Archive for Viata
09.03.08
Posted in Viata at 2:04 am by rast
A ajuns la o concluzie: nu-i de aici. Nu este din această viaţă! Nu face parte din această lume! E rupt de realitate! Trăieşte într-o lume a lui şi nu vrea să trăiască în această lume! Lumea lui este plină de adevăr! E sătul de minciună! Ocoleşte minciuna, motiv pentru care a devenit un singuratic, un solitar! A ocolit oamenii care spun minciuni şi nu mai are aproape nici un contact, nici o relaţie… cu nimeni. Dacă cineva minte, dacă l-a prins cu câteva minciuni… deja îl ocoleşte, nu-i mai dă credibilitate, nu-i mai dă importanţă… şi de aceea lumea nu-l agreează. Îl consideră un inadaptat! Da! Asta este şi părerea lui: nu se poate adapta acestei lumi de mincinoşi. S-a desprin de mult de valorile acestei lumi! Se bazează pe nişte adevăruri personale!
A început să-şi lărgească orizontul! Internet-ul îl ajută, îi arată cum trăiesc oamenii şi în alte colţuri ale lumii! Tot minciună! Minciuna a devenit un stil de viaţă, o obişnuinţă! El nu vrea să se obişnuiască cu o astfel de viaţă! Nu vrea să se adapteze unei astfel de vieţi! Probabil ar putea, dar nici nu vrea să încerce. Nu vrea să încerce o adaptare la minciună, preferă să rămână un inadaptat la această condiţie socială.
Se uită la cei din jur, dacă acest stil de viaţă, bazat pe minciună, ar duce la o comunicare cât de cât acceptabilă între oameni ar face eforturi să se adepteze şi el. Dar nu! Minciunile frecvente duc la o comunicare făţişă: lumea “se suportă” unii pe alţii, din diverse intedere şi se bârfesc pe la spate, oricând prin prilejul. Asta nu este comunicare, este un mod de a pierde vremea şi de a te amăgi că nu eşti singur! În realitate, toată lumea se plânge de singurătate, chiar adaptaţi fiind. Adaptarea la minciună nu duce spre bine, la nici un nivel. Câte probleme psihice naşte minciuna. Lumea merge înainte, din ce în ce mai multe minciuni. Lumea caută medicamente chimice care să cârpească rănile psihice lăsate de minciună.
Adoptând adevărul, ca stil de viaţă şi comunicare, a avut (are şi va avea) doar de pierdut. Cu cei ce intră în contact/relaţii, spune adevărul. Acest lucru deranjează, lumea este deranjată de adevărurile spuse de el şi îl ocoleşte, îl lasă să vărbească cu pereţii. Pereţii îl iartă!
Ştie că acest stil de comunicare, bazată pe adevăr, i-a creat necontenite probleme de comunicare cu toţi cei din jur. Nu se va schimba! Va rămâne bazat pe un stil de viaţă bazat pe adevăr. Acest lucru îi dă un echilibru interior, cu mult mai apreciat decât comunicarea cu alţii, bazată pe minciună. Este hotărât: până la moarte, nu se va schimba, va respecta adevărul, chiar de va fi să ajungă să cerşească!
Permalink
08.28.08
Posted in Viata at 4:44 am by rast
Citeam un articol despre copiii din Belgia care prin clasele primare abia reuşesc să scrie corect. Mulţi dintre ei au probleme cu ţinutul creionului sau pixului în mână. Vina este dată pe tastatura calculatorului şi pe tendinţa din ce în ce mai mare a copiilor de a folosi PC-ul. Nu mi se pare un lucru rău… nici bun! Este pur şi simplu o transformare a societăţii la care lăum parte în mod activ.
De-a lungul istoriei au fost numeroase schimbări de paradigmă… poate aceasta este una dintre ele: înlocuirea condeiului (pix, stilou, creion, carioca, etc.) cu tastatura. Chiar dacă marea majoritate a oamenilor (iniţial şi eu am fost tentat de a gândi aşa…) gândesc că este o transformare în rău există, la o privire mai în perspectivă, şi consecinţe pozitive ale acestei transformări: economia de hârtie, cerneluri şi alte substanţe toxice.
Când mă gândesc la economia de hârtie mă gândesc automat la copacii salvaţi de la tăiere, implicit la frunzele prin care circulă clorofila şi produc O-doi-ul (O2) atât de necesar plămânilor noştri.
Nu sunt adeptul unui învăţământ online, de acasă, stând comod în faţa unui PC, eventual al unui laptop… cocoţat în vârful patului. Acest tip de învăţământ este categoric greşit, cu mari probleme în procesul de înţelegere a ceea ce trebuie învăţat. Comunicarea face-to-face este net superioară unei comunicări bit-uite. Nu intru în detalii, s-a demonstrat certamente, superioritatea şi eficienţa unei comunicări non-verbale. Gesturile, mimica, intonaţia glasului unui profesor, sunt de ne-înlocuit. Am fost profesor, un an de zile (fizică şi chimie, clasela V-VIII)! Nu ştiu cât au învăţat juniorii ăia de la mine, eu am învăţat foarte multe de la ei. Am învăţat despre natura omului, despre adevăratele lui înclinaţii şi potenţiale. Am trecut peste metodologia standard de a scrie pe tablă formule şi definiţii. Îi băteam la cap cu explicarea fenomenelor până zăream în ochii lor acele priviri luminoase care arătau faptul că au înţeles procesul.
Apropo de transformări radicale: pentru un învăţământ sănătos şi de durată, aş scoate definitiv ideea de ghiozan şi încărcătura lui totală (caiete, cărţi, pix-uri). Procesul de învăţământ să se desfăşoare undeva în natură (parcuri, grădini, sere, etc.) cu explicaţii amănunţite, fără definiţii şi formule standard, pe care majoritatea le tocesc/memorează (uneori memorie vizuală) fără a înţelege NIK!
Se spune că învăţământul românesc este la pământ! Părerea mea este că întreg învăţământul este în aer 
, de pe toate continentele Terrei! Nu sunt împotriva unui sistem educaţional, toate speciile învaţă… dar fără hârtie şi creion. Uitaţi-vă în jurul vostru, la păsări, la animalele domestice sau sălbatice… toţi învaţă; juniorii învaţă de la cei mai mari, de la părinţi; dar iau lecţii live, practice… nu teorii, definiţii şi formule.
Fundamentele învăţământului teran sunt proaste, degeaba încercăm să-l cârpim cu fel de fel de reguli noi şi revoluţionare… baza/temelia lui este putredă… trebuie o altă temelie.
Permalink
Posted in Viata at 2:45 am by rast
A citit în ultima vreme foarte multe idei despre iertare, oameni care vorbesc despre cât de bine este să ierţi, să nu mai urăsti/dispreţuieşti pe cel ce odată te-a rănit/jignit. E bine să ierţi pentru a nu purta în tine sentimente negative pentru diverse persoane. Îi ierţi şi gata cu negativităţile.
El, de mulţi ani nu are pe cine să ierte. Nu mai judecă pe nimeni. Au fost multe persoane care au avut scăpări faţă de el, uneori l-au jignit, l-au tratat aiurea, ca şi cum ar fi fort o cârpă nu un om. Nu l-a deranjat, nu i-au judecat. I-a lăsat în pace cu părerile lor. A început să se cunoască bine… a început să aibă încredere în el. Nu consideră că ideile lui sunt bune şi ale celorlalţi proaste, nu crede că el face bine şi ceilalţi greşesc. Fiecare face ceea ce crede de cuviinţă… “fiecare şi-o face cu mâna lui”, este stăpânul propriului destin.
Fosta soţie l-a minţit. El nu suportă minciuna, s-a hotărât să divorţeze. Soţia i-a cerut iertare.
- Nu am de ce să te iert. Tu îţi doreşti să trăeşti “normal”, să-ţi minţi soţul şi el să te mintă pe tine. Mie nu-mi place să trăesc o astfel de normalitate. Cine greşeşte dintre noi doi? Nici eu, nici tu. Fiecare vrea altceva în viaţă! Te iert acuma pentru a avea motiv să te iert şi peste 2 săptămâni şi peste 3 luni şi peste 2 ani, etc. Nu te condamn, nu am de ce să te iert. Tu alegi! Vrei să trăim împreună, nu mă mai minţi… vrei să minţi în continuare, alături de mine nu mai poţi trăi.
Ea a hotărât că nu poate trăi fără să mintă! Divorţul s-a pronunţat. Fiecare are ce şi-a dorit. El, de minciună nu a scăpat:) , este peste tot în jurul lui. Minciuna este omniprezentă precum aerul. Cum deschizi urechile, cum auzi minciuni. Când cunoaşte un om nou îi acordă prezumţia de nevinovăţie. După ce minte, între el şi omul respectiv se naşte un zid care se îngroaşă pe măsură ce timpul trece şi minciunile se adună. Nu-i urăşte pe astfel de oameni, nu are de ce să-i ierte. Dacă aşa le place lor să trăiască: să mintă şi să fie minţiţi.
Au fost şi fiinţe bipede care au încercat să-i facă rău, din diverse motive. S-a retras în cochilia lui, modificăndu-şi mult atitudinea de viaţa şi modalitatea de trai, astfel încât alţii să nu-i mai poată face rău. Trăieşte în societate, are colegi, vecini… unii au încercat să-l rănească, să-l jignească. Nu au reuşit. A devenit prea indiferent la toate valorile umane cu care oamenii se jugnesc între ei. A devenit aproape imun. A acceptat viaţa aşa cum este ea. Nu încearcă să mai schimbe pe nimeni, nu mai are aşteptări de la nimeni. Aşteaptă doar să treacă timpul… să vină tanti cu coasa!
Permalink
08.26.08
Posted in Viata at 4:26 am by rast
A reuşit să abţină un control foarte bun a mentalului său. A găsit acel buton de unde poate porni şi opri, atunci când vrea, orice gând. Îşi aduce aminte de practicile ce le avea la începuturi. Alegea locurile aglomerate, unde oamenii “se călcau în picioare”, nu sunt atenţi pe unde merg, dau peste tine, te lovesc. Număra până la cinci, trăgea aer plămâni, îşi făcea curaj şi intra în aglomeraţie. Încerca să pună stavilă stărilor de nervi şi cuvintelor/gândurilor ce-i veneau la gură. La început era greu, gândurile şi stările îl năpădeau, îl învingeau. La ieşirea din aglomeraţie era “plin de nervi” şi stări aiurea. A perseverat… la ieşire din aglomeraţie, nu mai are stări aiurea şi nervi, reuşeşte să şi le oprească încă din momentul apariţiei.
Acum testează acea putere a prezentului, atenţia este îndreptată spre simţuri şi gândurile reduse la tăcere. Simte bucuria de a trăi. Este o bucurie fără obiect, fără motiv. Oamenii normali se bucură dintr-un anumit motiv, au o sursă a bucuriei lor. Bucuria de a trăi, cum o numeşte el, este foarte aproape de puterea prezentului, de starea de a fi, atunci când gândurile tac.
Câteodată dă drumul la gânduri, le controlează, este atent şi la ceea ce simţurile îi transmit, simte şi bucurie. Uneori lasă gândurile să se exprime, se lasă purtat de gând. Lasă atenţia să se retragă de la ceea ce simte şi să se concentreze pe ceea ce gândeşte. Apare o rupere de la simţuri, o încetare a bucuriei. Îşi dă seama, putându-şi controla gândurile, le spune stop! Opreşte gândirea, îndreaptă atenţia spre simţuri, bucuria nu apare deodată, se lasă aşteptată. Este ca şi cum ar fi ajuns la epuizare şi are nevoie de revigorare pentru a apare din nou în conştient.
Se gândeşte uneori la termenul dat de mulţi filozofi, la termenul de identificare cu gândul. E un termen scurt, dar nu prea relievant. Atenţia este îndreptată exclusiv pe gând, celelalte capacităţi ale fiinţei umane sunt trecute pe pilot automat, o funcţie controlată de un mecanism robotizat al omului.
Permalink
08.05.08
Posted in Viata at 4:47 am by rast
O altă prioritate a vieţii cotidiene, capitol foarte deficitar al actualităţii, este organizarea. Ducem lipsă de organizare/sistematizare, la toate nivelele: de la problemele personale/familiare, la cele de firmă sau companie. Iniţial crezusem că acest deficit este doar sporadic: anumiţi indivizi incapabili sau prea ocupaţi pentru a-şi gestiona şi organiza propria viaţă… sau manageri prost aleşi, depăsiţi de multitudinea problemelor. Articolul lui Dragoş, de aici, îmi întăreşte o presimţire mai recentă , că lipsa de organizare tinde să devină o maladie globală, cu o mare arie de răspândire: de la pagini web la modul cum sunt aranjate produsele expuse la vânzare în magazine de cartier sau super-market-uri.
Lipsa de organizare poate duce la mari pierderi. Nu mă refer la site-uri web, ci la multe alte aspecte ale vieţii cotidiene. Degeaba creeăm, degeaba suntem entuziasmaţi de ceea ce facem, dacă nu suntem organizaţi, mergem în pierdere. O lipsă de organizare, într-o firmă, poate duce la costuri suplimentare a serviciilor prestate, implicit la pierderi… sau scăderea profitului.
Dacă aş reveni la informaţiile prezentate într-un site web, acestea duc lipsă de o sistematizare a informaţiilor. Mă gândesc deseori la informaţiile pe care le scriu chiar eu, pe acest blog: foarte disparate greu de găsit legături între ele. de mult mă bate gândul să fac un fel de plugin care să mă ajute la o sistematizare a post-urilor! La o grupare a lor pe diferite criterii.
Baza oricărei organizări o prezintă “organizarea propriei minţi“, o chestiune de dezvoltare personală. Degeaba încerci să produci organizare undeva, dacă tu personal, nu ai o minte organizată şi o viaţă organizată. Nu se pot da principii de organizare, fiecare persoană îşi organizează cele necesare funcţie de experienţa, criteriile, principiile şi scopurile personale. Da! Am ajuns la concluzia că organizarea optimă are în vedere şi scopul pentru care se produce acea organizare/sistematizare.
O simplă aranjare pe rafturi a diferitor produse/lucruri, nu duce la o bună organizare. Am întâlnit multe astfel de cazuri: magazii sau rafturi dintr-un birou, frumos aranjate - la linie - dar, dacă proprietarul sau gestionarul avea nevoie de ceva căuta de-i venea rău.
Permalink
Posted in Viata at 3:25 am by rast
Văd/citesc, pe Internet, multe idei despre entuziasm. Se vorbeşte despre entuziasm la modul general. Există teorii că el ar scădea odată cu înaintarea în vârstă. Bătrâneţea/maturitatea ne-ar aduce blazare, indiferenţă şi chiar depresii. Nu aş face nici o legătură între stările psihice maladive (depresie, etc.) cu lipsa unor stări de entuziasm. Entuziasmul este o stare… lipsa lui te duce la o stare neutră, nu la o stare negativă!
Din experienţa mea nu aş vorbi despre entuziasm la modul general ci aş asocia ideea de entuziasm cu o anumită activitate. Am entuziasm pentru a… o să dau nişte exemple din viaţa mea! Eram aproape de linia zero , mă aştepta o perioadă de plictiseală (acum 3 ani jumate), dacă nu aveam oarece echilibru câştigat în atâţia ani, puteam să cad în perioade de depresie, date de lipsa de preocupare, etc. Am fost acaparat de ideea de a scrie o carte despre “vocea interioară”. Am luat această propunere ca pe o provocare. Deodată mi-a crescut entuziasmul! Viaţa avea alte… culori! Fiecare capitol era considerat ca o luptă separată! Am terminat cartea; s-a stins entuziasmul. Peste vreo trei luni am primit o nouă provocare de a realiza un site în PHP, cu o bază de date deja creată. Alt entuziasm!
Leg entuziasmul, în mod categoric, de o activitate. Cele două entuziasme, descrise mai sus, nu-mi dădeau un alt sens vieţii privită la modul global. Odată ce activitatea a încetat, entuziasmul dispărând, nu am avut stări de depresie, că nu mai am entuziasm! Am aşteptat o nouă provocare! Au mai fost; chiar însoţite de entuziasm! Şi probabil vor mai veni!
Permalink
Posted in Viata at 1:15 am by rast
Yesss! Ce titlu pompos! Fără a avea pretenţia că sunt informat asupra adevăratelor probleme ale omenirii îmi dau şi eu cu părerea, mai mult în speranţa de a înţelege, din mai multe puncte de vedere, aceste probleme!
Nu sunt genul omului care să-şi pună mâinile la spate, spunând “asta este! mergem înainte!” Caut mereu soluţii de îmbunătăţire a vieţii şi a altor lucruri care există în jurul meu. Fără a avea pretenţia de creativitate, soluţiile care îmi vin în minte pot fi originale sau citite/văzute pe la alţii.
Dacă ar fi să fac o sinteză a cărţii “Codul lui Zamolxe” a domnului Pavel Coruţ, aş spune: arată că “grija faţă de om” este primordială tuturor activităţilor, inclusiv a celor de dezvoltare tehnologică.
Omenirea a uitat de mult de această preocupare a grijii faţă de om, de toate aspectele vieţii sale. Chiar oamenii însuşi, au uitat de grija faţă de ei. Sistemul de valori al societăţii moderne este îndreptat, cu prioritate, spre alte valori decât grija faţă de om. Mulţi oameni îşi dedică viaţa unor idealuri şi activităţi care le oferă iluzia unor vieţi împlinite, dar îi lasă goi pe dinăuntru. Personalitatea lor, este una deficitară, acaparată deseori de stări depresive. Ar fi bine ca mulţi să înveţe din experieţele trăite de alţii, fără a aştepta depresia personală. Un post excelent, pe această temă, aici.
Înainte de a merge înainte, de a găsi noi soluţii pentru probleme tehnice ale omenirii, ar trebui să ne gândim la aceste probleme ale psihicului uman. Nu trebuie lăsată problema în grija aparatului medical, că poate se vor descoperi ceva soluţii artificiale de combatere a stărilor depresive. Fiecare dintre noi ar trebui să-şi găsească propriile soluţii, care puse cap la cap ar putea duce la o soluţie cu caracter global.
Actuala preocupare majoră, de dezvoltare a tehnicii şi tehnologiilor moderne, fără a ţine cont de efectele ei directe asupra vieţii cotidiene a omului de rând, mi se pare foarte păguboasă, dacă nu chiar şi inutilă.
Permalink
08.04.08
Posted in Viata at 3:17 am by rast
- Pot să devin discipolul tău?
- Tu eşti discipol numai pentru că ochii tăi sunt închişi. În clipa în care îi vei deschide, vei constata că nu ai nimic de învăţat de la mine sau de la altcineva.
- Atunci la ce mai foloseşte Maestrul?
- El este singurul care îţi poate explica inutilitatea unui Maestru.
Anthony de Mello
În cărţile lui Castaneda apare o discuţie despre ideea de maestru şi discipol. Această ierarhizare duce automat la o relaţie de subjugare a unui faţă de celălalt. Don Juan spunea că el (şi în general toţi toltecii) preferă să aibă cu cel pe care-l învaţă o relaţie de la egal la egal, motiv pentru care se auto-denumea: învăţător… şi îşi trata învăţăcelul ca un egal al său, fără pretenţii de: “aşa zic, aşa să faci!”
“ochii tăi sunt închişi”… este o metaforă frumoasă! În realitate nu trebuie doar să vezi! Trebuie să simţi adevăratul tău drum. Aş putea-o spune din experienţa personală: am încercat să devin discipolul cuiva, nu prea mi-a ieşit figura , am fost dezamăgit de comportamentul şi ideile ce încerca să mi le implementeze în cap, ca fiind adevăruri absolute!
Din dezamăgire făţă de alţii, am început să-mi ascult simţurile (putem să-i spunem şi inteligenţă emoţională). Să tot fi trecut de atunci vreo 16 ani, nu regret! Au fost şi coborâşuri, dar din cauza mea, din încăpăţânarea specific umană!
Permalink
08.01.08
Posted in Viata at 12:27 am by rast
Vreau să subliniez un lucru important! Nu vreau să critic! Vreau să-mi pun nişte întrebări pentru o evoluţie reală. Chiar dacă acuma doar filozofez , mă gândesc, îmi pun întrebări şi nu fac nimic concret! Aş putea fi condamnat că nu pun mâna să fac un proiect real, să caut finanţare şi să-l pun în practică. Nu sunt genul omului visător la antreprenoriat! Deocamdată încerc să înţeleg, pe viitor cine ştie… dacă mă mai ţin curelele… vârsta îşi spune cuvântul!
Sunt foarte de acord cu ideea de creaţie! Este principala sursă de evoluţie a omenirii Dar ceea ce se creează trebuie întors pe toate feţele! Ca să dau un exemplu, şi să nu mă îndepărtez foarte mult de preocuparea aproape zilnică blog-ul/Internet-ul… este chiar ideea de bază a Internet-ului. Când s-a proiectat Internetul s-a plecat de la ideea ca el să funcţioneze chiar dacă este un război şi o parte din el nu funcţionează. Astfel, s-a creat acea tehnologie: de rutare, care satisface cerinţa de la care s-a pornit. Tabelele de rutare, găzduite de unele servere (cele mai importante), pot găsi singure o rută, un traseu, de la client la server… la pagina web solicitată.
Problema a fost considerată rezolvată mulţi ani! Până ce a avut loc o pană de curent şi calulatoarele/serverele nu mai funcţionau. Toată inteligenţa cu care a fost proiectat TCP/IP-ul s-a dovedit inutilă. Ea nu funcţionează decât dacă este curent electric şi calculatoarele/serverele sunt pornite. SUNT DE ACORD! Era foarte greu ca proiectanţii iniţiali ai TCP/IP-ului să prevadă tot felul de cazuri de excepţie. Exemplul dat, rutarea Internet, este doar unul dintre ele! Au început să se ia măsuri şi în acest sens! O firmă a realizat un calculator, nu chiar foarte performant, care se alimentează prin cablul ethernet. Este un pas înainte!
Un alt exemplu, care ar fi trebuit să fie prevăzut de realizatorii, promovatorii şi toţi cei implicaţi în proces, este cel al materialelor de construcţie! S-a abandonat la scară mare construirea caselor din chirpici şi s-a trecut la structuri din beton. Această trecere a avut argumentele ei: dezvoltarea pe verticală… construcţii cu mai multe etaje, rezistente. Dar nu s-a ţinut cont de principiul energetic. Betoanele se încălzesc rău de tot pe timp de vară… şi ţin frig pe timp de iarnă. Am stat, perioade scurte, în case de chirpici… ce răcoare vara… iarna, după un foc în sobă, atmosfera nu se răceşte aşa de repede! Construcţiile din chirpici sunt mai termo-izolante.
Când s-au proiectat betoanele, ar fi trebuit să se ţină cont de acest avantaj al cărămizilor din chirpici… să se facă betoare (sau alte materiale) care să îmbine cele două avantaje. Acum, în criza energetică, s-au pus la bază anumite straturi izolante, ce îmbracă clădirile de beton! Tehnologia este pusă la punct… costă, sunt oamenii dispuşi să investească?
Permalink
07.31.08
Posted in Viata at 4:57 am by rast
Ce! Credeţi că am terminat cu ideile din “Codul lui Zamolxe”? Am prea multe! Unele nu se potrivesc cu idea de post pe un blog!
Exploratorii ET, personajele principale
ale cărţii ajung pe planeta Marte din sistemul nostru solar, unde găsesc o populaţie… pe care noi am putea-o numi: sălbatică. Duceau o viaţă foarte rudimentară, singurul lor mijloc de deplasare erau caii. Se deplasau doar călărind, nu aveau nici măcar căruţe!
Descrierea din carte nu mi se pare foarte importantă, ceea ce este important, este o lume fără civilizaţie, fără prea multe posibilităţi de confort, dar ceea ce mi se pare esenţial: ideea de agresivitate. Populaţia de care se vorbeşte în carte, oricât ar fi ea de pre-istorică şi înapoiată, nu cunoştea ideea de agresivitate! Nu se luptau între ei. Armele ce le aveau: arcul cu săgeţi şi sabia, erau folosite doar pentru a-şi procura hrana animală… pentru a vâna animale.
Oare ce este de preferat: o lume ca a noastră, cu un confort ridicat… sau o lume “uitată de tehnologie” în care oamenii se înţeleg, fără a şti ce e aia bătaie/luptă/război. Lumea noastră e condusă (uneori) de ideea “bătaia e ruptă din rai!” Istoria a dovedit că bătaia nu duce la progres… duce la distrugeri şi adâncirea conflictului pe tăcute!
Nu vreau să intru în amănunte, descriind o lume sălbatecă şi avantajele unei vieţi psihice fără stres, fără magazine alimentare şi staţii de benzină, imaginaţia fiecăruia îşi spune cuvântul. Imaginaţia mea şi-a spus cuvântul! Raţiunea mea a luat cuvântul imaginaţiei, l-a disecat în 4, apoi în 8 şi a întrebat: un om trăit câţiva ani în civilizaţie s-ar putea întoarce într-o lume fără anumite confortabilităţi considerate necesare?
Un om obişnuit cu un duş la 2-3-X zile ar putea renunţa la acest obicei şi să trăiască în praf. Oare câinii cum pot? Ştiu! Noi oamenii nu suntem câini! oare pe câini nu-i deranjează praful de pe ei? Văd uneori nişte patrupede comunitare cu o blană albă, înnegrită de praf si mizerii! Cum pot trăi aşa? Cineva îmi povestea că în cartea Shogun (eu nu am citit-o) se povesteşte ce impact au avut englezii “ne-spălaţi” asupra civilizaţiilor asiatice (japonezi), englezii miroseau, hainele de pe ei erau extrem de murdare, chiar şi ei erau murdari! Cum trăiau acei oameni? Cum se simţeau?
Este uşor să emiţi teorii: e mai bine aşa… e mai bine aşa… dar proba practică: poţi trăi aşa… Mii de întrebări, voi găsi răspuns vreodată!
Permalink
Next entries » · « Previous entries
