Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for Sănătate

03.05.10

Diabet, glicemie, complicaţii

Posted in Sănătate at 12:19 am by rast

Nu se ştie prea multe despre boala de diabet. Chiar şi în acest caz, ca în tot ceea ce înseamnă informaţie/cultură/educaţie în mileniul III, nu se cunosc adevăratele principii, implicaţii ale unor manifestări ale organismului uman.

Diabetul nu este o boală a sângelui, aşa cum s-ar crede datorită glicemiei (procentul de glucoză din sânge). Ce se întâmplă în fiziologia umană. Prin alimentele care le mănâncă şi transformările lor în tractul digestiv, glucoza pătrunde în sângele omului. Sângele o transportă în tot organismul, în toate ţesuturile acestuia, putând hrăni orice celulă a organismului.

Glucoza singură, nu poate intra în celulă, astfel încât să-i fie hrană. Glucoza intră în celulă cu ajutorul insulinei. În cartea care am citit-o (scrisă de Iulian Mincu – profesor la facultatea de medicină – catedra de metabolism şi nutriţie – din Bucureşti, înainte de evenimentele din 1989) insulina era definită ca “cheia care deschide porţile celulei”.

Pancreasul “fabrică” insulină, o varsă în sânge; sângele o transportă în tot organismul şi ajută glucoza să intre în celule.

De ce este diabetul o boală aşa gravă?

Organismul bolnav de diabet (boală a pancreasului care nu mai poate “fabrica” insulina necesară), celulele acestuia, nu sunt hrănite. Celulele rămân “flămânde”… şi astfel organele respective (din a căror componenţă fac parte celulele respective) se “îmbolnăvesc” şi ele, boli ce poartă denumirea de “complicaţii ale diabetului”.

Eu am glicemie mare, dar nu am complicaţii… unii medici se miră… glicemie foarte mare şi complivaţii nik!

Ciudăţenie foarte mare!

Sunt unele persoane, care doar după o periadă de 3-4 ani de boală au complicaţii foarte mari. Eu, după 25 de ani de boală… nu am.

Logica mea de programator, aspirant la webmaster :) , mă face să iau chestiunea de la coadă la cap: nu am complicaţii, deci celulele organismului sunt hrănite… nu suferă de foame. Întrebarea este: ce mănâncă celulele organismului meu?

Dacă ţinem cont că mănânc frecvent fructe ne-preparate şi multe vegetale/legume… ţinând cont şi de noile descoperiri ale ştiinţelor medicale actuale, care fac diferenţa între glucoză şi fructoză, există un oarecare răspuns la întrebarea: ce papă celulele!

Fructoza, odată pătrunsă în sânge, nu are nevoie de insulină pentru a intra în celule. Ea intră singură, celula putând s-o metabolizeze, furnizându-şi energia necesară şi hrănindu-se.

02.26.10

Provocare de webmaster şi programator web

Posted in Sănătate at 12:46 am by rast

Se pare că gagii din cealaltă realitate îmi oferă o mână de ajutor pentru a-mi reveni din starea de lâncezeală mentală în care am căzut.

Cu mai mulţi ani în urmă, organizaţia ce se ocupă cu standardele de pe Internet, W3C, a început să pună bazele versiunii 5 al HTML-ului.

“Întâmplător” – încep să fiu convins că nimic nu este întâmplător în viaţa noastră – chiar ieri am găsit nişte exemple de pagini wed, realizate în noua tehnologie HTML5. Găsiţi aici, toată seria de exemple.

Schimbarea care mi-a atras atenţia este cea ilustrată în exemplul “Content Editable”, demo ce se poate vedea aici.

Chiar această simplă modificare a HTML5-ului, va duce spre mari transformări ale Internetului… şi cred eu, a întregii lumi.

În această zi, sfârşitul lunii februarie, 2010, standardul HTML5 încă nu este finalizat, documentaţia lui se află în stadiul “draft”, chiar pe site-ul oficial al W3C. Aici puteţi vedea un tabelcu documentele oficiale W3C, în care HTML5 figurează ca “Working Draft”.

HTML5 este bârfit de unii webmasteri că nu este suportat de versiuni mai vechi ale browsere-lor. Am făcut chiar de dimineaţă o încercare pe cele 2 browsere instalate pe calculatorul meu

  • Internet Explorer, mult depăşita versiune 6
  • FireFox versiunea 3.0.18

Editarea conţinutului funcţiona pe ambele browsere. Mă refer doar la această posibilitate a HTML5, de a edita conţinutul unei pagini web. Am preocupări de editare din paginile web, de mult timp, puteţi citi aici, ceea ce am scris pe blog, încă de când l-am început.

Îmi las mintea să fabuleze, imaginându-mi diverse scenarii ale viitorului, ce se pot naşte doar din această modificare a HTML-ului…

Ideea unor aplicaţii de CMS (Content Management System), aşa cum sunt ele în acest moment, trebuie schimbată. Întreţinerea unei pagini web va deveni mai simplă.

Browsere-le web şi paginile web de pe server vor fi “tratate” ca nişte simple documente (Word sau Notepad), uşor modificabile/editabile, de către orice utilizator, fără a avea o pregătire specializată spre tehnologii web.

Se pare că gagii din cealaltă realitate sunt la curent cu problemele de comunicare inter-umană din lumea noastră (fizică) şi i-au inspirat pe cei din W3c pentru a face acele modificări în tehnologiile Internet-ului, care să sporească această comunicare: de informaţii şi intenţii.

02.25.10

Interes şi indiferenţă – motivaţie de viaţă

Posted in Sănătate at 5:41 am by rast

Am scris mai demult despre interes şi indiferenţă, despre cum vede învăţătura lui Gurdjieff această problemă.

Găsiţi post-ul aici.

Pe vremea aceea eram mândru de mine că am urmat o cale de ascensiune spirituală, ajungând la o viaţă fără interese. Am fost, peste 30 de ani, mânat în viaţă de diferite interese/pasiuni, ceea ce mi-au dat motivaţii de viaţă, de cunoaştere, etc.

Am ajuns la o lipsă de interese de viaţă… la o indiferenţă foarte mare. Această lipsă de motivaţie este valabilă şi în acest început de 2010. Pe de o parte este un lucru bun: mă fereşte de diverse strass-uri în viaţă. Are multe beneficii, mai ales spirituale: economiseşte o energie psihică care se poate transforma în capacităţi intuitive despre viitor (Jules Verne) sau alte chestiuni (Einstein) ale vieţii. Depinde de direcţia în care îţi îndrepţi acea energie câştigată.

Eu am directionat-o spre a afla (intuitiv) cum a creat Natura (Dumnezeu) viaţa şi în ce fel rasa umană “şi-a bătut joc” de acest mediu natural în care am fost aşejaţi de creatorul nostru.

Am făcut o comparaţie între ceea ce am intuit/simţit că ar fi viaţa naturală şi ceea ce trăiesc/trăim zilnic, în acest început de mileniu III. Mă “apucă jalea”, motiv pentru care am început să-mi doresc Moartea… sătul de această viaţă “sucită” de la menirea ei.

După incidentul de la începutul anului, când m-am convins că mai am ceva de făcut pe aici, prin viaţa asta… , m-am hotărât să-mi îmbunătăţesc la MAXIM condiţiile în care trăiesc.

Am “aruncat”: de 6-7 zile insulina cu care mă “îndopau” medicii, de 1 zi pastilele pe care le luam ca înlocuitor…

Azi m-am simţit mult mai bine, chiar dacă glicemia a fost ceva mai mare: 340.

Tot astăzi cred că am găsit cauza unei alte afecţiuni de care “sufăr” şi de care am vorbit într-un post anterior: hipotensiunea.

Sângele este pompat în organism de către inimă. Inima trebuie să bată suficient de tare, astfel încât să producă o presiune suficientă să împingă sângele până în cele mai îndepărtate colţuri/extreme.

Eu, probabil şi alte persoane, ne-mai-având interese de viaţă, inima nu mai funcţionează cu puterea de a împinge sângele cum trebuie. Când stau în picioare, sângele (ajutat de forţa gravitaţională) se duce, cu preponderenţă, spre picioare, lăsând ne-alimentat creierul. Pentru a-l alimenta cu cât sânge are nevoie, inimii îi trebuie suficientă tărie să învingă forţa gravitaţională.

Interesele, pasiunile, stările de nervozitate fac să crească tensiunea, puterea inimii de a face presiune în vasele de sânge.

În poziţie orizontală nu sunt probleme, nici când stau pe scaun (vasele de sânge sunt pe sub genunchi, stând pe scaun se obturează puţin, creeând presiune in sistemul vascular, sângele ajungând la creier), nu am simptome de hipotensiune. Acest lucru îmi dovedeşte că inima este sănătoas, dar îi trebuie un stimulent să bată mai tare.

Este vorba de o emoţie, un interes, o motivaţie de viaţă.

La marea majoritate a oamenilor hipertensivi, care sunt oameni normali, cu pasiuni, dorinţe, supărări zilnice frecvente, presiunea prea mare este o problemă. Dacă ar putea să-şi controleze emoţiile (inteligenţă emoţională), le-ar reduce şi ar lăsa o pauză inimii, să bată mai încet… să se odihnească.

Să văd dacă obţin rezultate!

02.24.10

Jasmuheen – a trăi cu lumină

Posted in Sănătate at 5:33 am by rast

De Jasmuheen şi ideile sale despre hrana cu lumină ştiu de multă vreme. Prin 2003 am cunoscut pe cineva care a încercat să urmeze “indicaţiile” ei dintr-o carte şi a încercat să se antreneze să nu mai pape nik.

Nu am citit nici o carte scrisa de Jasmuheen, am citit fel de fel de articole despre ea şi cărţile ei. Recunosc (jur cu mâna pe roşu :) ) nu prea eram/sunt de acord cu ideea de a nu manca nimic.

În primul rând… dacă natura (Dumnezeu) ne-ar fi vrut mâncători de lumină, de ce avem (nativ) un aparat digestiv aşa de bine pus la punct???

În al doilea rând, la începutul lunii ianuarie 2008 nu am mancat vreo 4 zile. Nu imi era foame şi credeam că această pauză îmi va face bine la o constipaţie de câteva zile.

Am ajuns cu ambulanţa la spital. Am scris şi aici, pe blog, despre acele timpuri. Lipsa de mâncare a dus la o acidoză severă, cu dezechilibre foarte mari asupra întregului organism.

Acum, începutul lui 2010, am altă problemă… îmi ies, dimineaţa la trezire, glicemii foarte mari, peste 300. Am făcut insuluină… mă simt foarte rău. Am luat câteva zile medicamente… experimental! Am scris un post anterior… Glicemia, de dimineată tot mare. Uneori, pe la ora 23-24 noaptea glicemia este puţin sub 300 (286-278), dar dimineaţa… peste 300. În acest interval nu mănânc nimic. Sunt 2 ipoteze

  • intră în acţiune un mecanism de rezervă al organismului care extrage glucoză din depozitele de glicogen din ficat şi muşchi
  • corpul astral “se aprovizionează” cu energie/glucide din celaltă realitate.

Azi mi-am adus aminte de Jasmuheen şi de alte cazuri de oameni care nu mănâncă. Mă bate gândul să reduc din mâncare ce o halesc zilnic să văd dacă nu cumva am şi eu o astfel de caracteristică, de a avea nevoie de mâncare mai puţină.

Oricum mănânc puţin. Las aici, pe blog, o mărturie (nu, nu fac un proces verbal :) ) a problemelor de nutriţie ce le am şi a regimului meu de viaţă din acest sfârşit de februarie 2010.

Dimineaţă – trezirea la 6, beau un plic de trei în unu, Nescafe Strong (pe etichetă scrie că are 12,5 glucide) + o linguriţă ness, cu 1/2 l. apă. Din cauza hipotensiunii.

La servici, între 7 şi 16, mai beau 3-4 băuturi ca acasă. Uneori mănânc un măr.

Pe la ora 17 mănânc (păpică făcută de mama) vreo 40-50 glucide.

Pe total, 100-120 glucide zilnic… şi nu îmi este foame.

Aici e buba… nici la ora 17 nu îmi este foame, mănânc să scap “de gura mamei” şi din cauza a ceea ce am păţit acum doi ani.

Voi elimina şi medicamentele de diabet… să văd ce se va întâmpla.

Apoi voi reduce şi din cantitatea de glucide mâncare consumată.

Nu beau Strong-ul din cauza plăcerii gustului… nu-mi place, beau ness-ul din cauza hipotensiunii, îmi măreşte tensiunea şi pot sta în picioare fără să ameţesc. Acel plic de Strong îl beau foarte diluat, în 500 grame apă.

Nu mi-am pus niciodată problema de a nu mai mânca. Nu este, deci, o bucurie sau realizare pentru mine. Este chiar o sursă de probleme… oamenii din jur or sări pe mine să mă certe că nu mănânc.

02.22.10

Confirmări – viaţă şi moarte

Posted in Sănătate at 3:32 am by rast

Cochetez cu moartea. Nu sunt deprimat sau să fi suferit vreun şoc, care să-mi dea o stare vindecabilă de a fi sătul de această viaţă. Am avut 2 accidente pe care le-aş putea cataloga ca fiind morţi clinice: organismul meu era aici, întins pe un pat, iar eu (spiritul meu) dincolo. După ce am venit înapoi am rămas fără frică de moarte. Această stare, fără frică de moarte, nu s-a instaurat aşa… de-a moaca. A fost/este o atitudine de viaţă foarte conştientizată. Dincolo este mai bine decât aici. Din toate punctele de vedere!

Prin 2002+2004, când viaţa era oarecum mai suportabilă, m-am gândit “cât mai am de trăit”. Am simţit că “îmi este scris” să trec de 100 ani. Aşa a scris gagiu care m-a dat berzei să mă transporte aici, pe Terra.

Cam ăsta ar fi destinul meu: să trăiesc mai mult de 100 ani! Îmi vine să mă tai cu lama :) . Am doar 40 de ani, vin vremuri nasoale, unde drak :) mai suport 60 de ani! Sfinte Sisoe, aştia 40 de ani i-am trăit intens, consider că “mi-am trăit traiu’, mi-am mâncat mălaiu’”

Băăă!!! Care băgaţi mălai în traista mea!

Ştiinţele medicale îmi mai dau câteva săptămâni de viaţă. Ele spun că aş fi foarte bolnav. Da! Sunt bolnav de dor! Mi-e dor de tărâmul celălalt! Vreau să mă duc dincolo!

-  Gura! – îmi spune îngerul meu veghetor. Şefu’, ăla care ţi-a scris destinul, ţi-a dat un termen de valabilitate de peste 100 ani!

- Vreau căldură! Poate îmi scade termenul de valabilitate!

- Canci! Spune îngerul veghetor. Ai acelaşi termen de valabilitate indiferent de condiţiile climaterice.

Pe lângă toate aceste frământări ale mele am găsit un articol pe un site trimis (prietenii ştiu despre ce este vorba), despre durata vieţii. Articolul este aici.

Pe mine m-a întristat! Îngerul veghetor ar avea dreptate.

Când aveam 37 de ani, medicul de întreprindere, la firma la care m-am angajat, când m-a vazut pentru prima dată (pentru a-mi face formele de angajare) m-a întrebat dacă am terminat facultatea.

M-a pufnit râsul şi am răspuns:

- De 15 ani!

După ce s-a uitat şi în buletin, nu a mai comentat nik la răspunsul meu obraznic!

Are îngerul veghetor dreptate? Trec de 100? Of! Of! Of!

02.21.10

Pe muchie de cuţit

Posted in Sănătate at 6:57 am by rast

Nu scriu acest post pentru a mă plânge de ce voi spune. Am spus/scris deja, de multe ori, că viaţa pentru mine, este un chin şi abia aştept”să trec dincolo”, în plaiurile veşnicei vânători.

M-am declarat aspirant la titlul de webmaster, “meşteresc” la site-uri web, le ridic performanţele…

Am o nouă preocupare, pe care o voi face în paralel cu cea de webmaster, şi anume aceea de “propriul medic”.

Pe scurt: am glicemii mari (procenf de zahăr în sânge). Valoarea normală este de 80-120, eu am 300-340, deci cam de trei ori mai mult decât valoarea normala. Acest lucru ar atesta un diabet grav, destul de dez-echilibrat. Au fost cazuri de bolnavi, grav tare, care aveau 700-800 glicemie… io-s pe la jumate :) , doar cu un picior în groapă.

Tratamentul recunoscut ca fiind “sfânt”, în diabet – scăderea glicemiei, este cel cu insulină. Injecţii, cât mai dese cu cantităţi bine calculate de insulină. Eu, fiind pe DOS ca ceilalţi oameni, mă simt fparte rău dacă fac insulină (starea se numeşte hipoglicemie şi se lasă cu ameţeli, tremurături, stări alterate de conştiinţă).

Diabetul este o boală a pancreasului, nu a sângelui. Problemele trebuie luate în ordine. Ce se întâmplă… unui om îi mor nişte celule de pe pancreas, celule ce secretă insulina necesară. Ne-având insulină, organismul nu poate metaboliza glucidele mâncate, apărând astfel glicemiile mari. Din acest motiv, organismul bolnav de diabet (pancreas bolnav – celule Langerhans moarte), are nevoie de insulină “din afară”.

Până la descoperirea insulinei diabetul era o boală mortală. Cine făcea diabet, sănătatea se înrăutăţea iar peste o perioadă… cânta popa.

Chiar de pe atunci s-au observat că unele persoane u glicemie mare, dar nu mor. Astora li s-a spus că au diabet tip MODY. Acu’ vreo 10 ani, mi s-a dat şi mie acest diagnostic, de către medicii de la spitalul Cantacuzino (de câţiva ani, rebotezat cu numele de Paulescu).

În acest început de an 2010, medicii spun că la mine “s-a terminat” MODY-ul şi trebuie insulină. Asta ei (medicii) o spun din cărţi, nu mi-au făcut teste să vadă ce şi cum. Ne-găsind un medic specialist care să-mi facă teste, dacă mai este MODY sau nu, m-am testat singur. Vineri şi sâmbătă am luat medicamente… glicemia a scăzut.

De azi înainte, trec la măsuri mai severe dure, nu mai fac DELOC insulină şi trec pe medicamente orale.

Nu am intenţie de a deveni medic cu diplomă de informatician :) , dar sunt nevoit să mă tratez singur, după anumite principii de viaţă învăţate şi alte păreri medicale, găsite pe Internet (Google să trăiască).

Fac experienţe pe mine… dacă trece o perioadă fără a mai scrie pe blog… am dat colţul… “m-a pupat dama cu coasa”.

01.21.10

Pilot automat

Posted in Sănătate at 11:35 pm by rast

Apropo de cele ce mi s-au întâmplat la început de an… 31 grade, etc.

Zilele de spitalizare sunt destul de… “fără stres”, cu mult timp liber. M-am gândit mult la ceea ce mi s-a întâmplat… secerat brusc de o stare foarte grea. M-am întrebat de ce?… ce s-a întâmplat?… sunt chiar aşa bolnav?

Vocea interioară îmi spune ceva incredibil: s-a distrus pilotul automat!

Orice om are un “pilot automat”! Oricui i s-a întâmplat… să meargă pe undeva şi să nici nu-şi dea seama când a ajuns. Nu a conştientizat drumul parcurs. A ajuns la destinaţie, parcă condus de cineva.

Da! Creierul umn dispune de un “pilot automat”! Omul este foarte concentrat la dialogul interior iar informaţiile primite din exterior, prin intermediul organelor de simţ, nu mai sunt “procesate” conştient, ci de un “pilot automat“.

Încă de prin 2004 vocea interioară “m-a prevenit” că pilotul automat trebuie distrus. Se pare că viaţa naturală, aşa cum ne-a creat mama natura… sau Dumnezeu, nu are pilot automat.

Distrugerea pilotului automat este etapa următoare a puterii prezentului, de care vorbeşte şi Eckhart Tolle! Dezvoltând foarte, foarte mult puterea prezentului, adică să fii clipă de clipă conştient de ceea ce faci (conştientizând orice gest, vorbă sau pas pe stradă/trotuar, fără a mai apela la pilotul automat), vine şi momentul în care pilotul automat se distruge… organismul nu mai are nevoie de el!!!

Am şi o oarecare confirmare medicală. Înainte de externare mi s-a făcut o tomografie cerebrală… s-a scanat creierul şi s-au făcut un fel de radiografii. rezultatul spune că am pe creier nişte formaţiuni calcifiate – oare nu or fi formaţiunile ce controlează pilotul automat?

Viaţa fără pilot automat este foarte interesantă, devii conştient de toate frumuseţile, dar şi de toate nebuniile vieţii cotidiene/sociale. Nu pot spune că este un avantaj. Conştientizezi viaţi artificială în care suntem obligaţi să trăim, fiind învăţaţi să o considerăm normală… iar anumite abateri de la regulile articiale ale societăţii actuale, să le considerăm anormalităţi, demne de condamnări şi violenţe.

01.20.10

Moarte şi destin

Posted in Sănătate at 12:04 am by rast

Nu! Nu am murit! Am scăpat şi de data asta!

P 4 ianuarie dimineaţa ambulanţa m-a purtat spre camera de urgenţe al spitalului SF. Spiridon din Iaşi. Am avut “cazare” şi mâncare gratis vreo 15 zile. M-am întors Am dat pijamaua jos abia ieri la amiază. De azi intru în viaţa cotidiană, fără a mai servi cele douî perfuzii zilnice :) !

Tura asta a fost mai nasol: mi-am pierdut conştiinţa vreo 2 zile… nu-mi aduc aminte nik din ce s-a întâmplat. Au urmat vreo 5-6 zile de o oarecare confuzie, dar îmi aduc aminte :) ! De vreo săptămână funcţionez:

  • psihic – la parametri normali
  • fizic – mai am de recuperat

Nu-mi explic fenomenul… dar în acele zile îmi răsunau în cap cuvintele scrise de domnul Pavel Coruţ într-o carte

“luptă om din neamul oamenilor” – adică nu din neamul reptilienilor…

Ideea era să lupţi pentru a mai respira ceva O2!

Am avut timp să cuget, să fac bilanţuri, evaluări şi planuri de viitor! Sunt curios când va fi următoarea întâlnire cu “dama cu coasa“.

Dacă gagica nu m-a secerat definitiv înseamnă că mai am câte ceva de făcut pe aici. Simt că nu trebuie să ard gazu’ de pomană. Mai am de trecut prin nişte intersecţii karmice. Se pare că barza , când m-a paraşutat pe aceste plaiuri mioritice, mi-a înscris în registrul vieţii un destin ce trebuie îndeplinit! Dacă nu mă fac băiat serios şi lupt pentru el, destinul… va trebui să mai rămân pe-aici… în realitatea asta plină de criză, nervi, scuipaţi şi secreţii nazale + câini şi pisici bagaboande.

Tura asta nu aş mai numi-o “moarte clinică“… nu am văzut nici o luminiţă, nici un îngeraş cu aripioare… am avut doar gânduri şi idei interesante.

Am încercat să o iau de la capăt! Să desluşesc cauza care m-a adus aici. Nu am găsit decât 2 ipoteze… suficient de ciudate şi interesante (să nu SF-istice) să trec drept nebun pentru eventualele comentarii.

Aparatu medical nu şi-a exprimat părerea nici pe biletu de externare, despre cauze. Cert este că ăn ziua de 4 ianuarie, ceasul a continuam să bată în anatomia mea la 31 de grade. Diagnostic: hipotermie. Cred c-a fost mai mult… o încercare de evadare din lumea asta nebună, nebună, nebună!

“N-am scăpare nici în moarte,

fiindcă porţile-s închise”

M-am gândit şi la destin… apropo de planuri viitoare! Mă îndrept din ce în ce mai mult spre webmaster.

Planuri am… să vedem şi rezultatele!

11.13.09

Solilocvia extremă

Posted in Sănătate at 1:01 am by rast

Una dintre “problemele” mele, pe care nu le pot controla :) ! Chiar dacă mă apasă rău de tot.

În jurul meu (2 din 4 colegi de birou) oftează gu glas tare. 3 din cei 4 colegi vorbesc cu programale de pe computer dar, 2 dintre ei… oftează!

Psihologia modernă recunoaşte ca boală psihică: solilocvia – procesul de a vorbi singuri, al unor oameni.

Acest proces, de a vorbi singuri, fără a te adresa cuiva; este atribuit unei stări psihice de stres foarte mare. Dar oamenii care oftează, în locuri publice (birou de servici… 8 ore pe zi) nu cumva au un stres foarte mare?

Ar fi o solilocvia extremă… un stres mare, mare!

Iar urechile mele se confruntă cu oftaturi permanente. Nu m-ar deranja prea tare… dar oftează “cu glas tare”… nu mă pot concentra… când prind 5-6 minute de linişte (fără oftaturi sau vorbe)… am o viteză de bătaie la tastatură… de mă dor degetele :) ! Dacă nu m-aş concentra (dacă nu aş avea nimic de făcut… dacă aş “freca menta” pe web), nu m-ar deranja vorbele şi oftaturile. Uneori… când prind 5 minute de linişte mă concentrez… lucrez şi PAC! un OFFFF!! prelung şi cu voce tare. Efectiv mă sperii… în liniştea aşternută, concentrat asupra unor lucruri… şi PAC!!! zgomotu’… produs de una bucată gură umană + corzile vocale aferente.

Într-un fel, îi şi compătimesc pe cei 2 colegi… au probleme mari… oftează “din suflet”… ei au probleme cu sufletul, eu cu urechile!

Mi-am pus problema să îmi pun nişte căşti… să nu mai aud zgomote ambiante. Purtarea de căşti (urechi acoperite) duce la scăderea auzului în stare normală (ne-acoperite).

Trebuie leacuri pentru sufletele lor…

11.11.09

Gripa porcină şi sistemul imunitar

Posted in Sănătate at 4:58 am by rast

Nu! Nu mă aliniez zvonurilor de gripă porcină, cu frica-n sân să nu contactez virusu’. Dar trebuie să ţin tonusul acestui blog :) ! Am scris multe trăsnăi… una-n plus, ce mai contează!

Am găsit şi subiectul “la ordinea zilei”, despre care circulă vorbe şi idei… una dintre ele: circulă pe Internet un mesaj/text care propune anumite măsuri de igienă zilnică personală, împotriva virusului. Nu-l voi copy-paste integral, ci doar ultimul punct:

Beti cat mai multe lichide calde. Acestea spala virusii de
proliferare din gat inspre stomac, acolo unde nu pot supravietui
sau prolifera

Cea mai mare porcărie :) prostie, din textul de mai sus: “stomac, acolo unde nu pot supravieţui”. Care este prostia??? Simplu!!! Viruşii nu sunt organisme vii!!! Un virus nu poate să supravieţuiască, din simplul motiv că el deja este mort. Virusul este o secvenţă de proteină!

Nu încerc să vă conving de cele spuse mai sus. Profitaţi de prietenia prietenului Google şi căutaţi să vă informaţi despre viruşi: “virus” ca cuvânt cheie.

Doi la mână: dacă un virus stă în gât… cu ce mă deranjează! Problema este să nu intre în organism. În gât, el încă nu este intrat în organism… abia dacă îl ducem în stomac, apoi spre intestine, prin peretele intestinal, cu ajutorul sângelui… el (virusu’) va fi “distribuit” în toate celulele organismului.

Gâtul nu este o “poartă de intrare” în organism. Toate alimentele ce le mâncăm trebuie să ajungă în intestine… în gât nu se face nici o absorbţie.

Trei la mână: de ce lichide calde? Se tem viruşii de căldură? Îi apucă tremuratul şi se desprind de pereţii gâtului, căzând în apă :) ? O să se înnece! Să le dăm colaci de salvare!

Ce simt eu, desre viruşi în general, nu numai de ăsta, al gripei porcine?

Sistemul imunitar este baza! Sistemul imunitar este “otrava” oricărei gângănii ce încearcă să trăiască “pe spatele nostru”, hrănindu-se sau proliferând în organism.

După părerea mea, dacă o persoană care are sistemul imunitar bine… fortificat poate să se spele pe mâini o dată pe săptămână! Poate să mănânce viruşi cu polonicu’ :) nu face nici o boală… îl apără sistemul imunitar!

Next entries » · « Previous entries