12.27.07

Daniel Goleman - anxietatea şi dialogul interior

Posted in Ce au spus... at 7:33 am by rast

Metada de relaxare în sine nu este însă suficientă. Cei îngrijoraţi trebuie să conteste activ gândurile îngrijorătoare; dacă nu vor reuşi, spirala îngrijorării va reveni. Astfel, următorul pas este abordarea unei poziţii faţă de aceste presupuneri; este oare foarte probabil ca întâmplarea aceea de temut să se şi petreacă? Este neapărat necesar să presupunem că există doar o alternativă sau eventual nici una pentru a împiedica să se întâmple aşa ceva? Există paşi constructivi care pot fi făcuţi? Oare ajută la ceva să ne gândim la nesfârşit la aceste lucruri care ne dau o stare de nelinişte?

Daniel Goleman, Inteligenţa emoţională,

editura “Curtea veche”, 2001, pag.92

---

“trebuie să conteste activ gândurile îngrijorătoare”… tot gândurile sunt: “cea mai bună terapie“. Chiar dacă, de data asta, Goleman se referă la gândurile de îngrijorare ca fiind “punctul cheie” al unei terapii pentru cei suferinzi de anxietate, orice fel de gânduri pot fi nocive dacă nu ştim/putem să le controlăm şi canalizăm spre scopuri şi stări psihice confortabile.”este oare foarte probabil ca întâmplarea aceea de temut să se şi petreacă?”… îmi aduc aminte de o fostă colegă de servici care avea doi copii, deja studenţi. Când pleca în concediu, mintea ei fiind, deci, relaxată, fără probleme de servici, începea să-şi facă griji despre copiii ei: dacă este aglomerat autobuzul şi stau pe scări, dacă le va fi foame la facultate, dacă nu sunt atenţi cum traversează strada, etc… fel de fel de griji închipuite, care de care mai SF. Copiii ei, în ani de zile, de locuit în Iaşi şi mers la liceu, etc…, au dat dovadă că ştiu să-şi poarte de grijă. Dar ea tot îşi făcea griji până la stări depresive. Soluţia: serviciul! Venea la servici, se preocupa de probleme de servici şi îşi revenea. În ultimii 3-4 ani nu apucase mai mult de 2 săptămâni de concediu pe an. Intra în panică. Era/este o persoană inteligentă, puteai să abordezi multe teme de discuţie… era conştientă că îşi făcea rău cu mâinile gândurile ei, dar nu-şi putea controla gândurile. Îşi putea estompa gândurile îngrijorătoare doar dacă mintea ei era preocupată de altceva, cum rămânea fără preocupări, cum începeau îngrijrările.Cazul de mai sus, dar şi altele, mă duc cu gândul la cât de puţin ştie medicina actuală despre fiinţa umană. Controlul gândurilor a fost de sute de ani studiat şi controlat de diverse curente filozofice (nu-mi place denumirea de: spirituale) ale lumii.

“Oare ajută la ceva să ne gândim la nesfârşit la aceste lucruri care ne dau o stare de nelinişte?”… cea mai bună argumentare pentru oprirea unor gânduri, mi se pare ideea de inutilitate care o au acele gânduri. Gândurile nu pot schimba nimic, trebuie acţiune. Dar nu toţi oamenii pot să gândească ceea ce vor. Mentalul este foarte puternic! Gândurile se produc indiferent de voinţă.

Permalink