12.23.06

Osho - principii de viaţă

Posted in Ce au spus... at 6:46 am by rast

Oamenii cred că faptul de a rămâne neschimbaţi în principiile lor le dă o anumită putere. Însă se înşeală. Acest fapt îi goleşte, pur şi simplu, de orice forta. Sunt cei mai slabi oameni de pe întreg pământul. Ei seamănă cu acei copii care au crescut, dar care vor să folosească în continuare pijamaua pe care o purtau atunci când erau mici. Acum arată ciudat, şi au mereu o senzaţie de disconfort. Sunt nevoiţi să-şi ridice mereu pantalonii de la pijama, căci aceştia le cad de pe şolduri, iar oamenii din jur se amuză. Nu, odată cu creşterea voastră trebuie să folosiţi o pijama pe masură. Dar cum aceasta nu creşte, trebuie să o schimbaţi. Acest lucru nu prezintă nici o problemă. Însă în această situaţie nu se află numai o singură persoană, ea este valabilă pentru milioane de fiinţe. Ele se supun unei discipline severe, după care apar problemele. Problemele nu apar însă în afara lor, singura problema constă în propriile lor principii. Dacă renunţă la ele, simt un anumit disconfort, iar dacă le păstrează, suferă. Eu vă învăţ, într-un mod foarte clar, să duceţi o viaţă lipsită de orice principii, o viaţă plină de inteligenţă, care se schimbă odată cu schimbările care au loc în jurul vostru, astfel încât să nu aveţi nici un principiu care să se opună acestor schimbări. Fiţi complet lipsiţi de principii şi urmaţi viaţa; ea va fi atunci lipsită de orice nefericire.

12 Comments »

  1. silverstar Said:

    December 31, 2006 at 11:54 am

    Cu regret, dar eu nu am inteles nimic. Cum adica o viata fara de principii? Pai, unde poate duce asta? Nu am ce sa comentez… Omul e periculos, mai ales pentru cei tineri.

  2. rast Said:

    January 1, 2007 at 1:35 am

    Ai dreptate! Toate aceste citate, le-am scris cu intentia de a le comenta, dar “in fuga” de a aduna citate nu am mai comentat…. Ceea ce scrie in ele este foarte interpretabil, mai ales in ceea ce scrie Osho.
    Imi dezvalui aici :) intentia cu aceste citate. Vreau sa arat, ca diferiti autori, spun acelasi lucru, dar folosesc cuvinte diferite.
    De exemplu, aceasta idee a lui Osho “lipsa de principii” o vad foarte asemanatoare cu ideea de a “intrerupe sabloanele vietii” a lui Castaneda, din cartea Calatorie la Ixtlan.
    Sunt anumite principii care sunt bine de urmat intreaga viata, altele sunt bine de parasit/abandonat.
    Iti lansez o provocare :) sa facem o lista cu ceea ce numim principii de viata si sa comentam fiecare dintre ele.

  3. rast Said:

    January 1, 2007 at 4:52 am

    Am ales sa public in blog citatele care mi se par corecte (adevarate). In cazul acestui citat, am facut - probabil - o eroare de interpretare. Am confundat ideea de “principiu de viata” cu aceea de “obicei de viata”.
    Nu cred ca lui Osho i-ar fi scapat o asemenea interpretare. Poate ca si Osho, in textul original, in limba engleza, tot la obiceiuri se referea, dar traducatorul a folosit cuvantul “principiu”.

  4. » Mulţumiri pe Programare web, dezvoltare personală Said:

    January 1, 2007 at 5:02 am

    [...] Comentariile tale, mai ales ultimul - cel de la “principiile de viaţă” - m-au convins de utilitatea afişării în sidebar a unei liste cu ultimele comentarii. Lucru pe care o să-l fac în thema iasi. [...]

  5. silverstar Said:

    January 1, 2007 at 5:07 am

    Peincipiu de viata? Notiunea nu-mi este prea lamurita si nici tu nu ai facut-o. Uite, ce mi-a venit acum in minte asa pe nepregatite.
    Nu pot renunta la a trai demn, decent. Nu din iubire pentru mine, ci din respect pentru mine. Cred ca respectul e mult mai mult decat iubirea. Sunt femei care fac absolut orice pentru bani, avantaje etc. Indiferent de situatie, de conjunctura, de avantajele pe care le-as fi avut ori le-as avea de pe urma unui compromis de acest fel, nu as renunta la principiul de a trai demn, decent.
    Ti-am vorbit despre necazurile avute, nu stiu daca ai citit acolo atent pentru ca strict la situatia relatata, nu ai facut nici un comentariu. La un moment dat am spus ca autosugestia, gandul pozitiv, imaginatia m-au ajutat foarte mult. TREBUIA sa fiu un om sanatos ca sa pot trai si munci. Sigur, nu trebuie neglijata rugaciunea, dar rugaciunea nu este decat tot o autosugestie. Rugandu-ne lui Dumnezeu, nu facem decat sa ne impulsionam, sa “trezim” fortele latente din noi si sa le punem la treaba. Pentru ca noi, oamenii, dispunem de puteri extraordinare, trebuie doar sa le descoperim si sa le exploatam.

  6. rast Said:

    January 1, 2007 at 5:30 am

    Confundam notiunea de principiu cu cea de obisnuinta. Inca nici mie nu imi sunt foarte clare cele doua notiuni. O sa ma mai gandesc…..
    Apropo de iubire, si in special de iubirea de aproapele tau, din crestinism. Cred ca inainte de a-ti iubi aproapele trebuie mai intai sa-l respecti.
    Respectul fata de semeni, fata de aproapele tau, este poate, cel mai important principiu de viata de la care nu trebuie sa renuntam. Cum si semenii nostri nu ar trebuie sa renunte de a ne respecta….

  7. silverstar Said:

    January 1, 2007 at 5:41 am

    Cred ca in acelasi timp am scris cam despre acelasi lucru. Citeste, te rog, comentariul la “Multumesc Silverstar!”
    E foarte simplu. Sa pornim de la exemple la indemana noastra.
    Dimineata, de cum ma scol, OBISNUIESC sa beau cafeaua. OBISNUINTA…
    Dar, in ultimul timp, nu s-a mai intamplat, pentru ca trebuie sa fiu la serviciu foarte de dimineata… … OBISNUINTA la care temporar ori definitiv renunt, din diferite motive… La un moment dat OBISNUINTA=RENUNTARE
    Indiferent de motive, nu accept niciodata sa fur sau sa fac ceva ce mi-ar aduce lipsa de respect fata de mine insami…
    PRINCIPIU, care nu se incalca, indiferent de circumstante.
    E limpade acum?

  8. silverstar Said:

    January 1, 2007 at 6:07 am

    Rast: “Respectul fata de semeni, fata de aproapele tau, este poate, cel mai important principiu de viata de la care nu trebuie sa renuntam.”

    Da, Rast, de acord cu cele spuse de tine. Respectând cele 10 porunci de care ţi-am pomenit mai devreme respecţi omul, individul, aproapele. Dar, în acelaşi timp îl şi obligi: “nu te mint, nu ma minţi, nu te fur, nu mă fura” etc.
    Toate acestea se leaga, Rast, între ele. Nu crezi?

  9. rast Said:

    January 1, 2007 at 8:00 am

    Da! Am inteles diferenta dintre principiu si obisnuinta.
    Cat despre cele 10 porunci, ai dreptate. Problema este ca respectand aproapele “creezi obligatia”, nu “il obligi”. Functie de bunul simt sau de responsabilitatea lui, te va respecta si el pe tine…. sau pe alt semen al lui.

  10. silverstar Said:

    January 1, 2007 at 8:24 am

    Tocmai de asta am folosit termenul “il obligi” cu sensul ca ii impui, sa spunem, o anumita conduita. Conduita, care sigur, ca tine de cantitatea de bun simt cu care este dotat.
    Si-apoi, Rast, prieteniile se leaga nu numai in functie de preocuparile comune, dar si de caracterul celor care se “aduna”. Nu crezi? Nu-mi inchipui ca un om onest accepta prietenia unui hot/talhar ori o domnisoara/doamna care are niste principii, poate fi prietena cu o traseista. Din fericire, Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea de a ne alege prietenii, nu si rudele sau vecinii. Acestia din urma, pur si simplu, ne sunt dati!

  11. rast Said:

    January 2, 2007 at 7:31 am

    Nu degeaba in popor exista vorba “Cine seamana se-aduna”.
    Problema este ca in ziua de azi greu reusesti sa-ti faci un grup de prieteni, trebuie sa “relationezi” cu cine poti: colegi de birou, vecini de bloc, etc. Iarasi niste categorii de oameni pe care nu ii poti alege.
    Si trebuie, de multe ori, sa suporti prezenta unor persoane ne-asemanatoare tie.

  12. » Principiu de viaţă pe Programare web, dezvoltare personală Said:

    January 11, 2007 at 11:02 pm

    [...] Mi-am adus aminte de o întâmplare în care a fost vorba despre o atitudine de viaţă ce poate fi catalogată drept principiu de viaţă. [...]

Leave a Comment