Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for Dezvoltare personală

07.18.09

Programator ne-deprimat

Posted in Dezvoltare personală at 2:51 am by rast

Articolul de aici, mi-a adus nenumărate idei stocate în memorie. Prima şi cea mai importantă, din păcate şi cea mai enervantă, pentru mine; este că “vocea inimii” mi-a spus de prin februari 2009 că vom ajunge timpuri f. f. grele, atu-ul meu ca angajat va fi faptul că sunt sănătos şi munca mea dă randament. Nu! Nu sunt atât de dus cu pluta să mă bucure aşa ceva. Ştirea citată mai sus îmi confirmă faptul că este bine să urmez ideile/sfaturile “vocii inimii”. Ea mă ajută să trec mai uşor peste aceste vremuri de criză. Dar trebuie “să calc peste cadavre”. Treaba asta nu-mi place! Nu sunt genul omului care gândeşte “după mine potopul”. Cu chiu cu vai, aş scoate-o eu cumva la liman, un job stabil… dar asta presupune colegi deprimati, cu probleme psihice. Chiar dacă eu sunt OK, cele 8 ore de servici (de comunicare cu colegi cu probleme psihice) ar fi o corvoadă care ar face această viaţă insuportabilă.

Altă idee scoasă “de la naftalină” :) ! Anul trecut, înainte de criză, anunţurile de job-uri căutau persoane motivate… indiferent de domeniu. Chiar dacă situaţia economică era bună, oamenii nu aveau motivaţie. Când găsesc primul anunţ de job disponibil, că ar căuta persoane ne-deprimate… îl link-uiesc aici, pe blog! Al doilea link în pun la CV-ul care spune: abilităţi: persoană non-depresivă. Aş avea unele modificări şi în CV-ul meu, dar le voi face când voi scrie şi faptul că sunt o persoană ne-depresivă.

De vreo 2 luni de zile “vocea inimii” mă atenţionează că vor veni timpuri nasoale tare (nasol este superlativul de la greu). Poate voi mai scrie câte ceva despre ce mă atenţionează vocea:

  • ori mă invită Dan Diaconescu la vreo emisiune
  • ori mă invită cititorii blog-ului la spitalul de nebuni

Se spune prin articol despre HiperTensiuneArterială! Eu mă lupt cu hipo-tensiunea, zi de zi… dacă nu bag nescafe in mine (intenţionat am folosit termenul “bag” şi nu am spus beau… pentru că nu-l beau că-mi place ci pentru că-mi creşte tensiunea!!!)

07.14.09

Cât sunt de “pe dos”!

Posted in Dezvoltare personală at 2:01 am by rast

Da! Da! Este vorba despre mine! Mă bârfesc pe blog-ul personal! Dacă în altă parte nu am unde… Azi am primit un comment la un post mai vechi, în care cineva mă întreabă dacă mă cred iluminat. Nu numai că nu mă cred iluminat (mi-ar fi uşor să mă cred iluminat, să scriu asta pe blog… şi să găsesc câţiva fraieri să creadă… şi să mă sponsorizeze în aceste vremuri de criză :) ).

În primul rând eu nu sunt de acord cu ideea de iluminat! Pot defini termeni ca: iubire, bucurie fără motiv, împlinire, nemulţumire de sine, optimism, speranţă etc. Dar nu pot defini termenul: iluminat!

Partea proastă este că am scăpat şi de ceea ce religia creştină numeşte “mândrie”. Toltecii (Castaneda) îi spune “importanţă de sine”! Nu mai am astfel de stări… să mă consider eu grozav şi pe ceilalţi… tembeli. Când mă laud, pe aici pe blog, de aiurea o mai fac.

Ştiţi de ce mă consider cel mai tare “pe dos”? Am site web personal, dau bani pe el, mă pricep la HTML-eală (na! mă laud :) ) şi l-am lăsat în paragină. Nu! Nu vreau să fac concurenţă Bărăganului, ce este mai în paragină :) ? Dar site-ul meu ar da dovadă că sunt un tip neserios.

Vocea interioară îmi spune că nu este prea important pentru mine, aş putea face nişte eforturi să-l fac site web :) nu paragină de site web, aşa cum este acuma! Dar nu fac nici un efort… dacă nu mă trage inima!

Teoretic am probleme mari, din cauza crizei! Personal, nu am probleme… mă simt bine în pielea mea. Nu am probleme de somn, de trezit dimineaţa, nu mă confrunt cu stări de lene, mă simt împlinit, am stări de bucurie fără motiv (nu daţi cu bolovani în mine… nu mş laud :) ) . Altceva vreau să spun. Cu toată împăcarea asta: “cu mine însămi”… abia aştept “the end”-ul. Deja mă gândesc la a părăsi această lume. Iarăşi sunt “pe dos”! În loc să “trag tare” să fac site-uri, să le promovez (mă pricep şi la SEO, cunosc site-uri de PR etc. – iar mă laud :) ), NU MA MAI INTERESEAZĂ NIK!!! S-au dus dracu’ toate interesele… inclusiv cel de a trăi, de a avea o motivaţie de viaţă!!!

Evenimentele cotidiene îmi dau motive de tristeţe sau chiar depresie. Mă apucă râsul. Mă gândesc dacă nu cumva am luat-o razna! Îmi place să spun că nu :) , că doar sunt “pe dos”!

07.13.09

Frica de moarte

Posted in Dezvoltare personală at 1:49 am by rast

Se pare că treaba e nasoală tare. Ieri (duminică) am avut doi vizitatori pe cuvântul cheie “frica de moarte“, azi (până la ora 12.00) tot 2. Prea multe persoane caută în prezent această sintagmă. Mă duce cu gândul la actuala criză şi efectele ei. Să fie chiar atât de rău încât oamenii să se gândească fie puşi în faţa sentimentului de frică de moarte? Am scăpat de această stare psihică de mai mulţi ani, dar îmi aduc aminte ce nasol era când conştientizam această frică.

Nu există soluţii standard, reţete de urmat, pentru a scăpa de această stare. Cel mai important lucru, în lupta cu acest sentiment, este conştientizarea faptului că moartea nu este ceva groaznic, aşa cum ne învaţă societatea noastră actuală.

Toate persoanele care au suferit o moarte clinică, dar au revenit la viaţă, au scăpat de acest sentiment… obositor. Unii au văzut lumini, tunele, diverse culori… diferă de la persoană la persoană. Dar TOŢI (sau marea majoritate) au scăpat de frica de moarte. Şi-au dat seama că “dincolo” nu este chiar atât de rău. Nu e! Chiar dimpotrivă, este mai bine decât aici .Încerc să conştientizez acea stare din “cealaltă realitate”. Chiar dacă o să par nebun :) ! Nu mă credeţi pe mine! Experimentaţi singuri… o să vă ia mult timp, dar este singura metodă de a scăpa cu adevărat, de frica de moarte. Diferite pastile sau tehnici de a sta în diferite poziţii sunt… vrăjeli!

07.11.09

Despre destin

Posted in Dezvoltare personală at 4:52 am by rast

Un post interesant aici, de unde voi copia o singură constatareŞ

“E greu sş-ţi pierzi calmul când îţi deraiază toate şansele.”

“Trăiesc” o astfel de stare de calm. Cu toate preocupările mele despre psihic şi echilibrare, am ajuns la concluzia că tot “destinul”… e mai tare! În această stare nu am vrut să ajung! Viaţa-destinul m-a adus în această stare… de vreo 3-4 luni de zile.

Nu mă plâng! Bruma de raţionalitate dobândită prin educaţie occidentală s-a dus. A rămas doar ceea ce simt!

Mi-au “deraiat toate şansele”… de prin octombrie-noiembrie 2008 am încercat “din toate puterile”, am apelat la toţi cei cunoscuţi, am încercat tot felul de soluţii. NIK! Toate şansele s-au dus. Am rămas, cum se spune “cu viaţa în mâinile lui Dumnezeu”! Din păcate, am o concepţie de viaţă, mai… modestă. Nu cred că mă aflu în catastifele divine. Sunt prea puţin important: un programator, în spatele unui monitor, într-un colţ de birou! Mi-e bine aşa! Dar cât o să dureze?

Raţiunea îmi spune că ar trebui să am ceva palpabil. Nişte şanse, nişte portiţe deschise.

Cineva din nevăzut îmi şopteşte că am ajuns unde trebuia: să am doar infinitatea (Castaneda) ca sprijin.

Ăsta o fi fost destinul meu. Să ajung în această stare de nepăsare, de calm. Mi-am dat cu părerea despre destin, despre soartă, în cartea ce am scris-o. M-am gândit mult asupra acestui aspect al vieţii: destin! De 2-3 luni am început să regândesc acest aspect al vieţii din perspectiva unei lumi paralele determinante: cealaltă realitate. Suntem ca nişte păpuşi, suntem mânuiţi de impulsuri emoţionale din cealaltă realitate.

Nu noi suntem stăpânii acestei lumi… dacă vor, ceilalţi pot să ne manipuleze ca pe nişte roboţi. Unii oameni deja sunt robotizaţi…

07.08.09

Care este drumul?

Posted in Dezvoltare personală at 12:58 am by rast

Am citit articolul lui Zoso, de aici. Mi-a adus aminte de drumul meu…

Să ne fie clar! Nu vreau să critic cele spuse de Zoso. Sunt două moduri diferite de a trăi viaţa:

  • un mod raţional, etapizat – bazat pe experienţa altora şi pe sistemul de valori al societăţii
  • un mod… simţit de “vocea inimii”, inteligenţă emoţională.

Până la 20 de ani (revoluţia evenimentele din 1989), până am luat primele contacte cu filozofiile orientale, am urmat un drum din prima categorie. În 1987 am dat admitere la facultatea de mecanică (TCM). Locuri de muncă pentru ingineri mecanici erau… pe toate drumurile (precum astăzi, câinii bagabonzi… pe toate drumurile :) ). Evenimentele din ’89 “m-au prins” în anul III. Am absolvit facultatea în ’92. Am făcut ultimii doi ani + proiect de stat = diplomă de inginer TCM-ist, pentru mama. Ea “m-a sponsorizat” să fac facultatea, să am diplomă… Da! Ştiu! Părinţii spun că este datoria lor să-şi poarte odraslele prin facultăţi. Despre odrasla mamei am altăpărere :) ! Aşa-mi place să spun: mama m-a sponsorizat să termin studiile.

Oricum, diploma de inginer mecanic, nu am folosit-o decât o singură dată, ca angajat la Bibliotecă. Pe atunci eram doar student la Informatică, şi nu aveam (încă) bucata aia de carton, pe care scrie: “Diplomă”. Acum am două bucăţi de carton :) ! Pe căldura asta le folosesc pe post de evantai!

În 1994 am dat admitere la colegiul de Informatică (programare). M-am ghidat după “vocea interioară”. Aşa cum a păţit Alchimistul lui Paolo Coelho, “am păţit” şi eu. Simţeam că acolo este locul meu. Programare, nu calculatoare (hardware – facultatea de electronică şi calculatoare), nici economie (facultatea de ISE). În acele timpuri (1994) erau foarte căutaţi economiştii… cum erau căutaţi inginerii mecanici înainte de ’90 :) ! Toţi din jurul meu mi-au spus că-s fraier că nu dau admitere la ISE. Mama, precum tatăl lui Alchimistul, m-a înţeles şi m-a lăsat să fac cum vreau eu: informatică/programare. Până acum nu am regretat. Nici acum nu regret! Să vedem ce va mai fi!

Mi-am pus deseori problema de a începe un “drum nou”. Da! Acum la 40 de ani! Criza asta! Dar vocea inimii îmi spune: PROGRAMARE… bagă mare :) ! S-a tâcnit vocea?

Apropo de acest post şi de articolul menţionat al lui Zoso, nu am nimic de comentat. Nu pot da descrie etape. Fiecare om are drumul său, etapele sale… Acest drum, simţit cu “vocea inimii”, nu pot spune că este cel mai bun. Nu pot spune că este mai bun decât celălalt drum: raţional.

Nu poţi spune că vaporul este mai bun decât avionul!!! Vaporul are avantajele lui, avionul pe ale lui… aşa şi cele două tipuri de drumuri. Am mers pe drumul meu, alături de oameni ce merg pe celălalt tip de drum. Le pot compara: nu pot spune că unul este mai bun decât celălalt. Avantaje şi dezavantaje!

06.16.09

Solilocvia

Posted in Încotro, Dezvoltare personală at 10:28 pm by rast

Mă confrunt cu o problemă nouă. Mulţi oameni din jurul meu, vorbesc singuri… comentează ceea ce fac: “aşa, bine”, “nu!”, “ah!”, “ia!”, etc… şi multe oftaturi: “offf!”, “eee!!!”.

M-am folosit de nea Google pentru a obţine informaţii despre “oameni care vorbesc singuri”. Am aflat că asta este o boală, recunoscută de psihologia modernă sub denumirea de solilocvia. Am găsit aici un prim articol din care am aflat multe lucruri, făcând conexiuni cu ceea ce ştiam. O să copy-paste (prost obicei :) ) anumite fragmente:

“Bolnavul dialoghează cu sine sau cu alte persoane…” apropo de dialogul interior. E groaznic! Îmi întăreşte convingerea sintegmei pe care am inventat-o (staţi liniştiţi! folosiţi-o dacă vă place! nu am de gând să o brevetez :) ): “totul este Intreruperea Dialogului Interior!”. Voi aminti aici cel mai nociv efect al unui dialog interior necontrolat (mai ales dacă el este certăreţ, pesimist): “consumă” sistemul imunitar.

“Necazurile îi aduc pe oameni în această stare, pe care cu greu reuşesc să o depăşească”… asta constatasem şi eu: oamenii care vorbesc singuri au mari probleme personale, chiar dacă “pozează” în oameni care se simt bine în pielea lor. Vorbind de unii singuri, în public… se trădează… şi “descoperă” un om bolnav. Hmmm!!! Eram conştient că acest obicei, de a vorbi singur, este o problemă pentru unii oamenii, dar nu chiar boală. Dar şi psihologia modernă o recunoaşte ca boală şi încă gravă!!!

“Dacă nu este înlăturată la timp cauza afecţiunii, bolnavul poate ajunge la depresii majore şi chiar la sinucideri.”… no comment!!!

Secretele unui cuplu fericit

Posted in Dezvoltare personală at 1:49 am by rast

Da! Sunt un mârlan! Un nesimţit! Copii diverse idei de post-uri pe blog. Cu titlul acestui post am primit un mail care face reclamă unui curs de relaţii inter-umane. Ne-ar învăţa acolo cică, oarece secrete (să-i fie ruşine lui Dumnezeu :) că nu a dictat măcar un secret d’ăsta lui Moise, pe munte, în cele 10 porunci) cum să fim fericiţi doi câte doi. Oare de ce prin Biblie sau alte cărţi sfinte nu se spun secrete de viaţă în cuplu???

Răutatea din mine se varsăăă… în cuvinte bârfitoare, cu suport electronic, pe un server oarecare. De ce mi s-a răscolit răutatea? Pentru că m-am săturat de… secrete, care au aşteptat perioada de criză pentru a fi dezvăluite.

O să copy-paste + comment, anumite citate din acel fabulos curs de 300 şi ceva RON (ieftin ca braga?):

“atunci cand vezi un cuplu fericit iti doresti din tot sufletul ca si relatia ta sa fie la fel.”

Ioi!!! Cupluri fericite, arătaţi-mi şi mie unul!Aaa, dar nu oameni care “pozează” în cupluri fericite, ci adevărate “cupluri fericite“.

Am cunoscut această sintagmă de la vârste fragede, din copilărie, din cărţile cu cei trei muşchetari. Încă de pe atunci îmi pusesem în gând de a forma şi eu un cuplu fericit. Am încercam diverse metode… cu diverse persoane jumătăţi. N-a ieşit figura. Mi-am pus diferite probleme: oi fi eu ghinionist? Nu am întâlnit încă persoana? Or fi metode mai bune? Nu am aplicat bine metodele…

Viaţa m-a trântit de pământ… şi am simţit că treaba stă altfel. Viaţa nu este făcută să fie trăită în cuplu… Nu spun mai multe, v-eţi spune că sunt un destrăbălat :) . Dacă vă interesează ce mi-a spus Viaţa, întrebaţi-o şi voi… direct.

“Cum ar fi daca in doar doua zile ai invata secretele cuplului fericit pe care le-ai putea aplica apoi intreaga viata?”

Dar de ce s-a aşteptat atâţia ani să ni se dea secrete ce se pot învăţa în două zile. Răilor :) de ce aţi tăinuit lucruri aşa bune?

06.03.09

Stres

Posted in Dezvoltare personală at 3:36 am by rast

Apropo de post-ul anterior, despre dorinţele personale şi cele “insuflate” din cealaltă realitate…

Din cauza că nu am avut un job care să mă pună în situaţia de a realiza o pagină web, pe care să o pot pune în CV-ul meu, “să arăt oficial” că mă pricep şi la programare web; am început un site: http://webdesign.programaredinpasiune.ro/index.html la care, când am timp, mai lucrez câte ceva. Aş putea face mult mai multe în acest site, decât ceea ce se vede. Când încep să lucrez, simt (mi se comunică din cealaltă realitate) că acest site nu este important pentru viitorul meu ca programator. Raţional, îmi vine greu să cred aşa ceva, ar fi ca o carte de vizită. Dacă l-aş completa cum trebuie, din punct de vedere al conţinutului, ar putea genera chiar o carte.

Aş putea să nu dau ascultare a ceea ce simt şi să lucrez la site, ar fi o generare de stres. Da! Am ajuns la o concluzie, care de fapt este o ipoteză: atunci când nu faci ceea ce simţi, adică nu vrei să mergi pe drumul tău – ăla care ţi-l comunică “vocea inimii” – eşti atenţionat printr-o stare generală de stres şi/sau nemulţumire de sine. Există şi stres generat de factori externi: zgomot, mizerie, etc. , dar şi stres generat de ambiţia ta de a merge pe un drum care nu-ţi este destinat, ci pe care tu îl crezi propice ţie din considerente raţional-conştiente, conform valorilor societăţii în care trăieşti.

Apropo de cărţi… Am scris o carte: “Vocea interioară – un alt mod de a trăi“. Multe persoane m-au felicitat pentru acest lucru. Pe mine nu m-a bucurat prea mult, m-ar fi bucurat o carte profesională, despre programare sau tehnologii Internet. Dar gagiii din cealaltă realitate au alte intenţii. Cum am scris acea carte: făcusem un site. Cineva din Bucureşti a găsit site-ul şi mi-a propus să scriu o carte. Coincidenţa (sau poate gagiii din cealaltă realitate) a făcut ca la servici, în acea perioadă, să nu am de lucru. Am scris cartea mai mult ca o provocare, să văd dacă sunt în stare să scriu ceva. Am scris-o, a fost publicată (ATENŢIE! nu am dat nici un ban pentru publicare, costurile au fost suportate de editura care a publicat-o).

Nu vreau să mă laud. Mă miră şi pe mine cum “suntem trăiţi” din cealaltă realitate. Nu am vrut niciodată să scriu cărţi, nu a fost un vis pentru care să lupt… am devenit autor de carte (lucru pe care mulţi l-ar visa/dori) fără să vreau, fără să-mi doresc, fără să mă coste ceva. Multe persoane au diverse proiecte/dorinţe/visuri dar nu au banii necesari să le pună în practică. Eu nu am avut nici dorinţă/proiect, nici nevoie de bani, TOTUL a venit din cealaltă realitate.

Ce este acolo, în cealaltă realitate? Noi, ăştia de aici, din realitatea materială, “trăim” sau “suntem trăiţi” ca simple marionele, fără să fim deloc conştienţi?

05.30.09

Cunoaşte-te pe tine însuţi

Posted in Dezvoltare personală, Inteligenţă emoţională at 4:54 am by rast

Cest post “mi-a fost inspirat” de citirea unor articole despre filmul “Secretul” – acel film în care se descoperă “secretul” de a-ţi pune o dorinţă şi de a o mentaliza/vizualiza, că unele puteri universale… sar să te ajute; să-ţi îndeplinească dorinţa.

Când îi spui unui om “cunoaşte-te pe tine însuţi”, el îţi va răspunde că se cunoaşte, că ştie ce-i place, că ştie că este nervos/calm/milos/nemulţumit, etc. Ar mai spune că-şi cunoaşte dorinţele, că ştie ce vrea în viaţă. Chiar dacă îşi cunoaşte dorinţele, aş spune eu, nu ştie dacă sunt ale lui sau sunt impuse/induse din… cealaltă realitate (universul paralel). Sintagma “cealaltă realitate”, mi se pare cea mai potrivită pentru a descrie “universul paralel” de lângă noi în care trăim, dar de care nu suntem conştienţi.

Ce implică adevărata “cunoaşterea de sine”: în primul rând să faci distincţie între cele două mari categorii de dorinţe:

  • ale tale, care ţi le-ai implementat tu, cu mintea ta… şi care ţi-au fost “inspirate” de societatea/comunitatea în care trăieşti (părinţi, profesori, colegi de servici, vecini, etc…)
  • ale celeilalte realităţi – “inspirate” în mentalul tău din cealaltă realitate. Acestea nu sunt dorinţele tale, sunt “comenzi” (pe care tu le execuţi orbeşte, ca o marionetă)

Dorinţele din cealaltă realitate arată faptul că o anumită conjunctură de evenimente s-a produs… şi ea, la rândul său, va produce un alt şir de evenimente, la care tu va trebui să iei parte. Iar cealaltă realitate “îţi transmite” această “oportunitate” sub formă de dorinţă. Tu crezi că dorinţa ţi-a fost îndeplinită. FALS! Acele condiţii premergătoare unor evenimente, au generat în tine acea dorinţă.

Viaţa mea este plină de astfel de dorinţe, venite din cealaltă realitate. Eu le pot distinge foarte uşor de dorinţele mele, de peste 10 ani fac acest lucru. Cu toate acestea, sunt de părere că NU mă cunosc. Abia sunt la începuturile cunoaşterii de sine. Acum vreo 4 ani (2005), când mă preocupam mai intens de cunoaşterea celeilalte realităţi, datorită unor experienţe din somn, am emis ipoteza că noi, oamenii – probabil şi alte specii de animale – avem două memorii:

  • una cotidiană – pe care toţi o ştiţi şi pe care ştiinţele medicale o recunosc şi au ample teorii despre ea,
  • una onirică – în care “sunt înregistrate” evenimentele din cealaltă realitate, activă în timpul somnului şi pe care ştiinţele medicale nu o recunosc.

Castaneda are o carte “dedicată” memoriei onirice: “Arta visatului”. Toltecii, ca primă tehnică de a pătrunde conştient în somn, încercau să fie conştienţi în somn de această realitate, să-şi aducă aminte (în somn) de… “ei însăşi”, de această realitate materială. Prin 2005, în urma citirii cărţilor lui Castaneda, am fost tentat să încerc şi eu să intru conştient în somn, urmând indicaţiile toltecilor.

Nişte gagii :) (se pare că acolo nu există sex: femei şi bărbaţi – toţi sunt la fel), din cealaltă realitate m-au atenţionat “să nu forţez”. Se pare că noi oamenii, avem un corp astral (corpul din cealaltă realitate) ne-dezvoltat. Toltecii, prin tehnicile lor, forţau corpul astral (ca un halterofil care pune 50Kg. în plus la halteră şi se chinuie “din răsputeri” să o ridice)… unii reuşeau. Mi s-a mai transmis că un om care are corpul astral bine dezvoltat (aşa cum mama natură l-a făcut/proiectat) intră fără eforturi în cealaltă realitate. Adică este conştient de cealaltă realitate… în mod natural, fără a face tehnici deosebite.

Punctul de plecare, în toată povestea asta cu cealaltă realitate şi conoaşterea de sine, este dezvoltarea corpului astral. Această dezvoltare durează ani de zile, sunt probleme ce ţin chiar de codul ADN-ului.

ADN-ul este “destinat” corpului fizic. Cu ajutorul lui celulele corpului îşi extrag substanţele nutritive necesare vieţii lor, din alimentele pe care le mâncăm. ADN-ul fiind incomplet, celulele nu pot extrage toate substanţele necesare vieţii lor şi implicit unui corp astral bine dezvoltat. Deci, pentru a avea un corp astral bine dezvoltat, trebuie transformări genetice (adăugarea unor gene pozitive şi eliminarea unora negative, care vin din generaţii de strămoşi) care durează ani mulţi.

Apropo de cunoaşterea de sine. Am două post-uti în draft (în care mă lăudam pe mine, nu cunoaşterea de sine) dar, de dimineaţă “mi s-a spus” din cealaltă realitate: “scrie-l p’ăsta cu dorinţele, cu filmul Secretul”. Am perceput această “comandă” ca dorinţă de a scrie despre acest subiect.

05.15.09

A citi cărţi

Posted in Dezvoltare personală at 1:28 am by rast

Văd pe Internet o încercare de a restabili un obicei social pierdut de câţiva ani: a citi cărţi. Am avut “o interacţiune” interesanta cu această pasiune, specific umană. Prin şcoala generală, am citit foarte puţin, nici măcar cărţile recomandate de profesoara de limba română. Prin liceu am început să citesc :) literatură poliţistă. În primii ani de facultate eram bâtă la capitolul “cultură generală”. Am cunoscut o persoană foarte citită, care mi-a “îndrumat paşii” spre lectură, recomandându-mi cărţile bune ale literaturii. Prin anul 4 m-am orientat spre literatura filozofică. Mai întâi spre orient (yoga), apoi spre sufism şi tolteci.

Am ajuns să citesc extrem de puţin. La un moment dat (prin 2002) am vrut să mă apuc foarte serios de studiat medicina. Am început cu un avânt mare, spre ideea de cunoaştere a bunei funcţionări a organismului uman, spre o sănătate cât mai bună, la vârste cât mai înaintate. După doar câteva luni am rămas f. f. f. dezamăgit. Am găsit idei care se contraziceau, chiar în aceeaşi carte. Am ajuns la concluzia că teoriile medicale ale sec XXI sunt abia la început, dacă nu cumva au luat-o chiar pe o latură greşită.

Citind recent cartea domnului Dulcan, aceasta mi-a confirmat ideea că medicina este pe un drum greşit. Prin simplul fapt că ea neagă existenţa “celeilalte realităţi”, a universului paralel determinant, pentru universul nostru material (perceptibil cu cele 5 simţuri), toate teoriile ei, au ca bază, un punct de referinţă greşit. Dacă baza este eronată, totul este eronat.

Medicina actuală are nişte succese în anumite tratamente, dar dacă ne gândim bine, ele tratează doar anumite simptome, nu cauza ce generează stările proaste ale organismului. Medicina tratează durerea, dar nu tratează cauza durerii, nu tratează acel dez-echilibru al fiinţei umane care a dus la generarea senzaţiei de durere.

Nu mai citesc cărţi tipărite. Sunt foarte subiective, prezintă punctul de vedere al unor persoane, modul lor de percepere al realităţii. Prefer să percep realitatea cu propriile mele organe de simţ. Prefer să am propriul meu subiectivism asupra realităţii.

Odată mă preocupa literatura SF, am abandonat şi acest domeniu. Am prea multe SF-uri în mintea mea. Sunt SF-uri, deci un grad mult mai mare de subiectivism. Pe acest blog am vrut şi vreau în continuare să fiu cât mai obiectiv şi realist. Poate voi scrie şi ceva SF-uri ce am prin minte, nu degeaba am făcut categoria SF natural :) !!!

Next entries » · « Previous entries