02.27.08
Forţele pozitive ale universului
Din cele mai vechi timpuri oamenii şi-au pus probleme existenţiale (indivizii ce au trecut dincolo de normalul societăţii: haleală, pileală şi tăvăleală) şi au încercat să le de-a răspuns folosind doar raţiunea sau şi o componentă intuitivă - greu de argumentat.
Una dintre întrebările care au măcinat, şi continuă să mai acapareze minţile unor persoane şi în ziua de astăzi, este: “civilizaţia umană, omul, a apărut la voia întâmplării, sau este rodul unei creaţii?”
Nu vreau să discut despre răspunsurile raţionale la această întrebare. Raţional, folosind cele 5 simţuri din dotarea unei fiinţe umane, nu se va putea niciodată ajunge la o unitate de opinii. Dacă se dezvoltă foarte puternic, ceea ce în ziua de azi se numeşte “inteligenţa emoţională”, la un moment dat se simte implicarea, în ceea ce simţi, a unei inteligenţe net superioare.
În fraza de mai sus am numit-o “inteligenţă net superioară“, poate nu este cea mai bună denumire. Se simte, oricum, implicarea a ceva străin de tine, de gândurile tale. Ce este acel ceva… care se simte? O întrebare care poate da naştere la răspunsuri subiective, de la o persoană la alta, conforme cu educaţia, gradul de percepere şi forma de reprezentare a fiecăreia.
Acel ceva ce se simte, unii l-au numit Dumnezeu şi i-au atribuit anumite calităţi. Alţii l-au numit Brahma şi l-au înzestrat cu alte trăsături. Sunt multe denumiri şi înzestrări cu trăsături specifice.
Eu, conform celor simţite, nu mă raliez la nici o percepţie descrisă în cărţile ce le-am citit, nici la interpretările biblice. Motiv pentru care denumesc acest ceva, ce ne susţine din umbră, Forţele Pozitive ale Universului.
De menţionat şi interpretarea toltecilor, care văd un vultur, de unde provin toate energiile din lume.
Este vorba de o dezvoltare personală: una este să pleci de la premisa că eşti rodul întâmplării şi lăsat la voia nimănui, alta este să consideri în viaţa cotidiană prezenţa unei forţe supranaturale care face şi ea căte ceva în lumea asta.
A accepta o forţă în viaţa ta, nu înseamnă să accepţi şi ideea de destin.
Cristia Said:
February 28, 2008 at 10:38 am
Absolut, a nu se confunda forta din viata mea cu destinul! Ca sa terminam repede cu destinul, atata am de zis: destinul exista mai mult sau mai putin ermetic, in masura in care noi il gandim si suntem gata sa ne consolam cu ideea lui. In momentul in care ne asumam propria fiinta si constientizam miile de posibilitati de manifestare pe care le avem, schema destinului este oarecum depasita, si iesim la camp deschis, in libertatea pe care ne-o permitem cu vointa si curajul nostru. Asta nu inseamna ca acea “forta” nu exista si ca nu intervine. Nu cred ca o sa te irite prea tare daca eu prefer sa numesc acea forta simplu: Dumnezeu
“Trebuia sa poarte un nume…” 
Sincera sa fiu, daca eram eu acea forta, vroiam sa fiu botezata intr-un fel. Nu conteaza cum, fiecare dupa bunul plac al inimii. Eu ii spun Dumnezeu si nu inteleg de ce unii sar de cur in sus numai cand aud ca i se pronunta numele 
Poate imi explici tu, Rast… 
rast Said:
February 28, 2008 at 10:51 am
Nu stiu de ce sar altii in sus, stiu de sar eu.
) sunt mult diferite decat cele descrise de religia crestina.
Am avut de ani de zile şi continui sa am zilnic o interactiune cu anumite Forte Pozitive ale Universului. Din experienta proprie iti vorbesc… nu din carti. Ele (FPU-urile
Descrierea care am gasit-o prin carti şi care se aseamana foarte mult cu ceea ce percep eu, este cea a lui Gurdjieff.
Gurdjieff vorbeste si despre destin, aici.
Cristia Said:
February 29, 2008 at 1:09 am
Am citit, Rast. M-am oprit cu precadere asupra paragrafului unde Gurdjieff pledeaza pentru iesirea de sub incidenta imaginatiei… Discutabil. Dar imi aminteste de alta convingere a mea: aceea ca in calatoria lunga inspre sinele profund si intim, unul din pasi este depasirea ego-ului. Multi nu se pricep sa depaseasca acest invelis umflat care da doar senzatia de adevarata identitate. In fine…sunt multe de spus.
Adica in mainile lui Dumnezeu. Eu nu am amintit aici nimic despre nicio religie, ci doar I-am pronuntat Lui numele 
In ceea ce priveste fortele pozitive ale universului, le simt si eu si stiu ca pot fi “mosite”. Si mai stiu ca toate sunt in mainile Lui
Raluca Said:
March 11, 2008 at 10:38 am
Stau si ma intreb cum poate “cineva ” oricine ar fi el ,care stie sa scrie atat de “profund” despre un anumit subiect cu care se identifica ,(altfel nu l-ar trata ),sa fie totusi diferit cand este confruntat cu realitatea., sau cand trebuie sa puna in practica tocmai ce a zis.!!!????
Te minunezi cand vezi ca omul acela sensibil care ofera solutii , ma rog , descrie aspecte de viata , cand este intrebat ceva despre ce a afirmat , da dea niste raspunsuri total in contradictie cu principiul pe care tocmai l-a pledat.
Curios, curios,!!! asta inseamana ca trebuie sa nu crezi in vorba inselatoare ,
a nimanui care te impresioneaza cu filozofia sa.
De aceea se spune : multe cai par omului bune , dar nu toate duc spre …spre, ce credeti ??? spre viata!
Cred ca unii oameni scriu despre cum ar vrea ei sa fie lucrurile , si nu despre neputinta lor de a fi macar asemanatori cu ceea ce pledeaza.!???
Si ,iar o negatie, :nu cred ca poate cineva sa dea un raspuns sincer, din punctul meu de vedere vis a vis de acest comportament .
Sau , se pot da raspunsuri zeci si sute , insa unul veritabil ,numai un om de onoare poate sa-l dea, un om care nu este duplicitar si cu capacitatea de a-si vedea propria constiinta.