08.01.08
Osho – solitudine – singurătate
Solitudinea slăbeşte eu-l. Nu mai există nimic cu care am putea fi în relaţie, şi – datorită acestui fapt – ego-ul nu poate exista. În consecinţă, dacă sunteţi gata să acceptaţi solitudinea, fără cea mai mică ezitare – fără dorinţa de a fugi – sau de a vă întoarce dacă acceptaţi realitatea solitudinii voastre aşa cum este ea, aceasta devine o ocazie extraordinară. Sunteţi ca o sămânţă care conţine o mulţime de posibilităţi. Amintiţi-vă însă că sămânţa trebuie să explodeze, astfel încât planta să poată creşte. Ego-ul este la fel ca o sămânţă, el este o posibilitate. Când el se deschide, în voi se naşte Divinul. Divinul nu este nici eu, nici tu: el este unul. Şi tocmai solitudinea vă conduce la această unitate.
Este posibil – de asemenea – să creaţi ceva care să înlocuiască această unitate. Hinduşii se consideră un grup, la fel creştinii, la fel musulmanii; India se pretinde unitară, la fel ca şi China; acestea sunt moduri de a substitui unitatea. Unitatea în sine nu poate fi decât rezultatul unei solitudini perfecte.
“Solitudinea slăbeşte eu-l”… eu-l fiind acea personalitate falsă creată în cursul vieţii, pe care mulţi încearcă să o înlocuiască cu adevărata personalitate izvorâtă din… adâncul sufletului!
“dacă sunteţi gata să acceptaţi solitudinea”… iar mă laud… trăiesc în solitudine de câţiva ani. Nu este vorba de a accepta solitudinea! Pentru a putea suporta solitudinea, a putea trăi în solitudine, ai nevoie de un anumit echilibru interior. Degeaba te retragi în solitudine singurătate dacă, în adâncul sufletului năzuieşti/speri la… zile mai bune, fără singurătate. Solitudinea este o caracteristică psihică care se poate dobândi în mijlocul tumultos al vieţii. Retragerea mea în solitudine mi-a provocat plăceri, nu stări disconfortante însoţite de speranţe!
“Sunteţi ca o sămânţă care conţine o mulţime de posibilităţi”… înafară de frumuseţea de exprimare care ar acapara, poate, tendinţa multor persoane de a vrea să fie o astfel de sămânţă… nu cred că solitudinea este singurul factor de mediu care duce la o astfel de stare! Trebuie şi o altfel de muncă cu tine însuţi: să-ţi demolezi dorinţele, să devii mai receptiv, astfel încât să poţi simţi adevărata oportunitate şi momentul în care să exlodezi.
“Unitatea în sine nu poate fi decât rezultatul unei solitudini perfecte”… “perfect”, un cuvânt/concept care nu-mi place, indiferent de contextul în care este pomenit. Presupune un etalon de măsurare! care este etalonul solitudinii? Poţi spune că X este mai solitar ca Y? Cum determini asta?
