Archive for Succesul
07.10.08
Posted in Succesul at 10:23 am by rast
De o bună parte de timp, sfetnicul nopţii nu-mi mai dădea idei. Avea (şi mai are) un puternic imbold de a mă informa cu noi şi noi… evenimente, nu numai cu cele ce ţintesc prezentul şi viitorul imediat, ci şi cele ce ţin de viitorul mai îndepărtat. Chiar în această seară “mi-au căzut ochii” pe două evenimente interesante.
Primul, important din punct de vedere profesional: ca programator - dar şi ca tematică a blog-ului; semnalează apariţia noilor tehnologii de fabricare a procesoarelor - multi-core. Tendinţa este de a fabrica, în viitor, procesoare cu multe core… practic, mai multe procesoare pe aceeaşi plăcuţă de siliciu. Ca frecvenţă de tact, vor rămâne practic aceeaşi.
Acest fenomen poate avea mari implicaţii în viitor. Uauuu!!! sfetnicul nopţii deja “mă împroaşcă” cu o groază de idei. Dar nu-mi vine să cred… trebuie o mai mare documentare asupra tendinţelor declarate de producătorii de procesoare, sisteme de operare şi compilatoare.
Al doilea eveniment, citit aici, s-ar putea constitui într-un punct de cotitură al considerării muncii asupra vieţii în totalitate. Moartea din cauza stresului generat de locul de muncă, este “alarma” maximă… dar, până acolo, câte aspecte personale ale vieţii cotidiene, nu a neglijat persoana în cauză?
Aşa că, va trebui să ma documentez din timp asupta tehnologiilor multi-core, să nu amân procesul… se aglomerează informaţia şi “cad la datorie”, precum Toyota-istul din articolul de mai sus 
.
Permalink
07.09.08
Posted in SF, Succesul at 10:08 am by rast
Are timp de gândire. Se pare că viaţa “l-a pus la saramură”… i-a creat toate condiţiile să stea doldora la soare, fără nik obligaţii şi să-şi pună întrebări existenţiale.
A fost o vreme când căzuse pe panta misticismului. Îi intraseră în cap anumite idei din diferite cărţi mistice şi credea cu fanatism în ele. Nu era chiar un fenatism absolutizant, orb. Avea anumite argumente raţionale, susţinute de experienţele trecutului.
A continuat seria transformărilor personale după imboldurile interioare. A ajuns iar la stadiul de îndoială raţională. Dar nu mai este ca la început. Este susţinut interior de o altă teorie de viaţă. Omul obişnuit, occidental, are o filozofie a vieţii, precum că întreaga existenţă ar fi supusă întâmplării. A avut această paradigmă “de când se ştia”, de când era conştient de el însuşi. Aşa a fost învăţat/educat, aşa era/este mediul în care trăieşte.
La un moment dat a avut nişte experienţe de viaţă care l-au pus pe gânduri. Anumite evenimente, prea erau “întâmplătoare”… erau coincidenţe care treceau dincolo de orice raţiune. Şi-a pus întrebări, a început să citească o literatură cu puternice influienţe mistice orientale. A găsit, în cărţi, anumite teorii care confirmau experienţele trăite. A aderat la acele teorii aproape fanatic, cu o convingere certă că a găsit nişte adevăruri. Timpul a trecut, fanatismul a scăzut, ideile/teoriile au rămas. A re-devenit raţional, dar de o altfel de raţionalitate… care vrea argumente. A început să urmărească viaţa şi evenimentele ei, din această perspectivă a evenimentelor ne-întâmplătoare, ci cu un determinism bine precizat.
Permalink
06.06.08
Posted in Succesul, Viata at 12:20 am by rast
Tocmai am găsit un post despre bărbaţi, fiind scris, probabil, de o persoană feminină, ce are ca prefix la vârstă 2. Adică, nu prea trecută prin viaţa cotidiană. Se spunea, în acel post, că bărbaţii sunt toţi porci, într-o măsură mai mare sau mai mică. Se referea îndeosebi la relaţiile ce se termină cu jigniri şi reproşuri.
Atunci când jigneşti şi reproşezi, răscolind trecutul, amintindu-ţi de diverse faze care nu au fost pe gustul tău, dă dovadă că nu eşti o persoană echilibrată, cu un puternic simţ al înţelegerii vieţii. Pur şi simplu, relaţia nu mai merge. Aşa cum şi sintagma veche, din popor, spune: “nimic nu se pierde, totul se transformă”, aşa şi relaţiile inter-umane: se transformă.
Tu nu mai eşti cel de… ieri, nici celălalt nu mai este cel din trecut. Fiecare om se transformă, îşi modelează personalitatea şi atitudinile de viaţă, funcţie de anumite cerinţe ale vieţii cotidiene.
De exemplu: oricât de principialist ar fi un om, la orice vârstă - dacă îşi schimbă job-ul de la unul fără stres, la altul cu stres mare acasă, în relaţiile cu familia, sau alte relaţii amicale, se va comporta altfel.
Nu poţi cere tuturor persoanelor, atunci când vin de la servici, să-şi lase stresul la uşă, să fie zâmbitori, amabili şi “bine crescuţi”. Nu toţi oamenii pot să facă acest lucru, să se debaraseze în câteva minute, de ceea ce a adunat în ore întregi de servici. Pentru a reuşi să te desprinzi de problemele de la job şi a fi destins psihic, trebuie un mare antrenament şi cu o dezvoltare personală bine pusă la punct.
Dar, apropo de ideea de bărbaţi, porci şi relaţii: asist la “transformarea” unui tip/băiat de 23 de ani, căruia prietena i-a spus-o verde-n faţă, acum vreo 2 săptămâni: “gata! stop! nu mai merge!”. Explicaţia: “nu mai este ca la început, nu mai aduce flori, nu mai ies la pizza în oraş…”.
Băiatu’ a făcut nişte împrumuturi/credite, şi-a cumpărat motocicletă de câteva mii de euro… e dator rău de tot…. s-a strâns la pungă. Îl văd cât s-a transformat, cât l-a afectat despărţirea. Îmi pare rău că trebuie să recunosc, începe să aibă un comportament de emo, să se îmbrace ţipător şi tot felul de frizuri şi barbişoane…. din cauza unor flori şi pizza.
Permalink
05.31.08
Posted in Succesul, Viata at 4:57 am by rast
Puterea tăcerii face ca judecata să fie suspendată, iar informaţia senzorială care emană din univers înceteazî să mai fie interpretată de simţuri. Este momentul în care cunoaşterea încetează să mai fie forţa care prin repetiţie decide natura lumii. Tăcerea interioară se acumulează interior sub forma unui miez, aspect specific căutarilor tehnice ale samanilor lui Castaneda. Prin procesul de ruptură lumea este destructurată, iar apoi restructurată după bunul plac al vrajitorilor.
“Puterea tăcerii” - una dintre cărţile lui Castaneda pe care nu am reuşit să le găsesc deci, nici nu am citit-o (dar îmi place titlul). Am apelat, în ultimă instanţă, la “practica zgârcitului”, să o găsesc în format electronic, pe vreun site. M-am ajutat de “prietenul nostru comun”: Google. Am găsit astfel, un articol foarte interesant,
aici, care mi-a plăcut prin abundenţa detaliilor explicative şi părerile ne-părtinitoare.”Puterea tăcerii face ca judecata să fie suspendată”… am început să recitesc/re-răsfoiesc cartea “Latura activă a infinităţii”. P’asta o am în ambele formate
şi tipărită şi electronic. “Latura activă a infinităţii”, sintagmă concepută de Castaneda, desemnează ceea ce unii modernişti numesc “câmp moric”. Este “acel ceva” de unde
ne vine “vocea interioară”, este sursă de inspiraţie pentru unii.
Permalink
05.29.08
Posted in Succesul, Viata at 10:49 pm by rast
Nu am nimic împotrivă pentru “tendinţa către frumos”. Din toate timpurile oamenii au încercat să-şi înfrumuseţeze viaţa aşa cum au crezut de cuviinţă. Au luat naştere diferite curente de design, cu diverşi adepţi.
În primul rând, nu trebuie să uităm validitatea cuvintelor: “nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie“. Frumuseţea, având deci, un grad mare de personalizare, fiecare consideră frumos, ceea ce îi place lui.
Mă intrigă tendinţa actuală de a prioritiza frumuseţea, altor trăsături. De exemplu:
- cumpărarea unei maşini: criteriul de bază nu mai este consumul la suta de Km, puterea motorului, manevrabilitatea, etc., ci frumuseţea
- fructele: s-au făcut diverse îmbunătăţire genetice pentru a avea fructe frumoase, dar aproape fără gust…
- mobilier casnic: lumea cumpără diverse piese de mobilier având ca principal criteriu frumuseţea, nu temeinicia, durabilitatea, acelei piese.
Sunt prea multe exemple. Vreau să mă opresc asupra paginilor web. Au apărut tehnologii noi, de ultimă oră, care să ofere frumuseţe paginilor web. Web designul, întrece ca cerinţă, web programarea.
Tendinţa pentru frumos s-a manifestat se manifestă şi în crearea paginilor web. Este o modă! A avea site web este o modă! Această modă începe să fie înlocuită de o necesitate/oportunitate. Un site web, devine din ce în ce mai necesar, ca o modalitate de comunicare. Comunici serviciile ce vrei să le promovezi. Vrei ca lumea să te citească, să afle ceea ce ştii să faci, etc.
Din celălalt punct de vedere, al unui utilizator care are nevoie de un serviciu: viaţa, devenind pe zi ce trece, mai trepidantă şi în veşnică criză de timp - găsirea necesităţilor cu efort minim, în interval de timp minim, este o cerinţă în creştere continuă.
Se constată, din aceste motive, o mare grabă şi o atenţie scăzută a interesului pentru design, a surferilor pe web. Un articol din BBC News Online relevă cele spuse mai sus.
Întotdeauna vor exista şi persoane care vor “să frece menta” şi să vadă ce mai este nou pe web. Ele vor acorda importanţă design-ului, frumuseţii, etc., dar aceşti vizitatori nu prezintă mare interes. Ei nu caută să apeleze la servicii, nu au o necesitate de acoperit… pur şi simplu “navighează”. Îţi aduc şi ei un plus de trafic, dar nu te ochesc ca potenţial colaborator.
Permalink
05.21.08
Posted in Succesul at 2:35 am by rast
Fiind şi modest din fire, dar şi “sărac cu duhu’”, având “puţine” planuri şi idei, după cum se vede şi din post-urile de pe blog, am mai adăugat una…
Evenimentele din 89 (ocolesc cuvântul: “revoluţie”) m-a găsit într-o stare jalnică, din punctul de vedere al unei fiinţe bipede, cu statut de om. Pe scurt situaţie era cam aşa: 20 de ani, obez (atinsesem 100 kile), fără priză la gagici, dar cu o dorinţă mare…, timid, cu o cultură generală “la pământ” (citisem doar cărţi poliţiste şi Jules Verne), cu o putere de exprimare aproape nulă (de timid ce eram, mă bâlbâiam şi nu-mi găseam cuvintele să mă exprim), etc.
Chiar din martie 90 am început un curs de yoga, pe care l-am abandont prin ianuarie 91 dar rămânând cu o puternică sete de cunoaştere şi o atracţie pentru filozofia orientală, cu un puternic accent de spiritualitate.
Am practicat singur diferite tehnici de prin cărţi, am avut acel accident de care am mai povestit (asemănător cu o moarte clinică) în urma căruia am dobândit o linişte interioară foarte puternică şi am început “să sap în mine” pentru a mă regăsi şi a mă cunoaşte. Urmând sintagma ”cunoaşte-te pe tine însuţi” am dat ascultare imboldurilor interioare, având o viaţă destul de activă şi bogată în experienţe şi evenimente aproape cotidiene.
Deveneam din ce în ce mai conştient de “prăpastia” care se sapă “de la sine”, între mine şi o persoană normală. Am început să cumpăr cărţi cu orientare spirituală pentru a vedea ce mi se întâmplă.
În acest mod am adunat încet, încet, câteva duzini de cărţi, unele dintre ele abia răsfoite.
Până în ianuarie 2008, un alt moment de cotitură în viaţă, începusem să mă gândesc la anii de pensie, gândindu-mă de pe acuma cum să-i fac mai acceptabili. “Ajutat” de nişte şuturi în partea dorsală de la persoane de la care nu mă aşteptam, încurajat de evoluţia IT şi de infrastructura Internet, am început o perioadă de căutări.
Familiarizat cu procesul de căutare, “bâjbâieli pe întuneric”, din perioada când mă căutam pe mine însumi, am început să-mi caut un echilibru exterior (pe cel interior l-am dobândit) astfel încât să pot ocoli (sau chiar neglija) persoanele care dau dovadă de lipsă de bun simţ, proastă creştere şi rea intenţie. Motiv pentru care am început “să dau din coate” pe Internet.
Chiar dacă sunt cam începător în “cele ale dat-ului din coate”, una din activităţile, sper eu stabile, este de a scrie articole de spiritualitate pe site-ul Empower.ro, cu o orientare clară de dezvoltare personală.
Deja am scris un articol, ce se poate citi pe site (Empower), la adresa de aici, unde se pot scrie şi comentarii.
Permalink
05.19.08
Posted in Succesul, Viata at 10:38 pm by rast
Scriu pe blog ceea ce-mi trece prin minte, nu am intenţia de a realiza un blog de informare sau de a scrie articole despre ideile ce le am. Scriu pe blog, mai mult pentru mine, pentru a-mi sedimenta eu, anumite idei. Motiv pentru care, multe idei apar în mai multe post-uri şi pot plictisi cititorii fideli, care văd/citesc aceeaşi idee în mai multe post-uri.
Pe mine mă ajută mult scrierea pe blog! Scriu ceva, îmi răscolesc diverse locaţii de memorie, fac noi conexiuni, găsesc faţete noi ale ideilor.
Acest lucru, de a scrie ideile, ar putea fi de ajutor pentru orice persoană care doreşte o dezvoltare personală proprie. Scrisul te face să-ţi sistematizezi ideile, să le dai noi valenţe/înţelesuri. Este greu să începi să scrii, să-ţi exprimi gândurile în propoziţii şi fraze coerente. Când eram încă prin anii de şcoală, am încercat să scriu ceva, îmi aduc aminte ce greu îmi era să compun ceva “de la mine”.
După evenimentele din 89 am început să “scormonesc” în latura subconştientului meu, în a-mi găsi adevăratele mele potenţialităţi (cele native, nu cele dobândite prin educaţie), iar prin 2000 am început să scriu articole în domeniul IT.
Mi-a fost mai uşor să mă exprim în scris. Scriind articolele, antrenamentul îşi spunea cuvântul, îmi găseam din ce în ce mai uşor cuvintele cu care să mă exprim.
Această preocupare a mea, de a scrie post-uri pe blog, deseori cu idei redundate, îmi întăreşte convingerea că limbajul articulat (incluzând cuvintele scrise) este mult prea sărac pentru a exprima adevăratele sensuri ale unor gânduri sau percepţii personale.
Permalink
05.18.08
Posted in Succesul, Viata at 8:07 am by rast
Am mai surfat niţel pe blogosferă, să văd cu ce se mai confruntă oamenii şi să aflu eventuale noutăţi ce m-ar putea interesa şi ajuta în demersurile şi intenţiile mele, de a-mi conferi un echilibru exterior pe care să mă bazez. Am descoperit pe multe blog-uri ideea de frică de viitor. Chiar dacă admin-ul blog-ului nu se plăngea de astfel de sentimente, amintea şi descria destul de bine starea de frică de viitor.
Astfel de sentimente mi se par normale civilizaţiei şi societăţii în care trăim. Am căzut şi eu în păcatul de a privi lucrurile din punctul meu de vedere, comparând acest sentiment cu starea “de fapte” în care mă aflu’, în această primăvară a lui 2008. La o vârstă în care “mă ameninţă” schimbarea prefixului, la 4, ar trebui să-mi fac griji pentru viitor, văzând tendinţa excesivă de promovare a tineretului (studenţi şi chiar elevi), punându-se bază pe valorile tinereţii şi ne-luând în calcul experienţa acumulată de bătrâni cei mai în vârstă.
Nu-mi fac griji. Nu din cauză că aş avea o credinţă puternică în forţele divine, ci din cauză că îmi lipseşte frica de moarte. Citatul “Mărimea fricii noastre dovedeşte micimea credinţei noastre”, atribuit unui anonim, mi se pare lipsit de justificări, cel puţin pentru mine, o fire pragmatică.
Având încredere în unitatea lumii înconjurătoare şi în simţul interior care ştie să-ţi “deschidă o fereastră atunci când ţi s-a închis o uşă”, merg înainte debordând de mulţumire către forţele divine, că în sfârşit vremea a început să se încălzească, “gângania aia galbenă şi rotundă” denumită soare, ne-mei-fiind acoperită de nori.
Da, frica de viitor, generând îngrijorări pe diferite nivele ale stărilor psihice, poate crea stări de panică majoră, recunoscute de medicina actuală ca fiind boli: anxietate.
Am căutat pe Google să văd ce păreri mai sunt în legătură cu anxietatea şi am găsit chiar un site dedicat acestei stări psihice: anxietate.net, din care voi copia un mic fragment: “Dese ori aceste persoane au palmele umede şi transpiră frecvent.”
Pe acest site este descrisă această afecţiune mult mai riguros, de persoane specializate. După ce am citit unele fragmente m-am convins total, definiv şi categoric, de afirmaţia din titlu: frica de viitot (anxietatea) e un cancer, care demolează prezentul.
Permalink
Posted in Succesul, Viata at 4:19 am by rast
Acesta este marele secret al oricărei căi mistice: regăsirea stării de copil, redescoperirea inocenţei, nepoluată de nici un fel de cunoaştere, lipsa oricăror cunoştinte, păstrând în acelaşi timp conştiinţa realităţii înconjurătoare, starea de minunare în faţa misterului profund ce ne înconjoară, şi pe care nimic nu-l poate demistifica.
“regăsirea stării de copil, redescoperirea inocenţei”… despre starea de copil ne spune chiar şi Iisus în Biblie (Evanghelii). După părerea mea acea “stare de copil” nu se referă doar la ideea de inocenţă ci, în special, la starea mentală de a nu-ţi
face crea dorinţe în viitor ci de a lua viaţa ca un joc. A nu-ţi impune obiective/dorinţe în viaţă este o stare de moluscă, o viaţă trăită degeaba. Important este să-ţi coordonezi aceste obiective stabilite astfel încât atnci când apar rateuri, întârzieri sau alte piedici, să nu ai stări diz-confortante, de supărare sau nervi.Din dorinţe ne-împlinite apar mari probleme psihice la unii oameni. Nu numai stări de frustrare ci şi atitudini de “genii neînţelese” sau chiar depresii.”nepoluată de nici un fel de cunoaştere, lipsa oricăror cunoştinte”… aici am o părere diferită. Copiii manifestă, pe lângă starea de inocenţă şi minunare în faţa unor frumuseţi ale naturii, o curiozitate enormă faţă de multe aspecte ale vieţii. Începând cu anumite vârste, destul de fragede, conştiinţa lor este acaparată de ideea de
a cunoaşte, motiv pentru care pun întrebări foarte
incomede părinţilor: de ce plouă, de ce bate vântul, de ce soarele este galben, etc. Această stare, de a cunoaşte ceea ce este în jurul lor, este o stare naturală. Educaţia, însoţită de atitudinea şi ne-ştiinţa părinţilor, îi fac pe copii să uite aceste curiozităţi şi să-şi îndrepte atenţia spre lucruri mai materiale: haine, aparate motorizate sau electronice, etc. Ne naştem cu o puternică tendinţă de cunoaştere, de a înţelege fenomenele, nu doar de a memora explicaţii semidocte.
“starea de minunare în faţa misterului profund ce ne înconjoară, şi pe care nimic nu-l poate demistifica”… ne naştem cu instinctul de a ne explica fenomenele naturale. Muklte filozofii sau curente spirituale fac din cunoaştere, scopul vieţii. Dacă rămânem doar în stadiul de a ne minuna de misterul ce ne înconjoară riscăm să devenim fiinţe profund credule şi fraier-ibile de cine îşi pune în minte să profite de această atitudine.
Permalink
05.17.08
Posted in Succesul, Viata at 10:36 pm by rast
Expeienţele din copilărie îi urmăresc întreaga viaţă pe oamenii inteligenţi. Ei doresc să trăiască din nou aceeaşi inocenţă, aceaşi stare de minunare, aceaşi frumuseţe. Totul se reduce acum la un ecou îndepărtat, la un vis aproape ireal.
Şi totuşi, toate religiile au apărut ca urmare a acestor experienţe, a minunării, a adevărului trăit ca atare, a frumuseţii, a vieţii privite ca un dans minunat. Atunci când ascultă ciripitul păsărelelor, atunci când priveşti uluit culorile curcubeulul, atunci când miroase încântat parfumul florilor, copilul retraieşte în fiinţa sa o amintire profundă, aceea a paradisului pierdut.
Nu este deloc o coincidenţă faptul că toate religiile lumii prezintă - într-o formă metaforică sau alta - ideea că omul a trăit cândva într-un paradis, din care, dintr-un motiv sau altul, a fost expulzat. Parabolele diferă în funcţie de o religie sau alta, dar adevărul exprimat de ele este unul singur: toate aceste parabole sunt o cale poetică de a exprima faptul că orice om se naşte în paradis, după care îl pierde. Cei mai reduşi, cei mai puţin inteligenţi dintre oameni, uită cu desăvârşire de el.
În schimb, oamenii inteligenţi, sensibili, creativi, sunt bântuiţi în pemanenţă de amintirea paradisului în care au trăit cândva şi din care nu a mai rămas decât o amintire vagă, aproape neverosimilă. Aceşti oameni încep să caute paradisul pierdut.
Regăsirea paradisului este tot una cu regăsirea stării de copil. Evident, corpul fizic nu va mai fi acela al unui copil, dar conştiinţa poate să redevină la fel de pură ca şi aceea a unui copil. Acesta este marele secret al oricărei căi mistice: regăsirea stării de copil, redescoperirea inocenţei, nepoluată de nici un fel de cunoaştere, lipsa oricăror cunoştinte, păstrând în acelaşi timp conştiinţa realităţii înconjurătoare, starea de minunare în faţa misterului profund ce ne înconjoară, şi pe care nimic nu-l poate demistifica.
“Expeienţele din copilărie îi urmăresc întreaga viaţă pe oamenii inteligenţi”… nu cred că are importanţă nivelul de inteligenţă. Dimpotrivă chiar, oamenii inteligenţi ar trebui să-şi dea seama că timpul are o curgere ireversibilă şi nu mai pot fi copii, nici inocenţi.”Ei doresc să trăiască din nou aceeaşi inocenţă, aceaşi stare de minunare, aceaşi frumuseţe”… recunosc! Şi eu mă gândesc deseori la experienţele din copilărie, dar îmi aduc aminte (şi regret) de “cele ale burţii”
. Am copilărit la bunici, într-un sat “în care opreşte trenul”. Bunicului i-a plăcut să sădească pomi. Avea, în grădină, de toate: vişine, cireşe, prune, gutui, mere, pere, etc. Copaci, pe care nepotu’su, i-a escaladat, rând pe rând. Oi fi prost! Pe mine din copilărie mă urmăreşte obiceiul de a lua din copac fructele ce-mi plac ci nu din piaţă. Nu regret clipele de minunare şi nici de frumuseţe, regret copacii ăia din care cădeam uneori…”Atunci când ascultă ciripitul păsărelelor, atunci când priveşti uluit culorile curcubeulul, atunci când miroase încântat parfumul florilor, copilul retraieşte”… copiii de care vorbeşte Osho, sunt
vechii copii, care au prins vremuri mai puţin modernizate; actualii copii ştiu ce e “parfumul florilor” sau “culorile curcubeului”? Ei ştiu culorile site-ului X, sau “mireasma” SMS-ului!
“copilul retraieşte în fiinţa sa o amintire profundă, aceea a paradisului pierdut”… ştiu copiii de azi ce e ăla “paradis pierdut”? O spun din punctul meu de vedere… ştiu copiii senzaţia fructului luat din copac şi halit cu poftă? A fructelor necoapte, dar mâncate cu poftă?
“omul a trăit cândva într-un paradis, din care, dintr-un motiv sau altul, a fost expulzat”… nu cred că l-a expulzat cineva, e emigrat singur. S-a închis între patru pereţi de beton cu satisfacţia că are buda în casă şi nu trebuie să mai iasă noaptea afară. Pentru valori de confort (lene) minimale omul a uitat de naturaleţe, de parfumul florilor, etc. Nu pot fi coerent :), mă apucă dracii când mă gândesc la copilărie, la stratul de mazăre pe care-l punea bunica şi eu “îl devastam” înainte de a se coace… sau de straturile cu varză, din care “furam” căte una şi o duceam în fundul grădinii şi o haleam, foaie cu foaie. Mulţi ar spune că era ne igienic, fără să spăl fructele sau varza… unu la mână: la bunici, la ţară, nu era atâta praf… doi la mână: nu am fost niciodată infectat.
“toate aceste parabole sunt o cale poetică de a exprima faptul că orice om se naşte în paradis, după care îl pierde”… prin educaţie omul pierde valorile naturale, cele cu care s-a născut. Este educat să creadă în “ţoale festive”, creme ce fac tenul fin, tricouri “bengoase” pe care este o emblemă a firmei Z, mâncare la pungă de plastic fără praf şi cu o duzină de e-uri, etc.
Apropo! Oare ce-i mai periculos? praful sau e-urile. N-am auzit de cancer din cauza prafului!
“Aceşti oameni încep să caute paradisul pierdut”… nu-l caută, îl regretă doar. Am citit pe multe liste de discuţii… sunt oameni care îşi aduc aminte de “parfumul” copilăriei şi regretă acele clipe, dar tot la asortarea culorii pantofilor cu cea a maşinii se gândesc mai mult. Iar acţiunile lor se îndreaptă spre bani, termopane şi “ţoale” de ultimă modă. Ei cred, probabil, că o să vină nu-ş ce divinitate să îi ducă înapoi în paradis-ul sperat de fiecare. Nu fac nimic pentru a le fi mai bine, dar fac multe pentru a încerca să fie apreciaţi şi invidiaţi de alţii…
“dar conştiinţa poate să redevină la fel de pură ca şi aceea a unui copil”… frumos spus, încântător chiar, dar teorie curată! Dacă devii cu o conştiinţă de copil, sincer, fără să minţi şi să crezi în minciunile celor din jur… ceilalţi “îţi vor mânca din farfurie”. Nu am încercat să redevin copil, dar am încercat să fiu sincer şi să explic oamenilor problemele ce apar. Ştiu părerea majorităţii despre astfel de comportament!
Permalink
« Previous entries
