12.25.07

Daniel Goleman - semnale intuitive

Posted in Inteligenţă emoţională at 11:54 pm by rast

Semnalele intuitive care ne călăuzesc în asemenea momente apar sub forma unor valuri acţionate limbic din viscere, pe care Damasio le mai nume;te şi “marcatori somatici”, sau mai bine zis, sentimente viscerale. Marcatorul somatic este un fel de alarmă automată care de obicei atrage atenţia asupra unui pericol potenţial presupus de o anumită acţiune în desfăşurare. Cel mai adesea, aceşti marcatori ne îndepărtează de o alegere împotriva căreia sîntem avertizaţi de experienţa anterioară. Totodată ei ne pot avertiza şi când apare o ocazie excelentă. De obicei, pe moment, nu ne amintim exact ce anume a dus la formarea sentimentului negativ, nu avem nevoie decât de un semnal că o potenţială perseverare într-o anumită direcţie poate fi un dezastru. De câte ori apare un asemenea sentiment visceral putem să renunţăm imediat sau să continuăm cu mai multă încredere, astfel încât multitudinea de alegeri să devină o matrice decizională mai uşor de manevrat. Cheia unor decizii personale sănătoase este simplă: să fim în acord cu sentimentele noastre.

Daniel Goleman, Inteligenţă emoţională,

editura “Curtea veche”, 2001, pag.74


“Semnalele intuitive care ne călăuzesc”… semnale intuitive este o altă exprimare pentru gânduri ne-gândite sau glasul inimii. Sunt denumiri diferite ale aceleiaşi manifestări psihice. Dar întreaga sintagmă: “semnalele intuitive care ne călăuzesc” aş putea-o denumi, cu o oarecare îndrăzneală, “jaloane ale destinului/sorţii“.”apar sub forma unor valuri acţionate limbic din viscere”… Goleman fiind medic, cartea lui se bazează foarte mult pe o documentare cu preponderenţă (dacă nu chiar restrictivă) medicală. După cum s-a observat, emoţiile nu sunt doar o componentă strict psihică, ele au şi o influenţă fizică, prin diferite substanţe, pe care diferite glande ale corpului le secretă.Dar, cel mai important lucru, după părerea mea, este “elementul călăuzitor“, cu alte cuvinte: este o ghidare asupra proceselor decizionale pe care trebuie să le luăm.”un fel de alarmă automată care de obicei atrage atenţia asupra unui pericol potenţial”… semnalele intuitive sunt line; sunt sub formă de gânduri fugare care ne vin şi care nu persistă. În momentele în care fiinţa noastră este într-un potenţial pericol, indiferent de ce natură, semnalele sunt mai puternice, mai persistente.Nu pot să nu-mi aduc aminte de cel mai puternic semnal din viaţa mea: în primăvara anului 1994 mă hotărâsem să dau admitere la informatică… să-mi schimb meseria de inginer mecanic (şi implicit “să pun în raft” diploma de inginer… alţi bani, altă distracţie :) ). La o discuţie cu nişte amici, am încercat să mă răzgândesc: şi mi-am zis “ce altă facultate??? Mă angajez pe undeva… am banul meu, viaţa mea, etc.”. În urma acestei hotărâri temporare am avut o cădere energetică extraordinară. M-a cuprins o stare de oboseală fantastică, în doar 7-8 secunde. Nu mă puteam concentra nici la ceea ce vorbeam, nu reuşeam să articulez o propoziţie gramaticală. Pentru mine a fost un semn suficient că “drumul meu” este prin facultatea de informatică.”De obicei, pe moment, nu ne amintim exact ce anume a dus la formarea sentimentului negativ”… după părerea mea: uneori, niciodată nu vom putea şti ce a dus la formarea acestui sentiment. El nu se formează datorită experienţei personale acumulate. Dacă ar fi aşa, ar fi vorba despre IQ. Aceste sentimente, emoţii ghidante (care ne ghidează), au drept cauză rădăcină un câmp morfic, în care este acumulată experienţa (şi concluziile) unor întregi generaţii de indivizi (nu am spus oamenii din cauză că acest fenomenen se întâlneşte în tot regnul animal).”o potenţială perseverare într-o anumită direcţie poate fi un dezastru”… pentru mine era un dezastru dacă rămâneam ascultam de sfaturile tuturor apropiaţilor: toţi mă îndemnau să ajung la banu’ meu, să las drak studiile (şcolile) şi să mă apuc să muncesc, să mă maturizez. Idiot eram dacă îi ascultam…

3 Comments »

  1. daniela Said:

    December 26, 2007 at 4:17 am

    Iar fac o prostie ! nu ar fi prima .
    Poiana Brasov ma asteapta iar eu stau si modific ceva mai precis la pantalonii de munte , vai ,in a doua zi de Craciun.!Ascult muzica greceasca in lipsa de altceva .
    Autorul este extraordinar de inteligent ,subtil ,ma uimeste si ma provoaca (neintentionat binenteles )la a emite alte si alte aberatii, caracteristica zodiei 30.03 in secolul asta , nativilor din zodie Ie lipseste diplomatia , iar modul direct si agresiv in limbaj deseori , il fac sa-si indeparteze prietenii, insa nu pe cei adevarati care-i stiu si sensibilitatile. Ajungeeeee!!!iar am vorbit pe ne-gandite !!!

    Ma duc cu gandul la Murphy ,care zice :”Lucrurile merg mai prost sub presiunea preocuparii de a le face sa mearga mai bine !”

    Eu sunt specialista in una din legile aceluiasi Murphy: “potzi sa strici ceva cat ai clipi din ochi ,e nevoie de o vesnicie ca sa repari”.

  2. daniela Said:

    December 26, 2007 at 4:52 am

    Zodiacul chinezesc ma descrie asa:
    ………….”nu-i place o existenta monotona.
    …Este gata sa raspunda oricarei provocari .
    este un vulcan mereu gata sa erupa, incapatanat, irational, inconstient, chiar nebun, spune totdeauna ce are pe limba chiar daca distruge totulprin ceea ce spune si face .
    Nu gandeste nicodata inainte de a face ceva, ci mai intai actioneaza si apoi descopera efectele actiunilor sale ”

    Astia cand au facut zodiacul cred ca m-au avut pe mini in vizor.sper/cred ca stiti di gluma !!!! ;)
    Gazda, blogerul il descrie zodia este cocos, cu toate femeile la picioare, ferice de dansul cam se zice in Moldova !!!

  3. daniela Said:

    December 26, 2007 at 8:18 am

    Astept ,ca sunt obisnuita ;
    poate voi citi ceva aici pentru ca m-am obisnuit cu stilul autorului , cu apucaturile domniei sale ,despre “inteligenta spirituala” , titlu pe care l-am descoperit azi ,cautand/navigand domnule pe internet , si nu stiu de ce dl rast nu a dezvoltat acest subiect.! vis a vis de inteligenta emotionala.

    Am citit acolo .binenteles ca n-am avut rabdare sa inteleg , vreau sa inteleg aici.

    Asa eram si la scoala .cand ni se schimba profesorul ,si pana ma obisnuiam cu cel nou era o perioada grea pentru mine , nu-l intelegeam .Ii gaseam tot felul de defecte, desi am citit ca numai pestii fac asta ,nu iarta grselile nimanui.
    Ei bine daca undeva am gasit izvorul sursa pe care o cred buna ,revin “oleaca” mai circumspecta decat am fost daca n-as fi fost plecata niciodata.
    Lupul unde a mancat o oaie mereu mai da tarcoale.!
    Iar daca vede ca nu mai e rost ca stana s-a mutat trebuie sa renunte doar nu-si va pierde vrea scurta degeaba, mai sunt si alte posibilitati.

Leave a Comment