Archive for Succesul
05.21.08
Posted in Succesul at 2:35 am by rast
Fiind şi modest din fire, dar şi “sărac cu duhu’”, având “puţine” planuri şi idei, după cum se vede şi din post-urile de pe blog, am mai adăugat una…
Evenimentele din 89 (ocolesc cuvântul: “revoluţie”) m-a găsit într-o stare jalnică, din punctul de vedere al unei fiinţe bipede, cu statut de om. Pe scurt situaţie era cam aşa: 20 de ani, obez (atinsesem 100 kile), fără priză la gagici, dar cu o dorinţă mare…, timid, cu o cultură generală “la pământ” (citisem doar cărţi poliţiste şi Jules Verne), cu o putere de exprimare aproape nulă (de timid ce eram, mă bâlbâiam şi nu-mi găseam cuvintele să mă exprim), etc.
Chiar din martie 90 am început un curs de yoga, pe care l-am abandont prin ianuarie 91 dar rămânând cu o puternică sete de cunoaştere şi o atracţie pentru filozofia orientală, cu un puternic accent de spiritualitate.
Am practicat singur diferite tehnici de prin cărţi, am avut acel accident de care am mai povestit (asemănător cu o moarte clinică) în urma căruia am dobândit o linişte interioară foarte puternică şi am început “să sap în mine” pentru a mă regăsi şi a mă cunoaşte. Urmând sintagma ”cunoaşte-te pe tine însuţi” am dat ascultare imboldurilor interioare, având o viaţă destul de activă şi bogată în experienţe şi evenimente aproape cotidiene.
Deveneam din ce în ce mai conştient de “prăpastia” care se sapă “de la sine”, între mine şi o persoană normală. Am început să cumpăr cărţi cu orientare spirituală pentru a vedea ce mi se întâmplă.
În acest mod am adunat încet, încet, câteva duzini de cărţi, unele dintre ele abia răsfoite.
Până în ianuarie 2008, un alt moment de cotitură în viaţă, începusem să mă gândesc la anii de pensie, gândindu-mă de pe acuma cum să-i fac mai acceptabili. “Ajutat” de nişte şuturi în partea dorsală de la persoane de la care nu mă aşteptam, încurajat de evoluţia IT şi de infrastructura Internet, am început o perioadă de căutări.
Familiarizat cu procesul de căutare, “bâjbâieli pe întuneric”, din perioada când mă căutam pe mine însumi, am început să-mi caut un echilibru exterior (pe cel interior l-am dobândit) astfel încât să pot ocoli (sau chiar neglija) persoanele care dau dovadă de lipsă de bun simţ, proastă creştere şi rea intenţie. Motiv pentru care am început “să dau din coate” pe Internet.
Chiar dacă sunt cam începător în “cele ale dat-ului din coate”, una din activităţile, sper eu stabile, este de a scrie articole de spiritualitate pe site-ul Empower.ro, cu o orientare clară de dezvoltare personală.
Deja am scris un articol, ce se poate citi pe site (Empower), la adresa de aici, unde se pot scrie şi comentarii.
Permalink
05.19.08
Posted in Succesul, Viata at 10:38 pm by rast
Scriu pe blog ceea ce-mi trece prin minte, nu am intenţia de a realiza un blog de informare sau de a scrie articole despre ideile ce le am. Scriu pe blog, mai mult pentru mine, pentru a-mi sedimenta eu, anumite idei. Motiv pentru care, multe idei apar în mai multe post-uri şi pot plictisi cititorii fideli, care văd/citesc aceeaşi idee în mai multe post-uri.
Pe mine mă ajută mult scrierea pe blog! Scriu ceva, îmi răscolesc diverse locaţii de memorie, fac noi conexiuni, găsesc faţete noi ale ideilor.
Acest lucru, de a scrie ideile, ar putea fi de ajutor pentru orice persoană care doreşte o dezvoltare personală proprie. Scrisul te face să-ţi sistematizezi ideile, să le dai noi valenţe/înţelesuri. Este greu să începi să scrii, să-ţi exprimi gândurile în propoziţii şi fraze coerente. Când eram încă prin anii de şcoală, am încercat să scriu ceva, îmi aduc aminte ce greu îmi era să compun ceva “de la mine”.
După evenimentele din 89 am început să “scormonesc” în latura subconştientului meu, în a-mi găsi adevăratele mele potenţialităţi (cele native, nu cele dobândite prin educaţie), iar prin 2000 am început să scriu articole în domeniul IT.
Mi-a fost mai uşor să mă exprim în scris. Scriind articolele, antrenamentul îşi spunea cuvântul, îmi găseam din ce în ce mai uşor cuvintele cu care să mă exprim.
Această preocupare a mea, de a scrie post-uri pe blog, deseori cu idei redundate, îmi întăreşte convingerea că limbajul articulat (incluzând cuvintele scrise) este mult prea sărac pentru a exprima adevăratele sensuri ale unor gânduri sau percepţii personale.
Permalink
05.18.08
Posted in Succesul, Viata at 8:07 am by rast
Am mai surfat niţel pe blogosferă, să văd cu ce se mai confruntă oamenii şi să aflu eventuale noutăţi ce m-ar putea interesa şi ajuta în demersurile şi intenţiile mele, de a-mi conferi un echilibru exterior pe care să mă bazez. Am descoperit pe multe blog-uri ideea de frică de viitor. Chiar dacă admin-ul blog-ului nu se plăngea de astfel de sentimente, amintea şi descria destul de bine starea de frică de viitor.
Astfel de sentimente mi se par normale civilizaţiei şi societăţii în care trăim. Am căzut şi eu în păcatul de a privi lucrurile din punctul meu de vedere, comparând acest sentiment cu starea “de fapte” în care mă aflu’, în această primăvară a lui 2008. La o vârstă în care “mă ameninţă” schimbarea prefixului, la 4, ar trebui să-mi fac griji pentru viitor, văzând tendinţa excesivă de promovare a tineretului (studenţi şi chiar elevi), punându-se bază pe valorile tinereţii şi ne-luând în calcul experienţa acumulată de bătrâni cei mai în vârstă.
Nu-mi fac griji. Nu din cauză că aş avea o credinţă puternică în forţele divine, ci din cauză că îmi lipseşte frica de moarte. Citatul “Mărimea fricii noastre dovedeşte micimea credinţei noastre”, atribuit unui anonim, mi se pare lipsit de justificări, cel puţin pentru mine, o fire pragmatică.
Având încredere în unitatea lumii înconjurătoare şi în simţul interior care ştie să-ţi “deschidă o fereastră atunci când ţi s-a închis o uşă”, merg înainte debordând de mulţumire către forţele divine, că în sfârşit vremea a început să se încălzească, “gângania aia galbenă şi rotundă” 
denumită soare, ne-mei-fiind acoperită de nori.
Da, frica de viitor, generând îngrijorări pe diferite nivele ale stărilor psihice, poate crea stări de panică majoră, recunoscute de medicina actuală ca fiind boli: anxietate.
Am căutat pe Google să văd ce păreri mai sunt în legătură cu anxietatea şi am găsit chiar un site dedicat acestei stări psihice: anxietate.net, din care voi copia un mic fragment: “Dese ori aceste persoane au palmele umede şi transpiră frecvent.”
Pe acest site este descrisă această afecţiune mult mai riguros, de persoane specializate. După ce am citit unele fragmente m-am convins total, definiv şi categoric, de afirmaţia din titlu: frica de viitot (anxietatea) e un cancer, care demolează prezentul.
Permalink
Posted in Succesul, Viata at 4:19 am by rast
Acesta este marele secret al oricărei căi mistice: regăsirea stării de copil, redescoperirea inocenţei, nepoluată de nici un fel de cunoaştere, lipsa oricăror cunoştinte, păstrând în acelaşi timp conştiinţa realităţii înconjurătoare, starea de minunare în faţa misterului profund ce ne înconjoară, şi pe care nimic nu-l poate demistifica.
“regăsirea stării de copil, redescoperirea inocenţei”… despre starea de copil ne spune chiar şi Iisus în Biblie (Evanghelii). După părerea mea acea “stare de copil” nu se referă doar la ideea de inocenţă ci, în special, la starea mentală de a nu-ţi
face crea dorinţe în viitor ci de a lua viaţa ca un joc. A nu-ţi impune obiective/dorinţe în viaţă este o stare de moluscă, o viaţă trăită degeaba. Important este să-ţi coordonezi aceste obiective stabilite astfel încât atnci când apar rateuri, întârzieri sau alte piedici, să nu ai stări diz-confortante, de supărare sau nervi.Din dorinţe ne-împlinite apar mari probleme psihice la unii oameni. Nu numai stări de frustrare ci şi atitudini de “genii neînţelese” sau chiar depresii.”nepoluată de nici un fel de cunoaştere, lipsa oricăror cunoştinte”… aici am o părere diferită. Copiii manifestă, pe lângă starea de inocenţă şi minunare în faţa unor frumuseţi ale naturii, o curiozitate enormă faţă de multe aspecte ale vieţii. Începând cu anumite vârste, destul de fragede, conştiinţa lor este acaparată de ideea de
a cunoaşte, motiv pentru care pun întrebări foarte
incomede părinţilor: de ce plouă, de ce bate vântul, de ce soarele este galben, etc. Această stare, de a cunoaşte ceea ce este în jurul lor, este o stare naturală. Educaţia, însoţită de atitudinea şi ne-ştiinţa părinţilor, îi fac pe copii să uite aceste curiozităţi şi să-şi îndrepte atenţia spre lucruri mai materiale: haine, aparate motorizate sau electronice, etc. Ne naştem cu o puternică tendinţă de cunoaştere, de a înţelege fenomenele, nu doar de a memora explicaţii semidocte.
“starea de minunare în faţa misterului profund ce ne înconjoară, şi pe care nimic nu-l poate demistifica”… ne naştem cu instinctul de a ne explica fenomenele naturale. Muklte filozofii sau curente spirituale fac din cunoaştere, scopul vieţii. Dacă rămânem doar în stadiul de a ne minuna de misterul ce ne înconjoară riscăm să devenim fiinţe profund credule şi fraier-ibile de cine îşi pune în minte să profite de această atitudine.
Permalink
05.17.08
Posted in Succesul, Viata at 10:36 pm by rast
Expeienţele din copilărie îi urmăresc întreaga viaţă pe oamenii inteligenţi. Ei doresc să trăiască din nou aceeaşi inocenţă, aceaşi stare de minunare, aceaşi frumuseţe. Totul se reduce acum la un ecou îndepărtat, la un vis aproape ireal.
Şi totuşi, toate religiile au apărut ca urmare a acestor experienţe, a minunării, a adevărului trăit ca atare, a frumuseţii, a vieţii privite ca un dans minunat. Atunci când ascultă ciripitul păsărelelor, atunci când priveşti uluit culorile curcubeulul, atunci când miroase încântat parfumul florilor, copilul retraieşte în fiinţa sa o amintire profundă, aceea a paradisului pierdut.
Nu este deloc o coincidenţă faptul că toate religiile lumii prezintă - într-o formă metaforică sau alta - ideea că omul a trăit cândva într-un paradis, din care, dintr-un motiv sau altul, a fost expulzat. Parabolele diferă în funcţie de o religie sau alta, dar adevărul exprimat de ele este unul singur: toate aceste parabole sunt o cale poetică de a exprima faptul că orice om se naşte în paradis, după care îl pierde. Cei mai reduşi, cei mai puţin inteligenţi dintre oameni, uită cu desăvârşire de el.
În schimb, oamenii inteligenţi, sensibili, creativi, sunt bântuiţi în pemanenţă de amintirea paradisului în care au trăit cândva şi din care nu a mai rămas decât o amintire vagă, aproape neverosimilă. Aceşti oameni încep să caute paradisul pierdut.
Regăsirea paradisului este tot una cu regăsirea stării de copil. Evident, corpul fizic nu va mai fi acela al unui copil, dar conştiinţa poate să redevină la fel de pură ca şi aceea a unui copil. Acesta este marele secret al oricărei căi mistice: regăsirea stării de copil, redescoperirea inocenţei, nepoluată de nici un fel de cunoaştere, lipsa oricăror cunoştinte, păstrând în acelaşi timp conştiinţa realităţii înconjurătoare, starea de minunare în faţa misterului profund ce ne înconjoară, şi pe care nimic nu-l poate demistifica.
“Expeienţele din copilărie îi urmăresc întreaga viaţă pe oamenii inteligenţi”… nu cred că are importanţă nivelul de inteligenţă. Dimpotrivă chiar, oamenii inteligenţi ar trebui să-şi dea seama că timpul are o curgere ireversibilă şi nu mai pot fi copii, nici inocenţi.”Ei doresc să trăiască din nou aceeaşi inocenţă, aceaşi stare de minunare, aceaşi frumuseţe”… recunosc! Şi eu mă gândesc deseori la experienţele din copilărie, dar îmi aduc aminte (şi regret) de “cele ale burţii”
. Am copilărit la bunici, într-un sat “în care opreşte trenul”. Bunicului i-a plăcut să sădească pomi. Avea, în grădină, de toate: vişine, cireşe, prune, gutui, mere, pere, etc. Copaci, pe care nepotu’su, i-a escaladat, rând pe rând. Oi fi prost! Pe mine din copilărie mă urmăreşte obiceiul de a lua din copac fructele ce-mi plac ci nu din piaţă. Nu regret clipele de minunare şi nici de frumuseţe, regret copacii ăia din care cădeam uneori…”Atunci când ascultă ciripitul păsărelelor, atunci când priveşti uluit culorile curcubeulul, atunci când miroase încântat parfumul florilor, copilul retraieşte”… copiii de care vorbeşte Osho, sunt
vechii copii, care au prins vremuri mai puţin modernizate; actualii copii ştiu ce e “parfumul florilor” sau “culorile curcubeului”? Ei ştiu culorile site-ului X, sau “mireasma” SMS-ului!
“copilul retraieşte în fiinţa sa o amintire profundă, aceea a paradisului pierdut”… ştiu copiii de azi ce e ăla “paradis pierdut”? O spun din punctul meu de vedere… ştiu copiii senzaţia fructului luat din copac şi halit cu poftă? A fructelor necoapte, dar mâncate cu poftă?
“omul a trăit cândva într-un paradis, din care, dintr-un motiv sau altul, a fost expulzat”… nu cred că l-a expulzat cineva, e emigrat singur. S-a închis între patru pereţi de beton cu satisfacţia că are buda în casă şi nu trebuie să mai iasă noaptea afară. Pentru valori de confort (lene) minimale omul a uitat de naturaleţe, de parfumul florilor, etc. Nu pot fi coerent :), mă apucă dracii când mă gândesc la copilărie, la stratul de mazăre pe care-l punea bunica şi eu “îl devastam” înainte de a se coace… sau de straturile cu varză, din care “furam” căte una şi o duceam în fundul grădinii şi o haleam, foaie cu foaie. Mulţi ar spune că era ne igienic, fără să spăl fructele sau varza… unu la mână: la bunici, la ţară, nu era atâta praf… doi la mână: nu am fost niciodată infectat.
“toate aceste parabole sunt o cale poetică de a exprima faptul că orice om se naşte în paradis, după care îl pierde”… prin educaţie omul pierde valorile naturale, cele cu care s-a născut. Este educat să creadă în “ţoale festive”, creme ce fac tenul fin, tricouri “bengoase” pe care este o emblemă a firmei Z, mâncare la pungă de plastic fără praf şi cu o duzină de e-uri, etc.
Apropo! Oare ce-i mai periculos? praful sau e-urile. N-am auzit de cancer din cauza prafului!
“Aceşti oameni încep să caute paradisul pierdut”… nu-l caută, îl regretă doar. Am citit pe multe liste de discuţii… sunt oameni care îşi aduc aminte de “parfumul” copilăriei şi regretă acele clipe, dar tot la asortarea culorii pantofilor cu cea a maşinii se gândesc mai mult. Iar acţiunile lor se îndreaptă spre bani, termopane şi “ţoale” de ultimă modă. Ei cred, probabil, că o să vină nu-ş ce divinitate să îi ducă înapoi în paradis-ul sperat de fiecare. Nu fac nimic pentru a le fi mai bine, dar fac multe pentru a încerca să fie apreciaţi şi invidiaţi de alţii…
“dar conştiinţa poate să redevină la fel de pură ca şi aceea a unui copil”… frumos spus, încântător chiar, dar teorie curată! Dacă devii cu o conştiinţă de copil, sincer, fără să minţi şi să crezi în minciunile celor din jur… ceilalţi “îţi vor mânca din farfurie”. Nu am încercat să redevin copil, dar am încercat să fiu sincer şi să explic oamenilor problemele ce apar. Ştiu părerea majorităţii despre astfel de comportament!
Permalink
Posted in Succesul at 2:59 am by rast
Oamenii creatori cu adevărat ştiu bine că nu ei sunt creatorii - ei sunt doar instrumente, mediumuri. Ceva se întâmplă prin ei, ceva adevărat, dar nu ei sunt cei care fac acel lucru.
Patru chei pentru a fi creativ:
1. Redevine asemenea unui copil şi vei fi creativ. Toţi copiii sunt creativi. Creativitatea are nevoie de libertate - libertatea de minte, de cunoştinţe, libertatea de prejudecăţi. O persoana creativă este cel care încearcă să creeze ceva nou.
2. Fii pregătit să înveţi. Cineva care e pregatit să înveţe este un discipol şi procesul de a fi pregătit să înveţi este disciplina…. Persoana creativă trebue să dizolve toate “trebue” şi “nu trebue”. El are libertate şi spaţiu, spaţiu vast, el are nevoie de tot cerul şi de toate stelele, doar atunci spontanietatea profunda va începe să crească.
3. Găseşte Nirvana în simplitate. Niciodată nu îţi permite tendinţa de a dori să fii mare, faimos, mai mare decât dimensiunea vieţii însăşi - niciodată. Dimensiunea vieţii e perfectă, deci să fii exact cum e viaţa, simplu, este perfect aşa cum e. Dar traeşte aceasta simlitate într-un mod extraordinar. Aceasta reprezintă de fapt conştiinţa nirvanică.
4. Fii un visător. Şi nu uita: visurile trebue să fie transformate în realitate şi nu realitatea schimbată în visuri.
“ei sunt doar instrumente, mediumuri”… ei!! nici chiar instrumente! Iar mediumurile sunt, deobicei, în stare de transă, adică conştiinţa lor este scoasă din uz… un fel de somn. Osho ar fi putut spune: “intermediari”. Nu degeaba se vorbeşte despre “muză”, care uneori nu este promptă, ci trage chiulul, lăsându-l pe bietul creator fără inspiraţie. Eu am definit această muză ca fiind “sfetnicul nopţii”. E totuna!”Redevine asemenea unui copil şi vei fi creativ”… Da! Copiii sunt creativi dar ei nu conştientizează ceea ce fac. Realizează lucrurile în mod “instinctual”. Omul are ca scop mărirea/lărgirea conştiinţei. Să redevii copil, să trăieşti doar “impulsiv”… este un fel de animalitate. Omul are raţiune. Nu o are degeaba. Trebuie să ştie să o folosească corect, în scop creativ şi evolutiv, al vieţii pe toate nivelele. Raţiunea omului contemporan… lasă multe de dorit. El vrea să “strălucească” în comunitatea din care face parte, nu-l interesează evoluţia sau echilibrul personal.”Fii pregătit să înveţi”… Eiii!!!, observaţi un copil creativ. Învaţă el ceva din ceea ce creează? Aici intervine rolul conştiinţei şi al raţiunii, în a învăţa ceva din ceea ce se creează.”Persoana creativă trebue să dizolve toate
trebue şi
nu trebue“…
trebue şi
nu trebue, ne îngrădesc libertatea, ne limitează în tot ceea ce facem, de la acţiuni fizice la gândire libertină.
“Găseşte Nirvana în simplitate”… Nirvana, ca şi noţiunea de iluminare, mi se par mult prea vagi şi fără semnificaţii. Prin Nirvana unii înţeleg un loc fizic, un spaţiu geografic (fără campanii electorale )
Permalink
05.16.08
Posted in Succesul, Viata at 10:32 pm by rast
Şi toată nefericirea provine din faptul că nu eşti tu însuţi. Fii doar tu însuţi şi toată nefericirea şi toată competiţia cu ceilalţi dispare; nu îţi mai pasă că alţii au mai mult, că nu eşti tu cel care are mai mult. Dacă vrei ca iarba să fie mai verde, nu are rost să priveşti în curtea vecinului. Este atât de simplu ca iarba să fie mai verde! Omul trebuie să fie înrădăcinat în propria sa energie potenţială, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atât de mulţumită astfel, încât acest fapt vi se va parea pur şi simplu incredibil.
“Şi toată nefericirea provine din faptul că nu eşti tu însuţi”… atunci când eşti tu însuţi, te simţi bine în pielea ta. Acest sentiment, “de a nu te simţi bine în pielea ta”, este un semnal din adevăratul eu (corpul cauzal, vocea inimii) că trebuie să te regăseşti, că personalitatea actuală este doar o mască de faţadă care nu corespunde cu adevăratele tale aptitudini native.”toată competiţia cu ceilalţi dispare; nu îţi mai pasă că alţii au mai mult, că nu eşti tu cel care are mai mult”… înainte de a fi tu însuţi, pe timpul cât dădeai importanţă competiţiei, erau unii “mai sus” ca tine, dar şi alţii “mai jos”. Când te comparai cu unul “mai de jos”, aveai anumite mulţumiri şi satisfacţii. Ele creeau o anumită plăcere şi “stabilitate” interioară. Astfel de stări interioare nu se uită, ele rămân în memorie ca un etalon al unor satisfacţii viitoare. După ce devii tu însuţi, atunci cânt “te simţi bine în pielea ta”, compari această stare cu stările anterioare date de
competiţiile imaginate/câştigate cu alţii. Nu se compară! Starea de a “te simţi bine în pielea ta”, este mult mai sus, oferă o mare stabilitate interioară şi este fundamentul unor alte stări benefice interioare.
“acest fapt vi se va parea pur şi simplu incredibil”… pentru oamenii care au gustat doar din fructul competiţiei cu ceilalţi, este incredibilă ideea că “a te simţi bine în pielea ta” poate înlătura un percept de-o viaţă şi o valoare a societăţii, după care se conduce toată lumea. E greu să înţelegi stabilitatea şi echilibrul interior care ţi-l oferă această stare.
Permalink
Posted in Succesul, Viata at 4:42 am by rast
Apreciez efort Google to oferă nouă translate la texte english. Eminescu supărat la Google, prea pocit român. Google promite la noi, face efort to translate mai inteligibil, Eminescu promite connect Shakespeare şi rugat la el contribute la translate…
Până tratează Google cu maestru’ Shakespeare eu îi folosesc lui Google serviciul gratis oferit, şi am început cu pagina lui Eckhart Tolle despre noul pământ. Aveam o frică mare (… da’ ce tremuram de frică!), că şi Tolle s-a raliat celor ce prognostichează un the end pentru viaţa pe Terra, pe la 2012. Mi s-a luat un bolovan de pe… conştiinţă. Tolle are alte idei.
Puteţi vedea/citi traducerea aici, eu voi prelua doar mici fragmente care mi se par mai relevante, pentru ceea ce Tolle înţelege prin noul pământ.
“Dacă Puterea Acum, a lucrat pentru dvs. şi dvs. a fost schimbat viaţa - aşa cum a făcut pentru nenumărate persoane din întreaga lume - nu este nevoie pentru dumneavoastră de a citi un Pamant Nou (deşi este posibil să se bucure ea de lectură şi poate găsi unele dintre ea de ajutor în recunoaşterea de sine şi, astfel, să mentina starea de prezenţă).”
“dvs. a fost schimbat viaţa - aşa cum a făcut pentru nenumărate persoane din întreaga lume”… sorry nene Tolle, dacă prin “nenumărate” ai vrut să spui zero, sunt de acord cu tine… dar dacă ai vrut să spui mai multe decât degetele de la mâini nu te cred! Ori eşti matale fraier şi i-ai crezut pe cei care au spus că li s-a
changed viaţa. Uite că mă dau iar
şmecher şi cred că ştiu despre ce este vorba: cele spuse în “Puterea prezentului” sunt reale şi orice om poate ajunge la acele “performanţe”, dar este un proces lung şi trebuie antrenamente speciale, de durată; voinţă şi “putere personală”.
Câţi oameni au reuşit să se desprindă de obiceiurile de o viaţă şi să adopte alte obiceiuri? “A trăi în prezent” necesită iniţial eforturi foarte mari, după depăşirea unor praguri… totul “vine de la sine”. Dar cât este până acolo? Eu am avut puterea de a mă retrage din viaţa socială, proces pe care îl numesc “peşterizare”, şi “să mă dedic” acestor activităţi, ore pe zi. Trăind în hărmălaia vieţii cotidiene, câţi oameni se pot desprinde de relaţiile sociale, de amici, de plăceri, etc.?
Printr-un “nou pământ” Eckhart Tolle crede că milioane de oameni se vor “spiritualiza”. De felul meu sunt un tip optimist, dar ideea că milioane de oameni se vor trezi spre activităţi spirituale, reprezintă pentru mine o utopie.
Permalink
Posted in Succesul, Viata at 2:55 am by rast
Să facem o probă a performanţelor traducerilor oferite de Google:
din româneşte în engleză
Permalink
05.15.08
Posted in Succesul, Viata at 1:11 am by rast
Adesea, totul va începe, atunci când descoperim, şi asta este situaţia multor femei, că am trăit pentru ceilalţi, când suntem devotaţi, ne sacrificăm şi chiar uneori ne alienăm unui om, unui vis de viaţă care ni s-a cenzurat sau copiilor care ne părăsesc deja!
Jacques Salome este unul dintre scriitorii despre care doar am auzit şi citit nişte fragmente. Nu am citit nici o carte scrisă de el. Dar fragmentele citite mi-au plăcut, cum este şi citatul de mai sus, pe care-l consider ca o maladie a secolului, de care se “îmbolnăvesc” anumite persoane.
“am trăit pentru ceilalţi, când suntem devotaţi, ne sacrificăm şi chiar uneori ne alienăm unui om”… din păcate am fost martorul a două astfel de cazuri. Doi foşti colegi de liceu, unul dintre ei fiindu-mi bun amic, au trecut printr-o astfel de alienare. Să iau, ca prim caz, “păţania” celui ce mi-a fost bun amic (acum distanţa ne desparte - el a rămas în Tg. Neamţ… eu la Iaşi). Avea o prietenă. Era credincios, devotat, făcea mari sacrificii: cuvântul ei, era “lege pentru el”. Mergeau acolo unde vroia ea. Se lăsase şi de fotbal, etc. Tipa, la un moment dat “a vrut o pauză”… şi nu mai voia să se întâlnească cu el. Am stat de vorbă (eu cu amicu’) zile întregi. Era disperat… nici nu voia să audă de alte persoane. La un moment dat a vrut să se sinucidă.
Apropo de dezvoltare personală, asta este contrară oricărei forme de dezvoltare a propriei persoane: naturală sau nu. Jacques Salome o defineşte cu termeni academici, cu un impact mai moderat: alienare. Aş folosi un termen mai dur dar mai aproape de realitate: “transfer de personalitate”.
“copiilor care ne părăsesc deja”… o uimire pentru mine… mulţi oameni au plecat de sub tutela părinţilor pentru că voiau “să fie liberi”, să aibă propria viaţă, fără sfaturi şi cicăleli. La rândul lor au ajuns părinţi… dar cer copiilor lor să rămână “sub tutela lor”, cu sfaturile şi cicălelile de riguare. Oamenii aplică selectiv principiile de viaţă. De ce să nu respecte şi voinţa copiilor de a deveni independenţi… pe picioarele lor.
În natură, în nici un regn (animal sau vegetal) nu se întâmplă ca părinţii să aibă dorinţă de “supervizare” a vieţii şi acţiunilor copiilor. Îi învaţă reguli de supravieţuire şi îi lasă la libera lor “intuiţie”. Animalele care îşi duc viaţa în cumunităţi mai mari nu fac distincţie prea mare între “plodul lor” şi ceilalţi.
O să spuneţi că noi oamenii, nu suntem animale. Alta e beleaua! Ar trebui să învăţăm de la aceste animale cum “să ne croim viaţa”. Ele, nu au problemele care le avem noi. Aţi văzut câini, pisici sau alte animale… să-şi bată sau omoare părinţii.
Permalink
Next entries » · « Previous entries
