09.02.08

Cel mai tare din parcare

Posted in Inteligenţă emoţională at 12:42 am by rast

Nu a fost un moment de cotitură; a venit treptat, aproape fără să-şi dea seama: a început să nu mai pună preţ pe apreciarea celorlalţi. Nu-l mai interesa părerea celor din jur. Înainte, când punea preţ pe aprecierea celorlalţi, era mai îngrijit, se ocupa de aspectul exterior: se bărbierea des, se uita în oglindă, purta haine călcate şi elegante. A început să nu-l mai intereseze aprecierea celorlalţi: şi aşa era o făţărnicie, o apreciere face-to-face, “pe la spate” tot bârfă era şi nu primea nici un ajutor dacă avea nevoie. Ori cu apreciere, ori fără… tot singur eşti… nimeni “nu este lângă tine”, toţi vorbesc, spun că te respectă, că eşti bun, îţi zâmbesc, etc. Dar la ce te ajută toate acestea? Când îi soliciţi la o colaborare, dacă nu au un interes personal direct, nimeni nu pune umărul. Deci: aprecierea altora - PAS; pierdere de timp!

Multă lume a început să aibă o părere proastă despre el, unii nici nu-l bagă în seamă, parcă nici n-ar exista. Trăieşte din plin ideea “haina îl face pe om”. Dacă nu-i îmbrăcat elegant, cu pantaloni la dungă şi cămăşi cu guler scrobit parcă nu ar avea nici creier prin cap. Lumea îl consideră un terchea-berchea. În primul rând pe plan profesional. Este de mirare! Nimeni nu pune preţ pe cunoştinţele lui. Nici nu-l lasă să vorbească. De parcă pantalonii fără dungă şi barba nerasă ar echivala cu un tabula-rasa profesional. O singură persoană îl apreciază, un inginer cu care a lucrat co la cot la un proiect. Inginerul se miră şi el, de ce noul lui şef nu se foloseşte de cunoştinţele lui. El s-a obişnuit cu ideea. Stă în colţul lui şi aşteaptă să-şi dea careva seama că ştie şi el ceva, nu respiră oxigenu’ de pomană.

Nu este un tip care să se impună. Nu se crede cel mai tare din parcare! Ăşi ştie “lungul nasului”. Nu-i nici cel mai bun, dar nici cel mai slab. A încercat, o vreme, să aducă îmbunătăţiri la locul de muncă. A vorbit cu şefu’, a făcut dosare cu idei de progres şi îmbunătăţire, a adus argumente, calcule economice. DEGEABA! Ori cu peretele, ori cu şefu’! Din fericire pentru el, a ajuns la acea linie de echilibru extrem descrisă de un poet:

“De crezi în tine când omenirea, nu crede
Dar să-i crezi şi ei cumva!”

Oamenii nu cred în el, dar asta nu-l descurajează. El ştie că este pe linia de plutire, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Nu mai vrea de mult să schimbe lumea. Cu mulţi ani în urmă a fost şi el unul din cei care credea că el este grozav, că va schimba lumea… i-au trecut frisoanele! Este o rotiţă dintr-un angrenaj care trebuie să se mişte. Angrenajul se mişcă! Făcând perte dintr-un angrenaj, s-a adaptat: se mişcă cu viteza angrenajului şi în direcţia aleasă de angrenaj. Nu mai încearcă să schimbe nimic. Ar putea să se mişte cu o viteză mai mare, să schimbe poate direcţia, luând un randament mai bun. Aruncă apropouri pe ici pe colo, nu-l bagă nimeni în seamaă. El nu pierde nimic, pierd cei ce ar putea beneficia de experienţa lui şi de puterea lui de organizare, de sistematizare.

Permalink