Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for Încotro

06.16.09

Solilocvia

Posted in Încotro, Dezvoltare personală at 10:28 pm by rast

Mă confrunt cu o problemă nouă. Mulţi oameni din jurul meu, vorbesc singuri… comentează ceea ce fac: “aşa, bine”, “nu!”, “ah!”, “ia!”, etc… şi multe oftaturi: “offf!”, “eee!!!”.

M-am folosit de nea Google pentru a obţine informaţii despre “oameni care vorbesc singuri”. Am aflat că asta este o boală, recunoscută de psihologia modernă sub denumirea de solilocvia. Am găsit aici un prim articol din care am aflat multe lucruri, făcând conexiuni cu ceea ce ştiam. O să copy-paste (prost obicei :) ) anumite fragmente:

“Bolnavul dialoghează cu sine sau cu alte persoane…” apropo de dialogul interior. E groaznic! Îmi întăreşte convingerea sintegmei pe care am inventat-o (staţi liniştiţi! folosiţi-o dacă vă place! nu am de gând să o brevetez :) ): “totul este Intreruperea Dialogului Interior!”. Voi aminti aici cel mai nociv efect al unui dialog interior necontrolat (mai ales dacă el este certăreţ, pesimist): “consumă” sistemul imunitar.

“Necazurile îi aduc pe oameni în această stare, pe care cu greu reuşesc să o depăşească”… asta constatasem şi eu: oamenii care vorbesc singuri au mari probleme personale, chiar dacă “pozează” în oameni care se simt bine în pielea lor. Vorbind de unii singuri, în public… se trădează… şi “descoperă” un om bolnav. Hmmm!!! Eram conştient că acest obicei, de a vorbi singur, este o problemă pentru unii oamenii, dar nu chiar boală. Dar şi psihologia modernă o recunoaşte ca boală şi încă gravă!!!

“Dacă nu este înlăturată la timp cauza afecţiunii, bolnavul poate ajunge la depresii majore şi chiar la sinucideri.”… no comment!!!

10.13.08

Sfârşitul capitalismului?

Posted in Încotro at 3:03 am by rast

Tiii!!! Fatalitatea fatalităţii: în ediţia on-line a ziarului Adevărul, apare titlul unui pe care l-am copiat şi în titlul acestui post. Se pune şi problema unei schimbări a capitalismului, probabil condus tot de un guvern. Ce se va întâmpla cu băncile? Cum vor mai avea loc tranzacţiile economice? J’de mii de întrebări. Datu’ cu părerea nu ajută la nimic. Sunt implicaţi prea mulţi factori şi mulţi oameni – de la cei mai influenţi bancheri sau politicieni, până la slujbaşul de rând care ar putea recurge la fapte necugetate (acţiuni teroriste, atacuri înarmate, etc.).

Previziuni ceva mai optimiste putem găsi în acest articol, de pe banknews.ro care, compară totuşi capitalismul de astăzi cu un cazino:

“Problema actuală nu este nici lipsa reglementărilor, nici excesul lor, ci fundamentul lor. Sunt o serie de reguli fie neadecvate, fie de-a dreptul proaste. Capitaslimul actual a degenerat într-un cazino, iar piaţa este propulsată de lacomie. Tranzacţiile speculative au atins proporţii catastrofice, iar toate acestea sunt lucruri care trebuie sa se sfârşească.”

Ce factori ar putea îndrepta actualele tendinţe ale capitaliştilor? Nu cred că o simplă revoltă sau revoluţie popula, de orice dimensiune ar fi ea, ar putea schimba ceva. Este o problemă de mentalitate. Este greu să schimbi modul de gândire al oamenilor. Nu sunt suficiente doar sloganuri, citate şi discursuri.

11.14.07

Munca şi banii

Posted in Încotro at 4:42 am by rast

Să nu-mi spuneţi că UE este de bun augur :) , sau că oamenii au început să se trezească la realitate, adică au început să mai pună preţ şi pe altceva decât pe bani.

Este pe HotNews un articol, despre acest incipient obicei. În afară că îi urez din prima: LA MAI MARE!!, şi la mai mulţi adepţi ai acestor idei – aş avea multe de comentat, mai ales din perspectiva actualului meu loc de muncă. Este pentru prima dată în viaţa mea (am avut 9 locuri de muncă, adică cele scrise în cartea de muncă… peste, am mai avut vreo 3), am cunoscut atâtea colective, în care mă duc acasă nervos/stresat din cauza nesimţirii obiceiurilor colegilor mei de birou.

Ce mă ţine pe aici este munca faină pe care o fac. Îmi place programarea PLC-ului, dar nu numai atât!!! Fostul meu coleg de birou, plecat de vreo 2 săptămâni la un alt loc de muncă, zice că acolo este mult mai lejer. În sensul că programul de pe PLC este foarte simplu/simplist, pornirea unor motoare, urmărirea unor instalaţii electrice, etc.

Controlul unei staţii de betoane (aia de asfalt e şi mai complicată) presupune o aplicaţie foarte complexă, datorită inter-dependenţelor dintre diferitele părţi componente.

Este o mare provocare pentru mine. La 38 de ani, o iau aproape de la capăt (poate: un alt început).

Programarea PLC este mult diferită de programarea PC. Ca limbaj de programare este simplu. Baiu’ e la multiplele interdependenţe. Voiam să mă apuc de un limbaj: LD, dar nu este prea potrivit pentru aplicaţia noastră. Un limbaj mai potrivit ar fi SFC. Dar înainte de astea, înainte de a alege limbajul de programare trebuie să-ţi sistematizezi bine lucrurile. Aşa cum, pentru programarea PC, există scheme logice, aşa şi pentru PLC, există nişte “scheme”: grafuri GANT şi/sau diagrame Grafcet.

Abia acuma încep să le studiez. Până acuma a trebuit să înţeleg bine procesul fizic ce are loc într-o staţie de betoane. Nu poţi face nici un graf sau diagramă, dacă nu ştii/cunoşti bine procesul.

Mai spune, în acel articol, că unii oameni preferă locuri de muncă fără monotonie. Best! La mine monotonia nu numai că este NULL-ă :) dar lipseşte cu desăvârşire.

11.05.07

Am lămurit misterul!

Posted in Încotro at 4:27 am by rast

Am mai discutat cu colegu-mi de birou. Prea îmi umple plămânii de viruşi. L-am mai iscodit/întrebat/interogat :) dacă s-a tratat şi cu ce s-a tratat. Ce pastile a luat.

Mama dânsului este asistentă medicală. Probabil i-a dat ceea ce a crezut dânsa de cuviinţă, iar flăcăul mamei a închis ochii şi a luat hapurile.

Oameni buni! O mama, asistentă medicală, să-i tuşească copchilu’ 2 săptămâni la rând (14 zile oameni buni) şi să nu-l trateze!!! Mamăăăăăă!!!!

Când văd/aud/citesc astfel de chestii îmi aduc aminte de o trăsnaie/ipoteză trăsnită rău de tot. Da’ vă daţi voi seama ce stresat sunt că o scriu în blog-umi… de-o să mă creadă lumea dus cu pluta rău de tot.

Dar… asta este :) respir adânc, îmi rog plămânii să nu se infecteze cu viruşii ce au invadat biroul şi o să vă mărturisesc cea mai ne-mărturisibilă, mărturisire :) din viaţa mea.

În cărţile SF, a lui Pavel Coruţ, emite ipoteya că românii sunt iradiaţi din sateliţi cu nişte chestii ce le perturbă minţile. Citii idea asta cu mulţi ani în urmă. Nu o crezui! Da când văd astfel de comportamente, încep să mă îndoiesc. Încep să dau o oarece crezare unei astfel de ipoteze.

Să te doară gâtul 14-15-16 zile şi să nu te tratezi!!! E mare iradierea asta, dom’le!

11.02.07

Cerşetori – zice lumea că sunt rău

Posted in Încotro at 11:38 am by rast

Ierta-tă să-mi fie viziunea (vedenia :) ) despre această categorie de oameni care întind mâna şi cer.

Nu dau bani la cerşetori/cerşetoare etc.

Este o practică, cică creştină, să ajuţi oamenii nevoiaşi. Eu simt să nu-i ajut! Dar nu numai că simt ci şi găsesc argumente în Biblie, în creştinism ca idei.

Creştinismul spune că “Dumnezeu nu bate cu băţu’”. El dă pedepse. Pedepseşte pe cei care nu respectă legile divine. Dacă facem referire la Biblie şi alte obiceiuri ne-legitime… amintiţi-vă de Sodoma şi Gomora (Dumnezeu a pedepsit greu de tot aceste oraşe pline de perversiuni sexuale).

De ce oamenii care cerşesc nu ar fi tocmai oameni d’ăştia, pedepsiţi de Dumnezeu pentru păcatele făptuite până la acea dată? Iar dvs. care le uşuraţi pedeapsa, sunteţi un fel de i-legitim care se opune (fără bună ştiinţă) legilor divine!

Nu intru în amănunte! Dvs. ce simţiţi?

Sinceritate – singurătate

Posted in Încotro at 6:41 am by rast

Citişi zilele astea pe un blog, a unei persoane care a practicat sinceritatea, că a pierdut, din această cauză, anumite aprecieri ale unor persoane. Spunea că a pierdut mult în viaţă, fiind sinceră.

Mi-am dat seama că preţul sincerităţii este singurătatea. Nu m-am exprimat că pierzi prin sinceritate.

Eu voi fi sincer până la capăt :) . Nu numai că nu mă deranjează singurătatea, dar o şi caut (nu cu lumănarea :) ci cu vorbele directe).

Am observat că dacă eşti sincer cu oamenii şi le spui adevărul în faţă, te vor ocoli. Aşa că dacă vrei să scapi de o companie, adică să nu te mai f___ unu’ la cap cu fel de fel de chestii, aiurea pentru tine; nu trebuie să-l jigneşti sau să fii ne-civilizat/ne-manierat să-i spui să te lase în pace. Îi spui un adevăr despre el. Adevăr pe care el nu vrea să îl audă. Şi precis te ocoleşte.

Eu le spun oamenilor un adevăr despre mine :) , şi mă ocolesc ca dracu’, tămâia  :) . Le spun că nu mănânc carne. După aia, degeaba încerc să le explic, ne-apartenenţa mea la vreo sectă. Ei deja sunt CONVINŞI că sunt sectant :) şi mă ocolesc. Ei! :) să vă văd pe voi, cititorii acestui post cum ocoliţi blogu’ :) .

Singurătate extremă

Posted in Încotro at 6:21 am by rast

Chiar dacă nu mai am decât un singur coleg de birou, îmi aduc aminte de anumite obiceiuri d’ale lor, când erau împreună.

Firma la care lucrăm are sediul într-un fost cămin de familişti, asemănator cu un cămin studenţesc: lung şi fără balcoane. Biroul este foarte aproape de unul din capete. La celălat capăt se află un chioşc cu cele d’ale gurii. Dar trebuie să ieşim pe afară… deci: vreo 30-35 de metri de mers pe afară.

Pe câte unul din colegii mei îl bufnea foamea pe la 10.00 sau chiar şi mai devreme. Îi spunea celuilalt: “Hai la chioşc să luăm ceva mâncare”. “Nu acuma, mai târziu”. Uneori, îndemnul primului se repeta de 5-6 ori, timp de 2-3 ore, până când cel de-al doilea voia să meargă.

Ei având până în 25 de ani, eu spre 40, ar putea fi ăsta un conflict dintre generaţii? Eu nu pot sta flămând :) decât legat (de calorifer, cu sfoară groasă… de foame să nu mănânc sfoara  :) ) ei răbdau de foame din cauză că nu voiau să meargă singuri.

Îi “strângea” singurătatea chiar dacă mergeau singuri şa chioşc: 4-5 minute, dus-întors.

Se pare că tânăra generaţie suferă mai crâncen de singurătate decât noi ăştia bătrânii. Nu generalizez, dar marea majoritate se pare că aşa este.

Din câte am observat, din diverse liste şi forum-uri de discuţii, singurătatea devine din ce în ce mai prezentă la mulţi oameni, şi din ce în ce mai apăsătoare. Internet-ul oferă un surogat (să nu-i spun drog) pentru această stare de singurătate.

În faţa unei pagini web sau mail ai senzaţia că nu mai eşti singur… dar după ce închizi calculaturul?

Nu vreau să mă plâng de singurătate. Mie îmi lipseşte singurătatea. Chiar dacă vecinii de bloc încearcă să mă compătimească, observând poate şi puţin ironic: “tot singur, tot singur”.

Am încercat să explic unora că eu nu mă simt singur. Nimeni nu mă crede. Îmi aduc aminte de o idee, citită prima dată într-o carte de Pavel Coruţ: “cea mai tare armă este adevărul!”

10.28.07

Lumea nu mai este atentă

Posted in Încotro at 7:00 am by rast

Merg azi la un super-markt să cumpăr ceva. Iau acele lucruri căutate, le pun în coş şi mă duc la casierie, la una din cele 7 sau 8 casiere.

Casiera ia coşul, ia obiect cu obiect, le scanează, le pune într-o pungă şi mă anunţă: X lei. Eu întind mâna cu bancnota de 50 lei. Exact în acel moment îţi găseşte de vorbă cu o colegă ce strângea coşurile. Şi dăi vorbă cu colega… eu rămăsei cu mâna intinsă cu bancnotă cu tot :) . Stau eu vreo 20-25 secunde. Casiera fiind cu faţa la mine, dar cu capul întors spre colegă-sa, bancnota era cam la 30-40 cm de ochii ei. Ea nici s-o bage în seamă!!!

Eu, oarecum bine dispus, încep să fâlfâi bancnota prin faţa ei… la 30-40 de cm. Ea NIK! Peste vreo 5-6 secunde de fâlfâială :)   :)   îi spune colegă-sa, începând să zâmbească:

- Ia banii de la domnu’!

Noroc de ea  :)   dacă era cu 20 cm mai mică dădea cu nasu’ în bancnotă, la propriu!

10.24.07

Utilitate cotidiană

Posted in Încotro at 1:49 am by rast

Am găsit în blogosferă pe cineva foarte supărat că nu a găsit informaţii despre filmele în care a jucat Adrian Pintea, pe Wikipedia; şi făcea un apel la oamenii binevoitori să pună mână de la mână şi limbă de la limbă (dacă v-aţi gândit la prostii să vă fie ruşine :) – este vorba de limba engleză; practic limba Internet-ului), să scrie articole despre marii actori români.

Acel post, “m-a inspirat” să-l scriu p’ăsta! Are o mare legătură cu dezvoltarea personală, cu timpul alocat unei dezvoltări personale şi nu numai atât: cu timpul pe care îl petrecem în stare de veghe şi care parcă “a intrat la apă”.

Este foarte important “să-ţi aduni gândurile” şi să decizi care sunt priorităţile fiecărei zile. Marea majoritate a oamenilor alocă o mare parte din timp unor activităţi care au o foarte mică utilitate în viaţa lor. Exemplul de mai sus: ce beneficiu ar avea o persoană dacă ar şti filmografia unui actor? Nu vi se par mai utile cunoştinţele despre geografia României? Cum ar fi, de exemplu, localizarea pe hartă a celor mai importante oraşe. Ai nişte puncte de reper. Ideea cu oraşele :) este o activitate mai recentă de-a mea, pentru site-ul cu drumurile digitale; ocazie cu care lansez şi eu o provocare cunoscătorilir de limbă engleză şi nu numai lor: nu există o listă completă şi ţinută la zi, cu oraşele României. De ce nu o fac eu? Trebuie timp pentru aşa ceva, şi ar fi bine să fie făcută de cineva care are contact cu monitorul oficial – se pot infiinţa oraşe noi oricând.

Problema este că facem deseori activităţi aproape inutile, în virtutea unor obiceiuri personale sau sociale, sau a unor practici curente ale celor din jur.

“Luaţi de val” uităm de noi, ne punem probleme existenţiale doar când apar situaţii critice: boli grave, accidente, probleme familiale, etc.

Ar trebuie să ne oprim din “fuga cotidiană” şi să ne punem întrebări asupra activităţii cotidiene, astfel încât să prevenim apariţia unor probleme grave, care nu mai pot fi rezolvate. E bine să analizăm situaţia cotidiană pentru a întrezări şi a nu rata, noi oportunităţi, care ne sunt scoase în cale.

08.07.07

Bunul simţ

Posted in Încotro at 3:46 am by rast

Am avut aici nişte păreri despre bun simţ: ce este el şi ce vrea de la creaturile bipede. Ieri, am avut în birou o mostră de lipsă de bun simţ. Azi am trăit să văd o extremă a lipsei de bun simţ, pe care eu aş traduce-o ca fiind: lipsa respectului faţă de sine.

Dar să povestesc faza. Am doi colegi de birou. Unu’ are 24 de ani, celălalt 22. Cel de 22, student în anul 5 la facultatea de automatizări (îi strică emblema :) ) luându-şi ieri o sticlă de suc, a vărsat o oarece cantitate pe biroul dânsului, birou de juma’ de metru pătrat, pe care trebuie să lucreze. Apa din suc s-a evaporat, rămânând o pată lucioasă şi lipicioasă.

Cellalt coleg de birou a pus cotul… i-a spus ăstuia de 22:

- Şterge biroul, e ceva lipicios!

A venit şi un coleg din biroul alăturat şi i-a spus. NIK.

Azi de dimineaţă, a venit, s-a aşezat la birou, a luat o hârtie A4 şi a pus-o peste acea pată. Avem vreo 2 cârpe prin birou cu care alţii mai fraieri şterg uneori praful :) , până la baie – prima chiuvetă – ar fi cam 12-13 metri (liniari, nu pătraţi :) ).

Dar el! Pata aia e la 30-40 cm de cotul lui… nu o şterge.

Când o şterge dau anunţ la Evenimentul zilei  :(

« Previous entries