Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for Inteligenţă emoţională

02.11.10

Aryana Havah, Rudyard Kipling – egalitate

Posted in Inteligenţă emoţională at 4:14 am by rast

Citat:

“A: Şi ce trebuie să învăţăm?

D: Că suntem egali şi una cu Creatorul. Asta este marea lecţie!

A: Sună simplu, dar este extrem de greu.

D: A fost. Acum este momentul în care vom înţelege cine şi ce suntem cu adevărat.”


Acest citat mă duce cu gândul la ideea exprimată de Rudyard Kipling în celebra lui poezie: IF (Dacă):

“De poţi rămâne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;”

Citatul mă face să-mi amintesc şi de ideea exprimată de domnul Dumitru Constantin Dulcan: “În căutarea sensului pierdut”. Egalitatea oamenilor, indiferent de culoarea pielii sau rang social, este un principiu de bază al Universului. Acest principiu, al egalităţii, este una dintre legile principale sub care se desfăşoară viaţa pe alte planete.

Şi aici am ceva personal de spus. Am ajuns la această “atitudine mentală”, de a considera egali, toţi oamenii. Pentru mine, preşedintele ţării, poliţaiul din colţ sau femeia de servici (cu mătura în mână) sunt oameni. Nu pot spune că am ajuns greu la acest principiu. Pentru mine, el a venit de la sine… altceva urmăream eu.

Viaţa, considerându-i pe ceilalţi egali, este “un calvar” pentru mine. Această atitudine, în societatea în care trăiesc, îmi aduce numai multe dezavantaje. Cei din jurul meu vreau respecte, ploconeli, funcţie de faptul că au o diplomă pe care scrie: inginer, medic, profesor, etc.

La ce le foloseşte diploma? Când se trezesc, dimineaţa, când se uită în aglinda de la baie, văd aceeaşi faţă buimacă de somn poate, uneori, mai suferindă decât al unui muncitor cu sapa sau târnăcopul. Cu ce îi ajută că au un calculator performant pe masă şi muncesc cu degetele pe tastatură? Îi costă acuitatea vizuală, care scade în timp. Am văzut ţărani cu vedere bună şi la 50 de ani, am văzut “intelectuali” cu vedere slabă şi la 26 de ani. Cu toate că au o diplomă de injiner :) , au o viaţă poate uneori mai grea decât cei cu sapa în mână, care abia ştiu să se semneze, ţinând pixul în mâna precum ţin şi sapa. Dar sunt sănătoşi.

01.21.10

Filmul Avatar – comunitate spirituală

Posted in Dezvoltare personală, Inteligenţă emoţională at 7:28 am by rast

Am vazut filmul Avatar. Excelent fil! Aduce în atenţia oamenilor beneficiile unui mod de viaţă natural, în comuniune cu natura. Să simţi (inteligenţă emoţională) animalele, copacii, florile… totul din jurul tău.

Pe lângă beneficiile unei vieţi naturale, scoate în evidenţă violenţa oamenilor de rând, aceia care trăiesc doar pentru bani acumulări materiale, neglijând valorile puse la dispoziţie de natură, de planeta pe care locuim.

Sunt oameni (singulari sau în comunităţi) care s-au retras din societate, căutând un regim de viaţă cât mai apropiat de natură (oi fi unul din ei :) ?). Exact ca în film, aceştia au atras atenţia şi dezaprobarea celorlalţi oameni… care mai apoi au început manifestări de violenţă (Osho este un caz).

Comunităţi spirituale au mai fost (ashram-urile indiene sunt protejate chiar de autorităţi, fiind reprezentanţi ai religiei oficiale – comunitatea înfiinţată de Gurdjieff a fost “mascată” de o şcoală pentru sănătate şi filozofie… autorităţile nu aveau motive să se opună… nu promova în mod direct, un regim de viaţă apropiat de natură sau lte valori sociale – şcoala lui Gurdjieff integra omul în mediul social al societăţii moderne).

Ideea de a înfiinţa o comunitate, cu activităţispirituale, am avut-o şi eu… şi încă de mai multe ori, în diferite împrejurări. Am avut aceste idei (de a înfiinţa ug grup de practicieni cu preocupări spirituale) la modul raţional. Nu am simţit niciodată să fac aşa ceva. Au fost doar gânduri ale minţii mele!

În ziua de azi, cu un aşa sistem social, o comunitate cu activităţi spirituale ar fi binevenită.

10.14.09

Copii indigo, de cristal, curcubeu

Posted in Inteligenţă emoţională at 11:49 pm by rast

S-au spus/scris multe despre astfel de copii. Am citit :) , am pus la cap… şi mi-am întrebat vocea interioară ce este adevărat şi ce este înloritură despre astfel de copii.

Ceva, ceva este adevărat despre ei. Sunt nişte suflete deosebite.

Alta este problema care voiam să o semnalizez. Majoritatea scrierilor despre astfel de copii promovează destinul lor divin de a “produce” schimbări în această lume/omenire. Multe texte citite “ne sfătuiesc” să-i băgăm în seamă şi să-i lăsăm în pace să “producă” schimbările. Nu cred că doar ei sunt “cei ce vor face”. Cred că şi noi, aştia ne-indigo :) , ar trebui să ne aducem contribuţia, nu doar să aşteptăm schimbările de la ei.

În acest post aş vrea să critic atitudinea ce o pot induce aceste texte despre copiii indigo/de cristal/curcubeu, pentru ceilalţi oameni: o atitudine de aşteptare a maturizării acestor copii. Nu cred ca “misiunea” noastră (a celorlalţi) este doar de a le asigura “o cale lină”. Cred că şi noi ar trebui să punem umărul la infăptuirea acestor schimbări. Multe persoane ar spune că ei nu ştiu care ar fi acele schimbări şi nu ştiu ce să facă.

Oricare ar fi schimbările sociale, ele ar trebui înlănţuite cu o “schimbare” personală, valabilă pentru orice persoană în particular: controlul mental personal.

Văd/aud pe posturile de TV şi/sau radio din ce în ce mai multe persoane care nu-şi pot controla vorbele ce le ies din gură. Nu mai vorbesc de greşelile de ortografie şi exprimare din textele scrise: ar putea fi interpretate ca ne-talente de scriitor. Oamenii au început să nu-şi mai controleze vorbele.

Ce să mai vorbesc de controlul emoţiilor (inteligenţa emoţională), în prim plan apare controlul vorbirii.

Este o boală psihică recunoscută: solilocvia – oameni ce vorbesc singuri. Mă întâlnesc zilnic cu astfel de oameni, care vorbesc aiurea cu dosare, creioane, caiculatoare, scaune etc. E belea! Problemele de criză nu sunt o justificare a unui astfel de comportament deviat: să vorbeşti singur.

Oricât de tare ai fi atins de această criză, este bine să te controlezi, să te stăpâneşti… să fii conştient de manifestările tale exterioare.

Copiii indigo/de cristal/curcubeu chiar dacă vor aduce schimbări sociale, nu pot aduce control personal al comportamentului. Fiecare persoană trebuie să se adapteze.

06.26.09

Cunoaşte-te pe tine însuţi – control emoţional

Posted in Inteligenţă emoţională at 1:32 am by rast

Un articol interesant aici. Nu mă refer la modalitatea de a face cumpărături sau tendinţe impulsive ale fiinţei umane în diverse împrejurări ci, aşa cum se spune şi în finalul articolului: “controlul impulsului de moment“, în orice împrejurare a vieţii (cititul unei cărţi, vederea unui lucru frumos sau nu, ascultarea unei melodii etc…).

Urmând impulsurile interioare am început să-mi controlez din ce în ce mai frecvent “impulsurile de moment“. Ele pot fi impulsuri interioare, venite din adevărata fiinţă umană, din “vocea inimii”, dar pot fi şi impulsuri manipulatorii, provenite din diverse cauze exterioare.

Controlul unor astfel de impulsuri presupune, în primul rând, o bună cunoaştere a propriei persoane (dorinţe, emoţii, stări psihice etc…).

Nu am fost nativ, o persoană cu inteligenţă emoţională dezvoltată. Îmi amintesc de multe rateuri ale tinereţii (până la 20 de ani). De la 22 de ani, am început să-mi dezvolt această inteligenţă emoţională, fără nici o îndrumare a vreunui guru, numai după ceea ce simţeam.

Chiar şi acum, după aproapw 20 de ani, sunt conştient că “este loc de mai bine”. Nu am ajuns la capătul drumului :) ! Sunt o mulţime de lucruri pe care nu le ştiu despre mine… dar “sap” în continuare.

Am ajuns la o singură concluzie general adevărată: omul, aşa cum a fost el creat de evoluţie sau divinitate, a fost înzestrat cu control TOTAL asupra emoţiilor sau impulsurilor de moment. De-a lungul timpului, omul a piedut acest control. Din păcate, în ziua de azi (2009), nu oamenii îşi controlează impulsurile ci, impulsurile îi controlează pe oameni. Aici este şi secretul unor tehnici manipulatorii ale mass-media sau vendori, în diferite interese.

Nu putem avea pretenţia “a ne simţi bine” atâta timp cât nu avem control asupra noastră (asupra emoţiilor sau gândirii).

06.08.09

Viaţă anapoda (întoarsă pe dos)

Posted in Inteligenţă emoţională, Viata at 3:43 am by rast

Eu îi spun “voce interioară”, alţii “vocea inimii”, alţii “inteligenţă emoţională”. Nu contează denumirea, important este acel “proces” de a simţi anumite “gânduri pe negândite” sau emoţii. Şi acest proces are două tăişuri. Nu mai amintesc de beneficiile ce le poate aduce unei persoane care se ghidează după astfel de… “mesaje”. Nu m-am mulţumit cu “mesajele” de echilibrare a fiinţei mele, am vrut mai mult… am vrut să aflu adevărul despre această lume în care trăiesc/trăim. Eram nemulţumit de unele practici/obiceiuri ale oamenilor din jurul meu şi am vrut să ştiu ce se întâmplă.

Am căzut “din lac în puţ”. Mi-am pus diferite întrebări şi am primit anumite răspunsuri. Am pus cap la cap aceste răspunsuri şi… am căzut în puţ… dar unul adânc taaare. Mi-am dat seama cât de “sucită” este lumea în care trăim, cât de întoarsă de la valorile naturale ale vieţii… Nu oamenii (persoană cu persoană) sunt de vină, ci societatea. Valorile societăţii sunt TOTAL pe dos. Un om (copil) se naşte, creşte – îşi însuşeşte, prin educaţie – valorile unei vieţi normale. Este “victimă” a societăţii. Chiar dacă simte câteodată să facă ceva echilibrant pentru fiinţa sa, nu face deoarece acel lucru este “altfel” decât l-a învăţat societatea.

O să dau ca exemplu, mult hulitul Coelho, cu al lui Alchimistul. Acel ciobănaş “a simţit” să plece. A avut curaj/putere să se desprindă de obiceiurile societăţii/comunităţii ăn care trăia. Şi tatăl lui simţise, în tinereţe, un anumit impuls… dar nu a avut puterea necesară să-l înfăptuiască. Şi acel neguţător de porţelanuri a simţit să mergă la Mecca… dar a tot amânat… până când a fost prea târziu.

Astfel de mesaje, simţite în diverse împrejurari, are orice persoană – dar, datorită valorilor anapoda ale societăţii şi obiceiurilor/regulilor/principiilor memorate prin educaţie, sunt neglijate.

Al doilea tăiş al unei simţiri ale mesajelor interioare este că devii conştient cât de întoarsă pe dos este lumea în care trăim… şi te apucă angoasa. Nu! Nu poţi emigra. În orice colţ de lume este la fel. Mai mulţi bani nu întorc lumea. Poate doar emigrarea pe altă planetă!!! Offf, iar SF-uri!!!

05.30.09

Cunoaşte-te pe tine însuţi

Posted in Dezvoltare personală, Inteligenţă emoţională at 4:54 am by rast

Cest post “mi-a fost inspirat” de citirea unor articole despre filmul “Secretul” – acel film în care se descoperă “secretul” de a-ţi pune o dorinţă şi de a o mentaliza/vizualiza, că unele puteri universale… sar să te ajute; să-ţi îndeplinească dorinţa.

Când îi spui unui om “cunoaşte-te pe tine însuţi”, el îţi va răspunde că se cunoaşte, că ştie ce-i place, că ştie că este nervos/calm/milos/nemulţumit, etc. Ar mai spune că-şi cunoaşte dorinţele, că ştie ce vrea în viaţă. Chiar dacă îşi cunoaşte dorinţele, aş spune eu, nu ştie dacă sunt ale lui sau sunt impuse/induse din… cealaltă realitate (universul paralel). Sintagma “cealaltă realitate”, mi se pare cea mai potrivită pentru a descrie “universul paralel” de lângă noi în care trăim, dar de care nu suntem conştienţi.

Ce implică adevărata “cunoaşterea de sine”: în primul rând să faci distincţie între cele două mari categorii de dorinţe:

  • ale tale, care ţi le-ai implementat tu, cu mintea ta… şi care ţi-au fost “inspirate” de societatea/comunitatea în care trăieşti (părinţi, profesori, colegi de servici, vecini, etc…)
  • ale celeilalte realităţi – “inspirate” în mentalul tău din cealaltă realitate. Acestea nu sunt dorinţele tale, sunt “comenzi” (pe care tu le execuţi orbeşte, ca o marionetă)

Dorinţele din cealaltă realitate arată faptul că o anumită conjunctură de evenimente s-a produs… şi ea, la rândul său, va produce un alt şir de evenimente, la care tu va trebui să iei parte. Iar cealaltă realitate “îţi transmite” această “oportunitate” sub formă de dorinţă. Tu crezi că dorinţa ţi-a fost îndeplinită. FALS! Acele condiţii premergătoare unor evenimente, au generat în tine acea dorinţă.

Viaţa mea este plină de astfel de dorinţe, venite din cealaltă realitate. Eu le pot distinge foarte uşor de dorinţele mele, de peste 10 ani fac acest lucru. Cu toate acestea, sunt de părere că NU mă cunosc. Abia sunt la începuturile cunoaşterii de sine. Acum vreo 4 ani (2005), când mă preocupam mai intens de cunoaşterea celeilalte realităţi, datorită unor experienţe din somn, am emis ipoteza că noi, oamenii – probabil şi alte specii de animale – avem două memorii:

  • una cotidiană – pe care toţi o ştiţi şi pe care ştiinţele medicale o recunosc şi au ample teorii despre ea,
  • una onirică – în care “sunt înregistrate” evenimentele din cealaltă realitate, activă în timpul somnului şi pe care ştiinţele medicale nu o recunosc.

Castaneda are o carte “dedicată” memoriei onirice: “Arta visatului”. Toltecii, ca primă tehnică de a pătrunde conştient în somn, încercau să fie conştienţi în somn de această realitate, să-şi aducă aminte (în somn) de… “ei însăşi”, de această realitate materială. Prin 2005, în urma citirii cărţilor lui Castaneda, am fost tentat să încerc şi eu să intru conştient în somn, urmând indicaţiile toltecilor.

Nişte gagii :) (se pare că acolo nu există sex: femei şi bărbaţi – toţi sunt la fel), din cealaltă realitate m-au atenţionat “să nu forţez”. Se pare că noi oamenii, avem un corp astral (corpul din cealaltă realitate) ne-dezvoltat. Toltecii, prin tehnicile lor, forţau corpul astral (ca un halterofil care pune 50Kg. în plus la halteră şi se chinuie “din răsputeri” să o ridice)… unii reuşeau. Mi s-a mai transmis că un om care are corpul astral bine dezvoltat (aşa cum mama natură l-a făcut/proiectat) intră fără eforturi în cealaltă realitate. Adică este conştient de cealaltă realitate… în mod natural, fără a face tehnici deosebite.

Punctul de plecare, în toată povestea asta cu cealaltă realitate şi conoaşterea de sine, este dezvoltarea corpului astral. Această dezvoltare durează ani de zile, sunt probleme ce ţin chiar de codul ADN-ului.

ADN-ul este “destinat” corpului fizic. Cu ajutorul lui celulele corpului îşi extrag substanţele nutritive necesare vieţii lor, din alimentele pe care le mâncăm. ADN-ul fiind incomplet, celulele nu pot extrage toate substanţele necesare vieţii lor şi implicit unui corp astral bine dezvoltat. Deci, pentru a avea un corp astral bine dezvoltat, trebuie transformări genetice (adăugarea unor gene pozitive şi eliminarea unora negative, care vin din generaţii de strămoşi) care durează ani mulţi.

Apropo de cunoaşterea de sine. Am două post-uti în draft (în care mă lăudam pe mine, nu cunoaşterea de sine) dar, de dimineaţă “mi s-a spus” din cealaltă realitate: “scrie-l p’ăsta cu dorinţele, cu filmul Secretul”. Am perceput această “comandă” ca dorinţă de a scrie despre acest subiect.

05.26.09

Inspiraţie sau idei dereglate: părul şi unghiile

Posted in Inteligenţă emoţională at 2:57 am by rast

În post-ul anterior m-am lăudat că inspiraţia (muza de subiecte ciudate-interesante) nu mă lasă. Ba dimpotrivă; trăind încercând să trăiesc cât mai conştient posibil (puterea prezentului – Eckhart Tolle) şi în legătură cât mai permanentă cu “vocea sufletului” meu, aceasta îmi dă diverse teme de gândire.

Prezint în acest post, una dintre ele: unghiile şi părul oamenilor. Să le luăm pe rând.

Părul! L-aş întreba pe nenea Darwin de ce omul nu năpârleşte ca celelalte animale. De ce părul omului creşte continuu? Este ăsta un semn de evoluţie? Nu! Nu-mi daţi spuneţi teoriile ştiinţifice/medicale actuale, le cunosc; ceva… în mintea mea mă face să mă gândesc la acest aspect al vieţii, să-mi pun întrebări şi să încerc să aflu răspunsuri.

Am în minte memorie o idee: că părul constituie o eliminare de proteine ne-necesare organismului. Să fie o eliminare a proteinelor unor proteine animale, pe care le consumăm (carne, ouă, lapte)?

Omul cheleşte; la o anumită vâstă multe persoane se confruntă cu problema căderii părului: chelia. Mai sunt oare şi alte animale cărora le cade părul?

S-au inventat fel de fel de loţiuni împotriva căderii părului. Este vreu una dintre ele, cu adevărat eficientă, fără efecte nocive, colaterale.

Am o experienţă personală… ciudată, în ceea ce priveşte căderea părului. Pe la 33-35 de ani, incepuse părul să cadă. Nu numai că vedeam, în oglindă, părul cum se răreşte, dar găseam frecvent fire de păr pe tastatură (tastatura albă, eu brunet). Coincidenţa a făcut să urmez un regim alimentar mai strict: cât mai puţină carne şi cât mai puţine mâncăruri gătite… cât mai multe alimente vegetariene şi crude. Motivaţia acestui regim a fost alta, nu căderea părului. Dar am observat o scădere a aestui proces, de chelire. În oglindă am observat chiar o îndesire a părului. În iarna acestui an (2008-2009) am reluat consumul de carne (mai mult porc – afumat)… iar fire de păr pe tastatură. Această vară, cu vreo trei luni toride, mă face să elimin din nou carnea din alimentaţie. De data aceasta urmăresc în amănunt (zilnic) acest aspect: al firelor de păr pe tastatură.

Unghiile?!?! Dacă omul nu-şi taie unghiile acestea cresc extraordinar de mult. Am văzut odată nişte poze cu un tip ce nu-şi tăiase unghiile câţiva ani. Aveau vreo juma’ de metru. A-ţi văzut vreun animal cu unghii (copite) mari? Ştiu de cai şi vaci domestice, li se mai taie unghiile copitele. Dar animalele sălbatice au copite mari? Animalele sălbatice care mănâncă exclusiv hrană naturală… nu cele domestice cărora li se mai pune prin alimente (iarbă, fân) diverse substanţe… hrănitoare, din diverse pungi comercializabile.

Unghiile, ca şi părul, din câte îmi aduc aminte, sunt eliminare de proteine.

Nu! Nu am ajuns la nici o concluzie finală, nici în acest post, dar nici în… teoriile mele de zi cu zi. Continui să mă întreb ce se întâmplă pe această planetă albastră, cu ea şi cu locuitorii ei!

Later edit: Dacă există, în ziua de azi (anul 2009) oameni care trăiesc EXCLUSIV cu hrana naturală (ne-preparată cu ajutorul focului), oare cum le creşte părul? Mai sunt, oare, prin junglă triburi de… “sălbateci”, care nu au nevoie de foc, nici pentru încălzire?

11.28.08

Imbolduri interioare

Posted in Inteligenţă emoţională at 5:14 am by rast

În prima fază, atunci când am început să dau ascultare imboldurilor interioare, o fost o etapă fără să-mi pun problema dacă acele imbolduri erau ceva “indus” de o forţă a răului. Observând că imboldurişe “îmi comunică” deseori soluţii opuse sistemului de valori al societăţii acelor timpuri, mi-am pus întrebarea dacă ele (imboldurile) nu sunt indese de o forţă a răului. Am început o atentă observare a lor şi a evenimentelor viitoare. Dacă aceste certifică sau nu ceea ce simţeam.

Cel mai important argument al faptului că imboldurile interioare sunt pozitive, a fost (este şi va fi) repetatele imbolduri de a înţelege “logică” acelor soluţii. Dacă ne ghidăm după logica cu care suntem educaţi, imboldurile interioare, par a nu avea deloc logică, par a fi total aleatoare. De fapt, ele au o logică foarte bine pusă la punct, dar bazându-se pe alte paradigme în comparaţie cu logica obişnuită.

Orice forţă a răului “te va pune” să faci lucruri fără să încerce să ţi le explice, fără a te îndemna să ţi le explici. Imboldurile nu mi-au spus “aruncă raţiunea”, ci dimpotrivă “foloseşte-ţi raţiunea şi încearcă să înţelegi”.

10.22.08

Bătrâneţe cu opţiuni

Posted in Inteligenţă emoţională at 4:37 am by rast

Un astfel de post, nu poţi să-l comentezi. Dacă eşti “mai slab de înger”, te lasă mască (ca să nu zic gură cască). Eu mă las dus de ispită (sper să nu se supere Valentina) să scriu părerea mea despre “lumea reală”, trecută prin sita celor scrise în acest post. Cele trei caracteristici enumerate (interesul, incorectitudinea, haosul) tind să devină omniprezente. Ele nu sunt noutăţi Au fost de când lumea de când există dovezi istorice pe această planetă (lăsată, după unii, la voia întâmplăriisubjugată, după alţii, de puteri supra-naturale – programată. după alţii, de puteri divine, etc.).

Care este “problema mea”, vizavi de această tendinţă cotidiană? Tot ceea ce se întâmplă Toate evenimentele din viaţa zilnică “mă trag de mânecă” să ader la acest stil de viaţă (nu înainte de a-mi face un stoc baban de medicamente anti-depresive), prezicând prin fapte cotidiene şi reale, că altfel nu mă voi putea descurca pe viitor, rămânând un “murito de foame”, cu toată tendinţa mea de a rămâne: comunitar, corect, organizat.

Nu este o necesitate, cum este foamea sau setea, este o opţiune. Mă aflu la o “bifurcaţie” în viaţă:

  • rămân credincios imboldurilor interioare, sporindu-mi organizarea şi sociabilitatea… pe criterii de corectitudine
  • “mă raliez” normalităţii cotidiene

Nu cred că astfel de imbolduri interioare “mă sâcâie” doar pe mine!

Aş completa, în “lumea reală”, dominaţia haosului, Aşa cum se remarcă şi în post-ul amintit, sunt oameni care nu-şi cunosc adevăratele interese. Şi într-adevăr, ei sunt periculoşi… nu numai pentru ceilalţi ci chiar pentru ei înşişi. O să vă dau un exemplu tot din “lumea reală” pe care o trăiesc/trăim.

În anii de liceu (ani petrecuţi la mama acasă – înainte de decembrie ’89) eram mare plimbăreţ cu bicicleta. După ce am ajuns la casa mea (1997-1998) mi-am adus şi bicicleta, sperând că voi redeveni “şofer pe două roţi”. Am făcut vreo 10 ture (sub 100 Km în total) şi erau “să intre în mine” vreo 4 maşini (mă pricep la regulile de circulaţie :) – ei le încălcau, nu eu!) şi am decis să mă las de plimbări pe două roţi. Bicicleta am dat-o cadou (adică gratis) unui amic ce mergea des la părinţii lui, la ţară (alt trafic, alte reguli).

Neatenţia în trafic a sporit virtiginos, la fel şi accidentele pe două roţi (motociclete, biciclete… trotinetele sunt pe 3 roţi :) ). Cu toate acestea, din ce în ce mai multe persoane îşi cumpără motociclete… eşti cu moartea pe ghidon şefu’!

Bătrâneţe chinuită

Posted in Inteligenţă emoţională at 2:14 am by rast

Atenţie!

Acest post nu este scris cu scopul de “a-mi plânge de milă”, nu mă plâng şi nu-mi etalez frustrările sau stările psihice, efectiv mă distrează şi pe mine turnura (se învârte roata vieţii…) care o iau evenimentele cotidiene şi ipostazele în care sunt pus de mediul de viaţă în care trăiesc, dar şi de impulsurile interioare.

Până acum recent, ţineam mult la meseria mea de programator, având un imbol păgubos de a nu face alte lucruri care ţin de alte meserii. Roate vieţii s-a tăvălugit (nu s-a întors: când sus, când jos – ci s-a dat de-a rostogolul puţin) şi m-a pus în faţa unor noi situaţii/probleme care nu au legătura cu programarea ci cu administrarea de sistem (aka windows XP).

O să fac o mică introducere/descriere a unor profesii IT ce ţin de PC (Calculatoare Personale). Sunt 2 mari categorii:

  1. administrator de sistem
  2. programator

practic: 2 meserii distincte. Majoritatea oamenilor le bagă pe amândouă în categoria/meseria: calculatorist!

Este diferenţă mare între cele două meserii. Nu voi spune cu ce se ocupă fiecare în parte, voi face o comparaţie simplă: cu maşinile din ziua de azi. La maşini există două categorii de oameni, implicit meserii:

  1. mecanici auto
  2. şoferi

Aproape toată lumea ştie care este diferenţa dintre meseria de şofer şi cea de mecanic… ce atribuţii au fiecare.

Am putea spune că:

  1. administrator de sistem <=>(echivalent) mecanic auto
  2. programator <=> şofer

Pot exista mecanici auto buni, dar slabi ca şoferi… dar şi şoferi buni dar slabi (habar-nauţi) ca mecanici.

Aşa li în domeniul calculatoriştilor. Pot fi foarte buni administratori de sistem, dar să nu ştie deloc programare. Dar pot exista şi programatori buni, cunoscători de multe limbaje de programare, dar slab pregătiţi la partea de administrare de sistem (PC). Faptul că pe la noi prin .ro se încurcă cele două meserii, este o poveste lungă, demnă de scris o carte (sau blog separat :) ).

Eu, programator fiind, având câte un administrator la fiecare job pe care l-am avut (eu având un job de administrator în perioada 1997-1998… dar de Linux RedHat), nu prea m-am interesat de partea de administrare. “Au trecut peste mine” mai multe sisteme de operare (Windows 98, 2000, ME, XP) şi sunt cam afon-ache la această materie (meserie). Evenimentele curente din viaţa mea mă pun faţă în faţă cu probleme de administrare. Aş putea apela la un administrator specializat, dar imboldurile interioare mă pun să sfărm eu bunătate de neurori (la bătrâneţea asta :) ) cu probleme de administrare.

Ca de multe ori, voi ţine cont de părerea imboldurilor interioare şi voi începe să-mi obosesc neuronii cu… XP-ul, deocamdată. Văzând tendinţa socială, de muncă la hei-rup-eală (adică dezorganizată), voi ţine cont de aceasta, sistematizând din start problemele.

Ţinând cont că mintea mea mai acceptă noutăţile, voi adera, cu viteză adecvată, la acest proces de învăţare, aducându-mi aminte de un vechi serial poliţist TV, al cărui personaj principal avea o replică (în limba lui Shakespeare): “works for me!”

Dacă aveţi disponibil un post de administrator de sistem, daţi un semn şi vă trimit CV-ul!

Uite dom’le ce înseamnă poli-calificarea!

« Previous entries