09.02.08
Osho - iluminare - natura omului
M-aţi întrebat ce s-a întâmplat când m-am iluminat…
Am râs, un râs din toată inima, pentru că am văzut cât de absurd este să te iluminezi. E ridicol pentru că ne naştem iluminaţi, şi să te străduieşti să obţii ceva care deja există este o prostie. Tu ai deja ceea ce te străduieşti să realizezi: numai lucrurile pe care încă nu le ai pot fi dobândite, cele care nu fac parte implicit din firea ta.
ILUMINAREA ESTE ÎNSĂŞI NATURA OMULUI.
Am luptat pentru asta multe vieţi, asta a fost ţinta mea. Am făcut tot ce am putut, dar de fiecare dată am ratat. Aşa a fost să fie, pentru că nu era ceva care poate fi dobândit. Iluminarea ste natura omului, el nu o poate dobândi. Nu o poate face din ambiţie.
Mintea este ambiţioasă - aleargă după bani, putere, prestigiu. Şi, într-o zi, când se satură de toate aceste activităţi extrovertite, îşi îndreaptă preocupările către iluminare…
“ce s-a întâmplat când m-am iluminat”… nu m-a interesat niciodată ideea de iluminare. Am citit multe cărţi de filozofie/spiritualitate orientală şi nu dădeam importanţă acestui proces de iluminare. La început m-a atras literatura orientală din motive de sănătate, mai apoi de “linişte interioară” şi în final ideea de “voce interioară”, de ghid interior care simte ce să facă, ce decizii să ia în momentele importante. Mai recent, de mai puţin de un an, am intrat din nou în contact cu ideea de “iluminat”, datorită lui Osho şi Eckhart Tolle. Aşa cum definesc ei iluminarea, m-aş putea declara şi eu ca fiind iluminat. Am acele trăsături de personalitate şi atitudini de viaţă de care vorbesc cei doi. Nu consider iluminarea ca fiind ceva deosebit, un echilibru personal, o minte clară, o putere de înţelegere a lucrurilor ce te înconjoară, o linişte interioară, etc.
Ştiu nişte site-uri a unor persoane care se proclamă iluminaţi. Cunosc persoane care s-au dus şi s-au ploconit unor astfel de persoane, crezând că le vor aduce nu ştiu ce binecuvântări sau iertări divine… mă apucă râsu’ de mă doare fălcile! M-ar duce mintea: fac un site, mă declar iluminat şi aştept fraieri să-i consiliez în probleme divine. Sunt d’ăştia şi au un oarecare succes! Mint de îngheaţă Dâmboviţa!
“să te străduieşti să obţii ceva care deja există”… nu mă refer la iluminare, ci la liniştea interioară şi stările psihice de bine. Ele sunt în noi! Noi le îndepărtăm de viaţa noastră conştientă, prin fel de fel de gânduri, imaginaţii despre viitor şi amintiri re-trăite de pomană. Nu e rău să ai amintiri, să ţi le invoci în conştient din când în când, dar să trăieşti din amintiri este nociv. Nu poţi schimba nimic. Nu poţi aduce trecutul în prezent, este ca un drog… pentru câteva minute sau ore, te rupe din realitate, dar mai apoi tot în realitate ajungi, în vâltoarea vieţii şi dai piept cu greutăţile actuale, cu problemele tale personale. Căderea în realitate este mai dură, şterge acele clipe minunate de uitare datorate amintirilor.
