Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for Încotro

07.08.07

Cuvinte sau expresii triviale

Posted in Încotro at 5:33 am by rast

Sunt anumite cuvinte sau epresii triviale care “ne colorează” limbajul, folosite îndeosebi atunci când, cel care le rosteşte, este într-o stare mai aparte: supărare, nervi, tristeţe, etc…

Ceea ce mă surprinde pe mine, este faptul că, în unele comunităţi (birouri la servici, vecini de bloc, etc…), aceste cuvinte/expresii triviale, folosite – sau scăpate – instant în limbaj, tind să devină cuvinte/expresii de uzură, adică folosite curent.

Dacă o anumită expresie o auzeai… să zicem de maxim 3-4 ori pe zi, scăpată de câte un coleg nervos sau supărat (pe compilatorul de Visual C++, de exemplu :) ) , azi începi să auzi expresia de cel puţin 30-40 de ori, “asamblată” în propoziţii în care nu-şi au rostul.

Nu are rost să dau exemple, fiecare comunitate îşi au (sau nu) expresiile ei favorite.

07.04.07

Perceperea realităţii

Posted in Încotro at 11:20 pm by rast

Interesul meu pentru a percepe cât mai corect realitatea se măreşte zilnic. Încerc să reduc la 0 (zero) evenimentele/lucrurile din viaţă despre care îmi dau cu părerea. Încerc să aflu realitatea aşa cum este ea, ca un tot unitar, nu doar o parte din ea… şi mai apoi să-mi dau cu părerea despre cealaltă parte.

Am un coleg, cei drept mai tânăr – 22 ani – care “îşi bagă nasul” în acelaşi program ca şi mine. Aplicaţia respectivă foloseşte termeni ca “productivitate”, “produc X piese”, etc…

Discutam odată codul, fiind vorba despre o variabilă, pe care fostul programator al aplicaţiei a numit-o “produc“. Chiar după o analiză destul de sumară a codului, îţi poţi da seama că variabila “producmemorează numărul de piese care doreşti să-l produci. Colegul meu, “analizând” numai denumirea variabilei, a început să-mi elaboreze o întreagă teorie despre productivitate. Nu este prima dată când am astfel de “conflicte”  :) şi i-am spus din nou că programarea nu este şezătoare literară în care fiecare să ne dăm cu părerea despre ce face acel text. De mai multe ori i-am spus că programarea este o ştiinţă exactă: ştii sau nu ştii!

Dar viaţa nu se reduce doar la servici, în cazul nostru programare. Din discuţiile libere, pe care le mai avem în birou, în momente de relache  :) mi-am dat seama ca, respectivul meu coleg, percepe denaturat, întreaga realitate, nu numai soaftele realizate.

Ceea ce mă uimeşte cel mai mult este că, acelaşi respectiv coleg, are probleme asemănătoare cu prietena lui. Ea îi reproşează, în alţi termeni, că ceea ce ea îi spune, el interpretează într-un mod personal şi practic nu se înţeleg.

Acest obicei este vechi. Este pe scurt exprimat în zicala populară: “vorbim împreună şi ne înţelegem separat”.

Se pare că această meteahnă a omenirii… a fiecărui om în parte, se va accentua în timpul viitor. Şi acest lucru este destul de mult încurajat/promovat/antrenat de mijloacele mass media. Puteţi vedea aici, o secvenţă despre ceea ce înseamnă falsificarea realităţii de mass media.

Chiar dacă Dragoş, în post-ul mai sus citat, îşi exprimă o părere despre interesul blogosferei româneşti, şi face din asta o regulă  :)   aş aminti sintagma “excepţia întăreşte regula”.

Eu nu m-aş încadra în categoria excepţiilor deoarece am “o traumă” mare  :)   din copilărie care, după câte se pare, în cazul meu, este ne-vindecabilă. Beleaua e cu dânsa, limba lui Shakespeare, adicătelea engleza :) . Prin anii copilăriei mi-am dat oarece silinţă la orele scrise în programa şcolară, mai apoi, în anii primei tinereţi (24-30 de ani) am mai făcut o încercare de a memora oarece traduceri ale cuvintelor limbii lui Eminescu  :) . În afară de câţiva neuroni obosiţi, nu am reuşit să obţin altceva.

Culmea este că, la capitolul memorie, stau destul de bine dar, făcând p analiză mai subtulă  :)   mi-am dat seama că am o memorie asociativă. Pot memora foarte uşor lucruri care au o anumită dependenţă între ele şi o oarecare legătură cu lucruri deja memorate.

Eu dau vina pe barză  :)  . Când m-a asamblat şi m-a dus spre mama, a uitat să pună nişte piese componente, pe care majoritatea oamenilor le au. Şi alte persoane din jurul meu au observat aceste lipsuri  :) , unii mă consideră “defect”, alţii “ciudat”, dar mă bucur că nimeni nu mi-a zis “handicapat” :)

12.19.06

Autoritate

Posted in Încotro at 10:32 pm by rast

În filmul “I de la Icar” era descris un experiment psihologic în care se testa puterea de decizie a unor persoane. Chiar dacă subiectul filmului este cu totul diferit, acest experiment este descris cu amănunţime.

Persoana în cauză (un american de rând, care se oferea voluntar) era pusă în faţa unui tablou de comandă, cu multe butoane, din care trebuia să-i “administreze” unei alte persoane, legate pe un scaun cu cabluri electrice, curenţi electrici cu voltaj din ce în ce mai mare, cu o rată de 15 V, apăsând pe diferitele butoane de pe tablou.

La curenţi de 15, 30, 45, 60 volţi, persoana de pe scaun nu reacţiona dar la curenţi mai mari începea să aibă crampe şi mai apoi adevărate crize de tremurături musculare. De la un anumit voltaj, începea să se roage de persoana care îi administra curenţii, să înceteze experimentul. Începea să plângă, etc. Un medic era în sală şi încuraja persoana de la pupitrul electric să continuie mărirea tensiunii electrice pe motiv că organismul uman putea să reziste mult mai mult.

În persoana de la tabloul electri se dădea o luptă decizională: pe de o parte “sentimentul milei”, al umanismului, declanşat de rugăminţile şi comportamentul spasmodic al persoanei electrocutate şi pe de altă parte puterea de convingere a “autorităţii” reprezentată de medicul din sală.

Care era realitatea: persoana de pe scaunul electric era un actor, cablurile erau simple fire, fără curent electric în ele dar persoana de la pupitru nu ştia nimic…. Pentru fiecare persoană testată se nota valoarea curentului administrat, înainte de a opri mărirea tensiunii. Unii, mai miloşi sau mai non-autoritativi, încetau experimentul la mai puţin de 220 volţi, când persoana de pe scaun (actorul) deja avea mari crampe. Alţii nu încetau nici la 300 de Volţi, considerând valabilă părerea autoritativă a medicului că nu se va întâmpla nimic.

Tendinţa pentru a crede

Posted in Încotro at 10:05 pm by rast

Oamenii au din ce în ce mai mult tendinţa de a crede ceea ce se spune prin diverse mijloace mass-media, fără a-şi mai pune problema dacă acea ştire sau eveniment este real sau nu. Efectiv lumea nu vrea să mai gândească asupra unor evenimente descrise, efectiv le crede din start, atâta vreme cât ele sunt emise de o persoană pe care ele o consideră autoritate.

Am descris aici o fază din filmul “I de la Icar”, film american (SUA), văzut cu mulţi ani în urmă dar edificator asupra ideii de autoritate în viaţa unei persoane.

Recent, navigând prin diverse blog-uri am gâsit multe post-uri, categorii sau chiar blog-uri care descriu “prostia românilor”. Nu cred că este prostie, cred că este “o lene” de a gândi.

Luni, 18 decembrie 2006, am asistat la o discuţie care m-a determinat să scriu acest post. O colegă de servici, care de multe ori a dat dovadă că gândeşte - adică nu este proastă – în probleme de servici sau alte chestii despre care se vorbea, se plângea că tare repede trece timpul. Zicea: “nu vedeţi, acu e luni, acu vineri. Când a trecut anul ăsta? Parcă zilele trecute am petrecut revelionul, aşa mi se pare de aproape…”. După care a început să povestească o idee auzită la un post de TV. Cică, de câţiva ani, Terra se învârte mai repede în jurul axei sale şi ziua nu mai are 24 de ore ci 16 ore şi jumătate. Am încercat să o contrazic spunând că timpul este măsurat de ceasuri, nu de mintea noastră, care îl percepe ca trecând mai repede.

Degeaba, era ferm convinsă că ziua are 16 ore.

Dacă ar fi fost aşa, sau dacă măcar s-ar fi modificat durata zilei cu câteva minute sau secunde, datorită mişcării de rotaţie a Pământului, ar fi fost afectate ceasurile.

Lucrurile au rămas “în coadă de peşte”, fiecare cu “credinţa” lui sau, mai bine zis, cu “puterea lui de judecată”.

12.16.06

Tendinţa pentru gratis

Posted in Încotro at 9:28 pm by rast

Cuvântul gratis a devenit, parcă, un cuvânt magic. Multe persoane, cum văd scris pe un pachet, din diverse magazine, gratis, au tendinţa de a cumpăra acel pachet, fără a-şi pune anumite probleme.

În preajma unor sărbători, un coleg de birou vine cu o ofertă de la un mare super market (nu dau nume, nu fac reclamă gratis  :) ) din Iaşi şi ne citeşte entuziasmat: “uite! dacă cumperi de la ei un calculator, îţi dau gratis o masuţă/birou pentru calculator în valoare de 2.250.000 lei. Ce promoţie adevărată!”. Un alt coleg ia promoţia, o citeşte şi începe să râdă.

Se potoleşte din râs, scoate dintr-un sertar al biroului lui reclama magazinului respectiv din luna anterioară şi ne arată acelaşi birou/măsuţă de calculator la preţul de 780.000 lei. Deci, preţul de vânzare al măsuţei/biroului de calculator era de doar 78 RON, nu de 225 RON cum se spunea în noua reclamă. Totuşi diferenţa este cam mare, puteau, cei care au realizat reclama, să nu “umfle” chiar aşa de tare preţurile.

De multe ori zărim prin magazine pachete pe care scrie: “cumpăraţi un X şi vi se oferă gratis un Y”, cu un preţ de a lei. De cele mai multe ori, preţul lui X plus preţul lui Y este mai mare decât a lei. Nu numai că nu câştigi, cumpărând pachetul, ba chiar poţi pierde.

Dacă stăm strâmb şi judecăm drept, cine ar fi de vină: cei care fac astfel de oferte (comercianţii) sau cei care cumpără? Era o vorbă populară “boieria şi prostia se plătesc”. În acest caz, cumpărătorii dau oarece dovadă de boierie, în sensul că nu s-au informat asupra preţului real al produselor.

12.14.06

Tendinţa pentru lucruri ieftine

Posted in Încotro at 8:28 pm by rast

Când te duci undeva (magazin, tarabă, piaţă) şi te uiţi la un produs, cel care vinde îţi spune direct preţul, semn că pe marea majoritate a cumpărătorilor îi interesează, în ultima vreme, ca fiind criteriu determinant în a cumpăra ceva: preţul.

Calitatea sau materia primă (naturală sau artificială) nu mai este factor determinant în a face cumpărătura respectivă. Lumea se îmbracă cu haine confecţionate din materiale sintetice. De multe ori, când întreb un vânzător dacă produsul este din bumbac, piele, etc. se uită miraţi la mine şi încep să caute eticheta. Nici ei nu ştiu ce vând, ştiu doar preţul.

Chiar şi în IT se manifestă această tendinţă. Zilele astea am găsit pe un forum de discuţii o persoană (web designer) care căuta să colaboreze cu un programator pentru realizarea unei pagini web. Întreba preţul. I-am spus 3 dolari/oră. El a zis 2. Nu am fost de acord şi a găsit pe altcineva. Sunt de acord că şi preţul contează. Dar nu m-a întrebat nimic despre calitatea programelor… să mă întrebe despre un portofoliu, ceva…. nimic, doar banii. Păi, bine! faci un site ieftin, dar prost, nu mă refer la doar la partea de optimizare SEO ci şi la interogarea şi administrarea bazei de date şi la alte aspecte care pot îngreuna sau uşura viteza de navigare prin site.

Era o vorbă: “suntem prea săraci pentru a cumpăra produse ieftine”. În cele mai multe cazuri este valabilă. În IT sau alte domenii tehnice, aparatura poate deveni foarte scumpă daca se cheltuie mulţi bani cu întreţinerea ei, chiar dacă preţul de achiziţie este mic.

În domeniul textilelor se pune problema confortului. Sunt mult mai confortabile produsele naturale. Pe termen lung ele au efecte şi asupra sănătăţii.

Dar nu mai lungesc vorba, tendinţa se vede zi de zi…

10.17.06

Tendinţa pentru animalele de casă

Posted in Încotro at 6:52 am by rast

Observ, de vreo 3-4 ani, cum, din ce în ce mai multă lume, îşi ia/cumpără/adoptă un căţel sau o pisică, pentru a le ţine companie în casă. Dar nu numai în casă. Există o tendinţă de a (din ce în ce mai mulţi oameni o practică) avea grijă de acele vietăţi numite comunitare.

Nu am nimic împotriva acestor fiinţe. Şi mie îmi sunt dragi, dar trebuie să recunosc: de la distanţă. Mă declar un mare ne-iubitor al celorlalt tip de fiinţe, mult mai mici ca dimensiuni şi care pot fi denumite “chiriaşii” pisicilor şi căţeilor. Pe scurt: a puricilor.

Dar m-am întrebat care ar putea fi cauza acestei tendinţe. Principala cauză, dar poate nu în majoritatea cazurilor valabilă, este lipsa de comunicare şi afectivitate cu fiinţele umane apropiate (familie, amici, colegi de servici, etc…).

Un argument care susţine această ipoteză (nu-s chiar dus cu pluta să cred că acesta este adevărul, pentru aceasta trebuie făcut un studiu statistic competent) ar fi că tendinţa generală este, nu numai de a da mâncare şi a oferi o mângâiere acestor fiinţe drăgălaşe, ci de a discuta (sau mai bine zis: de a le vorbi) cu ele ca şi cu un om.

Un exemplu cred eu, puţin ne-le-locul-lui: la o trecere de pitoni semaforizată o doamnă cu un căţel în lesă. Căţelul încearcă să traverseze şi oarecum forţează lesa. Doamna îl “struneşte”, îi aplică “o coadă de lesă” pe spate şi îi spune: “unde mergi, nu vezi că-i roşu”. Presupunând, prin reducere la absurd, că acel căţel ar fi beneficiat de un dresaj corespunzător, ar fi putut depista el cu privirea poziţionarea semaforului şi culoarea care o indică?

O să spuneţi că este un caz izolat, că acea doamnă este mai… “excentrică”, dar am văzut mai multe cazuri…. şi am o vorbă: pe lumea asta nu există doar 3-4 persoane plecate cu zmeul şi culmea, pe toate să le întâlnesc eu. Câte cazuri n-or mai fi fără să le fi văzut sau măcar auzit de ele.

Dar să revenim la cauză, la tendinţa de scădere a comunicării dintre membrii unii comunităţi (a se vedea şi practica de “team building” din sfera locului de muncă). Nu vreau să fac comentarii prea multe (nu am pregătirea pentru aşa ceva) şi nici să dau soluţii, dar mă întreb în continuare: încotro se îndreaptă societatea noastră?

După cum vedeţi nu promovez biblicul: “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Sunt de părere că este drum lung până la acea iubire dezinteresată, cântată de poeţi şi sfinţi. Noi, oamenii obişnuiţi, ar trebui să comuncăm.

Dar dacă despicăm firul în patru şi ne punem întrebarea: care este cauza/cauzele lipsei de comunicare? Cineva, pe o listă de discuţii, presupunea că televiziunea este cauza. Oamenii nu mai stau de vorbă unul cu altul, preferă să vadă un film. Dar, îmi pun eu întrebarea: de ce oamenii nu vor să mai vorbească unii cu alţii?

În acest moment (dacă WordPress-ul nu mă ajută şi să afişeze data post-ului) 17 octombrie 2006, părerea mea este că “rădăcina” acestor tendinţe este o lipsă a fiecăruia dintre oameni de a accepta sistemul de valori al celuilalt. Fiecare se consideră pe el normal şi pe celălalt anormal, consideră că el vorbeşte/face/gândeşte bine şi celălalt rău. Dar celălalt, crede invers.

Brrrrr!!!!!  şi mintea mă duce la un alt percept biblic: “nu-i judeca pe ceilalţi”… şi aş completa eu: “încearcă să-i înţelegi şi să-i accepţi”. Dar asta e deja altă mâncare de peşte…. sau, că e sezonul, un alt fel de zacuscă.

10.11.06

Tendinţa pentru diminutive

Posted in Încotro at 5:52 am by rast

Am observat, în ultimii 2-3 ani, o preferinţa a multor persoane, să se exprime, din ce în ce mai des, folosind diminutive.

Am dat o fugă la DEX să văd ce zice despre diminutive. Zice că diminutivele se alcătuiesc şi folosesc pentru a face referire la anumite lucruri care au dimensiuni mai mici decât lucrurile iniţiale.

O să dau nişte exemple, sper – cu o tentă mai hazlie.

Unii preferă să mănânce cozonăcel, chiar dacă mama l-a făcut în aceeaşi tavă şi tot atâtea felii încap într-o farfurioară.

Lumea în piaţă a început să vândă (deci spuse de oamenii de la ţară) smântânică… chiar dacă tot la kilorgam. Sau poate se referă că într-un kg. încape mai puţin ca de obicei!

Tot în piaţă: “Ţine-ţi sacoşica, eu vă pun ardeii”. Chiar dacă e o ditamai geanta…. doar faci piaţa cu ea.

Tot în piaţă: “Haide-ţi la morcoveii”, cu toate că la un kg. iei vreo 4-5.

Dar oare cum s-ar pronunţa cuvintele opuse diminutivelor, cele care desemnează lucruri mai mari. În limba română ar fi căte ceva:

bubă – buboi

casă – căsoi

etc…..

10.09.06

Tendinţa pentru frumos – II

Posted in Încotro at 1:59 am by rast

Nu am nimic împotriva frumosului în viaţa cotidiană. Dar, acest lucru, mi se pare apanajul artelor, el putând fi adoptat în spaţiul în care ne dsfăşurăm activitatea, pentru a ne crea un mediu propice activităţii depuse: muncă, relaxare, distracţie, etc.

Mi se pare oarecum ciudat, atunci când, această tendinţă, este adoptată ca fiind criteriu principal şi definitoriu pentru anumite acţiuni.

Nu vreau să fac din blog un loc de bârfă :-) sau de plângeri personale, dar o să dau un exemplu real. Acu vreo 4-5 ani povestea cineva că voia să-şi cumpere un monitor nou pentru calculatorul de acasă, dar nu a găsit unul corespunzător la nici un magazin. Nu se punea criteriul financiar. Bani erau/avea suficienţi. Problema era că nu gasea un monitor cu muchiile rotunjite aşa cum erau şi celelalte componente: carcasa, tastatura, mouse-le.

La replica mea, că importantă ar fi radiaţia emisă de ecran şi că ar trebui să ia în calcul lizibilitatea, mi-a replicat că nu contează pentru el. Important era să se integreze bine în mediul lui.

Are rost să vă mai spun că la 29 de ani, persoana respectivă, şi-a crescut dioptriile la ochelari, cu 2 unităţi, în doar 3 ani?

Tendinţa pentru frumos tinde să înlocuiască, din ce în ce mai mult, grija pentru sănătatea personală.

10.04.06

Tendinţa pentru frumos

Posted in Încotro at 9:08 am by rast

Am avut zilele astea o problemă la instalaţia de la baie. S-a rupt un furtun de sub chiuvetă. Trebuia să-l înlocuiesc. L-am desfăcut şi m-am dus cu el la un magazin de specialitate. O vânzătoare foarte amabilă mi-a spus că cu au furtune de acel tip dar îmi poate da un altfel de furtun si o reducţie. Am zis că dacă se potrivesc este bine.

Se duce tipa, ia un furtun şi apoi caută în nişte lădiţe, după care îmi spune cu un glas plângăreţ şi o mimică dezamăgită:

- Nu mai avem reducţie de care vă trebuie dvs.

Eu rămân o perioadă de timp mut şi încerc să găsesc o soluţie: să mă duc la alt magazin… dar la care? Să întreb când primeşte marfă… poate nu durează mult… O întreb:

- În ce magazin aş mai putea găsi?

Tipa ridică din umeri.

Eu, ne-ştiind ce să fac, rămâneam tot precum “clientu în faţa tejghelei” (să nu zic precum mielu în faţa porţii :) ).

Tipa zice la un moment dat:

- Avem dar sunt urâţele.

Eu nu am înţeles din prima acel cuvânt: “urâţele” şi o întreb:

- Poftim?

Tipa repetă:

- Avem reducţii de alea dar sunt urâţele.

Eu, oarecum blocat, îi spun:

- Nu mă interesează frumuseţea, vreau să-mi rezolv problema să am apă la giuvetă.

Îmi dă tipa reducţia; mă duc acasă şi rezolv problema.

Reducţia aia este un cilindru cu filet la ambele capete, lung de vreo 5 cm, cu un diametru de vreo 2 cm. O mică jucărică pe care o poţi “masca” cumva dacă te deranjează aspectul. Dar dacă ţii cont, că montată, capetele ei se infiletează în două ţevi, ea devine şi mai mică. Aşa că, ce “mare brânză”, un cilindru metalic, undeva sub ghiuvetă, într-un maldăr de alte conducte şi ţevi?

Tendinţa pentru frumos se manifestă în multe domenii (o să scriu şi alte… episoade), acuma o să comentez doar, această întâmplare din perspectiva “încotro”.

În primul rând: mi s-ar fi părut normal ca tipa să-mi spună din prima că are dar sunt urâte. Chiar dacă jucăria costa doar 0,8 RON, făcea vânzare magazinului. Nu era nici grabă, era puţină lume în magazin.

În al doilea rând: de ce a decis ea, în locul meu, dacă să cumpăr un lucru urât sau nu? Cum am spus mai sus; toată instalaţia poate fi acoperită de o mască şi să nu intereseze aspectul componentelor instalaţiei.

Next entries » · « Previous entries