05.17.08
Lipsa de comunicare
Lipsa de comunicare are două mari componente:
- comunicarea cu tine însuţi - adică ascultarea simţului interior şi ralierea valorilor personale, inclusiv a acţiunilor cotidiene, la ceea ce simţi - inteligenţa emoţională
- comunicarea cu ceilelţi - care tot pe baza simţului interior ar trebui făcută
Lipsa de comunicare (în principal a primei componente) duce la dezechilibre foarte mari. În ultimul timp, a luat naştere “un curent la modă“, denumit emo, ai căror adepţi recurg la soluţia extremă, de a se sinucide.
Adepţii acestui curent nu şi-au găsit un echilibru interior, s-au îndepărtat din ce în ce mai mult de ei înşişi, căutând aprecierea celor din jur. O apreciere deseori nefondată, ne fiind bazată pe nişte acţiuni concrete pozitive, pentru care să poată cere apreciere şi respect. Ei doar vor, crezând în mintea lor că şi merită. Pentru a ieşi în evidenţă apelează la o îmbrăcăminte stridentă, cu un look “şoking”, crezând că impresionează.
Nu sunt conştienţi că o astfel de comportare măreşte prăpastia între ei şi ceilalţi oameni, care deja îi consideră aberanţi şi le produc, nu impresii pozitive, ci dezgust.
Apariţia acestui curenr de extremişti mă duce cu gândul la afirmaţia lui Eckhart Tolle, din cartea sa “Un nou pământ”, că: preocupările spirituale vor trebui să devină, pentru fiecare locuitor al Terrei, o necesitate şi nu o opţiune, cum au fost până în prezent.
În trecutul apropiat, comunicarea cu ceilalţi suplinea, pentru scurt timp, comunicarea cu propriul sine. În prezent, acel refugiu temporar, dat de “cârpeala” comunicării cu cei din jur, este din ce în ce mai fragil. Lumea preferă să se retragă în spatele unui ecran TV şi să urmărească emisiuni în care nu trebuie să depună eforturi de comunicare. Tac şi ascultă… baliverne.
Practicarea unor tehnici de ascultare a simţului interior, modalităţi de reluare a legăturii (comunicării) cu tine însuţi, reprezintă soluţia pe termen lung. Ea ar trebui practicată nu numai de cei care au deja probleme grave de comportament deviant, ci de toţi cei care sunt conştienţi că alocând o parte din timp unor astfel de obiceiuri, îşi îmbunătăţesc condiţiile proprii de viaţă.