Archive for Ce au spus...
07.05.08
Posted in Ce au spus... at 9:42 am by rast
Sunt aerul ce-l inspir, ca şi vântul care bate,
Pas grăbit în zori de zi, pas domol spre miez de noapte;
Sunt şuerat de sirenă, precum tril de ciocârlie,
Croncănit profund de corb sau ecou de melodie;
Sunt un plânset de copil, ori lătratul unui câine,
Zgomotul de azi, de-acum, nu de ieri, şi nici de mâine;
Sunt al clopotului dangăt ce coboară de la schit,
Strident ţipat de prigor agresiv şi îndârjit;
Sunt tunet asurzitor - nedorit, neprevestit,
Freamatul ciudat de nori, sus pe cerul mohorât,
Sunt trăsnet ucigător, ce despică-n fulger bradul,
Volbură de ape tulburi, ce năpădesc întreg vadul;
Sunt stejar, arţar sau plop - frunze dansate de vânt,
Crin regal, regina nopţii - tot parfumul loe, eu sunt;
Sunt freamatul de pădure într-un asfinţit de soare,
Pocnetul viclean de arma cu puteri ucigătoare;
Sunt imensitatea mării, cât în orizont privesc,
Bolta cerului cu stele, eu cu ele strălucesc;
Sunt tot zgomotul maşinii ce-mi stă-n faţă şi lucrez,
Piesa, scula, obiectul ce-i dau formă-l fesonez;
Sunt al străzii flux şi zgomot şi-n complex ma integrez;
Tot aşa sunt joc şi cântec - arii ce interpretez;
Sunt şi zgomot de cuvinte sau omul ce le rosteşte,
Liniştea ce-o simt şi-ascult, cînd gândirea amuteşte;
Sunt o unică mişcare cu toate câte-ntreprind,
Fiinţa-ntreagă solitară, fără dorinţă sau gând;
Fără “eu”, sunt lumea toată, atât ziua cât şi noaptea,
Spontan, una sunt cu toate, când mintalu-şi află moartea;
Fulgere de o clipă într-o singură mişcare,
Psihic că-s real golit, pentru clipa urmatoare.
Încă-n plus m-aş defini ca fiind moarte absolută;
Şi-n acelaşi timp viaţă - fiinţă, renăscută.
Şi-acum, după cele scrise prin fiinţare om - întreg,
Punând capăt contopirii, ca prieten vin şi-ntreb :
Ce-ţi spun, ce vor să exprime versurile-nşiruite;
Au în ele vreo valoare, prind un sens când sunt citite (rostite)?
Complet fără de valoare când din ele extragi sensuri,
Drept concluzii cerebrale, succedate de îndemnuri,
De-acceptări sau de respingeri ce fixează programarea
Clipei noi care urmează, măsluindu-i exprimarea!
Dincolo de spaţiul vorbei, ca structură integrată,
Fiinţa - om este Lumină şi Iubire - adevarată;
Fenomenul se înscrie - ca fericita-mplinire
Când egoul brusc dispare, integrat prin contopire.
Ilie Cioară
<hr>
Poezia se vrea, prin intermediul ultimei strofe, să ilustreze ideea de unitate, care apare: “Când egoul brusc dispare, integrat prin contopire.”
“Liniştea ce-o simt şi-ascult, cînd gândirea amuteşte;”… această linişte, atunci când gândirea amuţeşte, este foarte echilibrantă dar şi “periculoasă” pentru un om al civilizaţiei moderne, care a ales să trăiască în continuare, în tumultul unei vieţi cotidiene urbane, cu un program de job de 8 ore/zi.
“Fiinţa-ntreagă solitară, fără dorinţă sau gând;”… un vers peste care se poate sări uşor, fără a observa o idee foarte importantă pentru aceste vremuri de început de mileniu III. Ideea de solidaritate! În momentul în care fiinţa umană poate percepe, prin liniştirea gândurilor şi dorinţelor, unitatea universală, dispare sentimentul singurătăţii, apărând o solidaritate pe care un om obişnuit, care nu a simţit niciodată această unitate, nu-l poate înţelege doar prin intermediul gândirii raţionale. Este ca şi cum ar încerca să înţeleagă gustul îngheţatei, nemâncând niciodată îngheţată… oricât de explicite ar fi desrierile, “imaginea” gustului este destul de departe de adevăratul gust.
“Complet fără de valoare când din ele extragi sensuri,
Drept concluzii cerebrale, succedate de îndemnuri,
De-acceptări sau de respingeri ce fixează programarea
Clipei noi care urmează, măsluindu-i exprimarea!”… strofă ce exprimă exact această idee de a nu putea înţelege raţional cele descrise mai sus, starea de unitate.
Permalink
03.16.08
Posted in Ce au spus... at 2:33 am by rast
Lumea poate fi armonioasă numai dacă meditaţia este răspândită pretutindeni, iar fiinţele umane ajung la conştiinţa de sine. Acesta va fi un mod de abordare cu totul nou.
Până în prezent accentul a fost pus pe evoluţie.
“Lumea poate fi armonioasă numai dacă meditaţia este răspândită pretutindeni”… acel “
numai dacă” ar trebuie
subliniat, scris cu
litere mari, eventual să
clipească, pentru a atrage atenţia. Osho, sau mai bine zis cărţile scrise de discipoliilui Osho, foloseşte cuvântul meditaţie pentru a desemna două lucruri foarte diferite
- acel proces mental care se execută într-un anumit interval orar
- o stare: citat tot din Osho “Meditaţia este o stare de claritate, nu o stare mentală. Natura minţii este prin excelenţă confuzia. Ea nu poate înţelege ce înseamnă claritatea.”… aş defini această stare, pe care Osho o numaşte “meditaţie”, folosind sintagma lui Tolle, de “puterea prezentului”
“iar fiinţele umane ajung la conştiinţa de sine”… până ce fiinţele umane nu ajung la conştiinţa de sine, degeaba încearcă societatea să impună reguli de moralitate sau comportament… ele vor fi încălcate cu impertinenţă. Numai conştiinţa de sine poate aduce fiecărui individ în parte acele reguli proprii de moralitate, bun simţ şi respect pentru ceilalţi membri ai societăţii.
“Acesta va fi un mod de abordare cu totul nou”… abia atunci umanitatea se va apropia de natura vieţii, de adevărata valoare a vieţii şi de adevăratele valori pe care natura le-a creeat pentru om.
“Până în prezent accentul a fost pus pe evoluţie”… o evoluţie exterioară, tehnologică. Chiar dacă omul ajunge la conştiinţa de sine, tot la evoluţie se va gândi, dar nu la o evoluţie a confortului, ci la o evoluţie personală, la o dezvoltare personală proprie.
Permalink
02.18.08
Posted in Ce au spus... at 2:04 am by rast
Există, poate, o clipă în viaţa fiecăruia când vede limpede că nu negaţia este rostul lui.
Octavian Paler
Citind acest fragment gândul m-a dus automat spre o fostă colegă de birou (1998) care, dacă începeai o discuţie cu ea, primul cuvânt care îi ieşea din gură era NU!.
În acele vremuri m-a mirat foarte mult atitudinea ei. Orice spuneai, începea cu “NU”. Avea o tendinţă de negare a tot ce voiai să spui. Chiar dacă spuneai un adevăr incontestabil, ea începea cu NU!
De exemplu, începuse să plouă şi cineva în birou spunea:
- Uite! A început să plouă!
Ea începea:
- Nu! Şi este şi înnourat şi frig!
Se pare că tendinţa de a nega este proprie multor persoane dar majoritatea nu se exprimă verbal chiar de la începutul discuţiei. Mulţi păstrează doar în minte tendinţa de negare.
Revenind la citatul lui Paler: el vorbeşte de “o clipă” în care omul realizează acest adevăr. Este ca o revelaţie dar pe care, ulterior, omul o uită şi revine la tendinţa de negare.
Această tendinţă de negare dă stări ne-confortabile persoanei care neagă. Totul de întâmplă în mintea celui care contrazice. Chiar dacă îşi exprimă verbal punctul de vedere, cel care a emis ideea iniţială, are o metodă de protecţie şi nu prea îl interesează părerea celuilalt.
Permalink
02.16.08
Posted in Ce au spus... at 3:06 am by rast
Una dintre cele mai mari greşeli este să crezi că omul este la fel toată viaţa lui. El se schimbă permanent. Rareori rămâne la fel chiar şi pentru o jumătate de oră.
George Gurdjieff
Această idee a schimbării fiinţei umane o trăiesc zi de zi, pe propria-mi piele.Este vorba şi de concepţii mentale dar şi de necesităţi ale corpului fizic. Nu dau exemple de concepţii mentale, ele sunt mai uşor de sesizat din partea oricui doreşte să cunoască ceva despre el şi oamenii din jur. Diferitele incidente sociale (despărţiri, noi cunoştinţe, certuri, împăcări, etc.) ne schimbă concepţiile despre viaţă, dorinţele şi atitudinile zilnice.O să dau un exemplu, apropo de necesităţile organismului fizic. O să vi se pară poate ciudat şi o să mă consideraţi “dus cu zmeu”… nu ar fi pentru prima dată :).
Anul trecut (2007) nu am mâncat carne. Nici măcar 10 grame. Nu am simţit nevoia. Am povestit unor cunoştinţe că nu mănânc carne şi subliniam chiar că mănânc ceea ce simt nevoie. Ei credeau că mă abţin (forţez) să ţin un regim anume.
Chiar în spital fiind (ianuarie 2008) am simţit nevoia să mănânc carne. Am mânat serios. Mai ales după ce am ieşit din spital. Interesant este că nu simt nevoia de carne uşoară (pasăre, peşte), simt nevoia de carne grasă, de porc. Merg bine cârnaţii Cabanos. Am încercat şi alte feluri de preparete, organismul dă semne că-i sunt necesare afumăturile.
De vreo 5-6 zile simţeam această nevoie mai slab. Am făcut o pauză 2 zile, nu mai simţeam nevoia, dar ieri seara iar am simţit.
Nu povestesc aceste lucruri spre a mă lăuda ci pentru a da exemple practice de simţire a nevoilor organismului. Din tote regnurile animale, numai noi, oamenii, nu facem ceea ce simţim, atunci când simţim.
Leonardo da Vinci a spus: mănâncă când îţi este foame, bea când îţi este sete, dormi când îţi este somn.
Foamea, setea, somnul sunt trei semnale ale organismului că el are nevoie de ceva.
Permalink
02.15.08
Posted in Ce au spus..., Viata at 12:14 am by rast
Adu-ţi aminte ce greu îţi este să te schimbi pe tine însuţi şi vei înţelege atunci câte şanse ai când încerci să-i schimbi pe ceilalţi.
anonim
Este o tendinţă a multor persoane să încerce să-i schimbe pe cei din jur, crezând adeseori că ei au un comportament normal iar ceilalţi suferă mari devieri de la normalitate.Fiecare persoană are preferinţele şi ciudăţeniile ei, care nu sunt similare cu a vreunei alte persoane din anturaj. Aceste diferenţieri nu sunt în măsură să catalogăm o persoană ca fiind normală sau nu. Are fluturii ei, şi-atât.
Dar unii oameni vor să-i schimbe pe ceilalţi, să-şi impună punctul de vedere şi modelul de comportament.
Majoritatea pleacă de la ideea: “ceilalţi greşesc!”; aproape nimeni nu-şi pune problema: “oare nu cumva eu greşesc!”, iar mai apoi să se confrunte cu o încercare de schimbare personală.
Câţi oameni s-au pus vreodată în faţa unei schimbări voite? A propriilor obiceiuri sau ideologii de viaţă. Din start vor să-i schimbe pe ceilalţi.
Tendinţa de a schimba pe celălalt se manifestă adesea, din păcate, în cazul cuplurilor. Fiecare vine “de acasă” cu obiceiurile şi modul său de viaţă şi vrea să la impună şi celuilalt.
Permalink
02.13.08
Posted in Ce au spus... at 1:08 am by rast
În mine trăiesc doi oameni: unul e numai inimă, iar celălalt numai cap. Să nu credeţi că nu am şi eu o inimă simţitoare ca toţi oamenii. Sunt chiar un om bun. Dar încă din prima tinereţe m-am străduit să reduc la tăcere această coardă care acum a amuţit de tot.
Napoleon Bonaparte
“În mine trăiesc doi oameni”… o definire a propriei personalităţi din punctul de vedere a unei persoane care ştie să delimiteze foarte clar ceea ce gândeşte şi ceea ce simte.
“Să nu credeţi că nu am şi eu o inimă simţitoare ca toţi oamenii”… propoziţia de mai sus mă duce la numeroase gânduri. În primul rând, încă de pe vremea lui Napoleon, se ştia de “inimă simţitoare”, o definire populară a ceea ce psihologii numesc inteligenţă emoţională. Cuvintele “ca toţi oamenii” mă face să emit ipoteza că pe vremea lui Napoleon mai multe persoane ascultau de… vocea inimii.
“Sunt chiar un om bun”… tot acest citat mi-a schimbat părerea despre Napoleon. Nu aveam o părere rea despre el, practic nici nu-mi formasem o părere; nu mă interesa subiectul. Acest citat îmi dovedeşte că Napoleon a fost o persoană care se cunoştea foarte bine. E foarte greu să simţi în tine bunătate dar să te comporţi cum gândeşti… să stopezi bunătatea ce emană din tine.
“Dar încă din prima tinereţe m-am străduit să reduc la tăcere această coardă”… Napoleon a făcut acest lucru conştient, la o vârstă la care a început să aibă putere de discernământ asupra propriei persoane.
De remarcat faptul că până la această vârstă, educaţia l-a lăsat să-şi dezvolte această “voce a inimii“. În zilele noastre, încă din primele zile de viaţă, copilului îi sunt alterate aceste simţăminte şi, ajungând la vârsta la care poate avea un discernământ asupra propriei persoane, nu are alternative de alegere. Singura lui cale este “gândirea raţională“.
“care acum a amuţit de tot”… multe persoane neagă existenţa acestei “voci a inimii”, iată motivul acestei negări, descris de însuşi Napoleon: după o anumită perioadă de neglijare a vocii, ea devine mută, sau mai exact spus ne-perceptibilă. În realitate “vocea inimii“, nu muţeşte niciodată, ea continuă să vorbească “până pe patul morţii“, dar devine o şoaptă, pe care omul nu o mai percepe.
Din acest motiv oamenii neagă această voce, ea este aproape o utopie pentru ei. Oamenii cred doar lucrurile pe care le pot percepe în mod direct.
Permalink
02.09.08
Posted in Ce au spus... at 8:53 am by rast
Adevărul care îi face pe oameni liberi este în cea mai mare parte adevărul pe care oamenii n-ar vrea sa-l audă.
Octavian Paler - Despre dragoste
Prin această idee, Octavian Paler confirmă încă o dată că este un fin şi realist observator al psihicului uman.Anumite persoane au emis ideea că adevărurile lumii nu se pot cunoaşte deoarece, acele persoane care deja cunosc “frânturi de adevăr”, sunt egoiste şi nu vor să spună.O să iau ca exemplu acel adevăr uman care are diferite denumiri:
- importanţe de sine - în filozofia toltecă
- mândrie - în religia creştină
O să dau un mic citat din cartea “Călătorie la Ixtlan”, a lui Castaneda:
“- Te iei prea mult în serios, a spus el încet. Te crezi mult prea important în mintea ta. Asta trebuie s‑o schimbi. Te consideri atât de important, încât te crezi îndreptăţit să te deranjeze orice lucru. Te simţi atât de important, încât eşti gata să dai bir cu fugiţii de îndată ce lucrurile nu merg cum vrei tu. Probabil ai impresia că asta demonstrează că ai caracter. E un nonsens! Eşti slab şi îngâmfat!
Am încercat să protestez, dar el nu s‑a lăsat clintit. Mi‑a arătat că în cursul vieţii mele nu am terminat nimic, datorită acestui simţ al importanţei disproporţionate pe care mi‑o atribuiam.
Eram năucit de certitudinea cu care făcea afirmaţiile. Erau adevărate, bineînţeles, dar asta mă făcea să mă simt nu numai supărat, ci şi ameninţat.”
Nici nu vă daţi seama ce eliberare interioară produce lipsa “importanţei de sine”. Am scris multe prin blog, despre faptul că nu pun preţ pe aprecierea celorrlalţi. Asta eare drept cauză: “importanţa de sine”. Când lipseşte importanţa de sine, nu contează cum te văd alţii, chiar dacă cineva te “atacă”, spunându-ţi în faţă anumite lucruri despre tine, nu mai filtrezi aceste păreri prin prisma unui personalităţi care vrea să fie percepută într-un anumit fel (conform cu dorinţele tale). Exact cu spunea Paler, un adevăr pe care oamenii n-ar vrea sa-l audă. Uita-ţi ce spune Castaneda: “Erau adevărate, bineînţeles, dar asta mă făcea să mă simt nu numai supărat, ci şi ameninţat”.
De ce ameninţat? De părerile unui om ca don Juan, care a dat dovadă că e un tip blând!
Permalink
02.04.08
Posted in Ce au spus... at 8:23 am by rast
Dacă destinul nu depine de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul.
Octavian Paler - Eul detestabil
“Dacă destinul nu depinde de tine”… cum să depindă destinul de tine? Ai fi putut să proiectezi propriul tău destin? Poţi să-l modifici în timpul vieţii, prin diferite acţiuni.Dacă ne uităm în vocabularul limbii române, găsim două cuvinte cu aceeaşi semnificaţii (adică: sinonime)
De ce să fi fost strămoşii noştri, pierduţi în negura timplui, interesaţi să creeze două cuvinte cu acelaşi înţeles. Această întrebare este valabilă pentru orice grup de sinonime.
La ideea de soartă şi destin m-am gândit deseori. Eu cred că, iniţial ele nu au vrut să desemneze acelaşi lucru.
- destinul - este acea componentă care este dată la naştere şi care nu poate fi modificată. Este un dat netiv; legende personală (Paulo Coelho) a fiecăruia,
- soarta - este acea componentă care poate fi modificată datorită acţiunilor noastre din viaţa actuală. Este asemănătoare cu noţiunea de karma din filozofia orientală, care are o explicaţie sumară în sintegma “orice acţiune are o reacţiune” - adică orice acţiune ai întreprinde, ea este urmată, la un interval mai scurt sau mai lung de timp, de o reacţiune (fruct al acţiunii tale). În tradiţia poporului român omoloaga acestei concepţii ar fi “se,meni vânt, culegi furtună”, care aduce completarea că acţiunile negative se întorc cu putere mai mare.
“de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul”… destinul îţi dă ceva. Dar accepţi acel lucru care-ţi este dat de destin? Destinul îţi scoate în cale o persoană de sex opus care îţi este pre-destinată să-ţi fie soţ/soţie, dar nu corespunde idealurilor tale de frumuseţe. Ce faci? Faci un compromis cu tine sau un compromis cu destinul?
La firma la care lucrez sunt doi manageri, ştiu (ştiam de mult) că destinul meu este oarecum legat de unul dintre ei. Lucrez aici de mai bine de 1 an, ne-am întâlnit şi salutat de vreo 12-13 ori, nu am discutat nimic. Dar în continuare simt că locul meu este lângă acea persoană, mă refer la relaţia angajator-angajat.
Permalink
02.02.08
Posted in Ce au spus... at 8:52 pm by rast
Cine se caută pe sine, găseşte lumea; cine caută lumea, se găseşte pe sine.
Adevărate cele două procese descrise mai sus dar, între punctul de
start şi cel de
sosire, mai sunt
staţionări itermediare.Să luăm primul proces:
“Cine se caută pe sine, găseşte lumea”
Omul începe să se caute pe sine. Trebuie o inspiraţie iniţială, pentru a decide direcţia în care să începi căutarea. În zilele noastre, în care învăţători (maeştri, guru), lipsesc aproape total, cărţile reprezintă un aliat care trebuie luat în calcul. Dar, şi în acest domeniu, partea comercială a lucrurilor, a început să-şi spună cuvântul. Din dorinţa de a câştiga bani, cei ce scriu cărţi, de multe ori, se adaptează publicului cititor şi nu mai scriu ceea ce ar vrea să scrie, ci ceea ce ar vrea publicul să audă/citească. Automat apare o ciuntire a adevărului.
Mie, impulsul iniţial, mi l-au dat cursurile e Yoga, făcute în anul 1990. M-am lăsat şi am început a citi cărţi despre filozofia orientală. După accidentul, pe care eu îl asimilez cu o moarte clinică, nu am mai citit cărţi. Am urmat imboldurile interioare. Au urmat vreo 8-9 ani în care nu am mai citit. Prin 2002 am început iar să citesc, dar nu numai filozofie orientală. Am găsit, astfel, cărţi despre sufism. Imboldurile interioare, m-au dus spre a-mi forma despre mine şi viaţă, o concepţie mult mai apropiată de sufism decît de Yoga, sau alte filozofii.
Diferenţa mejoră între sufism şi majoritatea filozofiilor orientale constă în viziunea lor asupra practicii tale curente, de zi cu zi.
Filozofiile orientale te îndrumă spre activităţi care să-ţi confere un statut de “om elibera”, după moarte. Ele neagă viaţa, îndrumă la retragerea din societate (ashramuri - un fel de mănăstiri) şi la practicare de rituri şi ritualuri pentru a obţine o moarte deosebită de a restului oamenilor.
Sufismul e invers. El susţine integrarea în activităţi sociale. Practicare unor tehnici meditative au scopul de a te ajuta în activităţile sociale, nu de a obţine fel de fel de avantaje după moarte.
Un direcţie de căutare de sine, ne-naturală: filozofiile orientale care te pregătesc pentru moarte. Direcţia de căutare naturală este viaţa. Urmând o direcţie corectă/naturală, ajungi să “găseşti lumea”, activităţile sociale ale epocii şi arealului geografic în care trăieşti; aşa cum spunea Paler.
Permalink
Posted in Ce au spus... at 10:43 am by rast
Cândva, mă intriga tristeţea de pe chipul “Învingătorului” sculptat de Michelangelo.Tocmai în clipa în care ar trebui să dea lovitura de graţie, el renunţă la victorie. Obosit şi scârbit, îşi întoarce privirea în altă parte. A descoperit, se pare, ceva mai presus de biruinţă şi de vanitate. Dar ce anume?
Octavian Paler - autoportret intr-o oglinda spartă
Îmi daţi voie să-i răspund eu lui Octavian Paler?
Nu am pretenţia că i-aş fi citit gândurile lui Michelangelo, dar îmi dau cu părerea. E la modă “datu’ cu părerea“.
Un om care se angrenează într-o luptă, un potenţial învingător, are motivele lui să o facă: vanitate, orgoliu, dorinţă de a le demonstra altora că el e mai bun, etc.
Un astfel de om priveşte toată viaţa ca fiind o luptă, cu potenţiali învingători şi învinşi. Ceea ce a descoperit învingătorul lui Michelangelo este, probabil, faptul că viaţa nu este o luptă ci un joc.
Să vă puvestesc păţania mea. În primăvara anului 2003 am rămas fără dorinţe, fără motivaţii, nu mă mai interesa aproape nimic din ceea ce era în jurul meu. Nu-mi lipsea nimic. Din punctul meu de vedere eram un învingător, aveam un servici, nu grozav - dar mulţumitor, o casă (la etajul 2 al blocului) a mea, o sănătate bună. Aveam un echilibru interior foarte mare. Singura mea, mare problemă, era această lipsă de dorinţe, de ambiţii sociale: nu vroiam maşină, nu mă interesează gresia, termopanele; nu mă interesează să mă îmbrac în straie de ultimă modă, etc.
Atunci, am ridicat ochii-n ceruri şi am întrebat:
- Ce se întâmplă? Unde am ajuns? Unde am greşit?
Mi s-a răspuns:
- Nu ai greşit. Ai ajuns acolo unde trebuia. Eşti pe drumul spre starea naturală a omului, acea stare care îi este specifică, încă de la creearea viaţii pe pământ. Nu starea care te învaţă societatea să o ai. Ai răbdare: o să vină un echilibru şi mai stabil. Nici nu bănuieşti de ce este ăn stare fiinţa umană. Ia-ţi concediu şi du-te la mare, pe litoral!
Nu a trebuit să-mi spună de două ori, mi-am pregătit cortul, am făcut cererea de concediu şi am cumpărat biletul de tren. Am debarcat din tren la Costineşti, am instalat cortul la poalele unui copac şi am pornit să colind prin staţiune. Simţeam cu insistenţă să mă plimb pe malul mării, valul să-mi spele glezna!
A treia zi în faţa mea, pe malul mării, văd 2 copilaşi (2 sau 3 ani) care se chinuiau să construiască un castel. Vine un val mai mare şi… gata cu castelul! A venit apa şi l-a luat! Copiii, râzând, au început munca la altul. În acel moment am primit un bocanc emoţional, drept în moalele feţei, în falca stângă:
- Vezi!!! Copii ăştia nu luptă pentru nimic! Totul este joacă pentru ei. Ei nu au dorinţa de a ridica un castel. Lor le place activitatea de construire a unui castel.
Aveam, probabil, moaca învingătorului “obosit şi scârbit”. celelalte 3 zile cât am mai stat, căutam locuri de unde să privesc copilaşi de ăştia care se joacă. Încercam să-i înţeleg! Să le înţeleg modul de gândire!
După ce am ajuns acasă, am citit cărţi scrise de Castaneda, unde am găsit ideea toltecilor de a înlocui dorinţa cu intenţia. Diferenţa dinre ele este că, în intenţie, nu te legi de rezultatele acţiunilor tale. Un fel de Karma Zoga, dacă vreţi.
Chiar şi acest blog, a început ca o joacă pentru mine Acum continuă cu o intenţie, de a face o introducere site-ului cu alimentaţia.
Permalink
« Previous entries
