Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

03.31.07

Osho – mintea şi judecata

Posted in Ce au spus... at 9:16 am by rast

Mintea nu se poate menţine într-o atitudine lipsită de judecată. Dacă o forţezi să fie astfel, se produce o blocare a inteligenţei. Atunci mintea nu mai poate judeca aşa cum trebuie. A adopta o atitudine lipsită de judecată nu este un lucru care să ţină de sfera minţii. Numai o fiinţă care a transcens mintea poate să fie liberă de judecată; altfel ceea ce pare a fi o afirmaţie validă, un lucru valabil, este numai o aparenţă. Orice hotărăşte mintea, orice afirmă ea, este poluat de condiţionările sale, de prejudecăţile sale – tocmai acestea o fac să judece. De exemplu: vedeţi un hoţ. Faptul că el fură este ceva real, nu contestă nimeni asta; prin urmare, afirmaţi despre el un anumit lucru. Şi, fireşte, faptul de a fura nu este bun; astfel încât atunci când afirmi despre un om că este hoţ, mintea ta spune: “Ai dreptate, afirmaţia ta este adevărată”. De ce ar fi însă un hoţ rău? Şi ce este de fapt răutatea? De ce a fost oare obligat să fure? Iar acţiunea de a fura este numai una din acţiuni: pe baza acesteia afirmaţi ceva aflat în legătură cu întreaga persoană. Şi afirmaţi despre individul respectiv că este un hoţ. El face însă şi alte lucruri, nu numai faptul de a fura. Poate că este un pictor talentat, poate că este un dulgher bun, poate cântă frumos sau dansează bine; acel om poate avea o mie şi una de calităţi. Omul, în întregul său, este mult mai vast, iar faptul de a fura reprezintă o singură acţiune. Şi nu poţi să te bazezi numai pe această acţiune pentru a afirma ceva despre întreaga sa fiinţă. Nu o cunoşti deloc, şi nu cunoşti nici măcar acţiunea care a avut loc, condiţiile care au determinat-o. Poate că şi tu ai fi furat în acele condiţii. Poate că în condiţiile respective faptul de a fura nu este ceva rău, deoarece fiecare acţiune depinde de circumstanţele în care se produce. Dacă priveşti lumea din jurul tău şi observi condiţionările oamenilor, părerile lor despre ceea ce este bine şi rău, corect şi greşit, vei vedea – pentru prima dată - că şi propria ta minte face parte dintr-o anumită secţiune a omenirii. Ea nu conţine nimic adevărat; este doar o parte. Şi tot ceea ce priveşti prin intermediul acestei minţi poartă în sine amprenta faptului de a judeca.


Judecata (a judeca anumite evenimente, în momentul în care produc şi au efecte asupra ta, direct) apare ca efect al unor mentalităţi, principii, reguli, pe care ni le impunem ca fiind corecte şi de ne-încălcat. Să dau un exemplu din cele trăite de mine.Nu aş putea spune că am fost un elev silitor  :) şi nici că sunt un tip foarte manierat dar, de câte ori vedeam, pe străzile oraşului sau drumurile ţării, încălcându-se regulile de circulaţie sau de un minim bun simţ, apărea, în mintea mea, un fenomen de judecare a evenimentului respectiv, urmat de “încriminarea” făptaşului şi o oarecare stare de nervi.Am încercat să elimin, sau mai bine zis – să controlez, acest obicei de a judeca evenimentele apărute, dar m-am dat seama că este foarte greu.Primul lucru cu care “m-am luptat” a fost aglomeraţia, îmbulzeala. Cine nu se enervează în astfel de situaţii? Dă unu’ peste tine şi te împinge… te uiţi la o tarabă, trece unu’ cu o geantă şi îţi trage una peste picioare… Când se întâmplă un astfel de eveniment neplăcut, imediat apare şi starea de disconfort, de judecare mentală.     

Aaaa!!! dar am uitat ceva – nu-ţi poţi pune problema de a elimina judecarea celorlalţi (sau a unor evenimente din viaţa de zi cu zi) inainte de a obţine un control al gândurilor. Sau, cu alte cuvinte, o mare putere de concentrare. Concentrare îndreptată asupra “strunirii” anumitor gânduri.

Pentru a mă antrena în această practică de a nu mă mai enerva când lumea din jur nu este atentă şi te loveşte… am început să frecventez locuri aglomerate şi să fiu atent la gândurile care apar. Am practicat acest “antrenament” aproape un an de zile şi aş afirma că sunt mulţumit de rezultate.

Un gând pe ne-gândite, mi-a sugerat, în aceste momente când scriu, dacă aş putea găsi un termen de comparaţie a antrenamentului şi a rezultatelor lui. Cu ce le-aş putea compara? Cine mai face astfel de antrenamente? Cine îşi pune problema de a nu se enerva atunci când cineva îl deranjează?

Soluţia, aproape mejoritar adoptată, este să-l consideri pe cel care te deranjează un nesimţit şi să judeci gestul lui ca fiind necivilizat. Da! dar el rămâne cel cine este, iar tu ai pierdut ceva energie şi stare de echilibru. “Nesimţitu’” n-a pierdut nimic şi nici n-a câştigat ceva. A rămas acelaşi. Şi, pe deasupra, se poate întâmpla să te mai întâlneşti cu el şi acelaşi eveniment stânjenitor.

Ce rămâne de făcut? Să-ţi modifici tu, “punctul de vedere” din care priveşti lucrurile, astfel încât să elimini stările de disconfort care pot apărea în fiinţa ta.

“El face însă şi alte lucruri, nu numai faptul de a fura. Poate că este un pictor talentat”… ideea cu relativitatea ca furtul să fie ceva musai rău sau de a găsi ceva bun în el  :)   mă duce cu gândul la haiducii poporului român. Ei nu furau… luau de la cei care aveau prea mult şi dădeau celor care nu aveau de ajuns…

“iar faptul de a fura reprezintă o singură acţiune. Şi nu poţi să te bazezi numai pe această acţiune pentru a afirma ceva despre întreaga sa fiinţă”… HOPAAAA!!! aici “am la activ” o experienţă personală proprie. Aveam un coleg de servici (acu’ vreo 7 ani) cu care am devenit foarte buni amici (observaţi că nu am spus prieteni, am despre această noţiune, o părere deosebită). Cu timpul mi-am dat seama că atitudinea lui în viaţă este să câştige prin mici furtişaguri.

Într-o delegaţie, a vrut să vorbim la recepţia hotelului, să ne dea o chitanţă mai scumpă pe care să o decontăm… fel de fel de mici “potlogării” de acestea… de a câştiga ceva (cât de puţin) din aproape orice acţiune. La el nu se întâmpla o acţiune de a fura ceva; era o atitudine de viaţă, de a smulge celor din jur oarece beneficii.

După părerea mea, faptul de a fura se poate clasifica în două mari categorii:

  • furt întâmplător, cu o motivaţie bine definită, pentru cel care fură – şi care poate fi scuzabilă în anumite circumstanţe
  • atitudine de furăcios – care urmăreşte să păcălească chiar şi pe cel de langă el; ca să nu zic amici.

Şi din tipul 2 există oameni… am cunoscut eu unul.

Aceştia nu cred că pot fi scuzaţi, în nici o circumstanţă. Ori e un fel de boală (cleptomanie), ori o deficienţă de educaţie.

2 Comments »

  1. Anca Said:

    May 8, 2007 at 9:32 am

    Mi-a placut destul de mult acest post al tau…si iti dau dreptate in acceasta privinta, nu poti judeca un om doar dupa o singura acctiune. Am vazut un documentar in care intreba copii de diferite varste daca un om care a furat un medicament, necesar pentru as salva sotia, este un om rau sau nu.
    Copiii mici (pana in 7 ani) au raspuns ca e vinovat “a fura” e un lucru rau dar copiii mai mari (in jur de 9 ani) au zis ca e un om bun, chiar daca a furat, a facut-o ca sa nu moara sotia lui, deci e un om bun.
    Voi ce parere aveti?

  2. rast Said:

    May 8, 2007 at 11:49 am

    Cineva, odata, a zis o chestie care mie mi se pare adevarata:
    “Nu exista oameni buni sau rai, exista oameni de la care poti invata anumite lucruri.”
    Ma confrunt zi de zi cu aceasta idee a relativitatii binelui si raului…

Leave a Comment