05.08.08
Back to Java
Încep şi eu cu romgleza. Titlul se traduce în româneşte foarte simplu, în cuvintele: “înapoi la Java”. Simplu, simplu, ca traducere, dar ca activitate şi semnificaţie pentru mine ca emitent al titlului, e ceva mai complicat.
Unui client al firmei la care prăşesc, dau cu târnăcopu’ şi astup şanţuri; ia venit ideea, genială - dacă o luăm la bani mărunţi, să ceară nişte funcţionalităţi în plus la programul cel am în custodie şi pe care trebuie să-l întreţin şi adaptez.
Mă plângeam eu că nu prea am activitate de programare; întreţinerea şi adaptarea softului, nu necesită prea multă “scriere de cod”. Acu’ am “scriere de cod” de nu-mi văd capu’ de atâta treabă. Deja încep să-mi fac griji pentru unghiile mele. Protejate atâta vreme (surfat-ul pe net chinuie şoarecu’ mousele, nu tastatura), s-au cam dezobişnuit de tasting.
Ideea a faină şi mă bucură. Aduce întregii aplicaţii funcţionalităţi noi şi de bun simţ. Chiar mă miră faptul că anteriorii clienţi nu au solicitat aceste îmbunătăţiri.
Am JavaScipt-uit-o câteva zile şi acum trec din nou la Java. Încep să mă îngrijorez: aşa cum o veche vorbă populară spune că: “sunt cu fundu-n două luntre” sau “nici în căruţă, nici în teleguţă”… încep să mă simt cu muscă pe căciulă: ori programare web (client-server: JavaScript, PHP), ori stand alone (de data asta Java).
Ca să mă exprim academic: două “segmente de piaţă” destul de separate.
Programarea web are avantajul că poţi arăta oricând şi oricui, ceea ce ai muncit/programat. Îi dai adresa şi gata! Vede singur de ce eşti în stare. Programarea Java, în particular vorbind: ceea ce am făcut eu până acuma, necesită o muncă suplimentară (destul de amplă) pentru a o adapta tehnologiilot Internet. Deja mă bate chinuie gândul “să adaptez din mers” aplicaţia la care lucrez, la tehnologiile web şi să încerc să o promovez. Adaptarea va trebui să fie foarte complexă. Actualmente aplicaţia poate fi utilizată de o gamă foarte redusă de firme. Trebuie o adaptare pentru a găsi un target mai mare. Va trebui să apelez la “sfetnicul nopţii”, poate ştie el mai multe.