Archive for Viata
03.02.10
Posted in Viata at 6:27 am by rast
În viaţă fiind, suficient de sănătos, fără prea alte mari probleme personale (criza m-a lovit şi pe mine dar, deocamdată, nu dezastruos/demoralizant), cochetez cu moartea.
Din acest punct al vederii, să văd dacă mai stau pe aici, prin această lume… fac bilanţuri zilnice, lunare, anuale… şi chiar orare. Pun în balanţă, pe un taler, lucrurile/evenimentele pozitiviste care mi-au provocat stări mentale/psihice/fizice plăcute… iar pe celălalt taler lucrurile/evenimentele care mi-au creeat stări dis-conforte.
Balanţa se înclină spre talerul negativ, aproape totdeauna. Pun câte ceva şi în talerul pozitiv dar, negativităţile ce mă năpădesc din exterior… puse în talerul cu negativităţi… înclină balanţa spre tendinţa ne-creştină de a abandona această viaţă.
Chiar în aceste momente, în care chinui tastatura, un coleg fluieră… parcă aş fi pe un tăpşan plin cu oi şi ciobani… în realitate stau într-un birou cu alţi 4 colegi… chipurile cu o educaţie aleasă… ingineri, peste50 ani de viaţă.
Cel mai important lucru ce mi s-a întâmplat şi care a generat acest post, care poate fi interpretat ca fiind pesimist… este un eveniment ce se aşează pe talerul negativ al balanţei.
Vremea s-a mai încălzit, vecinii mei de bloc, în virtutea economiilor ce vor să le facă, au optat pentru închiderea căldurii centrale (cea de la calorifer) pe timp de zi şi seară. Căldură este doar noaptea (după orele 23:00), până dimineaţa.
Da! Ştiu, pot să pun un reşou/calorifer electric în priză (am… şi aseară am şi luat această măsură). Cine stă la bloc ştie că acea căldură dată de caloriferul din încălzirea centrală nu este la fel cu cea generată dintr-un calorifer electic.
Deja preconizez că balanţa se va înclina spre talerul negativ, vreo două luni de acum în colo.
Orice altă mică bucurie a vieţii, venită pe orice cale, inclusiv cea a Internet-ului, etse anihilată de temperatura dis-confortabilă a meniului/spaţiului locativ.
Permalink
02.16.10
Posted in Viata at 1:25 am by rast
Nu mai ştiu unde am găsit aceste cuvinte, din care am extras un mic citat. Era vorba despre un chenneling, dar nu mai şstiu cu cine. Important este că sunt exprimate anumite “valori” aşa cum sunt ele trăite în lumea de dincolo (cealaltă realitate).
Citez:
“Considerăm binevenită întrebarea legată de relaţia dintre creier şi suflet şi, ca răspuns, voi împrumuta explicaţia pe care Imaca i-a dat-o mamei imediat după ce a început comunicarea noastră telepatică, acum 16 ani.
Imaca: Un gănd poate fi văzut pentru că are o forma substanţiala ăi pulsează, ceea ce ne atrage atenţia. Există şi o recunoaştere cognitivă instantanee a intenţiei gândului vostru, dar forma-gând în sine este literalmente vizibilă.
Susan: Este implicat numai creierul meu sau este vorba despre ceva propriu sufletului însuşi?
Imaca: Activitatea mentală reprezintă o zonă a sufletului care foloseşte creierul ca pe un instrument, aşa cum voi folosiţi un computer pentru a vă înregistra cuvintele dorite. Creierul este numai o unealtă. Computerul vostru nu acţionează de unul singur. El funcţionează pentru voi numai atunci când interacţionaţi cu el. Sufletul şi creierul au acelaşi gen de relaţie de lucru. Sufletul “porneste” creierul, ceea ce stimulează mai departe cunoaşterea profundă a sufletului şi o pune în practică ăn interiorul minţii. Cunoaşterea nu se află în creier, altfel decât este ea introdusă de către suflet, fiind folosită apoi de către minte pentru raţionament. Cunoaşterea se acumulează, dar nu poate fi accesată chiar atât de uşor în timpul vieţilor actuale pe Pământ, în comparaţie cu alte perioade din trecutul istoriei planetei. Barierele impuse cu foarte mult timp în urma de către entităţi rău intenţionate au reuşit să ascundă majoritatea informaţiei de cunoaşterea voastra conştientă.”
“Activitatea mentală reprezintă o zonă a sufletului care foloseşte creierul ca pe un instrument…”… Da! Creierul este doar un instrument. Altceva, din fiinţa umană ar trebui să controleze acest instrument. Din păcate omul secolului XXI este aşa de decăzut încât nu-şi dă seama de acest lucru. Psihologia modernă este de acord cu ideea că anumite stări emoţionale influenţeză starea psihică a omului, inclusiv sănătatea. Pentru a diminua efectele nocive ale unor stări psihice sunt utilizate medicamente, substanţe chimice etc. Este un oarecare beneficiu, dar el este un drog (creează dependenţă), învaţă mintea omului să fie leneşă, să nu lupte cu gândurile induse de starea psihică disconfortă.
Din păcate, nu fac teorie. Deoarece coana Moarte nu a vrut să mă primească în teritoriul ei, la începutul anului… şi m-a lăsat “să-mi bubui mintea” în această Viaţă cruntă, încerc să fac faţă asalturilor nocive care mă înconjoară. Nu am rezultate remarcabile, sunt doar la început. Dimineaţa, când “ies din scutece” 
pentru a mă duce spre locul de muncă, mă lupt intens cu diferite gânduri de leneveală care îmi vin. Gândurile alea nu sunt ale mele… ştiu ce gândesc, ştiu ce vreau de la locul de muncă… uneori le opresc repede, alteori sunt mai puternice.
“Creierul este numai o unealtă”… Apropo de educaţie, inclusiv cei 7 ani de-acasă. Nu suntem învăţaţi să folosim această uneltă. Nu-s zălud , sper să nu fiu nici “plecat cu pluta”, oricum nebun m-ar cataloga orice persoană cu educaţie medicală (în cărţile învăţate, cele despre omul normal al zilelor noastre), reulesc să-mi opresc la voinţă fluxul gândurilor, reuşesc să nu gândesc! Nu este un beneficiu. Gândurile, de multe ori pot fi un mare avantaj. Încep să înţeleg ideea expusa de don Juan (Castaneda), că dialogul interior poate fi prieten sau duşman.
Permalink
02.13.10
Posted in Viata at 2:10 am by rast
Am primit un citat din cartea “Supă de pui pentru suflet – partea 3″ de
Jack Canfield şi Mark V. Hansen. Nu am citit cartea, dar citatul primit mi-a dat de înţeles că este o mare diferenţă între ceea ce este considerată “vocea inimii” în această carte şi ceea ce denumesc eu prin această metaforă.
Să scriu mai întâi citatul:
“Cocorul de aur
Ca profesor de origami (arta japoneză a figurilor din hârtie) la La Farge Lifelong Lerning Institute în Milwaukee, Wisconsin, Art Beaudry a fost rugat să reprezinte instituţia unde lucra la o expoziţie ce avea loc în aer liber în Milwaukee.
El luase hotărârea să expună câteva sute de cocori din hârtie pentru cei care se vor opri la standul lui.
Cu o zi înainte de expoziţie, se întâmplă ceva extrem de ciudat – o voce îi spuse să ia şi o foiţă de staniol de culoarea aurului şi să confecţioneze un cocor de aur. Vocea era atât de insistentă încât Art se trezi căutând prin colecţia de hârtii pe care o avea acasă până când găsi o foiţă de staniol de culoarea aurului.
- Oare de ce fac asta ?
Art nu făcuse niciodată figurine din staniol pentru că nu era la fel de uşor de mânuit şi de modelat cum era hârtia creponată. Dar vocea nu voia să cedeze. Art încercă să o ignore.
- Dar de ce trebuie să fie neapărat staniol ? Este mult mai uşor de lucrat cu hârtia, bombăni el.
- Fă ce-ţi spun !, continuă vocea. Iar mâine trebuie să dăruieşti figurina unei anumite persoane.
De acum, Art era deja destul de iritat.
- Ce persoană ?
- Vei şti tu singur la momentul potrivit, îi spuse vocea.
În seara aceea, Art modelă cu multă grijă staniolul auriu şi „încăpăţânat” până când acesta se transformă într-un cocor graţios şi delicat, ce părea gata să-şi ia zborul. El puse pasărea în cutie alături de cei peste 200 de cocori din hârtie, extraordinari de frumos coloraţi, pe care îi modelase în ultimile săptămâni.
A doua zi, la expoziţie, zeci de oameni se opriră la standul lui Art ca să pună întrebări deapre origami. El îi delectă şi cu câteva demonstraţii în timpul cărora împături hârtia, o desfăcu şi apoi o împături din nou de nenumărate ori. Insistă asupra detaliilor semnificative şi asupra cutelor ce necesitau multă artă şi pricepere.
La un moment dat, în faţa lui Art veni o femeie – persoana despre care îi vorbise vocea. Art nu o mai văzuse niciodată, iar ea nu-i adresă nici un cuvânt, limitându-se doar la a-l privi cu atenţie în timp ce modela o bucată de hârtie roz, transformând-o într-un cocor falnic cu aripi graţioase.
Art îşi ridică privirea spre ea şi – înainte de a-şi da seama ce face – începu să caute ceva prin cutia care conţinea figurinele de hârtie. Iat-o ! Pasărea atât de delicată din staniol auriu, pe care o modelase cu o seară înainte. O scoase cu grijă din cutie şi o aşeză în mâinile femeii.
- Nu ştiu de ce, dar o voce îmi spune că trebuie să vă dăruiesc acest cocor de aur. Cocorul este un vechi simbol al păcii, îi spuse Art cât se poate de simplu.
Femeia nu spuse nimic, ci luă cu grijă pasărea în mâini ca şi când ar fi fost vie. Când Art o privi, văzu că ochii îi erau plini de lacrimi.
În cele din urmă, femeia respiră adânc şi spuse :
- Soţul meu a murit acum 3 săptămâni. Este prima oară când ies afară din casă. Astăzi … şopti ea, ştergându-şi lacrimile cu o mână în timp ce cu cealaltă ţinea cocorul de aur.
Ea continuă cu voce şoptită :
- Astăzi este aniversarea nunţii noastre de aur.
Apoi, străina îi spuse cu o voce blândă :
- Vă mulţumesc pentru acest cadou extraordinar. Acum ştiu că soţul meu se odihneşte în
pace. Înţelegeţi ce vreau să spun ? Vocea pe care aţi auzit-o este vocea lui Dumnezeu, iar acest cocor minunat este un dar din partea Lui. Este cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsnicie. Vă mulţumesc că v-aţi ascultat glasul inimii.
Şi Art a învăţat să asculte cu atenţie când o voce tainică îi spune să facă ceva ce el poate nu înţelege la momentul respectiv.”
“.. o voce îi spuse să ia şi o foiţă de staniol..”… vocea inimii, de care vorbesc eu, este o… metaforă, nu este o voce care-mi vorbeşte în româneşte, nici în altă limbă. Pământul acesta, dacă fost creat de o forţă supranaturală (Dumnezeu), nu se creeau şi atâtea limbi vorbite. Omul este un animal (mamifer). Cunoaşteţi alte animale care să discute pe limbaje diferite?
Câinele face ham-ham şi în România şi în SUA şi în Tibet.
Pisica face miau-miau şi în România şi în Canada şi în Congo.
Aţi văzut vreo cioară vorbind altfel, decât cra-cra?
Aşa şi “vocea inimii”, foloseşte un “limbaj” al gândului, înţeles de toate popoarele lumii. Vocea inimii nu vorbeşte nici engleza, nici franceza, nici spaniola, nici sanscrita, etc.
Voi face o afirmaţi pentru care mulţi mă vor declara nebun:
“căsătoria nu vine de la Dumnezeu“… dacă Terra şi viaţa pe Terra a fost creată de o putere divină, nu ea a făcut căsătoria şi serbarea acesteia la 25 sau 50 de ani.
Căsătoria, până la bătrâneţe, a fost “descoperita” abia acum 3-4-5 mii de ani. Oamenii au trăit în ginte matriarhale, patriarhale… Şi atunci era Dumnezeu. Căsătoria nu este un semn de progres, este o modă.
Vocea inimii se face simţită în cazuri critice, atunci când suntem în anumite pericole sau trebuie să intervenim pentru a salva pe alţii. Vocea inimii nu intervine să dea cadouri de bună purtare.
Permalink
02.12.10
Posted in Viata at 12:47 am by rast
Articolul de aici, m-a pus (uşor) pe gânduri. M-a pus să-mi sistematizez obiceiurile/principiile mele de viaţă, dobândite/învăţate prin ascultarea simţului interior (inteligenţă emoţională). De mulţi ani am abandonat principiile învăţate prin educaţie: cei 7 ani de-acasă + 17 ani de şcoală/liceu/facultate + mulţi alţi ani în care societatea a încercat să-şi impună asupra mea sistemul ei de valori.
Sunt considerat un om anormal, inadaptat societăţii civilizate. Nu am maşină, nu mi-am pus termopane, nu am uşă de metal, etc. Sunt “pe vechi”: uşă şi geamuri de lemn, încerc să fac cât mai multă mişcare pe jos.
Nu am datorii, nu mă plâng că nu am (că anii de educaţienu mi-au oferit) educaţie financiară. Educaţia financiară a venit de la sine, ascultând adevăratele necesităţi ale fiinţei mele. Ce-mi sunt mie necesare geamurile de termopan, faptul că vecinii “crapă” de invidie că eu aş avea şi ei nu!
Maşină? Al putea face un efort să cumpăr un astfel de utilej, un fel de cârjă modernă cu 4 roţi. Problema mea este alta: am servici într-o zonă greu accesibilă pe jos: gropi prin asfaltul trotuarelor, porţiuni cu trotuar lipsă, bălţi (de la diverse inundaţii, nu numai de la ploi), altfel aş merge pe jos, nu cu autobuzul.
Educaţie? Degeaba se fac diverse “cârpeli” de educaţie, învăţând lumea cu diverse teorii, principii, legităţi. Educaţia principală ar fi dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Cartea/ideile lui Daniel Goleman şi a celorlalţi psihologi entuziaşti/entuziasmaţi de inteligenţa emoţională, a avut făcut oarece vâlvă câţiva ni după apariţie. Ideile expuse acolo încep să-şi piardă din interes. Oamenii sunt acaparaţi de noi teorii/principii care să îi ajute să scape de problemele apărute – multe din cauza crizei. Tot inteligenţa emoţională este cea mai bună soluţie şi pentru rezolvarea acestor probleme.
Permalink
02.08.10
Posted in Viata at 5:02 am by rast
Citat din cartea “De La Zamolxe spre noua era”:
“D: Vreau doar să îţi amintesc de agresivitate. Este cea mai pregnantă trăsătură şi cel mai greu de anihilat.
A: De ce?
D: Prin agresivitate ne ascundem anumite lipsuri, incapacităţi, neînţelegeri.”
Am întâlnit mulţi oameni, cu temperamente foarte diferite: unii calmi, alţii oarecum nervoşi/iritaţi, alţii foarte violenţi în tot ceea ce spuneau sau făceau. Nu ştiam de ce au comportamente aşa de violente. O întrebare aparent nevinovată, fără implicaţii personale, ceva tehnic, ce aparţinea de meseria lor… îi “punea pe jar”, dădeau un răspuns iritat, pe un tot categoric, care nu admitea alte comentarii. Pur şi simplu, îţi închideaugura, nu mai aveai “chef” să continuii discuţia.
Mi-am pus deseori problema, de ce au astfel de reacţie, de ce o simplă întrebare sau iscuţii îi făcea să aibă un ton iritant. Cu timpul ajunsesem la concluzia că aceşti oameni nu stăpînec domeniul abordat, dar din dorinţa de a părea că-l stăpânesc şi că ar cunoaşte câte ceva desăre răspunsul la întrebare, vorbeau pe un ton categoric, încecând să te lase fără replică.
Am observat acest comportament agresiv la multe persoane, ceea ce m-a determinat să trag concluzia asupra tuturor persoanelor cu astfel de manifestări. Dacă o întrebare sau o remarcă îi face să-şi schimbe tonul vocii, devenind agresiv sau iritat, asta semnalizează atingerea unui subiect deranjant, asupra căruia persoana respectivă nu stăpâneşte controlul sau nu ştie prea multe, dar vrea să-şi dea cu părerea.
Permalink
02.06.10
Posted in Viata at 2:35 am by rast
Am citit multe despre această idee aplicată în viaţa de toate zilele. Mulţi filozofi sau oameni ce se cred filozofi, spun laudă această stare, de a trăi fără a fi mânat de impulsul lui trebuie. Eu trăiesc de ceva vreme (câteva luni – nu pot spune a dată precisă, această stare s-a instaurat treptat) fără a mai avea activităţi considerate drept musai necesare, activităţi sub imperiul lui trebuie.
Nu este o stare în totalitate pozitivă. Ca orice lucru din lumea asta, are şi avantaje şi dezavantaje:
Când trăieşti sub imperiul lui trebuie (ai anumite activităţi ce “trebuie ” să le faci, în anumite momente ale zilei), acest trebuie este o… stare psihică ce creează o motivaţie, motivaţie, ce la rândul ei creează o energie fizică, ce-ţi oferă un impuls de a face acel ceva considerat că trebuie.
Viaţa, societatea, părinţii, profesorii ne-au spus atâtea lucruri ce trebuie făcute în viaţă: o şcoală (să ai o diplomă de studii), o căsătorie, , cadouri şi urări cunoscuţilor, la anumite date. Sunt idei care “te pun pe jar”, zi de zi, până le înfăptuieşti.
- şcoala – considerată ca trebuintă, îţi conferă acea energie de a te scula dimineaţa şi de a merge la şcoală… ani de zile
- căsătoria – îţi conferă energia de a căuta pe cineva plăcut, cu care să petreci zilele.
Sunt multe activităţi considerate ca trebuie. Fiecare persoană are propriile trebuie.
Viaţa fără trebuie este complicată: nu ai motiv să te ridici dimineaţa din pat. Iar această lipsă de motivaţie este şi o stare fizică, lipsită de energie. NU POŢI să te ridici din pat, parcă nu ai energie în muşchi. Dar dacă intervine ceva (de exemplu: sună telefonul – a apărut un motiv să te ridici) observi că organismul funcţionează bine, muşchii au energia ce le trebuie.
Totul este o problemă psihică, de mentalitate personală.
De 2-3 săptîmâni simt să nu mă mai las copleşit de acestă stare de lipsă de motivaţie – generată de lipsa lui trebuie. Simt că (vocea interioară) este bine să-mi pun în funcţie dialogul interior. Da! Şmecheria funcţionează.
Mă trezesc dimineaţa: nu mie somn, sunt odihnit, dar nu am motiv să mă ridic. Pornesc dialogul interior şi-mi creez instantaneu nişte lucruri care trebuie. Aceste trebuinţe, alimentate de dialogul interior, îmi conferă energia de a mă trezi şi a relua o activitate fizică normală… Totul depinde de ceea ce gândesc, prin intermediul dialogului interior.
Bine spunea don Juan (Castaneda): “dialogul interior – acest prieten sau duşman“
Permalink
02.02.10
Posted in Viata at 7:05 am by rast
Am găsit un text despre anumite cauze spirituale ale unor boli. Copii mai jos anumite idei care au şi o explicaţie, bazându-se pe anumite principii din cealaltă realitate.
Ideea că universul paralel, denumit metaforic: cealaltă realitate, mă acaparează foarte mult în ultima vreme. Nu numai că am devenit convins de valabilitatea acestei idei/afirmaţii (că cealaltă realitate este determinantă asupra universului nostru fizic), dar acum încerc să determin legile/principiile după care se desfăşoară acest determinism.
Oamenii (din planul fizic – ăsta de-l vedem cu ochii, zi de zi) sunt foarte superficiali şi dau simple explicaţii:
- a avut noroc
- a avut ghinion
Nu! Orice noroc sau ghinion este determinat de legi/principii bine determinate/stabilite din cealaltă realitate.
Aceste principii sunt de maximă importanţă pentru viaţa noastră. Anumite persoane vor spune: “n-am altă treabă? Trebuie să-mi bat capul cu astfel de probleme”. Când mănânci teuiţi în farfurie să vezi ce mănânci? Sau mănânci “orbeşte”, fără a te interesa ce bagi în gură? Aşa şi cu aceste principii din cealaltă realitate.
Dacă mănânci orbeşte, fără să ştii ce, vei avea probleme digestive, gusturi aiurea prin gură, dureri de intestine, excreţii cu miros…
Aşa şi viaţa noastră în general. Dacă nu ştim legile din cealaltă realitate, vom avea ghinioane şi noroace de tot felul, fără a avea un minim control asupra lor.
Nu degeaba există ideea populară “Norocul şi-l face omul, cu mâna lui!” dar, din păcate, s-a uitat adevăratul sens al acestei inţelepciuni. Arămas doar vorba. despre asta s-ar putea scrie chiar cărţi întregi.
Citatele:
“Daca omul se ataseaza sufleteste de: hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lacomie, de ura si frustrare. In aceasta situatie el trebuie sa piarda toate bunurile pentru a-si purifica sufletul. Omul stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant.”
“Cu cat suntem mai atasati de stabilitate cu atat mai greu suportam schimbarile vremii si suntem mai bolnaviciosi. Atasamentul fata de dorinte duce la destramarea relatiilor familiare si a acelora din afara familiei.”
“Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie intr-o copie fidela a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea cuplului. Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta divina, cu individualitate si cerinte proprii. ”
“Cand ne gandim la cineva se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne gandim. De aceea, orice gand rau reprezinta un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient, de multe ori fara sa ne dam seama de acest lucru. Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau atat siesi cat si unui alt om.”
“Sub nici un motiv sa nu spui unui copil: esti lenes, nu esti bun de nimic, esti prost etc. fiindca aceasta creeaza in el cusurul ce i se reproseaza. ”
“Omul stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant.”… mulţi oameni neglijează evenimentul inevitabil al morţii, trăiesc ca şi cum ar trăi veşnic. Se amăgesc! Au o viaţă oarbă. Uită să-şi trăiască viaţa, luptă pentru succese financiare, pentru a lăsa cât mai multe urmaşilor… dar uită să trăiască. Oricum, dacă urmaşii nu respectă legile nescrise ale celeilalte realităţi, vor pierde toate bunurile lăsate. oameni buni, băgaţivă minţile în cap: învăţaţi (băteţivă capetele) şi învăţaţi principiile din cealaltă realitate. Lăsaţi copiilor voştri, nu bogăţii materiale, care pot fi distruse, arse sau băute – ci lăsaţi-le principii sănătoase de viaţă, învăţatii cum să-şi călăuzească o viaţă plină de noroace- întâmplări favorabile!
Permalink
12.23.09
Posted in Viata at 4:49 am by rast
Iată un alt citat din cartea: “de la Zamolxe spre noua era”
“A: Să înţeleg că suntem în punctul în care Terra va începe curăţirea?
D: Da. Ea va începe să se cureţe spre a urca o nouă treaptă.
A: Adevărul este că trăim vremuri tulburi, pline de agresivitate. Cum crezi că ar trebui să reacţionăm? Ce să facem?
D: Ar trebui să fim calmi şi liniştiţi, să vedem întregul proces ca şi cum ar fi un film, adică fără să participăm direct. Noi trebuie să ne implicăm doar în faptele cu polaritate pozitivă.
A: Şi dacă toţi în jurul nostru par a fi înnebunit?
D: Să încercăm să le explicăm. Asta dacă vor să audă. Dacă nu, trebuie să le respectăm liberul arbitru şi să îi lăsăm să meargă în drumul lor. Va veni un timp în care vom vedea cum răul ne izbeşte la tot pasul, atunci va trebui să intrăm în casele noastre şi să facem meditaţii de polarizare benefică şi de protecţie.”
În carte se vorbeşte mult despre trecutul poporului român: de la Zamolxe… Burebista, Decebal etc… Pe mine nu mă prea interesează “ce a fost”, ci ceea “ce va fi”. Trecutul este bine de ştiut ca… “cultură generală”, el nu poate fi influenţat. Trecutul este bine de cunoscut ca fiind un factor determinant asupra prezentului şi viitorului.
Trecutul Terrei este plin de lucruri negative asupra mediului ambiant: atmosferă, apă, păduri etc. într-un cuvânt: ecologie.
Permalink
12.02.09
Posted in Viata at 11:43 pm by rast
Sai Baba a spus si anumite lucruri care, cred eu, au fost valabile pe timpul lui. În zilele noastre, mileniul III, viaţa a înregistrat unele schimbări care, cred eu, nu mai pot fi încadrate în ideea de “schimbare admisibilă”.
“Nu cereti vietii sa fie tot timpul o singura experienta. Permiteti vietii sa va duca prin toate dimensiunile sale. Amintiti-va doar un singur lucru: indifferent de ceea ce va ofera viata, bucurati-va. Aceasta este cheia de aur pentru a transforma fiecare experienta intr-o frumusete spirituala… nu permanenta ci fluxul, ca curgerea unui riu. Citeodata este un munte, si citeodata este o cimpie; citeodata este un ocean. Citeodata ne mutam in nori, si citeodata ploua iar. Acceptati intreg cercul vietii. In aceasta acceptanta sta religiozitatea voastra autentica.”
“
Nu cereti vietii sa fie tot timpul o singura experienta. Permiteti vietii sa va duca prin toate dimensiunile sale. Amintiti-va doar un singur lucru: indifferent de ceea ce va ofera viata, bucurati-va“… vreau, nu vreau… trebuie să permit vieţii să mă ducă prin dimensiunile care are ea chef
. Am avut colegi de birou (trebuind a fi suportaţi 8 ore-zi) cu ticuri greu de suportat. Am colegi de birou care vorbesc
singuri cu butoanele de “save”, “cancel”, “dalete” etc. ale programelor de pe PC-ul din fata lor. M-am antrenat şi-i suport şi p’ăştia. Dar mă întreb: o să ajung să mă bucur de astfel de manifestări verbale care-mi zgârâie urechile, înainte de a ajunge la creier?
O altă schimbare, pe plan auditiv , înregistrată de viaţa mea (dar, am citit pe unele blog-uri, mai multe persoane se confruntă cu schimbarea asta) sunt desele tuse, scuipaturi şi secreţii nazale (mai pe româneşte: muci ). Am reuşit să le fac şi p’astea mai puţin enervante… dar nu mă pot bucura când le aud!
Permalink
10.30.09
Posted in Viata at 5:41 am by rast
Îmi aduc aminte ca şi cum ar fi fost ieri… au fost evenimente care m-au transformat profund.
În 1991, după o scurta practică yoghină, luând contact cu filozofia de viaţă orientală, am ănceput să citesc diferite traduceri ale diferitor texte orientale. Am interpretat greşit unele idei şi am avut o stare psihică auto-indusă foarte asemănătoare cu “moartea clinică“. Printr-o conjunctură de evenimente am reuşit să revin la viaţa cotidiana fără intervenşie medicală.
Dar nu despre aceste experienţe voiam să scriu, ci despre urmările lor: revenisem la viaţa cotidiana, dar trăiam altfel. Aş putea remarca două diferenţe mari între viaţa mea şi viaţa unui om obişnuit:
- lipsa sentimentelor – o viata emotionala restransa
- lipsa fricii de moarte
Despre frica de moarte vreau să vorbesc. Am trăit cu ea vreo 22 de ani şi fără ea vreo 18. Aş putea concluziona: se merită făcute eforturi pentru a scăpa de acest sentiment de frică de moarte. Orice persoană, pe cont propriu, ca punct distinct al dezvoltării personale, ar fi bine să-si găsească propriul drum (propria metodă) de a scapa de frica de moarte. Sunt foarte multe cărţi, scrise de medici ce au cercetat posibilitatea unei vieţi dincolo de moarte, ce aduc argumente ale existenţei unei vieţi, chiar mai bune, după “părăsirea trupului de lut”.
Frica de moarte nu este “un dat ancestral”, un sentiment nativ al omului. Ea este dobândita, în straturile cele mai subtile ale subconştientului, după o anumită perioadă de educaţie – prin însuşirea valorilor acestei societăţi “în care am făcut ochi”.
Sunt de acord cu ideea oamenilor optimişti, că nu are rost să ne gândim la moarte atâta vreme cât suntem în viaţă şi suntem sănătoşi dar, monitorizând acest blog, am observat că multă lume a început să caute pe Google, ca cuvânt cheie “frica de moarte”.
Această perioadă de criză (la toate nivele societăţii) împinge pe mulţi oameni în faţa unor stări psihice foarte disconfortante: depresie, inutilitate etc. Pentru “a lupta” cu aceste stări psihice, tot mai frecvent întâlnite, trebuie “tăiat răul de la rădăcină”, iar rădăcina este frica de moarte.
Am trăit (trăiesc şi în prezent… şi probabil voi mai trăişi în viitor ) ani mulţi, fără frica de moarte. E graşit spus “aşa ne-a creat Dumnezeu”. Observaţi copiii, ăia mici care nu au început un process intens de educaţie… nu au frică de moarte. Ei trăiesc, se joacă, fără a le fi frică că ceva din jurul lor ar putea fi dăunător sănătăţii sau vieţii lor.
Folosind medicamentele alopate, în cazuri de depresie, este ca atunci când vrem să tăiem un copac, de pe un teren pe care vrem să plantam flori, şi începem să tăiem câte o creangă care ni se pare mai umbroasă. NU! Dacă ne apropiem cu toporul sau fierăstrăul, de rădăcinile copacului… acesta nu va mai face umbrî deloc florilor.
Frica de moarte este “rădăcina”, dar nu “unicul” impediment în calea combaterii stărilor psihice ne-benefice.
Permalink
« Previous entries
