Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for Satiră şi umor

08.07.08

Demisia oficială din funcţia de om

Posted in Satiră şi umor at 1:35 am by rast

Stimată barză,

prin prezenta ţin să-ţi aduc la cunoştinţă, că în deplină responsabilitate, cunoştinţă de cauză şi cu toate facultăţile mentale în stare de funcţionare, demisionez din funcţia de om, cea în care m-ai investit acum aproximativ 40 de ani în urmă, fără acordul meu.

Tu nu ai nici o vină, ţi-ai făcut meseria, fiind investită în această funcţie de: “aducător pe lume de noi suflete“, direct de însăşi mama natură, care cică are grijă de noi toţi: bipezi, patrupezi sau zburătaci. Însuşi eu, am luat această hotărâre, în urma câtorva ani buni de gândire asiduă asupra acestei probleme!

Lucruririle şi buna ordine în această lume au început să se strice de o bună bucată de vreme. Licărul unei demisionări oficiale mi-a venit de mult, dar nu aveam motive temeinice de a o duce până la capăt. Am tot aşteptat şi semne de îmbunătăţire, măcar a unora dintre condiţiile de viaţă, considerate nevoi primare ale unui trai sănătos: haleală, pileală şi respiraţie.

Suntem nevoiţi să respirăm din ce în ce mai greu, diferite miresme de ţevi de eşapament, deodorante sau aere de amator de fasole, ale unor colegi comunitari. În primii ani de impact cu atmosfera acestei planete lumi erau alte mirosuri, mult mai atrăgătoare: flori, fân proaspăt cosit. Ele au fost înlocuite treptat cu betoane etajate pe diferite nivele. Doar în anumite colţuri uitate de lume, se mai poate respira un aer natural, fără particule plutitoare şi miresme nasoale!

Suntem nevoiţi să bem o apă cu fel de fel de plutitori prin ea: ori rugină ori animăluţe cu o unică celulă. Doar prin colţuri uitate de lume, se mai poate bea apă din fântână, ne-ţevuită şi depozitată în mod natural de măria sa: stratul freatic.

Suntem nevoiţi să mâncăm produse punguite, frumos împachetate şi fără gusturi naturale, ci arome şi gusturi produse de mintea şi mâna omului. Haleala noastră, dătătoare de energie şi vitalitate, de atâţia ani de existenţă, a devenit dătătoare de diaree, dureri de cap şi stări de indispoziţie. Doar în colţuri uitate de lume se mai pot hali produse cu gust natural: o roşie, un măr, o pară… ca la mama ei, natura.

Rogu-te a lua măsuri, ori îmi accepţi demisia, înainte de termen, şi o trimi-ţi pe cealaltă creatură a naturii: “dama cu coasă” într-o vizită de lucru, ori îmi găseşti o altă lume în care să trăiesc!

07.29.08

Ambalaj şi conţinut

Posted in Satiră şi umor at 5:20 am by rast

Se există cineva, în zona .ro, specialist în ale îmbrăcămintei umane. Scrie articole, zice că ar fi de dezvoltare personală, destul de interesante. Într-un fel poate, chiar: realiste. Articolele surprin o tendinţă actuală, de a da importanţă aspectului exterior, pornind de la componente fizice, cu care ne-a înzestrat natura (inclusiv codul genetic) sau ne-au pricopsit medicii plasticieni, după fel de fel de operaţii estetice, pe diferite componente lăsate de natură, în organismul nostru fizic. Sfaturi de operaţie estetică am primit şi eu: zic ăia să-mi scurtez olfactivu’, că intră în contradicţie cu mărimea celorlalte organe moştenite şi îndelung întreţinute de mine prin haleală zilnică şi grijă necontenită de a nu mă lovi de obiectele din jur.

Refuzul meu a fost total. Atâta timp cât lungimea olfactivului, îşi vede de lungul nasului :) , şi nu depăşeşte o lungime care să împiedice buna recepţionare a stimulilor externi ai altor simţuri (cel mai predispus fiind simţul vizual), las natura să-şi spună cuvântul… să-şi facă de cap cu organele mele de simţ.

Acel strămoşesc “nu haina face pe om!” este aproape uitat în contemporaneitate. Nu te îmbraci la modă, cu tricouri sau flanele cu etichetă de firmă recunoscută… ţi se dă flit şi eşti catalogat ca fiind o persoană care nu merită atenţia. Multe persoane agreează discuţiile şi prieteniile cu oameni înţoliţi la patru ace. Ele apreciază ambalajul şi trăiesc cu speranţa (cine ar fi emis ideea) că şi conţinutul este aşişderea de agreabil. Şi apoi îi apucă disperarea/depresia, când descoperă că sub faţada finisată şi în pasteluri ample colorată, se ascunde un caracter de doi lei.

Pe afară-i vopsit gardu’, înăuntru leopardu’! De ce se plâng oamenii!!! Ambalaj au căutat, ambalaj au găsit, cu ambalajul vor rămâne (dacă vor… dacă nu, îl pot schimba). Nu vreau să fac reclamă celor ne-proporţionaţi de mama natură sau celor neglijenţi cu aspectul exterior, vreau să atrag atenţia celor ce îşi fac iluzii că interiorul este similar exteriorului. Un exemplu standar ar fi exclamaţia unei persoane care, atunci când a auzit că X este bătută de soţul ei, a spus!

- Cum s-o bată, că-i aşa de frumos!

BEST! Ce oamenii frumoşi au şi psihic non-agresiv? Iar agresivitatea, bătaia ruptă din rai, este apanajul oamenilor consideraţi urâţi? Astea-s vorbe din popor, rămase probabil moştenire de familie, din concepte şi discuţii alandala. Medicina, sau alte ştiinţe despre om şi psihicul uman, nu au emis astfel de idei, nici măcar statistici comparate!

De ce oamenii care “s-au fript” odată sau de două ori, nu se învaţă minte? Tot după ambalaje se uită! Dar nu numai atât, îşi promovează ideea şi la cunoscuţi sau progenituri.

Acesta ar fi un aspect care ar fi bine de rezolvat în schimbările de mentalităţi care se anunţă! Nu prea sunt semne de aducere “cu capul pe umeri“. Oamenii, în continuare, văd doar ambalajul! Nu au puterea de penetrare a superficialităţii! Le scapă esenţa!

Oamenii nu mai sunt apreciaţi pentru “ceea ce sunt“, sunt apreciaţi după textilele, fardurile sau parfumurile ce le aruncă pe ei dis de dimineaţă. Oamenii nu mai sunt apreciaţi pentru ceea ce ştiu! Dacă nu-s înţoliţi la patru ace şi cu frizura grizonată, nici măcar nu sunt ascultaţi… sunt catalogaţi “out of range” şi trataţi la capitolul etcetera!

Dacă un înţolit, grizonat, proaspăt tuns şi cu etichete pe hăinuţe, are un comportament de maidanez, dând vaşnice dovezi că din cei 7 ani de-acasă îi lipsesc vreo 6… i se iartă multe, i se trec cu vederea tot felul de mujicii comportamentale şi nerespectare a celor din jur.

Culmea este că cei mai înţoliţi sunt şi cei mai goi de conţinut. Este un lucru explicabil! Ei sunt oarecum conştienţi de incapacitatea lor şi încearcă să suplinească conţinutul.

Oamenii cu o oarecare valoare interioară şi care încearcă să-şi crească în mod continuu această valoare nu mai au tump pentru ambalaj!

Perioada sclavagistă

Posted in Satiră şi umor at 1:08 am by rast

Ascult pe geam cum oamenii devin din ce în ce mai mult sclavii animalelor de companie pe care le adoptă. Vară fiind, nu închid geamurile decât când plouă şi bate tare vântul, astfel încât să nu intre apă direct în casă. Astfel că, zi de zi şi noapte de noapte aud ştirile de la postul radio-şanţ radio-betoane din cartier. Da! “Pe vremea mea”, se spunea radio-şanţ, oamenii se adunau pe marginea unui şanţ sau altă ridicătură de pământ (care, când ploua, devenea un mic şanţ de scurgere a apelor excedentare), pentru a dezbate noile întâmplări ale cartierului. M-am ferit de termenul bârfă, le zic ştiri noi de radio-beton. Da! Acum nu prea mai sunt ridicături de pământ, oamenii au turnat betoane, chipurile să fie curat, nu glod sau pietre. Acum este praf sau ciment, din crăpăturile betoanelor turnate.

Se critică perioada sclavagistă, în care unii oameni, mai înstăriţi şi din familii sus-puse, aveau sclavi ce îi foloseau la diferite munci. Sclavagismul a fost eradicat de multe legi guvernamentale, date de diferite state de drept, înfiinţate de-a lungul timpului. A urmat o perioadă de capitalism/socialism/comunism. Observ o întoarcere la sclavagism! Dar de data asta, stăpânii nu sunt oameni, ci animăluţe domestice, ridicate în rang şi denumite animale de casă sau pe alocuri: comunitare. Anumite persoane bipede, cu pretenţie de homo sapiens, îşi adoptă astfel de stăpâni, pe care uneori îi botează cu nume relevant, destul de strident. La mine în cartier, două astfel de nume au făcut carieră: Rita şi Seba!

Are Seba chef să se pi– probleme fiziologice, noaptea pe la trei, iese stăpânul sclavul biped cu el la plimbare prin boscheţi. În unele cazuri plimbarea adusăde necesităţile fiziologice ale animăluţului este bună, combate sedentarismul. Mi-au spus mai multe persoane… vai ce bine e! De când mi-am luat câine/stăpân îl scot dimineaţa şi seara la plimbare, motiv pentru care mai ies şi eu din casă, mai uit de servici, tramvai, troleu!

Problema este alta! Unii oameni se sclavizează, adoptând un anumăluţ de casă datorită ne-comunicării cu familia! Două surori, trecute de 60 de ani, care împart acelaşi apartament de 2 camere, vecine cu o cunoştinţă, se ceartă între ele în aşa hal încât, câte una iese plângând pe uşă, coboară în faţa scării şi vorbeşte cu câinii bagabonzi, adunaţi în jurul ei de mirosul de ciozvârte îmbietoare.

Oamenii, în loc să depună eforturi pentru a comunica cu alţi semeni de-i lor, tot cu pretenţie de homo-sapiens, preferă sclavizarea, devenind vorbitori cu animăluţele! Dar ce? asta e comunicare? este doar o rostire de cuvinte într-un singur sens, de la om la animal! Patrupedul nu dă semne de chef de vorbă, haleşte ciozvârta, dacă nu-i prea veche sau prea prăjită, şi se duce în treaba lui! Sclavul rămâne mângâiat de propria conştiinţă c-a făcut o faptă bună! Cine a spus că a da mâncare preparată cu foc (fiartă sau prăjită) animalelor, este o faptă bună?

De multe ori, animăluţele refuză cărniţa de pasăre, fiartă – oferită de sclavul uman, preferă să rămână flămând, în speranţa că va păcăli o vietate, tot fiică a mamei nature, spre a-i fi hrană. Mai sunt şi animăluţe, care în lipsă de altceva, preferă hrana ne-naturală oferită
de sclavii bipezi!

Am auzit înjurături la adresa unor animăluţe. Sunt în cartier nişte juniori miorlăitori (adică: mâţe) aflate în primul an de stagiu’ în viaţa de stăpâni Terrani, un nene le dădea haleală. S-au apropiat îmblănitele, au mirosit cozvârtele şi le-au tratat cu stimabila coadă, întorcânduse cu stomăcelele lor goale la fugărit şi prins de găze!

- Proastelor! Eu vă dau cărniţă bună de pasăre, şi voi mâncaţi muşte!

Şefu’, vârsta lor fragedă e de vină! Nu au cei şapte ani de-acasă! Mămica lor nu a apucat să le educe cu perceptele medicale… proteine din cărniţă de pasare. Ele ascultă de un instinct primar şi papă muşte! Ne-educatele!

07.21.08

Problemă în cartier

Posted in Satiră şi umor at 12:06 am by rast

Parcă nu sunt destule probleme ce apar în viaţa de cartier: nu-i apă că s-a spart o ţeavă, o maşină a blocat o trecere, X a divorţat, etc. Motive şi motive de dat cu părerea, la o bere în faptul serii, aşezat liniştit în faţa blocului, după o zi caniculară.

Problemă nouă apărută, dezbătută şi acut răstălmăcită:

S-a adăpostit pe lăngă blocuri un câine, maidanez de meserie, ciugulitor de te-miri-ce-haleală, prin boscheţi şi colţuri aruncate.

Tanti V., locuitor al apartamentului, cu balcon, din blocul Z, posesoare a unui motan neastâmpărat, categoria “vânzoleală”, a deschis geamul pentru a beneficia de una-două adieri de vânt răzleţe, în canicula de-afară.

Motanu’, fără a lua în calcul imprevizibilitatea unei întâmplări nasoale, ne-ştiind ultimele “achiziţii”, în materie de specimen canin al cartierului, şi-a făcut vânt, a sărit pe pervaz şi a încercat o incursiune prin iarba din faţa blocului. Neinspirat, şi-a ales traiectoria chiar prin faţa maidanezului, care a considerat c-ar fi bine să prindă oarece viteză prin spatele motanului, însoţit de o lărmălaie aşişderea. Fugăreală de motan… abia, abia, scăpat de o scărmăneală sănătoasă!

Fiind o faptă reprobabilă, au început discuţiile, denigrările şi găsirea vinovaţilor.

Unele păreri dădeau vina pe tanti V. că a lăsat geamu’ deschis şi a dus motanuţ în ispita de a-mi sări pragu’ pervazu’. Care la rândul lui a ispitit maidanezu la un sprint viteză.

Alţii, dădeau vina pe tanti G., care nu a dat ceva de dis de dimineaţă haleală la maidanez, iar gagiu’ ispitit de blana motanului a vrut să ia o îmbucătură.

Maidanez ne-educat! De ce nu respectă vietatea sus-numită de motan în libertate. Unde se face educaţia hahalerelor de maidanezi! Trebuie de luat măsuri! Ce te faci cu sărmanele pisici, speriate de ochii însetaţi şi fuga sprintenă a maidanezilor. Cauza primă a acestor conflicte s-a declarat, în unanimitate de voturi, a fi însuşi Creatorul, care-a înzestrat vieţuitoarele Pământului cu unele instincte primare ne-la-locul-lor.

Se va face jalbă, spre a lua la cunoştinţă de imperfecţiunea lumii create, către dânsul Dumnezeu, semnată şi parafată de întreaga comunitate a iubitorilor de animale patrupede, miorlăitoare şi lătrătoare!

Dragă Dumnezeule!

Bagă la cap! Prelungeşte-ţi munca celor 6 zile şi una de adihnă şi apucă-te de instruieşte-ţi creaţia de reguli civilizate, nu instincte primare. De ce ai făcut/înzestrat căţeii cu o ură ne-mpăcată asupra pisicilor? Fă pace între ele! Ce ele nu au voie să se iubescă ne-condiţionat? Înzestrează-le doamne cu iubire reciprocă, să împartă hrana între ele… să se scarpine de purici!

07.17.08

Viaţa şi obiceiurile ei

Posted in Satiră şi umor at 4:00 am by rast

Citeam prin blogosferă ideea de viaţă şi moarte a unui blog. Se pune întrebarea “cât de mult rezistă un blog?”, sau: “cât de mult rezistă un blogger să scrie pe blog?”. Unii pot ceda psihic, altora le pleacă inspiraţia în concediu, unii pur şi simplu nu mai au chef să scrie.

Eu plec de la ideea “nimic nu se pierde, totul se transformă”. Voi încerca să duc cât mai departe acest blog! Să vedem cine cedează primul, eu sau MySQL cu bazele lui de date… sau poate cedează WordPress-ul…

Până una alta, am deschis această nouă categorie de “satiră şi umor“. Prea mă asaltează din toate părţile fel de fel de obiceiuri noi ale societăţii cotidiene. Nu vreau să la mai “pun la suflet“, judecând noile obiceiuri cu vorbele “pe vremea mea…”, vreau doar să le satirizez, încercând să le fac şi lor un loc în viaţa ce trebuie s-o mai trăiesc pe Terra.

Primele satire (deja am vreo 3 prin minte) o să fie la adresa animalelor (în special câini şi pisici) şi cum încep să le privească existenţa unii oameni, fiinţe numite de unii: “cu raţiune”. Personificarea animalelor, era valabilă, pe vremea mea, doar în fabule şi alte scrieri literare, acum a început să devină o practică curentă. Văd/aud din ce în ce mai mulţi oameni tratând animăluţele ca pe nişte oameni, înzestrăţi cu raţiune/educaţie şi bun simţ.

O să încep cu ultima fază: cea de astăzi de dimineaţă.

Pe lângă un chioşc, un câine comunitar a început să latre la un pieton. Gagiu’ se apăra cum putea, crezând că patrupedul vrea să-l guste de glezne sau călcâi. Tanti vânzătoarea, a ieşit din umbra ei de chioşc şi a început să mustre patrupedul, cu o voce destul de ridicată şi supărată:

- Taci din gură! N-auzi! Taci din gură!

Mi-am adus aminte de mămicile ce-şi învaţă pruncii primele cuvinte. Pun mâna pe nas şi rostesc apăsat: “NAS”, apoi pe gură, rostind “GURĂ”, apoi pe urechi, etc. Toată lumea cunoaşte procedeul prin care oamenii îşi învaţă copiii primele cuvinte despre ceea ce le-a dat natura! Dar pe patrupede cine le-a învîţat despre nas, gură, urechi, etc.

Câinele în pricină, nu tăcea din gură! Poate el credea săracu’, că la chestia aia se spune ureche.

“Pe vremea mea”, se spunea simplu: “marş!”, acuma se vorbeşte civilizat! Se are pretenţia ca bietele animăluţe să aibă cunoştinţe anatomice. Oare ceva din tabla înmulţirii ştiu? :) Tre’ să-i învăţăm!

Next entries »