11.21.07
Dezvoltare personală prin inteligenţa emoţională
Cum am mai spus deja, aici, scrierea pe blog mă ajută să-mi sistematizez anumite idei, să văd/simt/descopăr/intuiesc/înţeleg legătura şi inter-dependenţa dintre unele idei. Astfel, am găsit o mare dependenţă între inteligenţa emoţională şi dezvoltarea personală naturală, conformă unor aptitudini proprii fiecărei fiinţe umane.
Fiecare om este unic în felul său, lucru dovedit/acceptat şi confirmat chiar de psihologia modernă. Şi atunci de ce ar exista reţete “ganeral valabile” de dezvoltare personală? Atâta vreme cât suntem unici, de ce să ne raliem la reţete dinainte stabilite? Da! Reţetele au fost bune pentru unele persoane, au dat rezultate pozitive, poate chiar peste aşteptări. Reţeta s-a potrivit cu adevărata personalitate şi potenţialitate a persoanei respective. Dar poate nu se potriveşte şi altora.
O dezvoltare personală naturală armonioasă, se face cu ajutorul a ceea ce simte fiecare om (inteligenţa emoţională), că îi este specific persoanei lui.
Dacă ne raportăm la alegerea unei cariere profesionale care să ne ducă la un echilibru în dezvoltarea personală, această profesiune (meserie) se determină pe baza aptitudinilor, nu funcţie de moda/necesităţile societăţii la nivelul zilei de azi.
De exemplu, în zilele noastre (2007), este o mare nevoie de specialişti TIC (Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor) şi automatizări (automatizările abia acuma au început să “intre” mai adânc în viaţa noastră). Este o oportunitate, o tentaţie pentru oricine. Dar, pentru a lucra în aceste domenii, îţi trebuie nişte aptitudini speciale. Dacă nu le ai, poţi face oricâte cursuri de pregătire şi specializare profesionale, nu ţii pasul cu evoluţia şi tehnologiile. Şi vorbă veche, din popor: “decât codaş, la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş”.
Întorcându-mă în timp. îmi amintesc acel an de cotitură pentru mine (1994), când am hotărât să-mi schimb meseria. Chiar dacă în 1992 absolvisem facultatea de mecanică (era la modă în anii 1986-1987), şomer cu diplomă fiind :), m-am îndreptat spre programare, simţind că aici este locul meu, conform unor aptitudini native. În acea perioadă era la modă contabilitatea. Multe (practic toate) persoanele cunoscute mi-au spus că greşesc din nou, alegând informatica, şi mă sfătuiau să încep ASE-ul.
Eram deja prea încăpăţânat şi prea convins de ceea ce simţeam. Şi am dat admiterea la informatică.
Timpul a dovedit că am făcut, atunci, o opţiune corectă şi cu rezultate foarte bune şi mulţumitoare pentru personalitatea mea dar şi pentru cariare profesională. Unde este contabilitatea în zilele noastre?
