Скачать программки на комп Карта сайта Samsung gt s3600 скачать игры Карта сайта Скачать дрожь земли 3 Карта сайта Tekken 6 скачать бесплатно торрент Карта сайта Катя чили скачать бесплатно Карта сайта Vkracker 5 скачать Карта сайта Скачать cell Карта сайта Скачать порно сестер Карта сайта Скачать суперзвезда Карта сайта Саруханов зачем вернулась ты скачать Карта сайта Ла2 скачать бесплатно Карта сайта Acdsee keygen скачать Карта сайта

Archive for Ce au spus…

06.06.09

Maxime remarcabile

Posted in Ce au spus... at 4:17 am by rast

Pe o listă de discuţii (hazdenecaz) am primit un mesaj cu titlul “maxime remarcabile” de la co-listeanul: Vlad Dumitrescu. Pe blog-ul meu copy-paste acele maxime remarcabile, selectate de Vlad, căruia îi şi mulţumesc (nu pentru suplimentarea post-urilor de pe blog :) , ci pentru înţelepciunea maximelor)

- Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta.

(N. Iorga)

- Ca sa intelegi ca esti prost trebuie totusi sa-ti mearga mintea.

(Georges Brassens)

- Timiditatea – un defect al oamenilor mari, tupeul – defectul oamenilor mici.

(Maurice Coyaud)

- Este de o mie de ori mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate.

(Jack Penn)

- Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar.

(Peter O’Toole)

- Numai dupa invidia altora iti dai seama de propria ta valoare.

(Tudor Musatescu)

- Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea amici ireprosabili.

(Ernest Hemingway)

- Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri.

(J.F.Kennedy)

Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti.

(David Dunham)

Nimic nu costa mai mult decat nestiinta.

(legea lui Moisil)

- Munca in echipa presupune in primul rand sa-ti pierzi jumatate din timp explicandu-le celorlalti de ce nu au dreptate.

(George Wolinski)

- Oamenii sunt ca vinurile. Cu timpul, fie devin din ce in ce mai buni, fie se transforma in otet.

(Papa Ioan al XXIII-lea)

Daca vrei sa stii cine este un om, da-i o functie de conducere.

(Robert Brasillach)

- E loc sub soare pentru toata lumea. Mai ales ca toata lumea vrea sa stea la umbra.

(Jules Renard)

- Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene.

(David Dunham)

- Primul om care a preferat sa injure decat sa dea cu piatra poate fi considerat inventatorul civilizatiei.

(Sigmund Freud)

- Daca ai impresia ca educatia e scumpa, atunci incearca sa vezi cum e ignoranta.

(Andy McIntyre)

- Nimeni nu e de neinlocuit dar – uneori – este nevoie de mai multe persoane pentru a inlocui una singura.

(Claire Martin)

- Violenta este ultimul refugiu al incompetentei.

(Isaac Asimov)

Cel mai greu lucru de pastrat e echilibrul.

(Jean Grenier)

- Oboseala si lenea au aceleasi simptome.

(Bissane de Soleil)

- Exista batalii pe care e bine sa le ocolesti; nu din teama ca le-ai putea pierde, ci pentru ca ai deveni ridicol castigandu-le. ..

(Gelu Negrea)

- A face pe prostul la timpul potrivit este cea mai mare intelepciune.

(Cicero)

- Cand muncesti, joaca-te. Munca, daca este o datorie, te ucide.

(Max Jacob)

- Un prost care nu spune nici un cuvant nu se deosebeste de un savant care tace.

(Moliere)

- In politica, prostia nu e un handicap.

(Napoleon)

- Daca astepti momentul potrivit, te intrec altii care nu-l asteapta.

(Woody Allen)

07.05.08

Ilie Cioară – Contopirea

Posted in Ce au spus... at 9:42 am by rast

Sunt aerul ce-l inspir, ca şi vântul care bate,
Pas grăbit în zori de zi, pas domol spre miez de noapte;
Sunt şuerat de sirenă, precum tril de ciocârlie,
Croncănit profund de corb sau ecou de melodie;

Sunt un plânset de copil, ori lătratul unui câine,
Zgomotul de azi, de-acum, nu de ieri, şi nici de mâine;
Sunt al clopotului dangăt ce coboară de la schit,
Strident ţipat de prigor agresiv şi îndârjit;

Sunt tunet asurzitor – nedorit, neprevestit,
Freamatul ciudat de nori, sus pe cerul mohorât,
Sunt trăsnet ucigător, ce despică-n fulger bradul,
Volbură de ape tulburi, ce năpădesc întreg vadul;

Sunt stejar, arţar sau plop – frunze dansate de vânt,
Crin regal, regina nopţii – tot parfumul loe, eu sunt;
Sunt freamatul de pădure într-un asfinţit de soare,
Pocnetul viclean de arma cu puteri ucigătoare;

Sunt imensitatea mării, cât în orizont privesc,
Bolta cerului cu stele, eu cu ele strălucesc;
Sunt tot zgomotul maşinii ce-mi stă-n faţă şi lucrez,
Piesa, scula, obiectul ce-i dau formă-l fesonez;

Sunt al străzii flux şi zgomot şi-n complex ma integrez;
Tot aşa sunt joc şi cântec – arii ce interpretez;
Sunt şi zgomot de cuvinte sau omul ce le rosteşte,
Liniştea ce-o simt şi-ascult, cînd gândirea amuteşte;

Sunt o unică mişcare cu toate câte-ntreprind,
Fiinţa-ntreagă solitară, fără dorinţă sau gând;
Fără “eu”, sunt lumea toată, atât ziua cât şi noaptea,
Spontan, una sunt cu toate, când mintalu-şi află moartea;

Fulgere de o clipă într-o singură mişcare,
Psihic că-s real golit, pentru clipa urmatoare.
Încă-n plus m-aş defini ca fiind moarte absolută;
Şi-n acelaşi timp viaţă – fiinţă, renăscută.

Şi-acum, după cele scrise prin fiinţare om – întreg,
Punând capăt contopirii, ca prieten vin şi-ntreb :
Ce-ţi spun, ce vor să exprime versurile-nşiruite;
Au în ele vreo valoare, prind un sens când sunt citite (rostite)?

Complet fără de valoare când din ele extragi sensuri,
Drept concluzii cerebrale, succedate de îndemnuri,
De-acceptări sau de respingeri ce fixează programarea
Clipei noi care urmează, măsluindu-i exprimarea!

Dincolo de spaţiul vorbei, ca structură integrată,
Fiinţa – om este Lumină şi Iubire – adevarată;
Fenomenul se înscrie – ca fericita-mplinire
Când egoul brusc dispare, integrat prin contopire.

Ilie Cioară

<hr>

Poezia se vrea, prin intermediul ultimei strofe, să ilustreze ideea de unitate, care apare: “Când egoul brusc dispare, integrat prin contopire.”

“Liniştea ce-o simt şi-ascult, cînd gândirea amuteşte;”… această linişte, atunci când gândirea amuţeşte, este foarte echilibrantă dar şi “periculoasă” pentru un om al civilizaţiei moderne, care a ales să trăiască în continuare, în tumultul unei vieţi cotidiene urbane, cu un program de job de 8 ore/zi.

“Fiinţa-ntreagă solitară, fără dorinţă sau gând;”… un vers peste care se poate sări uşor, fără a observa o idee foarte importantă pentru aceste vremuri de început de mileniu III. Ideea de solidaritate! În momentul în care fiinţa umană poate percepe, prin liniştirea gândurilor şi dorinţelor, unitatea universală, dispare sentimentul singurătăţii, apărând o solidaritate pe care un om obişnuit, care nu a simţit niciodată această unitate, nu-l poate înţelege doar prin intermediul gândirii raţionale. Este ca şi cum ar încerca să înţeleagă gustul îngheţatei, nemâncând niciodată îngheţată… oricât de explicite ar fi desrierile, “imaginea” gustului este destul de departe de adevăratul gust.

“Complet fără de valoare când din ele extragi sensuri,
Drept concluzii cerebrale, succedate de îndemnuri,
De-acceptări sau de respingeri ce fixează programarea
Clipei noi care urmează, măsluindu-i exprimarea!”… strofă ce exprimă exact această idee de a nu putea înţelege raţional cele descrise mai sus, starea de unitate.

03.16.08

Osho – conştiinţa de sine

Posted in Ce au spus... at 2:33 am by rast

Lumea poate fi armonioasă numai dacă meditaţia este răspândită pretutindeni, iar fiinţele umane ajung la conştiinţa de sine. Acesta va fi un mod de abordare cu totul nou.

Până în prezent accentul a fost pus pe evoluţie.


“Lumea poate fi armonioasă numai dacă meditaţia este răspândită pretutindeni”… acel “numai dacă” ar trebuie subliniat, scris cu litere mari, eventual să clipească, pentru a atrage atenţia. Osho, sau mai bine zis cărţile scrise de discipoliilui Osho, foloseşte cuvântul meditaţie pentru a desemna două lucruri foarte diferite

  1. acel proces mental care se execută într-un anumit interval orar
  2. o stare: citat tot din Osho “Meditaţia este o stare de claritate, nu o stare mentală. Natura minţii este prin excelenţă confuzia. Ea nu poate înţelege ce înseamnă claritatea.”… aş defini această stare, pe care Osho o numaşte “meditaţie”, folosind sintagma lui Tolle, de “puterea prezentului”

“iar fiinţele umane ajung la conştiinţa de sine”… până ce fiinţele umane nu ajung la conştiinţa de sine, degeaba încearcă societatea să impună reguli de moralitate sau comportament… ele vor fi încălcate cu impertinenţă. Numai conştiinţa de sine poate aduce fiecărui individ în parte acele reguli proprii de moralitate, bun simţ şi respect pentru ceilalţi membri ai societăţii.

“Acesta va fi un mod de abordare cu totul nou”… abia atunci umanitatea se va apropia de natura vieţii, de adevărata valoare a vieţii şi de adevăratele valori pe care natura le-a creeat pentru om.

“Până în prezent accentul a fost pus pe evoluţie”… o evoluţie exterioară, tehnologică. Chiar dacă omul ajunge la  conştiinţa de sine, tot la evoluţie se va gândi, dar nu la o evoluţie a confortului, ci la o evoluţie personală, la o dezvoltare personală proprie.

02.18.08

Octavian Paler – acceptare

Posted in Ce au spus... at 2:04 am by rast

Există, poate, o clipă în viaţa fiecăruia când vede limpede că nu negaţia este rostul lui.

Octavian Paler

 


   

Citind acest fragment gândul m-a dus automat spre o fostă colegă de birou (1998) care, dacă începeai o discuţie cu ea, primul cuvânt care îi ieşea din gură era NU!.

În acele vremuri m-a mirat foarte mult atitudinea ei. Orice spuneai, începea cu “NU”. Avea o tendinţă de negare a tot ce voiai să spui. Chiar dacă spuneai un adevăr incontestabil, ea începea cu NU!

De exemplu, începuse să plouă şi cineva în birou spunea:

- Uite! A început să plouă!

Ea începea:

- Nu! Şi este şi înnourat şi frig!

Se pare că tendinţa de a nega este proprie multor persoane dar majoritatea nu se exprimă verbal chiar de la începutul discuţiei. Mulţi păstrează doar în minte tendinţa de negare.

Revenind la citatul lui Paler: el vorbeşte de “o clipă” în care omul realizează acest adevăr. Este ca o revelaţie dar pe care, ulterior, omul o uită şi revine la tendinţa de negare.

Această tendinţă de negare dă stări ne-confortabile persoanei care neagă. Totul de întâmplă în mintea celui care contrazice. Chiar dacă îşi exprimă verbal punctul de vedere, cel care a emis ideea iniţială, are o metodă de protecţie şi nu prea îl interesează părerea celuilalt.

02.16.08

Gurdjieff – schimbare

Posted in Ce au spus... at 3:06 am by rast

Una dintre cele mai mari greşeli este să crezi că omul este la fel toată viaţa lui. El se schimbă permanent. Rareori rămâne la fel chiar şi pentru o jumătate de oră.

George Gurdjieff


Această idee a schimbării fiinţei umane o trăiesc zi de zi, pe propria-mi piele.Este vorba şi de concepţii mentale dar şi de necesităţi ale corpului fizic. Nu dau exemple de concepţii mentale, ele sunt mai uşor de sesizat din partea oricui doreşte să cunoască ceva despre el şi oamenii din jur. Diferitele incidente sociale (despărţiri, noi cunoştinţe, certuri, împăcări, etc.) ne schimbă concepţiile despre viaţă, dorinţele şi atitudinile zilnice.O să dau un exemplu, apropo de necesităţile organismului fizic. O să vi se pară poate ciudat şi o să mă consideraţi “dus cu zmeu”… nu ar fi pentru prima dată :) .

Anul trecut (2007) nu am mâncat carne. Nici măcar 10 grame. Nu am simţit nevoia. Am povestit unor cunoştinţe că nu mănânc carne şi subliniam chiar că mănânc ceea ce simt nevoie. Ei credeau că mă abţin (forţez) să ţin un regim anume.

Chiar în spital fiind (ianuarie 2008) am simţit nevoia să mănânc carne. Am mânat serios. Mai ales după ce am ieşit din spital. Interesant este că nu simt nevoia de carne uşoară (pasăre, peşte), simt nevoia de carne grasă, de porc. Merg bine cârnaţii Cabanos. Am încercat şi alte feluri de preparete, organismul dă semne că-i sunt necesare afumăturile.

De vreo 5-6 zile simţeam această nevoie mai slab. Am făcut o pauză 2 zile, nu mai simţeam nevoia, dar ieri seara iar am simţit.

Nu povestesc aceste lucruri spre a mă lăuda ci pentru a da exemple practice de simţire a nevoilor organismului. Din tote regnurile animale, numai noi, oamenii, nu facem ceea ce simţim, atunci când simţim.

Leonardo da Vinci a spus: mănâncă când îţi este foame, bea când îţi este sete, dormi când îţi este somn.

Foamea, setea, somnul sunt trei semnale ale organismului că el are nevoie de ceva.

02.15.08

Schimbare

Posted in Ce au spus..., Viata at 12:14 am by rast

Adu-ţi aminte ce greu îţi este să te schimbi pe tine însuţi şi vei înţelege atunci câte şanse ai când încerci să-i schimbi pe ceilalţi.

anonim


Este o tendinţă a multor persoane să încerce să-i schimbe pe cei din jur, crezând adeseori că ei au un comportament normal iar ceilalţi suferă mari devieri de la normalitate.Fiecare persoană are preferinţele şi ciudăţeniile ei, care nu sunt similare cu a vreunei alte persoane din anturaj. Aceste diferenţieri nu sunt în măsură să catalogăm o persoană ca fiind normală sau nu. Are fluturii ei, şi-atât. 

Dar unii oameni vor să-i schimbe pe ceilalţi, să-şi impună punctul de vedere şi modelul de comportament.

Majoritatea pleacă de la ideea: “ceilalţi greşesc!”; aproape nimeni nu-şi pune problema: “oare nu cumva eu greşesc!”, iar mai apoi să se confrunte cu o încercare de schimbare personală.

Câţi oameni s-au pus vreodată în faţa unei schimbări voite? A propriilor obiceiuri sau ideologii de viaţă. Din start vor să-i schimbe pe ceilalţi.

Tendinţa de a schimba pe celălalt se manifestă adesea, din păcate, în cazul cuplurilor. Fiecare vine “de acasă” cu obiceiurile şi modul său de viaţă şi vrea să la impună şi celuilalt.

02.13.08

Napoleon Bonaparte – inteligenţa emoţională

Posted in Ce au spus... at 1:08 am by rast

În mine trăiesc doi oameni: unul e numai inimă, iar celălalt numai cap. Să nu credeţi că nu am şi eu o inimă simţitoare ca toţi oamenii. Sunt chiar un om bun. Dar încă din prima tinereţe m-am străduit să reduc la tăcere această coardă care acum a amuţit de tot.

Napoleon Bonaparte


   

“În mine trăiesc doi oameni”… o definire a propriei personalităţi din punctul de vedere a unei persoane care ştie să delimiteze foarte clar ceea ce gândeşte şi ceea ce simte.

“Să nu credeţi că nu am şi eu o inimă simţitoare ca toţi oamenii”… propoziţia de mai sus mă duce la numeroase gânduri. În primul rând, încă de pe vremea lui Napoleon, se ştia de “inimă simţitoare”, o definire populară a ceea ce psihologii numesc inteligenţă emoţională. Cuvintele “ca toţi oamenii” mă face să emit ipoteza că pe vremea lui Napoleon mai multe persoane ascultau de… vocea inimii.

“Sunt chiar un om bun”… tot acest citat mi-a schimbat părerea despre Napoleon. Nu aveam o părere rea despre el, practic nici nu-mi formasem o părere; nu mă interesa subiectul. Acest citat îmi dovedeşte că Napoleon a fost o persoană care se cunoştea foarte bine. E foarte greu să simţi în tine bunătate dar să te comporţi cum gândeşti… să stopezi bunătatea ce emană din tine.

“Dar încă din prima tinereţe m-am străduit să reduc la tăcere această coardă”… Napoleon a făcut acest lucru conştient, la o vârstă la care a început să aibă putere de discernământ asupra propriei persoane.

De remarcat faptul că până la această vârstă, educaţia l-a lăsat să-şi dezvolte această “voce a inimii“. În zilele noastre, încă din primele zile de viaţă, copilului îi sunt alterate aceste simţăminte şi, ajungând la vârsta la care poate avea un discernământ asupra propriei persoane, nu are alternative de alegere. Singura lui cale este “gândirea raţională“.

“care acum a amuţit de tot”… multe persoane neagă existenţa acestei “voci a inimii”, iată motivul acestei negări, descris de însuşi Napoleon: după o anumită perioadă de neglijare a vocii, ea devine mută, sau mai exact spus ne-perceptibilă. În realitate “vocea inimii“, nu muţeşte niciodată, ea continuă să vorbească “până pe patul morţii“, dar devine o şoaptă, pe care omul nu o mai percepe.

Din acest motiv oamenii neagă această voce, ea este aproape o utopie pentru ei. Oamenii cred doar lucrurile pe care le pot percepe în mod direct.

02.09.08

Octavian Paler – Adevăr şi libertate

Posted in Ce au spus... at 8:53 am by rast

Adevărul care îi face pe oameni liberi este în cea mai mare parte adevărul pe care oamenii n-ar vrea sa-l audă.

Octavian Paler – Despre dragoste


Prin această idee, Octavian Paler confirmă încă o dată că este un fin şi realist observator al psihicului uman.Anumite persoane au emis ideea că adevărurile lumii nu se pot cunoaşte deoarece, acele persoane care deja cunosc “frânturi de adevăr”, sunt egoiste şi nu vor să spună.O să iau ca exemplu acel adevăr uman care are diferite denumiri:

  • importanţe de sine – în filozofia toltecă
  • mândrie – în religia creştină

O să dau un mic citat din cartea “Călătorie la Ixtlan”, a lui Castaneda:

“- Te iei prea mult în serios, a spus el încet. Te crezi mult prea important în mintea ta. Asta trebuie s‑o schimbi. Te con­sideri atât de important, încât te crezi îndreptăţit să te deran­jeze orice lucru. Te simţi atât de important, încât eşti gata să dai bir cu fugiţii de îndată ce lucrurile nu merg cum vrei tu. Probabil ai impresia că asta demonstrează că ai caracter. E un nonsens! Eşti slab şi îngâmfat!

Am încercat să protestez, dar el nu s‑a lăsat clintit. Mi‑a arătat că în cursul vieţii mele nu am terminat nimic, dato­rită acestui simţ al importan­ţei disproporţionate pe care mi‑o atribuiam.

Eram năucit de certitudinea cu care făcea afirmaţiile. Erau adevărate, bineînţeles, dar asta mă făcea să mă simt nu numai supărat, ci şi amenin­ţat.”

Nici nu vă daţi seama ce eliberare interioară produce lipsa “importanţei de sine”. Am scris multe prin blog, despre faptul că nu pun preţ pe aprecierea celorrlalţi. Asta eare drept cauză: “importanţa de sine”. Când lipseşte importanţa de sine, nu contează cum te văd alţii, chiar dacă cineva te “atacă”, spunându-ţi în faţă anumite lucruri despre tine, nu mai filtrezi aceste păreri prin prisma unui personalităţi care vrea să fie percepută într-un anumit fel (conform cu dorinţele tale). Exact cu spunea Paler, un adevăr pe care oamenii n-ar vrea sa-l audă. Uita-ţi ce spune Castaneda: “Erau adevărate, bineînţeles, dar asta mă făcea să mă simt nu numai supărat, ci şi amenin­ţat”.

De ce ameninţat? De părerile unui om ca don Juan, care a dat dovadă că e un tip blând!

02.04.08

Octavian Paler – Destin

Posted in Ce au spus... at 8:23 am by rast

Dacă destinul nu depine de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul.

Octavian Paler – Eul detestabil


“Dacă destinul nu depinde de tine”… cum să depindă destinul de tine? Ai fi putut să proiectezi propriul tău destin? Poţi să-l modifici în timpul vieţii, prin diferite acţiuni.Dacă ne uităm în vocabularul limbii române, găsim două cuvinte cu aceeaşi semnificaţii (adică: sinonime)

  • destin
  • soartă

De ce să fi fost strămoşii noştri, pierduţi în negura timplui, interesaţi să creeze două cuvinte cu acelaşi înţeles. Această întrebare este valabilă pentru orice grup de sinonime.

La ideea de soartă şi destin m-am gândit deseori. Eu cred că, iniţial ele nu au vrut să desemneze acelaşi lucru.

  • destinul – este acea componentă care este dată la naştere şi care nu poate fi modificată. Este un dat netiv; legende personală (Paulo Coelho) a fiecăruia,
  • soarta – este acea componentă care poate fi modificată datorită acţiunilor noastre din viaţa actuală. Este asemănătoare cu noţiunea de karma din filozofia orientală, care are o explicaţie sumară în sintegma “orice acţiune are o reacţiune” – adică orice acţiune ai întreprinde, ea este urmată, la un interval mai scurt sau mai lung de timp, de o reacţiune (fruct al acţiunii tale). În tradiţia poporului român omoloaga acestei concepţii ar fi “se,meni vânt, culegi furtună”, care aduce completarea că acţiunile negative se întorc cu putere mai mare.

“de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul”… destinul îţi dă ceva. Dar accepţi acel lucru care-ţi este dat de destin? Destinul îţi scoate în cale o persoană de sex opus care îţi este pre-destinată să-ţi fie soţ/soţie, dar nu corespunde idealurilor tale de frumuseţe. Ce faci? Faci un compromis cu tine sau un compromis cu destinul?

La firma la care lucrez sunt doi manageri, ştiu (ştiam de mult) că destinul meu este oarecum legat de unul dintre ei. Lucrez aici de mai bine de 1 an, ne-am întâlnit şi salutat de vreo 12-13 ori, nu am discutat nimic. Dar în continuare simt că locul meu este lângă acea persoană, mă refer la relaţia angajator-angajat.

02.02.08

Căutarea sine-ului personal

Posted in Ce au spus... at 8:52 pm by rast

Cine se caută pe sine, găseşte lumea; cine caută lumea, se găseşte pe sine.


Adevărate cele două procese descrise mai sus dar, între punctul de start şi cel de sosire, mai sunt staţionări itermediare.Să luăm primul proces:

Cine se caută pe sine, găseşte lumea

Omul începe să se caute pe sine. Trebuie o inspiraţie iniţială, pentru a decide direcţia în care să începi căutarea. În zilele noastre, în care învăţători (maeştri, guru), lipsesc aproape total, cărţile reprezintă un aliat care trebuie luat în calcul. Dar, şi în acest domeniu, partea comercială a lucrurilor, a început să-şi spună cuvântul. Din dorinţa de a câştiga bani, cei ce scriu cărţi, de multe ori, se adaptează publicului cititor şi nu mai scriu ceea ce ar vrea să scrie, ci ceea ce ar vrea publicul să audă/citească. Automat apare o ciuntire a adevărului.

Mie, impulsul iniţial, mi l-au dat cursurile e Yoga, făcute în anul 1990. M-am lăsat şi am început a citi cărţi despre filozofia orientală. După accidentul, pe care eu îl asimilez cu o moarte clinică, nu am mai citit cărţi. Am urmat imboldurile interioare. Au urmat vreo 8-9 ani în care nu am mai citit. Prin 2002 am început iar să citesc, dar nu numai filozofie orientală. Am găsit, astfel, cărţi despre sufism. Imboldurile interioare, m-au dus spre a-mi forma despre mine şi viaţă, o concepţie mult mai apropiată de sufism decît de Yoga, sau alte filozofii.

Diferenţa mejoră între sufism şi majoritatea filozofiilor orientale constă în viziunea lor asupra practicii tale curente, de zi cu zi.

Filozofiile orientale te îndrumă spre activităţi care să-ţi confere un statut de “om elibera”, după moarte. Ele neagă viaţa, îndrumă la retragerea din societate (ashramuri – un fel de mănăstiri) şi la practicare de rituri şi ritualuri pentru a obţine o moarte deosebită de a restului oamenilor.

Sufismul e invers. El susţine integrarea în activităţi sociale. Practicare unor tehnici meditative au scopul de a te ajuta în activităţile sociale, nu de a obţine fel de fel de avantaje după moarte.

Un direcţie de căutare de sine, ne-naturală: filozofiile orientale care te pregătesc pentru moarte. Direcţia de căutare naturală este viaţa. Urmând o direcţie corectă/naturală, ajungi să “găseşti lumea”, activităţile sociale ale epocii şi arealului geografic în care trăieşti; aşa cum spunea Paler.

« Previous entries