Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for Inteligenţă emoţională

10.17.08

2012

Posted in Inteligenţă emoţională at 4:43 am by rast

În una din cărţile publicate anul acesta: “Taina muntelui ascuns – kaput apocalipsa 2012!”, domnul Pavel Coruţ combate cu argumente foarte clare şi directe, apocalipsa prezisă pentru anul 2012, vehiculată “cu toată forţa şi convingerea” pe toate căile mass-media, făcându-se inclusiv fel de fel de filmuleţe cu diverse dovezi şi argumente.

Puteţi citi aici un fragment din această carte. Important este să nu cazi în nici o extremă. Să nu-ţi faci griji pentru ziua de mâine (ideea unei vieţi fără griji – a trăi clipa doar – aparţine multor autori: Osho, Eckhart Tolle, Ilie Cioară, etc.) este soluţia ideală… un exerciţiu mental deosebit… poate chiar un sport extrem :) !

09.04.08

Paza minţii

Posted in Inteligenţă emoţională at 4:26 am by rast

Trăieşte clipe ciudate. Are stări psihice interesante, le-ar putea cataloga în categoria lucrurilor pozitive. Nu le poate defini, un fel de bucurie interioară… dar o bucurie fără motiv. Tot ceea ce îl înconjoară, atunci când vine în contact cu lumea exterioară, ar trebui să-i dea motive de îngrijorare, tristeţe sau supărare, poate chiar anxietate sau depresie. A învăţat, în ani de zile, cum să-şi stăpânească mentalul, cum să pună pază minţii, să nu-l acapareze gândurile negativiste, ce-i pot crea stări psihice dis-confortante. Vremea caldă a atmosferei îl ajută. Nu este un mistic să creadă că “i-a pus Dumnezeu mâna în cap”, este destul de acaparat de gânduri raţionale. De multe ori ăşi pune problema dacă este bine ceea ce face. Se complace într-o oarecare stare de confort psihic şi a încetat lupta pe plan material. Lumea fuge după bani, el se gândeşte că poate ar trebui şi el să ceară o mărire de salar… sau să lupte pentru o activitate aducătoare de hârtii inter-schimbabile cu produse industriale sau alimentare. Dacă ar depune o astfel de activitate, de creeare de noi şi suplimentare fonduri băneşti, ar trebui să renunţe la acele momente de regăsire de sine, de bucurie interioară dată de liniştea mentalului. Ar trebui ca mintea să-i fie ocupată cu probleme tehnice, ne-mai-fiind focus-ată pe puterea prezentului, pe simţămintele interne.

Pune în balanţă cele două stări: de bucurie interioară aproape de o inconştienţă raţională asupra viitorului; şi o stare de agitaţie mentală. Câştigă prima. Priveşte problema din alt punct de vedere: dacă va continua să trăiască în această stare multă vreme, fără a-şi pune problema unei siguranţe a viitorului, fără a da din coate pentru o bunăstare materială mai mare, cât va putea continua să trăiască o astfel de viaţă? Decât o viaţă de 30-40 de ani, cu un psihic “la pământ”, cu stări depresive sau de supărare, preferă o viaţă mai scurtă, de 2-3 ani, dar cu stări de bucurie interioară.

Nu! Nu a căzut pe panta leneviei. Simţul interior îl ţine treaz, îl pune să se documenteze asupra realităţilor sociale. Nu are o viaţă de terchea-berchea, căscând gura la stările pozitive. Însoţit de stările pozitive citeşte foarte multe noutăţi, multe ştiri din variate domenii sociale. Are un dialog interior, vede spre ce îl îndrumă simţul interior şi îşi pune întrebarea cum îl vor ajuta noile informaţii dobândite? Nu s-a canalizat spre specializarea într-un anumit domeniu, citeşte noutăţile din toate domeniile sociale; de la preţul petrolului la comportamentul emo. Găseşte şi lucruri noi, de care încă nu a auzit dar pe care, societatea sau câţiva reprezentanţi ai ei, le practică.

Nu mai judecă noile obiceiuri ale societăţii din prisma vieţii pe care a trăit-o, nu mai spune “pe vremea mea…”, încearcă să compare noile tendinţe ale societăţii cu viaţa naturală. Anumite tendinţe, privite din punctul de vedere al unor valori trecute, par a fi nişte blasfemii, nişte devieri comportamentale dar, într-o oarecare măsură, ele se apropie de natural-ul din noi, de adevărata natură umană.

Oricum, ca principiu de viaţă, atât cât i-a mai rămas să trăiască, şi-a pus în minte să aibă în continuare un control mental al gândurilor negativiste, o pază a minţii pentru a nu permite unor gânduri negativiste să se dezvolte. Înlocuirea unor astfel de gânduri, cu gânduri progresiste, pozitive. Poate şi aşa va face!

09.02.08

Cel mai tare din parcare

Posted in Inteligenţă emoţională at 12:42 am by rast

Nu a fost un moment de cotitură; a venit treptat, aproape fără să-şi dea seama: a început să nu mai pună preţ pe apreciarea celorlalţi. Nu-l mai interesa părerea celor din jur. Înainte, când punea preţ pe aprecierea celorlalţi, era mai îngrijit, se ocupa de aspectul exterior: se bărbierea des, se uita în oglindă, purta haine călcate şi elegante. A început să nu-l mai intereseze aprecierea celorlalţi: şi aşa era o făţărnicie, o apreciere face-to-face, “pe la spate” tot bârfă era şi nu primea nici un ajutor dacă avea nevoie. Ori cu apreciere, ori fără… tot singur eşti… nimeni “nu este lângă tine”, toţi vorbesc, spun că te respectă, că eşti bun, îţi zâmbesc, etc. Dar la ce te ajută toate acestea? Când îi soliciţi la o colaborare, dacă nu au un interes personal direct, nimeni nu pune umărul. Deci: aprecierea altora – PAS; pierdere de timp!

Multă lume a început să aibă o părere proastă despre el, unii nici nu-l bagă în seamă, parcă nici n-ar exista. Trăieşte din plin ideea “haina îl face pe om”. Dacă nu-i îmbrăcat elegant, cu pantaloni la dungă şi cămăşi cu guler scrobit parcă nu ar avea nici creier prin cap. Lumea îl consideră un terchea-berchea. În primul rând pe plan profesional. Este de mirare! Nimeni nu pune preţ pe cunoştinţele lui. Nici nu-l lasă să vorbească. De parcă pantalonii fără dungă şi barba nerasă ar echivala cu un tabula-rasa profesional. O singură persoană îl apreciază, un inginer cu care a lucrat co la cot la un proiect. Inginerul se miră şi el, de ce noul lui şef nu se foloseşte de cunoştinţele lui. El s-a obişnuit cu ideea. Stă în colţul lui şi aşteaptă să-şi dea careva seama că ştie şi el ceva, nu respiră oxigenu’ de pomană.

Nu este un tip care să se impună. Nu se crede cel mai tare din parcare! Ăşi ştie “lungul nasului”. Nu-i nici cel mai bun, dar nici cel mai slab. A încercat, o vreme, să aducă îmbunătăţiri la locul de muncă. A vorbit cu şefu’, a făcut dosare cu idei de progres şi îmbunătăţire, a adus argumente, calcule economice. DEGEABA! Ori cu peretele, ori cu şefu’! Din fericire pentru el, a ajuns la acea linie de echilibru extrem descrisă de un poet:

“De crezi în tine când omenirea, nu crede
Dar să-i crezi şi ei cumva!”

Oamenii nu cred în el, dar asta nu-l descurajează. El ştie că este pe linia de plutire, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Nu mai vrea de mult să schimbe lumea. Cu mulţi ani în urmă a fost şi el unul din cei care credea că el este grozav, că va schimba lumea… i-au trecut frisoanele! Este o rotiţă dintr-un angrenaj care trebuie să se mişte. Angrenajul se mişcă! Făcând perte dintr-un angrenaj, s-a adaptat: se mişcă cu viteza angrenajului şi în direcţia aleasă de angrenaj. Nu mai încearcă să schimbe nimic. Ar putea să se mişte cu o viteză mai mare, să schimbe poate direcţia, luând un randament mai bun. Aruncă apropouri pe ici pe colo, nu-l bagă nimeni în seamaă. El nu pierde nimic, pierd cei ce ar putea beneficia de experienţa lui şi de puterea lui de organizare, de sistematizare.

08.26.08

Cât trăiesc sau cum trăiesc?

Posted in Inteligenţă emoţională at 3:15 am by rast

Nu-l mai interesează de multă vreme durata vieţii. Multă lume vrea să trăiasca o viaţă cât mai lungă. De când a scăpat de frica de moarte nu-l mai interesează “viaţa lungă”. Îl interesează calitatea vieţii, să aibă o viaţă suportabilă. Viaţa este un fel de balanţă, într-un taler pune problemele, ceea ce-i creează stări de disconfort – în celălalt taler pune bunătăţile, ceea ce-i creează stări bune, de bucurie sau plăcere. Odată pusă într-un taler, starea este analizată din mai multe puncte de vedere, durată de timp, intensitate, etc. În primii ani ai tinereţii balanţa era pozitivă, înclina pe talerul cu bunătăţi speranţa într-o viaţă mai bună. Avea o credinţă, insuflată de cei din jur, că lucrurile evoluează, că omenirea tinde spre a-şi îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Odată cu trecerea anilor, pe măsură ce experienţa personală se îmbogăţea cu diverse cazuistici trăite, balanţa îşi schimba înclinarea. Rând pe rând multe din speranţele ce stăteau în talerul cu + treceau în cele cu – şi balanţa se înclina invers. La un moment dat speranţa s-a epizat. În talerul cu + nu mai era speranţă.

Începuse să creadă că are probleme de percepţie datorită unor idei personale preconcepute. Începuse să se resemneze că este pierdut… că este “dus cu capu’”. Nu mai vroia să lupte, să caute metode de însănătoşire. Credea că are probleme şi este bine să se stingă, să nu mai facă degeaba umbră pământului. Ceva în interiorul lui încerca să tragă de el, îi umplea rezervorul cu ceva carburant astfel încât să mai supravieţuiască… o ducea de azi pe mâine. Balanţa era fix pe zero, nici +, nici -. Începuse să-şi facă nişte griji de viitor. Lumea din jur se năruia, bruma de valori rămase din educaţia suferea mari cutremure, balanţa începea să se încline spre -. A început să ridice o rugă spre nevăzutele puteri, vroia un strop de adevăr: ce se întâmplă, are el probleme sau lumea a luat-o razna.

A început să se documenteze cum trăiesc alţii, care ste modalitatea lor de percepţie. Lumea este percepută la fel. Nu el are probleme de percepţie, lumea a luat-o razna. Se întâmplă ceva în lume. Oamenii mor din ce în ce, la vârste cât mai fragede… de boli ciudate, incurabile sau pur şi simplu mor… fără explicaţii. Oameni, cât de cât în vârstă care deja au asistat la moartea fiilor lor.

Nu, nu este problemă de percepţie, şi alţii au ajuns la aceeaşi concluzie. Nu-l bucură constatările, balanţa s-a echilibrat iar la zero, dar asta din cauză că a plecat ideea că are probleme de percepţie. În sfârşit ceva ce pleacă de pe talerul cu -.

Să se bucure că deja ajunge la 40 şi nu dă mari semne de slăbire peste puteri? Ocoleşte tot ceea ce ştie că poate să-i facă rău, tot ceea ce poate să se aşeze în talerul cu -. Ocoleşte alimentarea de la super-market-uri, produse cu multe toxicităţi. Preferă o alimentare cât mai aproape de natural. Sunt şi aici probleme. Toxicităţile antrenate în atmosferă sunt spălate de ploi, cărate în straturi de pământ şi apoi re-înmagazinate în produsele naturale ce sunt considerate alimente. Natura este răscolită… încă ceva pe talerul cu -. Cine va putea scoate acest – al naturii. Câţi ani va trebui naturii să se re-clădească, dacă oamenii o vor lăsa în pace? Dar o vor lăsa oamenii în pace?

08.22.08

Omul sfârşit

Posted in Inteligenţă emoţională at 4:45 am by rast

În tinereţe l-a frapat o idee dintr-o carte: “Casa Buddenbrook”, de Thomas Mann. Un tip, om de afaceri prosper, toate îi mergeau f. f. bine, a avut o cădere bruscă. Toate au început să-i meargă prost, relaţiile familiare, afacerile… toate…, incluviv probleme de sănătate. Omul, “destinul lui”, parcă se terminaseră brusc. Nu mai era loc şi pentru el! Îi sunase ceasu’: brusc, deodată şi instantaneu. Nimeni, dintre cei apropiaţi nu-şi puteau explica situaţia. Nici el nu putea să şi-o explice. A murit brusc!

Ideea l-a surprins! Cum ar fi posibil aşa ceva în viaţa de toate zilele. Citise o carte! Imaginaţia lui Thomas Mann, fără pregătiri în domeniul medical – psihologic. Ar fi posibil aşa ceva în viaţa reală?

Trece prin astfel de stări! Se simte ca un “om sfârşit”! Nu mai are motivaţie de viaţă. E un paradox: nu are motive să trăiască, dar nici motive să moară părăsească această viaţă. Se simte un om terminat! Nu mai doreşte nimic! Nu este o stare rea (ar avea motiv pentru suicid!), este o stare de echilibru relativ. Bătrâneţea nu-l sperie. Apropierea morţii îl lasă rece şi fără dorinţă de a trăi. Mintea e foarte lucidă, e foarte logică, voarte conştientă.

- Nu! Nu eşti în pragul morţii! A murit ceea ce ai fost! A murit manipularea din tine! Nu mai ai nimic de la alţii, nu mai ai nimic de la mediul în care trăieşti. A murit manipularea. Te naşti TU!

- Sunt gol! Nu mai am dorinţe! Mă simt sfârşit!

- Dorinţe! Ce-şi doresc oamenii? Ceea ce este la modă! Nu sunt dorinţele lor! Sunt manipulările celor din jur! Când nu mai ai dorinţă ai întreagă putere asupra ta! Dorinţa te manipulează! Când dorinţa încetează, începe adevărata alegere. Ai putere deplină asupra destinului tău!

- E greu! Încotro s-o apuc?

- Da! E greu! Abia acum începe adevărata responsabilitate. Până acum puteai da vina pe alţii, pe societate, pe educatorii tăi – că ei te-ar fi învăţat să… Nu mai ai pe cine da vina! Tu decizi: la stânga sau la dreapta. Responsabilitatea îşi aparţine. E viaţa ta. Vezi! O lipsă de manipulare: nu ai motiv nici să mori nici să trăieşti. Oamenii ce se sinucid au motive personale temeinice! Lipsă de apreciere, singurătate, depresii. Decizia e a ta: rămâi sau pleci!

- De ce să rămân? De ce să plec? Nu văd motive pentru nici una! E greu să rămân: condiţii foarte grele de viaţă: mâncare din ce în ce mai proastă, apă din ce în ce mai rea, aer din ce în ce mai toxic!

Tânăr şi neliniştit

Posted in Inteligenţă emoţională at 12:41 am by rast

Tinereţea este o etapă de viaţă ireversibilă. După ce ai dat foile tinereţii, din cartea vieţii, începe o altă etapă cu alte probleme şi alte abordări ale vieţii. După buletin (şi nu numai) am terminat-o cu tinereţea. Păr cărunt, dureri de şale, riduri.

Neliniştea este o stare psihică generată de diverşi factori. Ea poate apare la tinereţe, dar şi în alte etape, chiar şi la bătrâneţe. Neliniştea, şi ea, am depăşit-o de multă vreme. E faină liniştea, îţi dă un mare şi stabil, punct de echilibru în viaţă. Dar, “te paşte“, un alt posibil aspect al vieţii: plafonarea. Nu mă refer aici la latura profesională a vieţii. Ea poate fi stimulată pe diverse căi, nu neapărat însoţită de nelinişte.

Mă refer la o latură personală, de dezvoltare personală. Ajungi să-ţi sistematizezi, pentru întreaga existenţă, anumite principii care te duc la plafonare. Viaţa cotidiană nu-ţi mai oferă ncici un alt punct de vedere, prin prisma căruia să priveşti viaţa şi să încerci o îmbunătăţire a principiilor existente. Ai nevoie, la un moment dat, să intri în contact cu idei noi, pe care să le analizezi şi să încerci să le integrezi în sistemul tău de valori şi atitudini de viaţă.

Din acest punct de vedere am rămas gol la un moment dat. Viaţa cotiduană, însoţită de marile transformări ce le cunoaşte de la zi la zi, nu-mi oferă puncte de vedere deosebite asupra vieţii. Observ la tineri tot felul de manifestări ale personalităţii, majoritatea maladive. Multe din aceastea pot fi catalogate drept “comportamente deviante” şi nu prea mai ai ce învăţăminte extrage.

Relativa linişte de principii mi-a fost zguduită de cartea domnului Pavel Coruţ: “Codul lui Zamolxe”. Conţine foarte multe idei progresiste asupra societăţii şi sistemului ei de valori. Din păcate :) , citind cartea, “inteligenţa emoţională” şi-a făcut pe deplin datoria, simţind ce şi cum trebuie catalogată şi integrată fiecare idee. Am terminat de citit carte, am rămas într-un vid informaţional. Cât timp am citit-o am avut sumedenii de idei pe care să le gândesc, cataloghez şi integrez – m-am obişnuit cu un flux mare de informaţii. Începe să-mi lipsească…

Un gând pe ne-gândite mă îndeamnă să fac un lucru care ar putea da naştere la diferite interpretări, pe un blog public. Cartea se termină cu un cod de percepte de viaţă, foarte bine sistematizat. Mă bate gândul să iau fiecare idee, punct cu punc şi să o comentez din punctul de vedere al ceea ce simt despre acea idee. Nu vreau să critic, nu vreau să completez (sunt foarte clar exprimate), vreau să înţeleg mai bine. Exprimând în scris o idee, îi vezi şi alte faţete pe care, doar gândind-o, nu le vezi.

08.20.08

Sfârşit – Codul lui Zamolxe

Posted in Inteligenţă emoţională at 3:38 am by rast

Azi, 20 august 2008, contorizez, la nivel personal, sfârşitul citirii cărţii “Codul lui Zamolxe”, scrisă de domnul Pavel Coruţ. Îl consemnez în blog ca fiind ceva foarte dur. Să vă spun de ce! Citeam ultimele pagini cu mintea atentă în două laturi distincte. Una dintre ele, concentrată să perceapă cele scrise în carte (literatură SF, potenţială a fi trecutul nostru de sălbăticire) şi cealaltă să perceapă paralelismul cu lumea reală a vieţii cotidiene din sec. XXI.

În carte este vorba de urmările unui bombardament cu încărcătură nucleară (radiantă) şi biologică. Unii locuitori reuşesc să se salveze în adăposturi subterane şi să-şi conserve astfel, capacităţile mentale şi sănătatea. Revenind, peste câţiva ani, la suptafaţa Terrei, intră în contact cu grupări, mai mici sau mai mari, de supravieţuitori ai cataclismului, care au rămas în viaţă dar care au suferit profunde modificări genetice cu efecte asupra aspectului fizic şi asupta mentalului. Cea mai groaznică modificare mentală este decăderea într-un crez habotnic, dogmatic, într-o forţă supranaturală a zeilor ocrotitori.

Domnul Coruţ, prin cuvinte simple, reuşeşte să creeze o atmosferă foarte sugestivă a idolatrizării zeilor de populaţiile de sălbăticiţi retrograzi. Citind cele descrise nu puteam să nu mă gândesc la problemele zilelor noastre, la discuţiile contradictorii pe care le văd/aud zilnic în viaţa cotidiană sau pe diferite servicii web (liste de discuţii, forum-uri, site-uri, etc.). Oamenii au decăzut, precum personajelor din carte, într-o credinţă oarbă în diferite rituri şi dogme fără logică sau dovezi raţionale. Puterea de decizie sau de înţelegere este NULĂ! Oamenii nu-şi mai pun problema corectitudinii sau adevărului unor credinţe! Cred sau nu, în virtutea unei credinţe populare vechi/strămoşeşti, fără a se întreba măcar dacă este un adevăr sau fals.

Este foarte dificil de exprimat această credinţă oarbă, dogmatică, de care dă dovadă omul obişnuit al sec. XXI. Multe aspecte sunt descrise în alte cărţi ale domnului Coruţ. Mulţi alţi autori descriu nocivitatea unor credinţe fără suport raţional!

Somnul raţiunii naşte monştri!

Idee valabilă la toate nivelele vieţii, inclusiv la credinţele personale asupra unor idei religioase sau chiar ştiinţifice.

08.18.08

Superficialitate

Posted in Inteligenţă emoţională at 5:05 am by rast

Dacă atenţia personală, îndreptată spre simţurile ce ne transmit impulsuri ale lumii exterioare, este o caracteristică comună omului şi animalului (orice specie), puterea de înţelegere a ceea ce recepţionăm din mediu, este specific omului. Poate de aste omul este înzestrat cu raţiune: pentru a putea înţelege ceea ce-l înconjoară. Unele animale au “rudimente” de gândire reţională, de înţelegere a ceea recepţionează din jurul lor.

Oamenii au început să devină din ce în ce mai superficiali. Nu numai că nu au “puterea de a înţelege“, dar nici măcar nu au “dormţa de a înţelege“. Cred că viaţa poate fi umplută doar cu plăceri mărunte, care să dureze câteva minute, dar să fie cât mai multe.

Memorează 2-3 teorii care li se par valabile şi necesare pentru a se descurca în viaţă şi GATA! Dacă eşuează într-un proiect, într-o dorinţă, nu-şi caută lor neajunsuri sau incapacităţi de abordare a problemelor… dau vina pe forţele divine, pe destin. Dar poate destinul le era favorabil, dacă aveau mai multă atenţie şi abordau problema cu responsabilitate.

Un exemplu, poate pueril, dar adevărat: un soţ şi soţia sa – el artist (facultate de arte, profesor de desen), ea inginer textilist. Ea spunea:

- Îl ajut, îi spăl, îi fac mâncare!

El riposta:

- Vreau pe cineva lângă mine… un suflet, nu un robot de bucătărie şi o maşină de spălat.

Certuri, bătăi, un copil, frica de a rămâne singur…

Unii ar spune: nu erau compatibili, un artist şi un tehnic.

Dar ce? un om cu înclinaţii tehnice nu poate face eforturi de câteva minute pe zi să încerce să înţeleagă un suflet de artist? Problema nu este că ea nu-l înţelegea pe el, nu-şi dădea nici cel mai mic interes… susţinea că îl ajută dar el este mârlan şi nu vrea să recunoască. Atât înţelesese ea din viaţă: ajutor = mâncare + spălat haine.

Era robotizată! Nu poţi cere unui om tehnic, un suflet de artist. Dar şi un om tehnic are suflet, ar trebui să-l modeleze puţin, nu să se ţină doar de “o parte a baricadei”: tehnic, tehnic, tehnic… din ce în ce mai tehnic. Mai ai grijă şi de sufletul tău, de tine!

Puteri paranormale

Posted in Inteligenţă emoţională at 12:36 am by rast

Citise multe cărţi de misticism “mobilate” cu fel de fel de personaje înzestrate cu diferite puteri paranormale. Nu l-au interesat niciodată. Nu şi-a dorit niciodată puteri paranormale. La un moment dat a început nişte tehnici mai puternice de respiraţie şi control mental, ceea ce duceau spre puteri paranormale, spun unele cărţi mistice.

Nu are nici acum acele puteri descrise prin cărţi, dar are alte “manifestări” oarecum interesante în fiinţa sa. S-au ascuţit simţurile, în special auzul. Distinge tonuri şi inflexiuni care pentru cei din jur sunt aproape inexistente. Dar, în principal, are o mare putere de sesizare a detaliilor, bazată probabil pe o atenţie distributivă bine antrenată. Această dezvoltare a atenţiei îi este folositoare nu numai în a sesiza detalii în ceea ce fac cei din jurul lui, ci şi o mai bună coordonare a gesturilor, vorbelor şi mimicii personale.

La o primă vedere/analiză ar putea fi categorisite drept fleacuri, dar dacă ai în vedere gradul lor de influenţă asupra viitorului, destingerea unor detalii te poate ajuta pentru o îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă. Puterile paranormale şi folosirea lor, duc la anumite avantaje imediate, cu un impact mai scăzut, poate, asupra viitorului şi a condiţiilor de viaţă cotidiene.

08.17.08

Colaps

Posted in Inteligenţă emoţională at 9:25 am by rast

Era bucuros de relaţia care o avea cu el însuşi, de gândul pe ne-gândite care l-a ajutat de atâtea ori, simţind soluţia adecvată în diverse probleme. A început să aibă probleme! Ori gândurile au luat-o razna, ori nu mai percepe el ce ar trebui. De puţin timp simte că “sfârşitul e aproape”. Nu! Nu un sfârşit brusc, apocaliptic, ci o năruire în hău a întregii omeniri. Are o mare nedumerire! La un posibil THE END se gândea de mult. Vedea cum sistemul de valori al lumii se năruie, îşi punea întrebări dacă nu vine THE END-ul. Gândul pe ne-gândite îi spunea că se poate şi mai rău. Câţiva ani a durat această tachinare. A uitat de ea. A revenit cu puţin timp în urmă. El deja se obişnuise cu ideea că viaţa va continua din rău în mai rău. Când gândul i-a spus THE END, el a ripostat

- NU! Se poate şi mai rău!

- NU! Mai rău nu se poate! S-a ajuns la capăt!

Nu crede. Cere explicaţii, întoarce valorile omenirii pe toate feţele poate va găsi şi ceva bun.

Pragul de sfârşit este ATENŢIA! Oamenii nu mai sunt atenţi cu ei înşişi. Războaie, răfuieli personale, injurii, crime, etc. au fost de mii de ani. Dar de câţiva ani ATENŢIA omului a scăzut în aşa fel încât îşi face rău lui însuşi. Mulţi mistici spun că omul trăieşte aproape inconştient, unii spun că omul doarme! Dar niciodată omul nu şi-a făcut rău lui ănsuşi. Există scrieri despre animale, că animalele sunt mai bune ca oamenii. Nu vrea să se gândească cine are bunătate mai mare, nici un animal nu-şi face rău lui însuşi. Şi animalele se bat, îşi marchează teritoriul şi apoi şi-l apără cu forţă; nu cedează nici un milimetru. Se zgârâie… îl zgârâie pe alt animal. Nu-şi face rău lui însuşi.

Lipsa de atenţie a oamenilor este de speriat. Unii nu sunt atenţi nici pe unde calcă… şi nimeresc într-o groapă. Priviţi un câine, o pisică… ce atenţi sunt pe unde calcă, unde pun piciorul.

Animalul, înainte de a mânca ceva miroase, iar mâncarea, chiar dacă crampele de prin stomac îl îndeamnă, dacă are ceva miros, nu este mâncată. Animalul stă cu foamea în el şi lasă mâncarea rea deoparte. Oamenii ştiu că anumite alimente cauzează diferite boli, chiar dacă au alternative, mănâncă acea mâncare doar că este bună. Pentru un gust bun ce durează X minute, de Y ori pe lună, omul va suferi zile întregi luând medicamente să-şi refacă sănătatea. Animalele preferă să stea flămânde, omul preferă să i se excite papilele gustative câteva minute.

Chiar cu aceste argumente aduse de gândul ne-gândit, speră că greşeşte. Vrea să se înşele! Iar place să nu fie adevărate! Să fie un vis urât! Dar nu vede nici un semn de progres… semne de regres??? mii

Next entries » · « Previous entries