Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for Citate Castaneda

04.21.09

Carlos Castaneda – punctul de ruptură

Posted in Citate Castaneda at 5:35 am by rast

Nu vreau nici să mă laud, nici să mă plâng :) , doar constat. Am conştientizat starea în care mă aflu’. Am gândit situaţia mea actuală din multe puncte de vedere, într-o multitudine de contexte… fac acest lucru de câteva luni. Am făcut paşi mărunţi în a-mi înţelege situaţia. Am tras fel de fel de concluzii, niciuna definitivă. Mi-am adus aminte de o idee din cartea “Latura activă a infinităţii” a lui Carlos Castaneda. Am răsfoit-o aseară, am găsit citatul exact şi nu ştiu de ce: simt să scriu acest citat în blog.

“- Cred că totul se reduce la un singur lucru, a spus el. Trebuie să-ţi părăseşti prietenii. Trebuie să îi părăseşti pentru totdeauna. Nu este posibil să mergi pe această cale a luptătorilor dacă îţi cari şi istoria personală cu tine şi dacă nu renunţi la modul tău de viaţă de până acum, eu nu voi mai putea să-ţi fiu învăţător.

- Hai, don Juan, am spus eu, trebuie să iau taurul de coarne. Ceri mult prea mult de la mine.  Ca să fiu sincer cu tine, nu cred că pot face acest lucru.  Prietenii mei sunt familia mea, punctele mele de referinţă.

- Exact, exact, a murmurat el. Ei sunt punctele tale de referinţă. Deci, trebuie să dispară. Vrăjitorii nu au decât un singur punct de referinţă: infinitatea.”


“Nu este posibil să mergi pe această cale a luptătorilor dacă îţi cari şi istoria personală cu tine şi dacă nu renunţi la modul tău de viaţă de până acum”… eu nu am vrut să merg pe “calea luptătorilor”, am vrut doar să cunosc adevărul… să cunosc motorul acestei lumi. M-am lăsat purtat de simţurile interioare. Conjunctura evenimentelor cotidiene m-au adus exact în această ipostază de “punct de ruptură”. Nu am vrut să renunţ la modul meu de viaţă! Înţelegând anumite lucruri despre lumea în care trăiesc/trăim, mi-am adaptat modul de viaţă conform acestor lucruri înţelese…

“Prietenii mei sunt familia mea, punctele mele de referinţă”… nu am avut prea mulţi prieteni dar, chiar şi cei mai apropiaţi… viaţa m-a despărţit de ei, fără voinţa mea. Diferite conjuncturi m-au făcut să mai tai un prieten de pe listă :) , nu am renunţat eu la ei… viaţa ne-a despărţit.

Pe Castaneda l-a sfătuit don Juan să renunţe la prieteni şi modul de viaţă pe care l-a avut, pe mine m-a “ghidat” viaţa, de multe ori fără voinţa mea.

“Ei sunt punctele tale de referinţă. Deci, trebuie să dispară”… nu mă refer la prieteni, ci la cunoştinţe. Chiar dacă nu au dispărut :) , majoritatea fiind din Iaşi, am apelat la ajutorul lor, anul trecut… în ideea de a-mi schimba locul de muncă, muuult prea stresant pentru mine. Nici un ajutor de la nimeni. Această lipsă de “puncte de referinţă” am constatat-o anul trecut. Nu mi-a rămas ca punct de referinţă decât infinitatea.

Nu cred să fiu un caz singular, vremurile de criză au adus, probabil, pe mulţi în situaţia de a nu mai avea puncte de referinţe/sprijin.

“Vrăjitorii nu au decât un singur punct de referinţă: infinitatea“… reciproca o fi adevărată :) ? Cine are ca punct de referinţă infinitatea, este (are şanse să devină) vrăjitor?

12.23.08

Castaneda – moartea, însoţitorul etern

Posted in Citate Castaneda at 4:53 am by rast

— Moartea e însoţitorul nostru etern, a spus don Juan cu un aer foarte serios. Se află întotdeauna la stânga noastră, la o lungime de braţ. Ea te privea când urmăreai şoimul alb; ţi‑a şoptit la ureche şi i‑ai simţit fiorul, aşa cum l‑ai simţit şi astăzi. Ea te‑a urmărit întotdeauna. O va face până în ziua în care te va atinge.

Mi‑a replicat că problema morţii noastre nu era niciodată întinsă destul de departe. Iar eu am argumentat că n‑ar avea nici un sens pentru mine să insist asupra morţii, pentru că gândul ăsta mi‑ar aduce doar stinghereală şi frică.
— Eşti plin de prostii! Moartea este singurul sfetnic inte­ligent pe care‑l avem. De câte ori simţi, aşa cum faci mereu, că totul merge prost şi că eşti pe cale să fii anihilat, întoarce‑ţi capul spre moartea ta şi întreab‑o dacă este aşa. Moartea îţi va spune că te înşeli; că nu contează nimic în afară de atingerea ei. Moartea ta o să‑ţi spună: “Încă nu te‑am atins!”

Călătorie la Ixtlan


“Moartea e însoţitorul nostru etern”… nu numai în perioade de criză :) ! Chiar dacă în sistemul de valori al societăţii actuale moartea este considerată un proces foarte negativ, practic, cel mai groaznic lucru care se paote abate asupra unui om, ea este “o alternativă a vieţii” care se poate “prăbuşi” asupra unui om, atunci când nu se aşteaptă.

În tradiţia poporului român există expresia “a murit cu zile”, adică o moarte “picată din senin”, fără boli sau alte suferinţe care să ateste o scădere a parametrilor vieţii. Chiar dacă societatea ne învaţă că nu este bine să ne gândim la moarte, ea ne este “tovarăş de drum” pe întregul parcurs al vieţii.

Nu este bine să trăim “cu frica-n sân”, să ne amintim zi de zi, că moartea este la tot pasul, dar nici să o excludem din gândurile noastre.

“Moartea este singurul sfetnic inte­ligent”… cert este, că dacă ţii cont, în viaţă, că moartea este “la tot pasul” şi îei în considerare acest eveniment în toate obiectivele, acţiunile şi deciziile tale, întreaga viaţă “se clădeşte” pe principii “noi”, deosebite de principiile sociale curente. Nu aş putea spune că este bine aşa, aş putea spune doar că este o altă cale de “a-ţi construi” viaţa.

06.07.08

Castaneda – vrăjitorii tolteci

Posted in Citate Castaneda at 12:37 pm by rast

- A fi vrăjitor, continuă don Juan, nu înseamnă să faci vrăjitorii sau să influenţezi oamenii sau să fii posedat de demoni. A fi vrăjitor înseamnă să ajungi la un nivel de conştientizare care face ca lucruri de neconceput să devină disponibile. Termenul de „vrăjitorie” nu este bun pentru a exprima ce fac vrăjitorii, dar nici termenul de „şamanism”. Acţiunile vrăjitorilor se ocupă exclusiv de domeniul abstractului, al impersonalului. Ei se luptă să atingă un scop care nu are nimic în comun cu scopurile şi căutările omului obişnuit. Aspiraţia vrăjitorilor este aceea de a atinge infinitatea şi de a fi conştienţi de acest lucru.
Don Juan continuă spunînd că sarcina vrăjitorilor era de a înfrunta infinitatea şi că încercau acest lucru zilnic aşa cum pescarul plonjează în mare. Era o sarcină atît de copleşitoare, îneît trebuie ca vrăjitorii sâ-şi spună numele înainte de a se aventura în această confruntare. îmi aminti că în Nogales el îşi spusese numele înainte de a intra în contact cu mine. în acest mod, el îşi stabilise identitatea în faţa infinitului.


Citatul de mai sus, din “Latura activă a infinităţii” este un pasaj în care don Juan descrie adevăratele intenţii şi practici ale adepţilor învăţăturilor toltece. Nu i-am numit vrăjitori. Nu este de mirare că scrierile lui Castaneda au fost greşit interpretate de unii cititori (superficiali) crezând că toltecii sunt doar nişte magicieni şi/sau vindecători/vraci. Chiar localnicii mexicani, contemporani cu don Juan, credeau acest lucru.”Acţiunile vrăjitorilor se ocupă exclusiv de domeniul abstractului, al impersonalului”…. adică ei nu vor să construiască case, drumuri, poduri, avioane, telescoape, maşini, etc., lucruri care creează confort fizic oricărui om. Ei se ocupă cu psihicul, cu abstractul, cu activitatea mintală.

“Ei se luptă să atingă un scop care nu are nimic în comun cu scopurile şi căutările omului obişnuit”… toltecii luptă pentru atingerea naturalului din ei. Oamenii obişnuiţi luptă pentru confort şi plăceri.

“Aspiraţia vrăjitorilor este aceea de a atinge infinitatea şi de a fi conştienţi de acest lucru”… acelaşi lucru l-a reuşit şi Eckhart Tolle prin “puterea prezentului”, a “atins” infinitatea prin “tăcerea interioară”.

Castaneda – vocea interioară râde

Posted in Citate Castaneda at 11:20 am by rast

- Dacă aş fi în locul tău, a comentat el, mi-aş asculta vocea interioară. Ce diferenţă ar fi dacă ai fi ca Jorge Campos – un escroc! Era un escroc de doi bani. Tu eşti mai sofisticat. Aceasta este puterea rememorării. De aceea o folosesc vrăjitorii. Te pune în legătură cu ceva ce nici nu bănuiai că există în tine.
Am vrut să plec brusc. Don Juan ştia exact ce simţeam.
- Nu asculta vocea superficială din tine, cea care te face mînios, îmi spuse el poruncitor. Ascultâ-ţi vocea din adîncul sufletului, cea care te va călăuzi de acum înainte, vocea care acum rîde. Ascult-o! Şi rîzi o dată cu ea. Rîzi! Rîzi!


De această dată, Castaneda sau traducătorul, foloseşte, în cartea “Latura activă a infinităţii”, expresia vocea interioară.”Aceasta este puterea rememorării”… rememorarea este un procedeu folosit de tolteci ca tehnică de cunoaştere interioară. Folosind această tehnică, nu numai că descoperi în tine anulite laturi ale personalităţii tale de care nici nu aveai habar că există, dar duce şi la o înţelegere mult mai profundă a evenimentelor din viaţă şi a cauzalităţii acestora. Prin rememorare, dar nu o simplă re-evocare a unor amintiri trecute, începi să deslăşeşti determinismul vieţii, să-ţi dai seama că viaţa nu este un şir de întâmplări necondiţionate, de evenimente fără legătură între ele. Începi să vezi logica infinităţii, o logică cu mult superioară celei învăţate prin educaţie şi antrenament raţional. 

“Te pune în legătură cu ceva ce nici nu bănuiai că există în tine”… este vorba despren ceea ce psihologia modernă numeşte inteligenţă emoţională. Ce păcat că psihologia modernă, implicit psihologii actuali nu citesc cărţi de… mistică străveche. Ar vedea clar, că ştiinţele medicale moderne, redescoperă roata a X-a oară. Re-amintesc, cu acest prilej, de cartea Taofizica, în care autorul ei, Fritjof Capra, face o paralelă între cele mai recente descoperiri din fizica actuală şi ideile promovate de vechea înţelepciune TAO. Pe când o carte despre EQ toltec???

“Ascultâ-ţi vocea din adîncul sufletului, cea care te va călăuzi de acum înainte, vocea care acum rîde”… această… voce, vine din adâncul sufletului, este o şoaptă. Nu insistă, ne avertizează doar. Este cea mai bună călăuză în viaţă. Psihologii americani au dovedit aceasta prin cercetările lor statistice despre succesul celor cu IQ ridicat din liceu sau anii de studii (Daniel Goleman).

“Ascult-o! Şi rîzi o dată cu ea. Rîzi! Rîzi!”… vocea interioară, acel simţ interior, RÂDE. Da! este vesel, manifestă o bucurie fără obiect. Pur şi simplu se bucură. Odată ajuns la el, conştientul este “asaltat” de această bucurie şi nu mai pune preţ pe tristeţile trecătoare ale vieţii.

06.01.08

Castaneda – cele două minţi

Posted in Citate Castaneda, Inteligenţă emoţională at 12:41 pm by rast

- Vrei să spui, don Juan, că ne-ani născut meschini şi contradictorii?
- Nu, nu ne-am născut aşa. Meschinăria şi contradicţiile noastre sînt, mai degrabă, rezultatul conflictului transcendental care ne afectează pe toţi, dar de care numai vrăjitorii sînt conştienţi în mod dureros şi iremediabil: e vorba despre conflictul celor două minţi.
Don Juan se uită atent la mine. Ochii săi erau ca doi cărbuni negri.
- Mi-ai tot vorbit despre cele două minţi, dar creierul meu nu poate să înregistreze ce spui. De ce?
- O să afli de ce la timpul cuvenit, îmi răspunse el. Deocamdată, e suficient să îţi repet ce ţi-am spus deja despre cele două minţi ale noastre. Una este mintea noastră adevărată, produsul tuturor experienţelor noastre de viaţă. Această minte ne vorbeşte foarte rar pentru că a fost înfrintă şi ascunsă în obscuritate. Cealaltă minte, pe care o folosim zilnic pentru tot ce facem, este o instalaţie străină.

Carlos Castaneda

Latura activă a infinităţii


“Meschinăria şi contradicţiile noastre sînt, mai degrabă, rezultatul conflictului transcendental care ne afectează pe toţi”…nu numai meschinăria şi contradicţiile sunt rezultat al conflictului specificat. Multe alte atitudini şi comportamente cotidiane de viaţă, sunt generate de acest conflict.”- Mi-ai tot vorbit despre cele două minţi, dar creierul meu nu poate să înregistreze ce spui. De ce?”… prin ceea ce a trecut Castaneda, am trecut şi eu :) . Prima dată când am citit cartea şi am luat contact cu ideea că omul are două minţi, chiar dacă aveam un simţ interior pe care mă bazam de ani de zile (practic, prin exprimarea lui don Juan, simţeam diferenţa dintre cele două minţi), nu am înţeles nici eu de ce omul este considerat ca având două minţi. Este un mod de a exprima. Tu, ca om care a reuşit să reducă zgomotul de fond al gândurilor şi să amplifice “puterea de emisie” a vocii şoptite a… inteligenţei emoţionale, ai putea defini ca fiind în tine două minţi, cu toate că-ţi dai seama că ele nu au aceeaşi sursă şi aceleaşi caracteristici.După antrenamente susţinute putem coordona prima minte, cea cu care suntem obişnuiţi în traiul cotidian. Putem s-o oprim şi s-o pornim la propria voinţă, putem s-o determinăm să se gândească la ceea ce vrem noi. A doua minte, cea care provine din latura activă a infinităţii, nu poate fi coordonată de noi. Ea nu dă răspunsuri la ceea ce ne interesează pe noi, ne dă soluţii pentru ceea ce este necesar fiinţei noastre.

Castaneda – voce interioară

Posted in Citate Castaneda, Inteligenţă emoţională at 11:43 am by rast

Dar mai era o voce în mine care venea de undeva, de mai departe, o voce care era aproape o şoaptă. în mijlocul tiradei cunoscute, m-am auzit spunîndu-mi că era prea tîrziu ca să mă mai întorc. Dar ce auzeam eu nu erau, de fapt, vocea şi gîndurile mele; era, mai degrabă, o voce necunoscută care îmi spunea că, de-acum, eram mult prea prins în lumea lui don Juan şi că aveam mai multă nevoie de el decît de aer.
- Poţi spune ce vrei, părea să îmi şoptească vocea, dar să ştii că, dacă nu ai fi atît de egocentric, nu ai fi atît de supărat.
- Aceasta este vocea celeilalte minţi pe care o ai, spuse don Juan de parcă mi-ar fi ascultat sau citit gîndurile.
Am tresărit involuntar. Spaima mea era aşa de mare, încît mi se umeziră ochii. I-am mărturisit lui don Juan chinul meu.

Carlos Castaneda,

Latura activă a infinităţii


Psihologia modernă este de părere că cei care “aud voci” sunt cazuri patologice şi demne de tratamente medicale. Sunt foarte de acord cu această idee. Ceea ce eu denumesc “voce interioară” nu are nimic de a face cu simţul auzului. Este un simţ interior care nu poate fi definit foarte uşor, limbajul uman are limite destul de restrânse în a defini procese şi stări de spirit. Motiv pentru care s-a apelat la o sintagmă care să se apropie cât de cât de realitatea imediată.”o voce care era aproape o şoaptă. în mijlocul tiradei cunoscute”… o dovadă certă că vorbim despre acelaşi lucru. Vocea interioară (acel instrument al inteligenţei emoţionale – dacă vreţi) este percepută ca o şoaptă, care abia se percepe (nu am spus se aude!!!) din tumultul gândurilor emanate de minte.

” – Aceasta este vocea celeilalte minţi pe care o ai, spuse don Juan de parcă mi-ar fi ascultat sau citit gîndurile”… este un alt mod de a defini vocea interioară, ceea ce simţi: o altă minte. Adică omul are două minţi…