02.27.08
Plictiseală
Colegul meu de birou, cel de 23 de ani, l-a întrebat pe cel de 25, dacă între el şi prietena lui nu a apărut plictiseala. A mai spus că la el şi prietena lui a apărut… dădea vina că se întâlnesc foarte frecvent, aproape zilnic. Vai de mama lor dacă se vor căsători.
Mi-am adus aminte cu acest prilej, de procesul de plictisire dintre oameni, nu musai de sex diferit. Plictiseala poate să apară şi între doi amici, după diferite activităţi comune.
Plictiseala apare datorită sărăciei noastre interioare. Ne blochează concepţiile, obiceiurile şi subiectele simpliste şi restrânse de discuţie pe care le abordăm zi de zi, cu orice prilej. Mă uit la oamenii din jur. Cât de săraci sunt: dacă pronunţi un cuvât obscen. râd de le dau lacrimile, dacă le spui un banc mai cu substrat, se uită la tine ca vaca la sudură.
E cumplit! Lumea fuge după bunuri materiale exterioare, dar de interiorul lor, nimeni nu are grijă. După ce-şi pun termopane, gresie şi uşă metalizată, se uită la ele vreo 3-4 zile cu admiraţie spunând-uşi: “ce meseriaş sunt”. După câteva zile deja se plictisesc de a admira noua achiziţie şi rămân singuri, cu ei înşişi… să-şi admire survoleze golul interior. De nevastă şi copchii erau plictisiţi de multă vreme.
Şi dacă mă aud pe mine, că de ani de zile nu ştiu ce e aia plictiseală sau singurătate, râd ca idioţii după o glumă în care au auzit 6 cuvinte porcoase şi nu mă cred!
Că parcă dacă m-ar crede, mi-ar face un bine… sau dacă nu mă cred o să mă facă să mă simt într-o stare proastă. Mi se rupe mie de părerea lor.
Ştiţi ce e interesant? Aş avea toate motivele, ca fiind în compania unor astfel de creaturi bipede, să mă plictisesc. DIMPOTRIVĂ, discuţiile dintre ei mă amuză mai tare ca o scenetă jucată de Vacanţa Mare.
Un scop al dezvoltării personale: îmbogăţirea interioară, astfel ca ceilalţi să nu se plictisească de noi.
Cristia Said:
February 27, 2008 at 9:52 am
Rast, e bine ca golul din oameni te amuza..
Pe mine ma deprima. Prefer sa relationez cu obiectele (bine, nu e o chestiune de preferinta, recunosc ca am o anume fascinatie pentru lucruri si pentru starile lor). Putinatatea in simtiri se cultiva la fel ca si preaplinul launtric. Stilul difera 
Ce e de tot plansul e ca plictisul isi casca hauri intr-atat de adanci in ei, incat la un moment dat, prin instinctele brute din dotare incep sa intuiasca si ei ceva si sa simta un oarecare discomfort, pe care il anesteziaza ori cu gustul pentru evenimentele tragice din viata altora, ori cu atentia patologica deja, pe care o dau conversatiilor despre sex :))) 
rast Said:
February 27, 2008 at 10:32 am
> Putinatatea in simtiri se cultiva la fel
> ca si preaplinul launtric
Cultivand putinatate in simtiri este ca si cum ai manca cu incapatanare, in loc de paine, tarate goale, si te plangi ca sunt rele. Cine te opreste sa mananci paine?
Incapatanarea costa!
Cristia Said:
February 27, 2008 at 12:23 pm
Putinatatea in simtiri se cultiva prin persistenta in nesimtire, prin tolerarea bagajului ereditar, prin inflamarea ego-ului in locul aprofundarii sinelui, si …lista ar continua. Taratele alea goale au gustul comoditatii, deci pana una alta , sunt foarte mancabile :))
rast Said:
February 27, 2008 at 9:49 pm
Ai pus punctul pe I!