu cine esti, daca nu te deranjeaza. Cred ca stiu cate ceva despre cartile despre care tu ai vorbit. Te rog sa ma contactezi daca te intereseaza. Thanks!
    George

  2. rast Said:

    March 28, 2007 at 11:16 am

    Nu ma deranjeaza sa afli cine sunt :) dar nu inteleg ce te opreste sa afli acest lucru! Pe fiecare blog exista o pagina ce se numeste “despre mine”.

Leave a Comment