Archive for Adevărul
10.02.08
Posted in Adevărul at 12:38 am by rast
()În peregrinările mele pe calea biti-lor 
, adunaţi de cablurile ethernet şi având ca punct terminus minunate fişiere ordonate pe HDD-ul unui aerver web, am găsit informaţii care aduc un PRO-argument ideii cu care eu sunt de acord şi care spune că trăim într-o lume despre care nu ştim nimic sau, folosind o expresie dintr-o carte a domnului Pavel Coruţ: “nu vă cunoaşte-ţi nici propriul organism, nici planeta pe care locuiţi!”
Voi încerca să grupez astfel de informaţii de pe Internet într-o pagină dedicată, aici. Chiar dacă am şi astfel de preocupări cognitive, preocuparea de bază rămâne programarea web, încercând o specializare în CMS-urile deja existente şi pe care deja am început să le folosesc.
Dar, înainte de a fi programator, sunt om (cel puţin aşa reiese, uitând-umă în oglindă ) şi încerc să aflu câte ceva din lumea în care trăiesc. În anii anteriori am fost adeptul a diverse teorii: a fost ateu, am devenit credincios, acum sunt… nici una, nici alta… ambele au argumente PRO şi CONTRA.
Nu mai enumăr toate teoriile privind aspectele vieţii cotidiene asupra cărora am fost adept şi mai apoi mi-am schimbat atitudinea. Am devenit în toate (cu foarte mari excepţii) împarţial şi ne-credincios. Voi mai adera la câte o teorie doar când acesta nu va avea nici un argument CONTRA iar toate faptele experimentale o va certifica.
Am ajuns să pun la îndoială chiar şi ceea ce simt, acele gânduri pe ne-gândite, care mi-au fost călăuză mulţi ani. Asta nu înseamnă că le neglijez, ba dimpotrivă: le acord o mare atenţie dar încerc să le înţeleg, nu le mai cred în exclusivitate (cu fanatism) aşa cum o făceam în anii de început al ghidării mele după sentimente.
Am ajuns la o altă sintagmă, tot dintr-o carte a domunului Pavel Coruţ: “orice fanatism, de orice natură, nu este bun”. Această idee, de a nu considera nimic adevăr absolut, este spusă şi de Osho, dar cu alte cuvinte (probabil prost traduse în limba română): “să nu-ţi faci principii în viaţă”.
Această atitudine mentală, de:
- a nu crede în nimic,
dar în toate câte-un pic
(românul e născut poet :) )
considerată o mare greşeală a lumii contemporane, îmi oferă o judecare imparţială a evenimentelor cotidiene şi o mare lipsă de stres… ceea ce conferă o mare putere de muncă, implicit concentrare şi atenţie.
Aş putea considera aeastă stare mentală ca fiind un adevăr absolut al fiinţei umane, dar nu mai consider nimic, trebuie să mai experimentez… poate există şi alte atitudini de viaţă care dau echilibre şi mai mari, stabilităţi din ce în ce mai înalte.
Permalink
08.01.08
Posted in Adevărul at 4:21 am by rast
Trăiesc de câţiva ani în solitudine, spun eu… în singurătate, ar spune mulţi oameni. M-am gândit mult la ideea de a petrece o viaţă în solitudine. Am ajuns la o concluzie, care aş putea-o clasifica drept definitivă şi aş încadra-o în categoria adevăruri umane! Omul este făcut să trăiască în comunităţi! Prin natura umană, omul nu este făcut să trăiască izolat… dar nici cu sentimentul singurătţii!
După părerea mea, o comunitate sănătoasă, bazată pe principii naturale, este formată din oameni solitari, care nu mai au sentimentul singurătăţii. Un om însoţit de ideea de a-şi ocupa singurătatea va deveni foarte repede posesiv. Posesivitatea, într-o comunitate bazată pe respect reciproc al membrilor săi, nu are ce căuta. Posesivitatea duce la conflicte poate, iniţial, minore dar care se pot acumula ducând la mari probleme şi dezbinări… ne-mai-amintind de stările psihice disconfortante pe care le poate genera!
În primul rând, în zilele noastre, este un beneficiu personal, atingerea unei stări de solitudine. Când nici măcar membrii unei familii nu mai găsesc căi de comunicare, sentimentul singurătăţii şi dorinţa de a-l “reduce la tăcere“, poate duce chiar la diferite acte/acţiuni necugetate. Am văzut mulţi oameni, unii destul de înstăriţi din punct de vedere material, dispuşi să facă multe compromisuri cu ei înşişi, pentru a avea “cu cine schimba o vorbă”!
Abia o comunitate cu toţi membrii ei ajunşi la solitudine, poate fi o comunitate “de la egal la egal!”
Permalink
02.16.08
Posted in Adevărul, Viata, Vorbe virusate at 11:28 pm by rast
Îmi asum responsabilitatea de Gică-contra şi-mi voi expune în văzul lumii punctul meu de vedere asupra iubirii, sentiment curtat şi proslăvit de toată lumea.
Nu voi vorbi de iubirea de ţară sau de cea părintească, ci de cea între două persoane de sex opus.
Concepţia de bază actuală, este că o relaţie statornică şi agreată de forţele divine este întemeiată pe iubire.
Voi “fluiera în biserică” şi voi susţine ideea că o relaţie statornică NU se întemeieză pe relaţii de iubire ci pe relaţii de acceptare.
Cât despre forţele divine, nu “mă rabdă inima” să trec sub tăcere, un comentariu primit recent, care mă gratulează cu un titlu onorific de frate cu necuratu’, de aici, şoptindu-mi tandru la ureche “Piei satana!”. Mă doboară râsu’ când citesc: “Fie-ti frica ca intr-o zi te va chema moartea si mai apoi vei fi judecata cu ce drept vorbesti tu atatea”… am stat în braţele morţii de două ori, crede careva că mi-ar fi frică de dama asta cu coasa ?
Dacă m-aş da rotund, să mă laud din toată puterea tastaturii mele, aş spune că m-am consultat cu forţele divine în problema iubirii şi ele m-au încredinţat că iubirea este “un surogat”.
Populaţia creştină, ce pune iubirea pe primul loc, în relaţia cu divinitatea, este mai puţin de 50% din populaţia totală a globului, a Terrei. Credeţi dvs. că divinitatea a lăsat în paragină ceilalţi oameni şi nu le-a spus şi lor despre iubire?
Nu degeaba spune-o vorbă din popor că iubirea este oarbă. Atunci când iubeşti, persoana adresantă a sentimentului de iubire, are numai calităţi, nu vezi defecte, ne-potriviri ale firii ei cu cele ale tale… După o perioadă sentimentul de iubire dispare şi… rămâne persoana aşa cum este ea: cu firea ei reală.
Dese sunt cazurile de după căderea vălului iubirii, în care persoana iubitoare şi-a spus: “dacă ştiam că e aşa, nici nu mă uitam la ea”. Dar timpul a trecut, poate au intervenit şi acte legale, poate s-au implicat şi alţi membri ai familiei; dacă a apărut şi un copil…
Şi atunci intervine plictiseala, depărtarea, etc.
Oare nu este mai umană o relaţie bazată pe acceptare. O relaţie în care nu intervine iubirea cu ai săi ochelari de cal. El şi Ea se cunosc; îşi cunosc reciproc, unul altuia obiceiurile, mentalităţile, plăcerile, dorinţele… şi, după îndelungi gândiri, judecăţi, decid dacă pot să trăiască alături de om om ca el/ea.
Sună frumos “o căsnicie din dragoste”. Multă lume este acaparată de ideea de a găsi un partener şi dragostea să fie “cât casa”. Au fost mulţi poeţi şi prozatori care au descris în creaţiile lor mari iubiri. Dar realitatea ne arată altă faţă a iubirii (cea de ne-percepere corectă a partenerului).
Permalink
11.17.07
Posted in Adevărul at 1:23 pm by rast
Relaţia dintre un bărbat şi o femeie, des dezbătută şi de filozofi şi de psihologi şi de oamenii de rând, a dat “apă la moară” pentru tone de maculatură literatură. Chiar şi biblia, cartea de căpătâi a creştinismului, ne învaţă, încă din primele pagini, că bărbatul este om şi femeia ajutorul lui.
Tot respectul pentru cartea mai sus menţionată, nu sunt de acord cu această afirmaţie. Biblia are, într-adevăr, nişte lucruri/idei conforme cu naturalul, dar uneori are idei lăturalnice.
Cine sunt eu că “mă iau” şi contest o scriere acceptată ca fiind de căpătâi, de sute de generaţii? Sunt un liber cugetător, care de-a lungul vieţii a refuzat să creadă. Şi-a pus o groază de întrebări şi a încercat să afle răspuns la ele. Am încercat, ajutat fiind de o inteligenţă emoţională, dezvoltată în prealabil. După ce am găsit nişte răspunsuri la unele întrebări, mi-am dat seama că unele se găsesc şi în Biblie, dar unele sunt în contradicţie totală cu cele din Biblie.
O idee desprinsă din experianţa de viaţă şi care se regăseşte în Biblie, este legată de problema alimentaţiei. În Biblie se spune: “fructele cu sământă în ele să fie de mâncare omului”. Nu spune nimic de acele plante, pe care noi oamenii moderni, le nmmim: legume. Fructe cu sămânţă în ele - îmi aduc aminte de anii copilăriei (cei şapte ani de la bunica ) când “mă spânzuram” cu ceilalţi copii, prin tot felul de pomi, culegând fel de fel de verzăciuni pe care le rodeam satisfăcuţi, şi cum spărgeam sâmburii pentru a le mânca miezul.
Babacii se răţoiau la noi: aia e mâncare!!! Dar noi nu, urmam un imbold nativ, să mâncăm ceea ce simţeam că ne prinde bine.
O altă idee la care m-am gândit mult este relaţia dintre un bărbat şi o femeie. Am ajus la concluzia că această relaţie trebuie să fie una “de la egal la egal”. Biblia zice că Dumnezeu a creat mai întâi bărbatul şi după aia şi-a dat seama că nu are nici un ajutor şi i-a luat o coastă, făcând femeia.
Îmi pun o întrebare:: Dumnezeu care a făcut toate astea din natură, urmănd parcă un proiect dinainte stabilit şi verificat, cum ar fi putut să greşească, să facă o specie (bărbatul), fără să-i dea posibilitatea să se înmulţească.
Funcţia principala a unei specii de vegetale sau anumale, este să lase urmaşi, altfel este destinată dispariţiei. De ce Dumnezeu a proiectat bărbatul (rasa umană), fără să-i dea această posibilitate?
Permalink
11.14.07
Posted in Adevărul at 5:57 am by rast
… este o sintagmă destul de cunoscută, mai ales în rândul oamenilor religioşi, care sunt îndemnaţi “să se mulţumească cu ce au”.
Ideea este bună, din punctul de vedere al auto-judecării dar, câteodată, acestă stare de a nu fi mulţumit de tine, poate fi ”un îndemn”, din partea Adevăratului Eu, ce vrea să-ţi transmită că este bine să faci o schimbare în viaţa ta.
Mulţi oameni occidentali, cu o personalitate deja formată de părinţi şi mediile sociale în care au trăit simt, din interior, un imbold de ne-mulţumire faţă de ei insuşi. Acesta este un semnal din partea Adevăratului Eu (sau a esenţei, cum o defineşte Gurdjieff, aici), că personalitatea dezvoltată de-a lungul vieţii, nu este în concordanţă cu adevăratele trăsături ale esenţei fiinţei.
Nu e bine să treci peste astfel de semnale şi să te mulţumeşti cu ceea ce eşti. Nu este bine să te accepţi aşa! E bine să încerci să te schimbi, urmând îndemnurile interioare, până în momentul în care această mulţumire de tine însuţi, apare instantaneu în conştient, fără a o controla mental.
Permalink
11.10.07
Posted in Adevărul at 2:57 am by rast
Poate: cel mai important, cel mai uşor vizibil, cel mai cauzator de mari probleme: este alimentaţia, cu implicaţii directe în sănătatea noastră. Adică, mergând pe firul cauză - efect: alimentaţia este cauza, iar starea de sănătate: efectul.
De data aceasta, cauza: alimentaţia - poate fi percepută cu ajutorul celor 5 simţuri, dar de vină este societatea/comunitatea medicală cu valorile ei.
Să luăm un exemplu, dar ne-având altă sursă, îl iau din viaţa mea personală. Aveam la un moment dat probleme cu stomacul (prin anii 1985-1986), un fel de dureri/junghiuri. M-am dus la medic. Mi-a spus să evit anumite alimente: murături, grăsimi şi nu mai ştiu ce. Nu mi-a dat nici un medicament. Am eliminat din alimentaţie cele prescrise şi problemele au dispărut în 7-8 zile. La vremea aia, având vreo 16-17 ani nu mi-am pus problemele la modul foarte serios, să le gândesc eu personal şi să trag învăţămintele necesare. Mă luam după sfaturile medicului.
Dacă aş generaliza această practică, de a elimina din alimentaţie anumite alimente, o perioadă de timp, judecând foarte minuţios această practică, aş emite ideea de a elimina definitiv din alimentaţie acele alimente. Este clar pentru oricine că acele alimente au cauzat stările rele de sănătate.
De vreo 3-4 ani nu mă mai ghidez după nici un sfat medical. Am luat hăţuile în mâna mea, şi am început să observ fiecare aliment (bineînţeles - după ce dânsul a fost digerat de sucurile gastrice ale organismului meu) şi ce implicaţii are asupra stării mele generale: fizice şi psihice. Nu am aşteptat săptămâni sau luni de zile pentru a-i vedea/constata efectele.
Recunosc; este o practică alimentară dusă la un extrem total non-conformist al acestor timpuri. Dar am vrut să înţeleg, şi mai vreau. Încă nu am ajuns la o concluzie finală, bine precizată. Am găsit nişte fire, am început să ţes niste teorii; le îmbunătăţesc pe zi ce trece.
O constatare foarte importantă, dar nu o comentez: o mare problemă a alimentaţiei este prepararea ei prin foc. Altfel mă simt dacă reuşesc să mănânc 2-3 zile numai hrană crudă. Dacă sunteţi curioşi şi vă interesează starea dvs. de sănătate, nu mă credeţi :), faceţi o probă pe propria dvs. putere de digestie.
Permalink
10.25.07
Posted in Adevărul, Uncategorized at 11:30 pm by rast
Am văzut/citit aici un post care m-a predispus la oarece comentarii. O să le fac acum!
“toti indivizii aveau la dispozitie toate cunostintele/experientele speciei”… aceeaşi Mărie cu alte pălării. Una din pălării denumiri :), este câmp morfic despre care am mai vorbit aici. Ideea câmpului morfic nu este doar o teorie care îmi place. Este o realitate pe care o simt. De data asta când spun simt, nu mă mai gândesc doar la inteligenţa emoţională ci, în primul rând, trebuie amintită starea minţii de a fi acaparată de trăirea prezentă. Idee larg expusă în cartea lui Eckhart Tolle, “Puterea prezentului”. Recomand această carte deoarece ea este scrisă de un occidental (Germania), folosind cuvinte şi exprimări uşor de înţeles pentru noi europenii. Ar mai fi cărţile lui Castaneda cu acea sintagmă de Întreruperea Dialogului Interior, dar foloseşte un limbaj specific culturii toltece (continentul American) şi deci, mai puţin accesibil europenilor.
Şi pentru a fi naţionalist (nu am nimic cu ungurii decât vreo 20 de bancuri stocate în memoria personală), trebuie să-l amintesc pe Pavel Coruţ, cu prima lui carte “Quinta spartă” (parcă), în care personajului principal Petre Varain, i se face o iniţiere, transferându-i în minte, toată învăţătura străbunilor daci. În carte este descris un proces metaforic, SF-istic, dar care are un sâmbure de adevăr.
“La oameni lucrurile stau foarte prost din acest puncte de vedere”… Da! Şi asta din cauză că suntem fraieri şi vrem să recunoaştem că anumite învăţături străvechi sunt autentice şi surprind anumite aspecte ale realităţii cotidiene, cei drept mai puţin perceptibile cu cele 5 simţuri recunoscute de medicina modernă. Chiar şi în unele filme (Omul păianjen - de exemplu) apare acest al şase-lea simţ, considerat ori putere paranormală ori SF.
“ne chinuim o treime din viaţă să absorbim pe hardul nostru limitat”… Da! Pentru că, în primii ani de viaţă (4-5 ani) ne chinuim (ne chinuie alţii - valorile societăţii) să astupăm acel canal de comunicare cu Mintea Universală, de unde am putea extrage, atunci când avem nevoie, soluţiile la problemele ivite în cale.
“cred ca internetul devine încet-încet creierul universal al omenirii”… nu un creier ci o memorie, la care poţi avea acces. Dar îţi mai trebuie o conexiune Internet şi ca Google şi Wikipedia să funcţioneze - să fie on-line. Pentru conectarea la câmpul morfic nu-ţi trebuie nici curent electric, nici computer, nici… îţi trebuie doar “controlul minţii”, care depinde doar de tine!
Permalink
07.11.07
Posted in Adevărul at 1:04 am by rast
Colegii idioţi îi îmbolnăvesc pe ceilalţi
Colegii idioţi din birou sunt la fel de periculoşi pentru sănătate precum ţigările, cofeina, drogurile sau alcoolul. Stresul provocat de un coleg… mai încet la minte poate cauza un atac de cord. Un studiu dat publicităţii de către doctorul Dagmar Andersson de la Universitatea de Medicină din Stockholm a evidenţiat că stresul cauzat de munca zilnică alături de idioţi este una dintre “cele mai mortale” forme de stres. Pacienţii supuşi studiului au fost întrebaţi despre stilul de viaţă şi despre factorii de stres care îi afectează constant. Majoritatea (62%) a răspuns că muncesc alături de oameni atât de imbecili, încât abia dacă găsesc drumul de la parcare la birou. Şi, conform studiului, atacul de cord survine la mai puţin de 12 ore de la o ceartă cu un astfel de “specimen”.
Alina Vlad
Ar fi multe de comentat la ideea acestui adevăr, cu care mă lupt de vreo câţiva ani.Da! Am dat peste unii colegi de birou cu o gândire ne-logică. Cea mai groaznică idee o avea (probabil o mai are) un fost coleg, care zicea că cine merge singur pe stradă este un dobitoc. Eu i-am replicat odată: “dacă sunt singur şi mi se face foame şi mă duc pe stradă spre un chioşc să-mi iau ceva haleală…”. S-a înroşit la faţă şi a început să se bâlbâie: “mmm mai sunt excepţii…”.
Nu sunt la primele încercări de dezvoltare personală, de a-mi controla stările emoţionale; ideea de a nu-i judeca pe alţii, nu numai că o ştiu de mult, dar o şi aplic de multă vreme… cu rezultate pozitive, chiar. Am reuşit să obţin o detaşare vecină cu nesimţirea… dar unele discuţii idioate ale colegilor de birou… mă afectează.
Sunt ani de zile şi sute de experienţe fără rezultat, când, ajungând acasă după o zi de muncă, cu auzul fracturat :) de imbecilităţi, îmi repet de mii de ori că nu trebuie să mă afecteze astfel de idioţenii… nu reuşesc. Da! recunosc, aici mai am de lucru cu fiinţa şi mentalul meu.
Încep să devin mistic şi credul :) , lansând ideea că astfel de idei tembele, exprimate în prezenţa ta, îţi imprimă în aură anumite energii ne-conforme cu energiile cu care eşti tu obişnuit.
“…la mai puţin de 12 ore de la o ceartă cu un astfel de specimen”… Eee! Aici e o mică diferentă! Eu nu mă cert cu astfel de oameni. Acest lucru am reuşit să-l controlez. Dacă, din motive profesionale, intru în vreo dispută cu astfel de oameni, tac! Asta este arma mea: tăcerea! El crede că are dreptate şi se simte fericit. Eu sunt CONVINS că tăcerea este cea mai bună soluţie, orice fel de discuţie (cu astfel de oameni) sunt sortite eşecului de a le schimba oarecum părerea eronată.
Au fost câteva cazuri când. aplicând principiul tăcerii, şi doar uitându-mă la interlocutor/vorbitor (respectând totuşi faptul că are o “interfaţă” umană, şi ne-tratându-l cu spatele), am fost “gratulat” cu expresia: “te uiţi ca boul la poartă nouă”.
Da! Am primit complimentul de bou, dar am rămas cu gura odihnită…
Permalink
07.07.07
Posted in Adevărul at 8:56 pm by rast
“Niciodată nu da explicaţii - prietenii tăi nu au nevoie de ele şi duşmanii tăi oricum nu te vor crede.”
Elbert Hubbard
Acesta este un adevăr specific psihismului uman, actualmente valabil pe Terra!
Nu este vorba doar de prieteni sau duşmani, în explicaţii care ţin de domeniul unui oarecare orgoliu personal, atunci când ai făcut ceva care poate fi catalogat drept rău sau bun… iar tu te justifici, încercând să explici cum vezi tu situaţia.
Eu mă confrunt cu această problemă a explicaţiilor într-o activitate neutră: fără prieteni sau duşmani. Multă lume mă întreabă: “De ce calculatorul meu…?” sau “De ce imprimanta…?”.
După cum am mai spus şi aici, acel şef, de profesie filolog, a avut o influenţă nu numai asupra modului meu de gândire, ci şi asupra modului meu de exprimare. Atunci când discut despre tehnologii IT cu persoane care au alte domanii de pregătire, încerc să nu folosesc termeni specifici, vorbind pentru ei “o limbă străină”. Încerc să folosesc termeni româneşti, găsibili în dicţionarele DEX, încă de la începutul lor :) adică, cu cât mai puţine neologisme.
Chiar dacă folosesc un limbaj popular, accesibil, explicaţiile nu intereseayă pe nimeni. Recunosc, acele explicaţii sunt destul de laborioase, folosesc mai multe fraze. Lumea nu are răbdare. Ea (majoritatea oamenilor) vrea explicaţii de o propoţie, maxim două.
Am observat că după 2-3 explicaţii d’astea amănunţite, lumea mă ocoleşte şi nu mă mai întreabă. Deci, astfel de explicaţii, nu numai că nu interesează, dar şi plictisesc oamenii…
Acest fenomen nu este specific doar domeniului IT, ci tuturor domeniilor vieţii de zi cu zi.
Şi ne mai mirăm de ce lumea a ajuns unde a ajuns??? Păi dacă lumea face lucruri fără să înţeleagă ce face!
Permalink
06.22.07
Posted in Adevărul at 11:36 pm by rast
Citind un articol despre efectele somnului asupra vieţii cotidiene, de aici, mi-am dat seama că am trecut prin cele două extreme: o oboseală aproape permanentă şi o perioadă de odihnă ca lumea.
Mai exact: perioada de oboseală a fost în jurul anilor 1995-1996, în care aveam şi servici, şi şcoală (student la informatică), şi o prietenă - undeva într-un cămin studenţesc. Aveam pe atunci o vorbă “Ieri, iar m-am culcat azi”. Adică, mă culcam, aproape totdeauna, după ora 24:00 şi mă trezeam în jurul orei 7:00 dimineaţa, şi fuga… fuga la servici, unde mă aştepta o condică de semnat, şi care nu auzise de sfertul academic. Era un nene care o lua la 7:35.
În multe dimineţi nici nu aveam timp să mănânc. Luam, în drum spre servici, un pachet două de biscuiţi. Mamă, mamă!!! ce-am mai biscuit-o în acea perioadă :).
Eram tânăr şi aveam oarece ambiţii. “Trăgeam de mine”, să fac faţă la toate activităţile pe care le aveam. Eram obosit. Din acea perioadă mi-am pus/impus în cap o idee: “nu mai vreau viaţă pe fugă“.
Acum, din 2005, dorm peste 8 ore zilnic, uneori poate chiar 10. Mă simt odihnit, iar la servici am un randament destul de clar dovedit. Această capacitate, de a rezolva problemele de programare apărute, poate fi pusă şi pe seama experienţei acumulate în atâţia ani. Dar dacă luăm în considerare vârsta, şi mă uit la alţi colegi de-o seamş cu mine, apar alte probleme… care scad randamentul muncii. Da!, dar problema la ei, este că dorm in medie 6-7 ore zilnic.
Văd la colegi, apropiaţi ca vârstă, o scădere a concentrării şi atenţiei. Stau în faţa calculatorului mult timp, dar rezultatele sunt slabe.
Mai am o ipoteză Sunt recunoscut ca un om cu idei. Şi această “capacitate” a mea, o pun tot pe baza somnului. După părerea mea, somnul şi, implicit, odihna au efecte pozitive asupra “puterii” fiinţei umane de a intra în comuniune cu diferite câmpuri morfice.
Permalink
« Previous entries
