Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for Povestiri cu tâlc

02.08.11

Regele, înţeleptul şi canibalii

Posted in Povestiri cu tâlc at 2:47 am by rast

Mai jos voi copy-paste o poveste simpatică, zic eu… din care putem învăţa despre relativitatea dintre bine şi rău: înţeleptul a suferit un rău – fiind întemniţat – dar acest rău se dovedeşte a fi un bine + ar fi putut fi mâncat de canibali.

Un rege se duce mereu la vânătoare cu înţeleptul său, pe care îl consultă de câte ori avea o dilemă.

Într-o zi regele se răneşte la un deget, aşa că îl întreabă pe înţelept: “E bine că m-am rănit sau e rău?”.

“S-ar putea să fie bine, s-ar putea să nu fie bine”, îi răspunde înţeleptul senin.

Mai trece un timp, rana se face tot mai mare.

Regele îl întreabă iarăşi pe înţelept: “E bine dacă rana-i mai mare sau e rău”…

Înţeleptul iarăşi îi spune: “Se poate să fie bine, se poate să fie rău”.

Degetul regelui se infectează şi apoi îi este tăiat.

Atunci regele se înfurie, crezând că înţeleptul nu ştie nimic şi îl duce la închisoare.

Într-un târziu, regele pleacă iarăşi la vânătoare şi se întâlneşte cu un grup de canibali, care îl sechestrează pentru ospăţul lor obişnuit.

Numai că ritualul de sacrificare presupunea ca omul care urma să fie mâncat, să fie întreg, să nu-i lipsească nimic din corp. Degetul tăiat al regelui i-a împresionat pe canibali în mod neplăcut; regele nu era bun pentru ospăţ, aşa că i-au dat drumul. Atunci regele s-a dus la înţelept, l-a scos din închisoare şi i-a spus: “Acum am înţeles ce-mi spuneai, te rog să mă ierţi pentru că te-am băgat la închisoare.

Dacă n-aveam degetul tăiat, canibalii m-ar fi mâncat”.

“Ah, n-ai pentru ce să-ţi ceri iertare”, ripostează înţeleptul.

“Dacă nu m-ai fi băgat la închisoare, eu aş fi fost cu tine la vânătoare şi canibalii m-ar fi mâncat pe mine.”

09.02.10

Realitatea nu este ceea ce pare

Posted in Povestiri cu tâlc at 8:12 pm by rast

În timp ce se afla în faţa copiilor din clasa a 5-a, Doamna  Thompson, în prima zi de şcoală, le-a spus un neadevăr. Ca  majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor săi că îi iubeşte  pe toţi la fel de mult.

Totuşi, acest lucru nu era posibil, deoarece în primul rând, cufundat în banca sa, era baieţelul numit Teddy Stallard.

Doamna Thompson îl urmărise pe Teddy în anul precedent şi observase că acesta nu se  juca cu ceilalţi copii, hainele sale erau neîngrijite şi era murdar mai tot timpul.

Şi  Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese până acolo încât Doamnei Thompson îi făcea plăcere să scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros şi roşu, un X mare şi îngroşat şi să îi dea nota 4.

La şcoala la care preda doamna Thompson, trebuia să revizuiască toate caracterizările elevilor, iar pe Teddy îl lăsase intenţionat la urmă. Totuşi, când a deschis dosarul acestuia, a rămas surprinsă să vadă că profesoara din primul an scrisese “Teddy e un copil isteţ, îşi face temele cu grijă, este manierat şi este o plăcere să fii în prajma lui”.

Profesoara din clasa a 2-a scrisese “Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii săi, dar este tulburat de faptul că mama sa suferă de o boala incurabilă, iar viaţa de acasă trebuie să fie foarte grea”

Profesoara din clasa a 3-a scrisese “Moartea mamei sale îl afectase foarte mult. Se străduieăte foarte mult, dar pe tatăl său nu îl prea interesează, iar climatul de acasă îl va afecta în curând, dacă nu se va schimba ceva”.

Profesoara dintr-a 4-a a scris “Teddy este retras şi nu mai este interesat de şcoală. Nu are mulţi prieteni şi uneori adoarme în timpul orei”.

De-acum, doamna Thompson înţelesese problema şi i-afost ruşine de ce făcuse. S-a simţit şi mai prost când elevii ei i-au adus cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase şi împachetate în hârtie stralucitoare. Mai puţin Teddy.

Cadoul acestuia era împachetat cu hârtie obişnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu să îl deschidă în faţa celorlalţi. Unii dintre elevi au început să râdă când a descoperit o brăţara careia îi lipseau unele pietre şi o sticluţă de parfum pe trei sferturi goală.. Ea i-a certat când a observat că braţara era drăguţă şi parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a rămas după ore în acea zi doar pentru a-i spune “Doamna Thompson, astăzi miroşi exact ca şi mama”.

Dupa ce copiii au plecat, a plâns timp de aproape o oră. În acea zi, a încetat să mai predea citirea, scrierea şi aritmetica şi a început să îi înveţe pe elevi.

Doamna Thompson i-a acordat o atenţie deosebită lui Teddy. Pe măsură ce lucra cu el, mintea sa a început să îşi revină. Cu cât îl încuraja mai des, cu atât acesta reacţiona mai bine. Până la sfârşitul anului, Teddy ajunsese cel mai isteî elev din casa, şi, în ciuda promisiunii că îi va iubi pe toîi la fel, Teddy a devenit alintatul său.

Un an mai târziu, a găsit o scrisoare de la Teddy în care îi spunea ca e cea mai bună profesoară pe care o avusese vreodată.

Au mai trecut încă şase ani până a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris că terminase liceul al treilea în clasă, şi că ea rămăsese cea mai bună profesoară pe care o avuse.

Patru ani mai târziu, a mai primit o scrisoare care spunea că va termina în curând şi facultatea cu cele mai bune rezultate. Încăo dată o asigura pe doamna Thompson că fusese cea mai bună profesoară.

Apoi au mai trecut încă patru ani şi a mai venit o scrisoare, cu acelaşi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.

Apoi o nouă scrisoare în care o anunţa că se va căsători.

Îi spunea că tatăl său a murit cu câţiva ani în urmă şi o întreba dacă ar vrea să participe la nuntă şi să stea în locul în care stă de obicei mama mirelui.

Bineinţeles că a acceptat. Şi a purtat brăţara căreia îi lipseau unele pietre şi a folosit acelaşi parfum pe care îl primise demult de la Teddy.

S-au îmbrăţişat, iar Teddy i-a şoptit la ureche “Multumesc pentru că ai crezut în mine. Multumesc pentru că m-ai făcut să mă simt important şi mi-ai arătat că pot însemna ceva.”

Doamna Thompson i-a şoptit cu lacrimi în ochi “Teddy, ai înţeles greşit. Tu eşti cel care m-a învăţat că pot schimba ceva. Nu am ştiut cum să predau elevilor până te-am întâlnit pe tine.”

MORALA:

Nu poţi niciodată să ştii cum poţi influenţa viaţa altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ţine seama de acest lucru în aventura ta prin viaţă şi încearcă să schimbi ceva în viaţa celorlalţi (şi ar fi ideal dacă ar fi în bine).

Şi nu uita!:
Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, decât în momentul în care se apleacă şi îi întinde o mână pentru a-l ajuta să se ridice!

06.12.10

Lecţie de fiscalitate

Posted in Povestiri cu tâlc at 4:23 am by rast

O povestire cu tâlc primită pe mail. Eu o copy-paste, aici, în blog, cu una învăţătură de minte: “toată lumea fură/minte“. Vorbeam mai înainte de moartea ego-ului… Tânăr fiind (15-20 de ani), neascultând încă de vocea interioară, doar de propriul ego, mai furam şi eu câte ceva… aşa învăţasem eu din viaţa socială… dacă nu furi, nu ai!

După ce am început să ascult de vocea interioară (să-mi omor ego+ul… prin înlocuirea lui cu esenţa mea – valorile corpului cauzal/valorile spiritului) am început “să părăsesc” acest obicei de “a agăţa de mână” diferite chestii.

spun copy-paste acum povestea:

“Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:

- Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!.

Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.

- Trebuie să fie tare bune merele alea, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:

- Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela.

Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:

- Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere.

Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:

- Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela.

Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:

- Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere.

Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:

- Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului.

Primul străjer merse la stolnic:

- M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!.

Stolnicul – repede la paharnic:

- Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere.

Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:

- Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere.

Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:

- Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă:

- Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”


O să spune-ţi că sunt eu prea extremist! Priviţi/citiţi ce spun şi alţii:

http://www.empower.ro/bani/oamenii-cinstiti-si-bogatia/

06.29.09

Să pari prost, dar să fii deştept

Posted in Povestiri cu tâlc at 4:37 am by rast

Un băieţel era considerat înapoiat mintal de către ceilalţi copii din vecini.

Cineva, ştiind că băiatul era inteligent, i-a întrebat pe ceilalţi copii de ce îl desconsideră şi îşi bat joc de el.

- Pentru că e un prost, au răspuns ei.

- Dacă îl punem sa aleagă între o monedă de cincizeci de bani şi una de zece bani, el o alege pe cea de zece bni, pentru că, spune el: este albă şi albul reprezintă puritatea. Şi mereu face la fel!

Mai târziu, vecinul l-a întrebat pe băieţel de ce alege mereu moneda de zece bani.

- Simplu! a răspuns copilul, dacă mai jucăm de câteva ori jocul ăsta, o să-mi umplu buzunarele cu monezi de zece bani. Dar dacă iau moneda de cincizeci de bani, jocul s-a terminat!


Datorită firii mele mairetrase multe persoane mă consideră “puţin” retardat. Nu mă deranjează acest lucru. De-a lungul anilor am observat că am unele avantaje. Vorbă populară: “lumea se fereşte de oamenii deştepţi” nu este fără fundament. Lumea mă crede prost slab dezvoltat mintal şi nu se fereşte de mine. Am putut astfel afla multe lucruri pe care oamenii, faţă de alţii, vor să le ascundă. Am, fără să vreau, uneori posibilitatea, să ascult unele intimităţi ale unor oameni!

De aceea poate, timiditatea nu este un defect, este, poate… o metodă de protecţie. Tupeul, îndrăzneala, te “aruncă în faţă”, te scoate în evidenţă… lumea te apreciază… dar pe tine ca om, cu ce te ajută aprecierea celorlalţi? Aş putea face referire la recentul deces al lui Michael Jackson, cu ce l-a ajutat faima, aprecierea celorlalţi??? Odată cu el, pot fi menţionaţi sute de VIP-uri.

01.15.09

Cele trei porţi

Posted in Povestiri cu tâlc at 3:50 am by rast

Un rege avea un fiu deştept şi curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viaţa, îl trimise la un bătrân înţelept.

- Lumineză-mă: ce trebuie să ştiu în viaţă?

- Vorbele mele se pot pierde precum urmele paşilor tăi pe nisip, dar o să-ţi dau totuşi câteva sfaturi. În drumul tău prin viaţă vei întâlni trei porţi. Citeşte ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăieşti din nou şi din nou ceea ce încerci să eviţi. Nu pot să-ţi spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima şi cu trupul. Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din faţa ta.

Bătrânul înţelept dispăru şi tânărul porni pe drumul vieţii.

Nu după mult timp, se găsi în faţa unei porţi mari, pe care se putea citi:

SCHIMBĂ LUMEA

- Asta era şi intenţia mea, gândi prinţul, căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc.

Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea şi vigoarea sa, îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorinţa sa.

El găsi plăcerea şi beţia cuceritorului, dar nu şi alinarea inimii. Reuşi să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară.

Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept care-l întrebă:

- Ce-ai învăţat tu pe acest drum?

- Am învăţat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.

- Bine, zise bătrânul. Utilizează-ţi forţele pentru ceea ce stă în puterea ta şi uită ceea ce-ţi scapă printre degete. Şi dispăru.

Puţin după această întâlnire, prinţul se găsi în faţa celei de-a doua porţi pe care stătea scris:

SCHIMBĂ-I PE CEILALŢI

- Asta era şi intenţia mea, gândi el. Ceilalţi sunt sursă de plăcere, bucurii şi satisfacţii, dar şi de durere, necazuri şi frustrări.

El se ridică deci, contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul său. Încerca să le pătrundă în caracter şi să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua luptă a sa.

Într-o zi, pe când medita asupra utilităţii tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalţi, îl întâlni din nou pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:

- Ce ai învăţat tu, deci, pe acest drum?

- Am învăţat că nu ceilalţi sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacţiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine, prind rădăcină toate aceste lucruri.

- Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce ceilalţi trezesc în tine, ei te descoperă în faţa ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria şi plăcerea, dar şi celor care fac să se nască în tine suferinţa sau frustrarea, căci prin ei viaţa îţi arată ce mai ai încă de învăţat şi calea pe care trebuie s-o urmezi.

Nu după multă vreme, prinţul ajunse în faţa unei porţi pe care scria:

SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUŢI

- Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut, îşi zise el şi începu lupta cu el însuşi.

El căută să pătrundă în interiorul său, să-şi combată imperfecţiunile, să-şi înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său.

După câţiva ani de luptă cu el însuşi, după ce cunoscu câteva succese, dar şi eşecuri şi rezistenţă, prinţul îl întâlni iarăşi pe bătrânul înţelept, care-l întrebă:

- Ce ai învăţat tu pe acest drum?

- Am învăţat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar şi altele care ne rezistă şi pe care nu le putem învinge.

- Aşa este, spuse bătrânul.

- Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toţi şi chiar împotriva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunţ, să mă dau bătut şi să mă resemnez.

- Asta va fi ultima ta lecţie, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te şi comtemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul şi apoi dispăru.


“O dorinţă mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi”… acele dorinţe, scrise pe fiecare dintre cele trei porţi, mai puternice decât omul, nu provin din esenţa omului. Chiar dacă sunt de neînvins, pentru conştiinţa obişnuită, ele nu fac parte din “imboldurile interioare” care merită a fi urmate. Cele trei dorinţe sunt “captate” în mod inconştient, dintr-un câmp morfic al planetei, fiind unele dintre cele mai puternice dorinţe ale oamenilor din ziua de azi. Aceste trei dorinţe tind a deveni omniprezente, făcând parte din conştientul tuturor oamenilor.

“Ce-ai învăţat tu pe acest drum?”… câţi oameni vor învăţa aceeaşi lecţie, citind doar această povestire? Marea majoritate, vor trebui să străbată acest drum “pe propriile picioare”, luând, în mod direct, “şuturi în dos-escu”, pentru a face un pas înainte pe cale “alinării inimii”. Iar unele persoane nu vor face “pasul înainte”, nici la bătrâneţe, în faţa morţii. Mulţi se încăpăţânează, având credinţa că doar ei au dreptate şi nimeni altineva…

“să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său”… un lucru demn de menţionat “să lupţi cu tine însuţi, cu personalitatea ta, pentru a o modifica conform esenţei tale”. Este ceva contrar unui nou curent, după părerea mea malefic omului: de a se accepta aşa cum este. Cei ce propovăduisc o astfel de atitudine de viaţă, să te accpţi aşa cum eşti (cu cele bune şi cele rele…), spun că se elimină anumite tensiuni şi nemulţumiri interioare. Da, dar este vorba de tensiuni şi nemulţumiri ale personalităţii. Esenţa ta lăuntrică tot “acoperită” va rămâne. “Alinarea inimii” nu va fi în progres… doar alinarea conştientului, în diferite împrejurări.

12.02.08

Piatra şi femeia

Posted in Povestiri cu tâlc at 2:38 am by rast

A fost odată ca niciodată o femeie care căuta să afle cât mai multe despre lume şi despre ea. Aşa că a plecat într-o călătorie. Era vară, foarte cald, aşa că femeia s-a oprit lângă un râu, să-şi potolească setea. În apă a zărit ceva strălucitor şi, curioasă, a vrut să vadă ce este. Astfel, a scos din apele râului o piatră mare cât pumnul ei, care strălucea puternic în soare. S-a bucurat de ea şi a băgat-o în geantă, mergând mai departe.

În altă zi, pe când se oprise undeva la umbră să mănânce, un călător cu un aer tare obosit i-a cerut ceva de mâncare. Femeia l-a poftit să mănânce împreună. După ce au terminat, pe când femeia strângea masa şi băga ce mai rămăsese înapoi în geantă, călătorul a zărit piatra care sclipea în razele soarelui.

A întrebat-o ce străluceşte aşa şi femeia i-a povestit cum a găsit piatra în râu, i-a plăcut şia luat-o cu ea. Călătorul şi-a dat seama că era vorba despre o piatră preţioasă şi care, probabil, valora mulţi bani. Şi-a mai dat seama că femeia habar n-avea de asta. Aşa că i-a cerut piatra.

Femeia i-a dat-o. Apoi drumurile lor s-au despărţit.

Călătorul s-a bucurat mult că o obţinut aşa uşor piatra care urma să-i asigure un trai excelent… Asta până au început să apară gândurile.

Aşa că a căutat-o pe femeia cea generoasă şi i-a spus:

- Uite, ia piatra înapoi şi dă-mi altceva şi mai preţios. Dă-mi acel lucru din tine care te-a făcut să-mi dăruieşti piatra imediat ce ţi-am cerut-o.


“A fost odată ca niciodată”… adevărat acest început al povestirii? Oare ce femeie/om ar face aşa ceva: să dea piatra…

“valora mulţi bani”… iar bani, mulţi bani :) . Până şi poveştile şi povestirile au început să fie cu şi despre bani. Îmi aduc aminte de legendele româneşti sau ale altor popoare. Oamenii fugeau după “tinereţe fără bătrâneţe”, după sănătate, după bucurie veşnică, etc. Acuma, poveştile se re-scriu şi protagoniştii fug după bani… Făt Frumos face un credit la Babacu Credit S.A.,  investeşte suma într-un motor super-înaripat, il montează lui Armăsaru Rablagit şi-l dotează cu a cincea viteză… şi porneşte în căutarea lui Ileana Cardu Plin, care are nişte depozite în valută la Banca din colţ. A luat cu el 4 saci goi în care să pună bănetu’. Eiii!!! Sună bine?! :)

“femeia habar n-avea”… femeia pornise “să afle cât mai multe despre lume şi despre ea“, fără să se gândească la implicaţiile economice şi criza financiară :) . Nici nu se specifică, în cadrul povestirii, cât de doldora era punga din geanta femeii… se vorbeşte doar de ceva potol/haleală.

“Asta până au început să apară gândurile”… iată că “mustrările de conştiinţă” îşi fac apariţia.

“ia piatra înapoi şi dă-mi altceva şi mai preţios. Dă-mi acel lucru din tine“… Yes! Yes! Yes! Călătorul din poveste, pornit pe drumul către bani îmbogăţire, a încercat să profite de oportunitatea ivită în cale, de a-i lua piatra femeii, dar a fost invadat de gânduri (or fi fost şi ceva imbolduri interioare :) ) ne-gândite şi “întors” spre valori “din tine” interioare. Oare oameni din această lume, de secol XXI, vor fi întorşi din drumul lor către înnavuţire, spre valori interioare?

11.26.08

Sărăcie – bogăţie: puncte de vedere

Posted in Povestiri cu tâlc at 3:27 am by rast

Un om bogat, un moşier, şi-a luat fiul într-o călătorie prin ţară pentru a-i arăta cum trăiesc oamenii săraci.

Au stat o zi şi o noapte în casa unui fermier/agricultor. La sfârşitul călătoriei, pe drumul de întoarcere, tatăl l-a întrebat pe fiu:

- Ce părere ai despre călătorie?

- O părere foarte bună, tată!

- Ai văzut cât de săraci erau fermierii la care am înnoptat?

- Nu mi s-au părut săraci, tată!

- Cum aşa, fiule!

- Noi, acasă, avem un câine! Ei au patru!

În grădină noi avem o fântână, ei au un pârâu fără sfârşit!
Tot în grădină, noi avem nişte lămpi de import, ei au mii de stele!
Grădina noastră este până la marginea proprietăţii, până lângă gard! Ei nu au gard, grădina lor este dincolo de orizont!

10.20.08

A-ţi da cu părerea!

Posted in Povestiri cu tâlc at 3:43 am by rast

Un om i-a spus unui maestru sufi ca sufiştii se înşeală. Maestrul i-a dat un inel şi i-a zis să se ducă la piaţă şi să-l vândă cu 500 de dinari. În piaţă nimeni nu i-a oferit mai mult de 5 dinari, cu toate că inelul era foarte valoros. Omul s-a întors cu inelul la maestru şi i-a zis că este un fals. Atunci maestrul l-a trimis a un bijutier ca sa-i spună cât face. Bijutierul i-a oferit 1000 de dinari. Omul nostru s-a dus şi i-a spus maestrului cât valorează inelul. Maestrul i-a spus:

- Mai întâi fii un sufi. Abia după aceea vei şti cu adevărat dacă sufiţii se înşeală sau nu.


Datul cu părerea este combătut în aproape toate sistemele filozofice (religiile) ale lumii, dar nu este respectat deloc. Indiferent de religie sau credinţe datu’ cu părerea este inutil şi aducător de probleme, aflarea adevărului fiind o premiză importantă de dezvoltare personală, aducând un echilibru psihic foarte stabil.

“Omul s-a întors cu inelul la maestru şi i-a zis că este un fals”… un exemplu clar de manipulare socială. Omul a adoptat părerea celor din piaţă, fără a-şi pune el însuşi problema autenticităţii şi valorii inelului. În acest caz, al unei bijuterii, trebuie să ai cunoştinţe suplimentare pentru a determina dacă un astfel de obiect este original sau un fals. În viaţa de toate zilele întâlnim cazuri în care nu trebuie să fii mare expert într-un domeniu, ci ar trebui doar să fii mai atent şi să cauţi mai multe informaţii.

“Mai întâi fii un sufi. Abia după aceea vei şti cu adevărat dacă sufiţii se înşeală sau nu”… a venit timpul să mă mai laud puţin :) ! Acum 15-16 ani citisem fel de fel de cărţi: filozofie orientală, Osho, etc. Îi credeam sau nu! Era o opţiune raţională de a crede sau nu fiecare idee. Acuma, după atâţia ani de experienţă, când citesc câte ceva, compar cu experienţa dobândită dacă să cred sau nu.

Dacă ideea respectivă “atinge” câte ceva din experienţa personală îmi dau cu părerea, crezând sau nu în acea idee. Dacă ideea exprimată “nu atinge” experienţele acumulate, prefer să nu-mi fac nici o părere, lăsând în seama viitorului “să mă poarte” prin acele “întâmplări” ale vieţii care să-mi confere experienţa necesară pentru a-mi exprima părerea!

10.10.08

Banii: ochiul dracului – cu buza umflată

Posted in Dezvoltare personală, Povestiri cu tâlc at 3:51 am by rast

Pe o listă de discuţii, cu o denumire foarte inspirată vis-a-vis de ceea ce se întâmplă în lume în ziua de azi: hazdenecaz, am primit o povestioară care după mine, are o mare legătură cu dezvoltarea personală, aşa cum o văd eu. Arată fragilitatea acumulării de bani, şi posibilele ţepe ce se pot lua, atunci când banii sunt consideraţi un scop în sine.

“Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor american particular, însoţit de asistentul lui. A bătut la prima uşă întâlnită şi i-a spus proprietarului:

- Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe. Dacă îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro.

Ţăranul a fugit repede în pădurea din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului, şi-a luat cei 10 euro, şi le-a spus vecinilor despre ce afacere a făcut. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.

După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor:

- Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro.

Ţăranii au dat fuga în pădure, au cules broscuţe şi le-au predat pentru 20 euro/bucată, investitorului. După alte câteva zile, acesta s-a întors în SUA presat de afacerile de acolo, lăsându-l pe asistentul lui să vină cu broscuţele după cel mult o săptămână. Înainte de a pleca, le-a spus:

- Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent în State. Vă promit însă că la întoarcere am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata.

Şi a plecat, în uralele sătenilor fericiţi de pleaşca ce a dat peste ei. A doua zi, asistentul investitorului a adunat sătenii şi le-a spus:

- Fraţilor, m-am gândit la o afacere ăentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 de euro/broscuţă. Dacă vreţi, vi le vând eu înapoi pentru 35de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60. Profitul vostru va fi frumuşel. Ce spuneţi?

Sătenii, s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei degrabă. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat pe la cunoscuţi, pe la bănci, care pe unde a putut, şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Asistentul investitorului a luat banii, a plecat în SUA, iar pe săteni nu i-a mai căutat nimeni, niciodată. Au rămas cu banii daţi, cu împrumuturi scumpe la bănci şi fără să deţină nici un activ în plus faţă de ceea ce aveau înaintea afacerii.

Aceasta este povestea crizei subprime, pe înţelesul celor care nu au deprins cotloanele businessului bancar.”


Apropo de ideea de investitor, pe care mulţi co-naţionali încă îi mai aşteaptă: nimeni nu vine să-ţi dea, toţi vin să-ţi ia! Nu vreau să dezvolt ideea, ar putea crea ample şi diverse dezbateri/polemici.

“am să îţi dau pe ea 10 euro”… meseriaş americanu’ :) , lucra cu euro!

“De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro”… oamenii au fost încântaţi de mărinimia investitorului, nu au gândit problema în complexitatea ei (apropo de gândirea liniară şi de a scoate o idee din context). De unde avea americanu investitorul bani să-i arunce pe broscuţe? Le vindea italienilor să le mânce cu spaghetti :) ?

“Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent în State”… un nou trend, apărut de mult timp în lume dar, mai recent, cu o explozie de cursuri bine plătite, ne învaţă cum să facem planuri detaliate pentru noi afaceri. Investitorul de mai sus, pasionat de broscuţe şi oameni care nu gândesc, oare s-a gândit mult până să-şi facă planul de afaceri? I-au trebuit multe dosare, pagini A4 sau kilo de memorie pe HDD? Pe o listă de discuţii voia un tip să facă o afacere: să ia teren agricol în arendă, să cultive X şi apoi să le vândă. L-am întrebat dacă are persoane care să cumpere X… va avea piaţă de desfacere? El nu şi nu… că trebuie un bun plan de afaceri. Părerea mea, şi o susţin aici (că-i blog-ul meu :) ), chiar dacă mă va înjura Internet-ul că-s Gică Contra, TE P__I pe el plan bun de afaceri, dacă nu ai piaţă de desfacere… cumpără-ţi funie şi săpun (pentru afacere)!

Povestea de mai sus stârneşte, cumva – cuiva, amintiri despre Caritas – Cluj, FMI – Vântu, etc…

Fraieri “culegători de broscuţe” să fie, că investitori descurcăreţi… se găsesc.

10.06.08

Mâna destinului

Posted in Povestiri cu tâlc at 4:24 am by rast

Poveste zen:

Nobunaga, un mare războinic, hotărâse să atace duşmanul, deşi armata lui era doar a zecea parte din cea inamică. El era sigur că va învinge, dar soldaţii lui erau plini de îndoială. Atunci, Nobunaga opri marşul în faţa unui templu şi le spuse oamenilor săi:

“După ce mă voi ruga în templu, voi da cu banul: dacă iese cap, vom câştiga, dacă iese stema, vom pierde. Suntem, doar, în mâna destinului…”

Intră astfel în templu, se rugă în tăcere, apoi ieşi şi dădu cu banul. La aruncare a căzut cap. Soldaţii, încrezători, erau nerăbdători să dea lupta. După ce au câştigat bătălia, locotenentul lui Nobunaga spuse:

“Nimeni nu poate schimba destinul!”

“Aşa e”, recunoscu Nobunaga, arătându-i moneda care avea cap pe ambele feţe.


Nu vreau să par un cârcotaş sau vre-un Gică Contra :) dar, chiar dacă acţiunea lui Nobunaga a avut un rezultat şi o intenţie pozitivă… tot manipulare se cheamă. Acesta este, poate, un exemplu de manipulare considerată pozitivă. Vreau numai să subliniez caracterul acţiunii, de a fi manipulare, oarecum inconştientă.

“Suntem, doar, în mâna destinului…”… după cum am mai spus şi într-un post anterior, ideea destinului încă nu-mi este definitiv clarificată. Am avut evenimente în viaţă care certifică această teorie, dar şi evenimente care o contrazic. Nu pot să cred în existenţa unei mâini a destinului. În situaţia actuală… “îi dau posibilitatea să se manifeste”! Sunt într-o situaţie “fără ieşire”. Raţional, întorc stările de fapt, pe toate feţele… nu văd nici o portiţă, fie ea şi retrogradă situaţiei actuale. Aşa cum pe vremuri, Mircea Crişan, a definit comunismul: ca “o scară care urcă într-un zid” (adică… mergi… mergi… până la un punct!), aşa-mi văd existenţa. Nas în nas cu zidul! De aici în colo, numai existenţa unui destin mă poate salva!

« Previous entries